Categorie: Gastroenterologie

Autor: Dr. Alexandra Istrate, medic specialist gastroenterolog

Un studiu internațional amplu publicat în jurnalul Gastroenterology (Rome Foundation Global Epidemiology Study) arată că balonarea este extrem de frecventă la nivel global. Aproximativ 18% din populația generală experimentează balonare cel puțin o dată pe săptămână, iar simptomul este mai des întâlnit la femei și la persoanele care au și alte probleme digestive, precum dureri abdominale sau greață.

Balonarea și acumularea de gaze intestinale implică mecanisme multiple și interconectate, printre care amintim producția de gaze prin fermentație bacteriană, tulburări de motilitate intestinală, hipersensibilitate viscerală și reflexe abdominofrenice anormale.

Dacă te balonezi frecvent, după fiecare masă indiferent de alimentele pe care le consumi sau dacă distensia abdominală (adică umflarea vizibilă a burții) apare după ce consumi anumite alimente, citește mai departe pentru a afla posibilele cauze ale balonării, ce poți face să o eviți și când este cazul să ajungi la medic pentru investigații suplimentare.

Ce înseamnă balonarea și de ce apare după masă

Balonarea este o senzație frecventă de disconfort abdominal, care apare adesea după masă și poate influența starea generală de bine. Deși este întâlnită la multe persoane, este important să înțelegem atât ce înseamnă, cât și de ce apare, pentru a putea identifica eventualele cauze și a lua măsuri corecte.

Ce este balonarea (definiție și explicație)

Balonarea, având termenul medical de meteorism abdominal, este o afecțiune gastrointestinală frecventă, cauzată de acumularea în exces de gaze în stomac și intestine și este caracterizată prin senzația de abdomen umflat. Aceasta se poate însoți de flatulență, eructații, disconfort abdominal sau crampe.

De ce apare balonarea după masă?

Balonarea după masă apare din cauza mai multor mecanisme care se activează după ce mâncăm: producția crescută de gaze prin fermentația bacteriană a alimentelor nedigerate, tulburări de motilitate intestinală care încetinesc tranzitul gazelor, hipersensibilitatea viscerală la distensia intestinală și disinergia abdominofrenică, adică relaxarea paradoxală a mușchilor abdominali.

De ce ești balonat după masă chiar și când mănânci sănătos?

Balonarea poate să apară și după mese ușoare și în contextul unui consum de alimente sănătoase, precum legume și fructe, cereale sau lactate. Ceapa, usturoiul, ciupercile, conopida, fasolea, năutul, lintea, merele, perele, piersicile, mango, pepenele verde, precum și produsele lactate (lapte, iaurt, brânză moale) și produsele pe bază de grâu (pâine, paste) sunt alimente care conțin FODMAP și, consumate în exces sau, la unii pacienți (cei cu intoleranță), chiar și în cantități mici, pot produce balonare importantă după consum și disconfort asociat.

Cele mai frecvente cauze ale balonării după masă

Meteorismul abdominal are cauze multiple, de la obiceiuri alimentare și intoleranțe alimentare până la alte afecțiuni digestive.

Principalele cauze care duc la apariția balonării sunt reprezentate de:

Aerofagie (înghițirea de aer)

Mâncatul prea rapid, vorbitul în timpul mesei, mestecarea insuficientă a alimentelor sau consumul de băuturi carbogazoase duc la înghițirea unei cantități mari de aer ce duce la balonare rapidă după mese.

Alimente care fermentează (FODMAP)

După masă, carbohidrații (monozaharide, dizaharide, oligozaharide și polioli fermentabili) care nu sunt absorbiți în intestinul subțire ajung în colon, unde bacteriile îi fermentează, producând gaze (hidrogen, dioxid de carbon, metan).

Intoleranțe alimentare

Intoleranța la lactoză prin deficit enzimatic de lactază poate duce la balonare excesivă după consumul alimentelor care conțin lactoză.

Boala celiacă (intoleranța la gluten), care este o afecțiune autoimună, poate de asemenea să conducă la apariția meteorismului abdominal.

Sindromul de intestin iritabil

Pacienții cu sindrom de intestin iritabil resimt distensia intestinală normală ca fiind severă, acest fapt ducând la balonare cronică. Practic, volumul de gaze este similar ca la persoanele sănătoase, dar diferă percepția.

Constipația și tranzitul lent

Tranzitul gastrointestinal lent, cu constipație asociată, duce la acumularea de gaze intestinale și conținut alimentar, care întrețin balonarea.

Dezechilibrul florei intestinale (SIBO)

În SIBO există o creștere excesivă a bacteriilor în intestinul subțire, asociată cu simptome gastrointestinale specifice, printre care și balonare excesivă, distensie abdominală și flatulență. Echilibrul florei intestinale este esențial pentru o digestie corectă, iar orice dezechilibru al acesteia poate duce la fermentație excesivă și acumulare de gaze, accentuând senzația de balonare.

Cum îți dai seama care este cauza balonării tale?

Pentru a răspunde la întrebarea „De ce mă balonez?” trebuie să acordăm atenție, în primul rând, dietei. Este important să ținem un jurnal alimentar în care să notăm alimentele după consumul cărora apare balonarea. Astfel, putem descoperi dacă balonarea este dependentă de alimente și care sunt alimentele ce produc simptome.

În același timp, este important să observăm frecvența cu care apare balonarea, la cât timp apare după masă, legătura cu eliminarea scaunului și simptomele asociate acesteia. Toate aceste informații, împreună cu analize și investigații suplimentare, vor duce la un diagnostic corect și la un tratament eficient.

Cum scapi rapid de balonare după masă?

Activitatea fizică ușoară după masă, cum ar fi plimbarea sau exercițiul fizic ușor, poate să ajute la eliminarea gazelor și la ameliorarea disconfortului.

Preparatele pe bază de simeticonă ajută la reducerea senzației de balonare, iar antispasticele ameliorează disconfortul abdominal și crampele.

Tratament pentru balonare: ce funcționează cu adevărat?

Tratamentul pentru balonare este individualizat, în funcție de cauza care a dus la apariția acesteia. Nu există o soluție universală și eficientă pentru toți pacienții. Modificările stilului de viață reprezintă primul pas în tratamentul meteorismului abdominal:

Introducerea dietei de tip low-FODMAP, adică să reduci anumite zaharuri greu de digerat care pot provoca balonare și disconfort pentru perioade scurte de timp, ameliorează eficient simptomele și ajută ulterior pacienții să identifice toate alimentele care produc balonare după ce sunt consumate.

Alte recomandări dietetice generale sunt reprezentate de: mese regulate, minimum 8 căni de apă pe zi, limitarea cafelei și ceaiurilor cu cofeină la 3 căni pe zi, evitarea băuturilor alcoolice și carbogazoase, reducerea amidonului rezistent (cartofi, paste, orez încălzit), limitarea fructelor proaspete la 3 porții a câte 80 g pe zi, evitarea îndulcitorilor artificiali, reducerea fibrelor insolubile (tărâțe de grâu) și introducerea fibrelor solubile (psyllium, ovăz).

Tratament naturist pentru balonare

Uleiul de mentă este cel mai studiat remediu naturist în tratarea balonării. Acesta ar putea avea efect antispastic, antiinflamator și antimicrobian, putând îmbunătăți simptomele pacienților cu meteorism abdominal, însă necesită studii suplimentare pentru a stabili cu exactitate eficiența acestuia.

Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos al balonării cuprinde simeticonă, antispastice, probiotice, prokinetice, uneori antibiotice intestinale și, în anumite cazuri, chiar doze mici de neuromodulatori centrali (antidepresive) și este ghidat și de răspunsul la dietă și simptomele asociate balonării.

Balonare și alte simptome: ce boli poate ascunde

Balonarea asociată cu durere abdominală și cu sindrom diareic cronic sau constipație cronică, poate să facă parte din tabloul clinic al sindromului de intestin iritabil.

Boala celiacă poate să se manifeste prin balonare importantă, sindrom diareic cronic, scădere în greutate și anemie feriprivă.

Dacă, asociat balonării, apare durere abdominală importantă, modificări de consistență a scaunului sau scaun cu sânge, aceasta poate să ducă cu gândul la afecțiuni precum boala inflamatorie intestinală sau neoplasmul de colon.

Un sindrom diareic cronic asociat balonării poate să ascundă și o afecțiune pancreatică, cu insuficiență pancreatică exocrină.

Când trebuie să mergi la gastroenterolog?

În general, dacă vorbim de balonare ocazională, cu simptome care apar rar, doar după anumite alimente sau mese foarte bogate, nu este necesară prezentarea la medic, pacienții putând modifica stilul de viață, cu remiterea simptomatologiei.

Dacă balonarea este persistentă, apar și alte simptome digestive asociate, precum constipație, diaree, dureri abdominale importante, sângerare în scaun sau scădere în greutate, este obligatoriu un consult de gastroenterologie pentru a stabili cauza acestor modificări. Pot să fie necesare analize de sânge, investigații endoscopice precum endoscopie digestivă superioară și colonoscopie sau ecografie abdomino-pelvină, pentru a stabili un diagnostic clar și a iniția un tratament specific.

Cum previi balonarea după masă?

Sunt necesare schimbări ale stilului de viață, cu mese regulate, hidratare suficientă și somn de calitate, odihnitor. Trebuie limitată cafeaua, iar băuturile alcoolice și carbogazoase sunt de evitat. Este necesară și o alimentație echilibrată, cu un consum adecvat de fibre, dar și exercițiu fizic susținut pe termen lung. Toate acestea pot preveni apariția balonării și susțin un stil de viață sănătos și echilibrat.

Principalele cauze ale balonării după masă pot avea cauze simple, precum alimentația sau ritmul în care mănânci, dar și motive mai complexe care țin de sănătatea digestivă. De aceea, este important să fii atent la frecvența și intensitatea simptomelor și să nu le ignori atunci când devin persistente sau îți afectează calitatea vieții.

Dacă balonarea apare des, este însoțită de dureri, modificări ale tranzitului intestinal sau alte simptome digestive, un consult gastroenterologic de specialitate poate face diferența. La DigestMed ai acces la evaluări complete și recomandări personalizate, astfel încât să identifici cauza reală și să primești tratamentul potrivit.

Întrebări frecvente despre balonare

Există un tratament rapid pentru balonare?

Da, mișcarea ușoară după mese, simeticona și, eventual, antispasticele pot ameliora rapid disconfortul produs de balonare.

De ce mă balonez după fiecare masă?

Există mai mulți factori care pot contribui la apariția balonării după fiecare masă. Cei mai frecvenți sunt legați de dietă și stil de viață, factori ce pot fi modificați pentru îmbunătățirea simptomelor.

Ce alimente provoacă cel mai des balonare?

Cel mai frecvent, pacienții acuză balonare după consumul de alimente cu conținut crescut de FODMAP, cum ar fi ceapa, usturoiul, fasolea, pâinea, pastele, legumele verzi, unele fructe sau după consumul de lactate.

Balonarea poate ascunde o boală gravă?

Da, în situații rare, atunci când balonarea se asociază cu alte simptome și semne de alarmă care ar trebui să determine prezentarea imediată la medic.

Este normal să ai gaze zilnic?

Este complet normal să ai gaze intestinale zilnic, acestea făcând parte din procesul digestiei. Dacă apar în exces, cu disconfort abdominal asociat, atunci trebuie investigată cauza.

De ce mă balonez după orice mâncare?

Balonarea după orice masă poate avea multiple cauze, cele mai frecvente fiind tulburările funcționale gastrointestinale, în special sindromul de intestin iritabil și balonarea funcțională, urmate de intoleranțe alimentare (FODMAP, lactoză).

Bibliografie

• https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10527500/
• https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33049223/
• https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28244665/
• https://www.gastrojournal.org/article/S0016-5085(23)00823-5/fulltext
• https://www.gastrojournal.org/article/S0016-5085(21)04084-1/fulltext
• https://www.mayoclinic.org/medical-professionals/digestive-diseases/news/understanding-and-managing-chronic-abdominal-bloating-and-distension/mac-20511032

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog

Răspunsul scurt este „nu”, răspunsul nuanțat este „poate fi!”

Alimentația și sănătatea merg mână în mână, iar intoleranța la lactoză se profilează ca un subiect de interes crescut atât pentru profesioniștii din domeniul medical, cât și pentru publicul larg. Des întâlnită, dar adesea înțeleasă parțial sau învăluită în mituri, această afecțiune digestivă stârnește întrebări și preocupări legate de dieta zilnică, calitatea vieții și managementul pe termen lung.

Răspunsul la întrebarea dacă intoleranța la lactoză este o boală poate varia, oferind o perspectivă nuanțată asupra modului în care această afecțiune impactează diferiți indivizi. Acest articol își propune să dezvăluie esența intoleranței la lactoză explorând simptomele, cauzele, diagnosticul și strategiile de management, într-un efort de a demonta prejudecățile și de a oferi informații valoroase celor care se confruntă cu această provocare.

Ce este cu adevărat intoleranța la lactoză?

Intoleranță la lactoză presupune apariția de simptome precum: durere abdominală, greață, flatulență, borborisme și scaune diareice după ingestia de alimente ce conțin lapte sau derivați ai acestuia. Pacienții recunosc în timp acest tipar și își autoexclud astfel de alimente din dieta zilnică. Totodată, chiar dacă nu întrerup complet consumul acestor alimente, aceste simptome nu duc în timp la pierdere în greutate sau denutriție.

Intoleranța la lactoză este, în fapt, efectul unei activități reduse ale enzimei lactază, enzima responsabilă de descompunerea lactozei, principalul component al laptelui. Practic, intoleranța la lactoză este rezultatul malabsorbției lactozei din cauza deficitului lactazei, aceasta aflându-se în cantități reduse la nivelul intestinului subțire, zona de digestie a laptelui. Această enzimă se află în cantități insuficiente din diferite motive, cele mai multe „naturale”, ca parte a dezvoltării individului din sugar în adult.

În funcție de vârstă și severitatea cu care se manifestă, scăderea lactazei poate fi congenitală (la sugarii născuți la termeni și aici vorbim de o afectare genetică) sau prin absența dezvoltării (la prematuri, din cauza vârstei gestaționale mici).

Medicii specialiști gastroenterologi se întâlnesc însă cu o formă particulară de scădere a lactazei, de obicei primară (nonpersistența lactazei) care apare la adultul tânăr și care constă în pierderea programată genetic a lactazei pe măsură ce individul trece de etapa de sugar și copilăria mică, când alimentația naturală este compusă majoritar din lapte și derivați ai acestuia, în adolescent și tânăr adult, când alimentația are alți compuși majoritari: carne, legume, fructe, carbohidrați din paste.

Această pierdere genetică este mai accentuată la africani și asiatici, mai puțin însă la europeni și nord-americani și asta datorită unei mutații genetice care ne permite să mai păstrăm lactaza peste perioada normală a preșcolarizării. Suntem norocoși, nu?

Tipuri de teste pentru diagnostic

Diagnosticul acestui deficit enzimatic este adesea unul rezultat prin excludere, iar testele necesare pentru măsurarea directă sunt dificil de efectuat, prin lipsa personalului și dispozitivelor specializate sau sunt invazive și anevoioase. Vom aminti câteva teste, printre care:

1. Testul respirator la hidrogen – pacientul este rugat să consume produse pe bază de lapte, ulterior realizându-se măsurători la intervale de timp regulate cu un aparat asemănător etilotestului. Acesta are o serie de limitări în ceea ce privește diagnosticul diferențial față de alte patologii și necesită o pregătire a pacientului în prealabil.
2. Testul bioptic jejunal cu măsurarea activității enzimei – deși este considerat cel mai relevant, este limitat de zona maxim atinsă cu endoscopul care reprezintă prima parte a intestinului subțire, unde activitatea enzimatică poate fi scăzută în mod normal.
3. Testul de toleranță la lactoză – este practic o măsurătoare a glicemiei la intervale prestabilite după administrarea unui produs pe bază de lapte. Este limitat în rezultate, iar pacienții diabetici sunt excluși de la acest test.
4. Testare genetică – foarte scumpă și detectează doar formele primare.

Simptomele sunt cele mai evocatoare în stabilirea diagnosticului, iar acestea, deși nespecifice, se asociază consumului de lapte și preparate din lapte. Printre cele mai frecvente simptome menționăm: durerea de burtă (poziționată de obicei în jurul ombilicului), greață, flatulență, borborismele (senzația de luptă a intestinelor) și uneori scaunele diareice. Trebuie menționat totuși că, uneori, pacientul este asimptomatic și asta din cauza bacteriilor din colon care vor consuma lactoză neprocesată în amonte și o vor folosi în beneficiul lor, cu singurul dezavantaj rezultat fiind flatulență crescută.

Un alt punct cheie al diagnosticului este testul dietei. Evitarea produselor pe bază de lapte rezultă în rezoluția completă a simptomelor într-o săptămână.

Mai există și varianta în care intoleranța la lactoză este rezultatul unei patologii intestinale. Este de subliniat că intoleranța la lactoză este doar un cumul de simptome sau, altfel spus, este rezultatul, nu cauza. Aici intervine medicul gastroenterolog care are rolul de a exclude posibilele patologii subiacente și anume: infecții intestinale, boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale sau sindromul de suprapopulare bacteriană intestinală.

Printre simptomele de alarmă, semnale ale unor patologii mai deosebite, amintim: durerea abdominală care s-a accentuat în timp sau care, mai nou, ne deranjează și în timpul nopții, apariția de scaun cu sânge proaspăt sau amestecat cu materiile fecale, scaunul negru, febra și scăderea ponderală involuntară, modificarea de tranzit intestinal. Aceste simptome vor direcționa, cel mai probabil, către recomandarea de analize specifice și amănunțite, dar și la examene imagistice și endoscopice.

Odată ajunși la diagnosticul de intoleranță la lactoză, vom avea în vedere managerierea acesteia prin recomandarea de teste specifice precum nivelul de vitamina D, pacientul adesea excluzând sau limitând mult consumul de lactate și vom putea recomanda o dietă adecvată. Partea bună este că nu trebuie exclus complet consumul de lactate, ci doar limitat la maxim 2 porții medii-mici pe zi, cu sau fără suplimentarea cu Vitamina D, în funcție de rezultatul testului sanguin. Totodată, pacientul trebuie să știe că nu trebuie să se ferească de consumul de pastile cu excipienți pe bază de lactoză, acestea conținând o cantitate mult prea mică pentru a putea crea disconfort.

Ce trebuie să înțelegem din această afecțiune este că ea este inofensivă, controlabilă, iar prezentarea la medic se face odată cu modificarea simptomelor sau pentru înțelegerea dietei și a deficitelor de vitamina D ce pot apărea prin abstinență de la lactate.

Concluzii

Concluzia noastră evidențiază că, deși intoleranța la lactoză poate impune anumite restricții dietetice, ea nu trebuie să limiteze calitatea vieții. Cu o abordare informată și personalizată, inclusiv prin ajustări alimentare și suport adecvat, persoanele afectate pot gestiona eficient simptomele și pot duce o viață activă și împlinită.

Subliniem necesitatea unei comunicări deschise cu echipa medicală pentru a explora cele mai bune strategii de management al intoleranței la lactoză. Prin adoptarea unui plan de acțiune personalizat pe nevoile individuale se poate asigura o bunăstare generală și se poate minimiza impactul acestei afecțiuni asupra vieții de zi cu zi.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Cristian Buță, Medic Specialist Gastroenterolog

În lumea medicală, prevenția și diagnosticarea timpurie a afecțiunilor pot face diferența dintre un tratament de succes și complicații pe termen lung. Printre afecțiunile care necesită o atenție specială se numără leziunile gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică. Aceste condiții, adesea trecute cu vederea până când progresează către stadii mai grave, pot servi drept semnale de alarmă timpurii pentru dezvoltarea cancerului gastric.

Vom explora în continuare natura acestor leziuni, principalele cauze, metode de diagnosticare, simptome, opțiunile de tratament disponibile și riscurile aferente pe termen lung care pot afecta calitatea vieții pacienților. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru oricine dorește să-și păstreze sănătatea gastrică și să prevină complicațiile asociate cu condițiile precanceroase.

Ce sunt leziunile gastrice precanceroase – atrofie și metaplazie gastrică

Atrofia și metaplazia gastrică sunt leziuni asociate gastritei cronice, o inflamație a mucoasei stomacului de lungă durată, întâlnită cel mai frecvent în infecția cu Helicobacter Pylori. Aceste schimbări în structura stomacului pot crește riscul de dezvoltare a cancerului gastric.

În urma studiilor efectuate de-a lungul anilor, s-a demonstrat că persoanele care suferă de atrofie și metaplazie gastrică prezintă risc de 10-15 ori mai mare de a dezvolta cancer gastric comparativ cu restul persoanelor.

Metaplazia intestinală reprezintă o modificare a celulelor mucoasei gastrice care sunt înlocuite de celule intestinale, este secundară inflamației cronice și apăre ca mecanism de adaptare la agresorii externi sau interni.

Atrofia gastrică presupune o reducere a numărului și a funcției celulelor gastrice, adesea rezultând în subțierea mucoasei stomacului și afectarea secretiei de acid și a absorbției anumitor nutrienți alimentari.

Principalele cauze ale atrofiei și metaplaziei gastrice

Atrofia și metaplazia gastrică, două dintre cele mai semnificative leziuni precanceroase ale stomacului, au la bază o varietate de cauze care contribuie la dezvoltarea lor. Aceste sunt:

1. Helicobacter Pylori – Este o bacterie larg răspândită ce se cantonează în mucoasa gastrică și provoacă inflamația stomacului.
2. Autoimunitate – Gastrita autoimună este a două cea mai frecventă cauză de apariție a metaplaziei și atrofiei gastrice, fiind determinată de anomalii ale sistemului imunitar și genetice.
3. Reflux biliar – Excesul de suc biliar din stomac, cel mai frecvent secundar colecistectomiei și proastei funcționari a veziculei biliare, irită constant mucoasa gastrică.
4. Factori alimentari – Consumul excesiv de sare și conservanți, fumatul și alcoolul.

Metode de diagnosticare a leziunilor gastrice precanceroase

Identificarea timpurie a leziunilor gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică, este esențială pentru prevenirea evoluției către cancerul gastric. În acest context, metodele de diagnostic joacă un rol crucial. De la tehnici avansate de imagistică la teste invazive, abordările de diagnosticare variază în complexitate și acuratețe.

1. Endoscopie digestivă superioară cu biopsie – Este o procedură în care un tub subțire cu o cameră video este introdus prin gură până în stomac cu scopul de a examina mucoasa și a preleva mostre de țesut (biopsii) pentru analiza celulelor. Pentru stadializarea gastritei și decelarea atrofiei și metaplaziei gastrice se prelevează biopsii din mai multe segmente ale stomacului, după un anumit protocol. În funcție de rezultatul biopsiei, se stabilesc cauza, tratamentul și programul de monitorizare al gastritei cronice pe termen lung.
2. Serologie – Se recoltează din sânge anumiți anticorpi care pot diferenția cauza autoimună de alte posibile cauze în apariția atrofiei și metaplaziei intestinale.
3. Analizele uzuale – Pot arăta dacă s-a instalat anemia prin deficit de fier sau vitamina B12, complicații asociate gastritei cronice cu atrofie și metaplazie intestinală.

Identificarea simptomelor

Atrofia și metaplazia gastrică nu se manifestă clinic prin anumite simptome specifice. Manifestările pacientului pot fi cele legate de gastrită cronică, precum: greață, durere abdominală, senzație de sațietate precoce, vărsături. Atunci când apare deficit de fier și de vitamina B12, pacientul poate simți oboseală, amorțeli ale membrelor, lipsa concentrării sau paloare tegumentară.

Opțiuni de tratament

Tratamentele sunt variate și se diferențiază în funcție de severitatea și stadiul leziunilor, la fel și de cauzele subiacente.

1. Eradicarea infecției cu Helicobacter Pylori – Elimină răspunsul inflamator în gastrita cronică activă și previne progresia ulterioară spre atrofie și metaplazie intestinală. Eliminarea Helicobacter Pylori poate inversa atrofia gastrică și, într-o oarecare măsură, metaplazia intestinală. De asemenea, poate opri progresia de la gastrită cronică atrofică la leziuni canceroase pentru un subgrup de pacienți. Eradicarea Helicobacter Pylori oferă șansa de prevenire a cancerului gastric la orice vârstă adultă. Mărimea beneficiului scade odată cu vârsta.
2. Medicamente pentru reducerea acidității – Pot ajuta la gestionarea simptomelor și la reducerea inflamației din gastrita cronică, dar nu pot vindeca mucoasa gastrică cu atrofie și metaplazie deja instalate.
3. Intervenții endoscopice
   • Proceduri de dilatare – Pentru a trata posibilele stenoze (strâmtori) gastrice cauzate de cicatrizare și inflamație.
   • Rezecția țesuturilor cu displazie severă – Metaplazia intestinală și atrofia se pot complica cu displazie, modificare celulară precursoare apariției cancerului. În această situație se poate interveni endoscopic prin rezecție termică a zonei respective.
4. Abordarea nutrițională
   • Suplimente alimentare – În cazul unei absorbții afectate, suplimentele de vitamine și minerale pot fi recomandate.
   • Monitorizarea nutrițională – Evaluarea periodică a stării nutriționale pentru a ajusta necesitățile dietetice.
5. Stil de viață sănătos
   • Renunțarea la fumat și moderarea consumului de alcool pot ajuta la gestionarea acestor condiții.
   • O alimentație echilibrată și reglarea stresului sunt, de asemenea, importante. Adoptarea unei diete bogate în fibre, fructe și legume poate contribui la menținerea sănătății digestive.

Riscuri pe termen lung

Riscurile pe termen lung includ probabilitatea de a afecta calitatea vieții pacienților, prin simptome persistente și complicații asociate precum:

1. Deficiențe nutriționale – Atrofia gastrică poate afecta producția de acid gastric și secreția de factor intrinsec, ambele fiind esențiale pentru absorbția adecvată a nutrienților, în special a vitaminei B12 și a fierului. Pe termen lung, poate crește riscul de osteoporoză și alte probleme de sănătate.
2. Anemie – Reducerea absorbției de vitamina B12 poate duce la anemie pernicioasă, care poate afecta negativ sistemul nervos și celulele sanguine.
3. Risc crescut de cancer gastric

Concluzie:

Metaplazia intestinală și atrofia gastrică sunt condiții medicale serioase care pot avea consecințe semnificative pe termen lung, cu risc crescut de cancer gastric și deficiențe nutriționale. Un diagnostic precoce și un plan de tratament personalizat sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a acestor afecțiuni. Este vital să vă adresați unui gastroenterolog pentru o evaluare detaliată și recomandări personalizate în funcție de cazul specific.

Dacă observați simptome caracteristice acestei afecțiuni, nu întârziați să solicitați un consult medical de specialitate. La DigestMed, echipa noastră de medici specialiști este pregătită să vă ofere un diagnostic precis și un tratament adecvat.

Puteți face o programare la oricare dintre centrele noastre, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari, fie online, pe platforma noastră, fie telefonic, sunând la 021 9306.

 

Autor: Dr. Bianca Istratie, Medic Specialist Gastroenterolog

Boala Wilson este o afecțiune genetică rară, caracterizată prin acumularea în exces  a cuprului în diferite țesuturi ale corpului, dar mai ales în ficat, creier și în cornee. Boala Wilson afectează aproximativ 1 din 30.000 de persoane. Afecțiunea netratată poate provoca boli hepatice, disfuncții ale sistemului nervos central și probleme psihiatrice. Diagnosticul și tratamentul precoce pot preveni complicațiile pe termen lung, acesta din urmă având ca scop reducerea excesului de cupru acumulat în organism și menținerea sa la nivel normal.

Frecvența apariției bolii Wilson este similară atât la bărbați, cât și la femei. Transmiterea ei la copii are loc atunci când ambii părinți poartă și transmit gena specifică asociată acestei afecțiuni. Pentru ca descendenții să dezvolte boala este necesară prezența a două gene anormale, de aceea, frații și copiii pacienților cu boala Wilson ar trebui să fie supuși testelor pentru a depista eventualele semne ale bolii.

1. Cauze 

Cauza bolii Wilson o reprezintă o mutație genetică în gena ATP7B de pe cromozomul 13, care  codifică o proteină, o ATP-ază cu rol de transportor de cupru transmembranar. 

De obicei, aportul de cupru dintr-o dietă normală depășește necesitățile metabolice. Cuprul este absorbit din tubul digestiv, iar surplusul este eliminat prin căile biliare. O deficiență în funcționarea ATP-azei duce la o scădere a excreției biliare a cuprului contribuind la acumularea acestuia în organism.

2. Simptome 

Simptomatologia este resimțită după ce cuprul se acumulează excesiv în creier, ficat sau în alte organe. Astfel, simptomele constau în: 

• oboseală, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale;
• îngălbenirea pielii și a ochilor (icter);
• inele Kayser-Fleischer în jurul irisului;
• acumulare de lichid la nivelul picioarelor sau abdomenului;
• tulburări de vorbire, înghițire sau coordonare fizică;
• mișcări necontrolate sau rigiditate musculară.

3. Diagnostic 

Diagnosticul bolii Wilson se stabilește pe baza analizelor de sânge și urină, a testelor genetice și prin biopsie hepatică. Totodată, investigațiile imagistice pot evidenția această afecțiune. 

• Analizele de sânge pot indica valori scăzute ale ceruloplasminei, valori crescute ale transaminazelor si cuprului seric, prezența anemiei. În cazurile cu afectare hepatică severă sunt observate modificări specifice asociate insuficienței hepatice;
• Analizele de urină arată niveluri crescute de cupru în urina recoltată pe parcursul a 24 de ore;
• Testarea genetică cu identificarea mutațiilor genei ATP7B; 
• În situația în care rezultatele analizelor de sânge și urină nu oferă concluzii clare, medicul poate decide să efectueze o biopsie hepatică. Aceasta are ca scop evaluarea cantitativă a cuprului la nivelul ficatului și stadializarea bolii;
• Examinarea prin rezonanță magnetică (RMN) a creierului poate identifica semne de afectare a ganglionilor bazali și modificări talamice. La nivelul trunchiului cerebral, aceasta poate evidenția atrofie și contribuie la excluderea altor patologii. De asemenea, se descrie un semn distinct numit „fața ursului panda uriaș” („face of giant panda”), care poate fi observat în anumite condiții.

4. Tratament 

Tratamentul pentru boala Wilson are ca scop reducerea nivelurilor toxice de cupru în organism pentru a preveni deteriorarea tesuturilor. Modalitățile de tratament includ:

• Medicamente care favorizează eliminarea cuprului din organism (agenți chelatori precum D-penicilamina și tetratiomolibdat);
• Suplimente cu zinc utilizate pentru a împiedica absorbția excesivă de cupru la nivel intestinal. Zincul poate fi prescris și ca tratament de întreținere după ce agenții de chelare au eliminat excesul de cupru din organism;
• Adoptarea unei diete sărace în cupru care exclude alimente precum ficatul, ciupercile, cacao, ciocolata, nucile și crustaceele;
• În cazul pacienților cu afectare hepatică severă și al acelora care nu răspund la tratament, poate fi necesar un transplant hepatic;
• Pentru pacienții cu afectare neurologică există tratamente simptomatice și adjuvante pentru probleme precum dizartria, tulburările de deglutiție, tremorul, terapia fizică și dispozitive diverse care pot ameliora mersul.

Concluzii

Diagnosticarea timpurie și instituirea unui tratament adecvat reprezintă factori cheie în prevenirea complicațiilor pe termen lung ale bolii Wilson. Terapia se concentrează pe reducerea nivelurilor toxice de cupru utilizând agenți chelatori și suplimente cu zinc, cu opțiunea transplantului hepatic în cazurile severe. Detectarea timpurie a bolii în rândul fraților și copiilor pacienților reprezintă o măsură esențială pentru prevenirea răspândirii afecțiunii. 

Dacă identificați simptome ale acestei afecțiuni nu amânați consultul de specialitate. La centrul medical DigestMed, medicii specialiști vă pot oferi diagnostic și tratament corecte. Efectuați programarea la una dintre locațiile centrului medical (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica Stana, Medic Specialist Gastroenterolog 

Ritmul circadian reprezintă ciclul de 24 de ore al unui organism controlat de ceasul principal biologic al corpului situat la nivelul creierului, numit hipotalamus. Acesta, la rândul lui, este influențat de mai mulți factori, principalul fiind expunerea la lumina naturală sau alternanța lumină – întuneric din mediul înconjurător care dictează și controlează procesele biochimice, biologice și comportamentale ce se petrec în organism în decurs de 24 de ore.  

Ritmul circadian reglează organismul indicându-i când să mănânce, să doarmă și să se trezească. Așa cum nimic în univers nu se desfășoară la întâmplare, la fel cum anotimpurile respectă o anumită ritmicitate și culturile agricole funcționează după legi specifice, și corpul uman are propriul său ceas biologic. Ascultându-ne corpul, am putea fi mai atenți la nevoile sale, ceea ce ar contribui la starea noastră de bine și la o viață mai lungă și sănătoasă.

În era vitezei, mulți dintre noi ne găsim prinși într-un ritm de viață alert, fiind puși adesea în situații în care găsim scuze pentru obiceiuri alimentare și de somn neregulate. Adesea, nu avem timp să mâncăm la ore regulate, alegem să ne hrănim „când și cu ce apucăm” și de obicei la ore târzii ale serii când ajungem acasă. Programul de somn devine variabil, iar stresul legat de diverse probleme ne afectează sănătatea mentală și fizică. Pe termen lung, această neglijare poate duce la consecințe nedorite manifestate prin simptome diverse sau boli precum cele digestive, cardiovasculare, diabetul zaharat și altele.

I. Efectele negative asupra sănătății digestive  

Sistemul gastrointestinal este crucial pentru supraviețuire și este direct afectat de ritmul circadian. Fiziologia gastrointestinală este extrem de complexă, prezentând fluctuații diurne și nocturne influențate de ritmul individual de somn-veghe. Aceste variații includ aspecte precum: proliferarea celulară, motilitatea organelor, producția de hormoni, secreția de acid gastric și alte sucuri digestive, absorbția nutrienților (lipide, glucide, proteine, vitamine, minerale), permeabilitatea intestinală, microbiomul intestinal și imunologia mucoasei intestinale.

Toate aceste procese, și implicit digestia, sunt influențate de o gamă largă de factori, printre care se numără: vârsta, orele de muncă, programul de somn și de odihnă, nivelul de activitate fizică, temperatura corpului, metabolismul individual, nivelul de stres, obiceiurile alimentare (inclusiv orele de masă și calitatea alimentelor), consumul de alcool și cafea, utilizarea excesivă a tehnologiei moderne (laptopuri, telefoane) în special în orele nepotrivite.

II. Probleme comune legate de mâncatul tarziu  

Dereglarea ritmului circadian cauzată de diferiți factori conduce în timp la dezvoltarea unor afecțiuni ale sistemului digestiv, iar la baza acestui proces stă inflamația. Există diverse mecanisme studiate și demonstrate prin care ritmul circadian influențează inflamația tubului digestiv, printre cele mai evidente fiind disfuncția barierei intestinale și disbioza microbiomului intestinal.

Persoanele cu afecțiuni gastrointestinale raportează adesea o calitate scăzută a somnului. Se instaurează un cerc vicios în care ritmul circadian, perturbat de diverși factori, afectează atât somnul, cât și funcționalitatea tubului digestiv, generând o influență reciprocă continuă. Afecțiunile următoare sunt puternic influențate de aceste procese:

1. Sindromul metabolic – reprezintă un cumul de dezechilibre metabolice, precum obezitate, dislipidemie, creșterea rezistenței la insulină, hiperglicemie și boli cardiovasculare. Este asociat cu un ritm circadian dezechilibrat și privare de somn. Acestea contribuie la creșterea senzației de foame prin reducerea semnalelor de sațietate, determinând consumul excesiv de alimente, compulsiv, la ore târzii, între mese și chiar în timpul nopții.
2. Boala de reflux gastro-esofagian – se manifestă prin arsuri retrosternale și regurgitații cauzate de refluxul lichidului acid gastric în esofag prin sfincterul esofagian inferior și poate fi influențată de un ritm circadian dezechilibrat. În mod normal, pH-ul sucului gastric este scăzut seara și noaptea, încetinind digestia alimentelor. Această afecțiune apare frecvent la cei care mănâncă seara târziu, consumă mese bogate în grăsimi sau lucrează în ture de noapte.
3. Gastrita și ulcerul peptic – aparitia acestor afectiuni are legătură strânsă cu programul de muncă și perturbarile de somn. Dezechilibrul ritmului circadian contribuie la o creștere a hormonului de stres denumit cortizol, care la randul lui determina cresteri ale secreției de suc gastric acid, generând un dezechilibru între factorii de protecție și cei agresori ai mucoasei, stratul intern care captuseste stomacul. In plus, pacientii cu infecție cu Helicobacter pylori, o bacterie ce se localizeaza in stomac, pot fi mai vulnerabili sau predispusi in dezvoltarea ulcerului peptic sau gastroduodenitei atunci cand nu respecta ritmul circadian.
4. Sindromul de intestin iritabil și bolile inflamatorii intestinale (Boala Crohn și Colita ulcerativă) – pot fi influențate de dezechilibrul ritmului circadian, contribuind la disfuncția barierei intestinale, disbioza microbiomului intestinal și inflamația intestinală.

III. Sfaturi pentru a evita mancatul la ore târzii

Iată câteva sugestii pentru a menține un echilibru în viața de zi cu zi și a adopta o alimentație sănătoasă:

• Mestecați bine alimentele în cavitatea bucală! Aici începe procesul digestiv. Evitați să mâncați în grabă deoarece se poate îngreuna procesul de digestie;
• Luați o pauză de 5-6 ore între mese deoarece stomacul necesită aproximativ 3-4 ore pentru digestie și încă o oră pentru „odihnă”;
• Evitați să beți lichide în timpul mesei. Pentru o digestie mai bună, este recomandat să consumați apă cu 30 de minute înainte să mâncați și să așteptați cel puțin 60 de minute după masă. Asigurați-vă că primele două mese ale zilei sunt mai consistente, iar cina este mai ușoară și servită cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare. Evitați să mâncați o cină copioasă și bogată în calorii înainte de somn;
• Includeți fibre, proteine și grăsimi sănătoase (ulei de măsline, ulei de cocos, avocado etc.) la micul dejun pentru a vă asigura un început de zi nutritiv și echilibrat;
• Evitați alimentele procesate, fast-food-ul, cele bogate în grăsimi, prăjeli, condimentate, excesul de alcool, cafea și zahăr pentru a menține o alimentație sănătoasă;
• Un post alimentar, inclusiv postul negru, poate aduce beneficii de la timp la timp;
• Asigurați-vă că vă hidratați corespunzător consumând 2-3 litri de lichide în fiecare zi;
• Faceți mișcare în mod regulat, prin practicarea unui sport;
• Respectați un program de somn echilibrat, cu mersul la culcare în jur de ora 22:00 și trezitul la aceleași ore. Această rutină stabilizează eliberarea de hormoni ai somnului și asigură organismului timpul necesar pentru a parcurge un ciclu complet de 24 de ore;
• Evitați să stați cu ochii în ecrane (telefon, televizor, calculator) cu 2-3 ore înainte de culcare. Expunerea la lumina emisă de ecrane poate perturba ușor ritmul circadian normal;
• Asigurați-vă că mențineți un echilibru emoțional. În caz contrar, nu ezitați să solicitați ajutor specializat.

Concluzii

În concluzie, obiceiul de a mânca la ore târzii are un impact negativ asupra sănătății digestive. Ritmul circadian dezechilibrat asociat cu consumul de alimente pe durata serii și a nopții, poate perturba funcționarea normală a tractului gastrointestinal. Mestecarea adecvată, pauzele între mese, evitarea alimentelor procesate și a celor bogate în grăsimi înainte de culcare reprezintă aspecte esențiale în menținerea unei digestii sănătoase. Prin adoptarea unor alegeri alimentare și a unor rutine sănătoase putem contribui la îmbunătățirea sănătății noastre digestive și la promovarea unei stări generale de bine.

Dacă vă confruntați cu probleme ale sistemului digestiv, vă așteptăm la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) pentru un consult de specialitate. Puteți efectua programarea atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Mihai Andrei, Medic Primar Gastroenterolog 

Diverticulii reprezintă mici punguțe de mucoasă care se proiectează prin orificii de dimensiuni reduse în peretele colonului. Fenomenul în care apar mai mulți astfel de diverticuli este cunoscut sub numele de diverticuloză, o afecțiune care, de obicei, se manifestă în perioada de vârstă medie, după 40 de ani.

1. Anatomia și fiziologia colonului

Colonul sau intestinul gros este ultima parte a tubului digestiv, continuând intestinul subțire care este sediul principal al absorbției nutrienților. Funcția sa esențială constă în absorbția apei și electroliților din conținutul alimentar digerat, transformând aceste substanțe într-o masă solidă cunoscută sub numele de materii fecale. În procesul de eliminare a reziduurilor solide din organism, intestinul gros joacă un rol crucial. 

Pe lângă această funcție, colonul este implicat și în procesele de fermentație, asistat de microflora bacteriană prezentă la acest nivel. 

Din punct de vedere anatomic, intestinul gros poate fi împărțit în: cec, colon drept, colon transvers, colon stâng, sigmoid și rect. Pereții colonului sunt constituiți din 3 benzi musculare cunoscute sub numele de tenii, care se întind pe întreaga lungime a organului. Acestea prezintă la exterior o serie de emisfere multiple, denumite haustre, reprezentând dilatații create de benzi perpendiculare. Din perspectivă microscopică, structura pereților colonului constă în 4 straturi distincte: mucoasă, submucoasă, musculară și stratul extern, cunoscut sub numele de seroasă.

Diverticulii colonici sunt mici protruzii asemănătoare unor „pungi” care se formează la nivelul pereților colonului, reprezentând, practic, mici „buzunare” ale acestui organ. Acești diverticuli apar în zone de slăbiciune ale peretelui colonic, sub presiunea exercitată în timpul unor eforturi digestive intense. Presiunea crescută poate surveni în cazul unor contracții musculare intense ale colonului, precum cele întâlnite în timpul unei digestii dificile. De asemenea, presiunea se accentuează în situații de constipație când materiile fecale devin dense, stagnează și se acumulează în intestinul gros.

Diverticulii pot să apară în orice segment al colonului și al tubului digestiv, dar se formează cel mai des în ultimele porțiuni, colonul stâng și sigmoid, unde intestinul gros are un diametru mai mic, iar materiile fecale au, teoretic, consistența cea mai mare.

2. Cauzele diverticulozei colonice

Diverticuloza colonică este o afecțiune comună în rândul populației generale, principala sa cauză cunoscută fiind o dietă săracă în fibre. Rolul esențial al fibrelor alimentare în menținerea unui tranzit intestinal normal devine evident în era dietelor moderne predominant bazate pe alimente procesate. Aceste diete, adesea deficitare în fibre sănătoase, contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru un tranzit intestinal încetinit, ceea ce facilitează formarea diverticulilor.

Factorii genetici pot avea rol în apariția diverticulozei colonice. Astfel, persoanele care au rude cunoscute cu această afecțiune, prezintă un risc mai mare de a avea sau de a dezvolta în timp această boală. 

Fumatul și consumul de medicamente din clasa antiinflamatoarelor nonsteroidiene, corticosteroizii sau opioidele cresc riscul de apariție a complicațiilor.

3. Simptome

Pacienții cu diverticuli colici sunt în cea mai mare parte asimptomatici, existând posibilitatea ca afecțiunea să nu se manifeste niciodată pe parcursul vieții. De aceea, în majoritatea cazurilor, această condiție este descoperită întâmplător în timpul unei colonoscopii de screening sau efectuate din alte motive medicale. Uneori pot apărea dureri ușoare și disconfort abdominal. În cazul în care durerea devine intensă, poate indica inflamația unui diverticul, numită diverticulită acută. 

Această inflamație poate fi rezultatul unor leziuni la nivelul mucoasei din interiorul diverticulului sau a unei infecții în această zonă. Diverticulita acută reprezintă una dintre complicațiile serioase ale bolii diverticulare. În plus față de dureri, tabloul clinic poate include simptome precum: febră și frisoane, greață, vărsături și tulburări de tranzit intestinal. În aceste circumstanțe este imperativ ca pacientul să caute imediat ajutorul unui medic specialist.

Dacă nu este tratată corespunzător, diverticulita acută poate evolua în complicații grave, cum ar fi formarea de abcese, apariția de fistule (comunicări anormale între diferite segmente ale tubului digestiv sau între colon și alte organe) și perforație cu peritonită secundară (ruptura peretelui diverticulului și scurgerea materiilor fecale în cavitatea abdominală, determinând inflamație și infecție severe). Toate aceste complicații reprezintă amenințări serioase la adresa vieții, ceea ce subliniază importanța consultării unui medic specialist în timp util.

Dat fiind faptul că existe porțiuni de intestin cu perete mai subțire al diverticulilor, vasele de sânge sunt mai vulnerabile și cresc riscul de sângerare în aceste zone, generând astfel o altă posibilă complicație. Sângerarea poate să se manifeste sub formă de sânge proaspăt sau parțial amestecat cu materii fecale. Este esențial să se solicite în mod urgent consultația medicului specialist în astfel de situații.

4. Prevenția diverticulozei colonice

O abordare eficientă în prevenirea și gestionarea bolilor intestinale cum ar fi diverticuloza colonică, implică adoptarea unui stil de viață echilibrat și o dietă bogată în principii nutritive. Asigurarea unui aport adecvat de fibre și lichide și o dietă echilibrată, în special bogată în fibre, contribuie la menținerea unui tranzit intestinal regulat. Acest aspect este esențial pentru reducerea contracțiilor și presiunii la nivelul colonului, factori predispozanți în apariția diverticulilor. 

Concluzii 

Abordarea preventivă și gestionarea atentă a diverticulozei colonice joacă un rol crucial în menținerea sănătății intestinale. Adoptarea unui stil de viață echilibrat care să includă o dietă bogată în fibre și o hidratare adecvată se dovedește a fi un pilon solid în prevenirea apariției diverticulilor și în reducerea riscului de complicații. Educația continuă privind importanța alimentației sănătoase și a stilului de viață activ poate contribui semnificativ la gestionarea acestei afecțiuni. Monitorizarea simptomelor și consultarea regulată a medicului sunt, de asemenea, esențiale pentru depistarea precoce a oricăror probleme și pentru implementarea tratamentului adecvat. 

Dacă identificați simptome specifice acestei afecțiuni sau aveți alte probleme care țin de sănătatea intestinală nu amânați consultul de specialitate și efectuați cât mai curând o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306!

Autor: Dr. Cristian Buță, Medic Specialist Gastroenterolog 

Sindromul de colon iritabil (SCI) este o afecțiune larg răspândită la nivel mondial, caracterizată de simptome variate, de la ușoare la severe, care pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții persoanelor afectate.

1. Ce este sindromul de colon iritabil?

SCI este o afecțiune cronică a sistemului digestiv. Simptomele sale primare sunt durerea abdominală și modificări ale tranzitului intestinal (constipație și/sau diaree), asociate cu balonarea sau distensia abdominală în absența vreunei cauze organice. Pentru a fi diagnosticat în consecință, simptomele trebuie să fie prezente timp de cel puțin 6 luni, cu o durată de cel puțin 3 luni înainte de consultul medical. Aceasta este cea mai răspândită afecțiune gastroenterologică, afectând aproximativ 30% dintre pacienții care solicită consultații medicale.

Caracterul cronic al SCI și dificultatea de a controla simptomele pot reprezenta o provocare atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Cu toate acestea, există tratamente și terapii disponibile care pot contribui la ameliorarea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții pentru cei afectați.

2. Cauzele psihologice ale SCI

Există o serie de teorii despre cum și de ce se dezvoltă sindromul colonului iritabil. În ciuda cercetărilor intense, cauza nu este clară, afecțiunea fiind privită ca o tulburare rezultată din interacțiunea între o serie de factori. 

Accentul tradițional a fost pus pe modificări ale motilității gastrointestinale, hipersensibilitatea viscerală și disfuncția axului creier-intestin, în timp ce mai multe studii contemporane au luat în considerare:

• rolul inflamației;
• alterările florei intestinale;
• dezvoltarea excesivă a bacteriilor;
• rolul sensibilității alimentare;
• predispoziția genetică sau socială.

Persoanele care suferă de SCI și solicită asistență medicală tind să fie mai susceptibile la experimentarea anxietății și a stresului în comparație cu cei care nu caută ajutor medical. Este cunoscut faptul că stresul și anxietatea pot influența negativ funcționarea intestinului și pot agrava simptomele asociate cu SCI. Cu toate acestea, este important de menționat că cele două nu reprezintă cauza fundamentală a afecțiunii.

Factorii psihosociali și de mediu influențează funcțiile intestinale și percepția durerii, având consecințe semnificative asupra stării de sănătate, activității zilnice și calității vieții.

• Factori de mediu: educația, viața de familie, familii monoparentale, intervenții chirurgicale în copilărie;
• Stres: evenimente stresante majore precum divorț, șomaj, moartea unei persoane apropiate, stres cotidian, evenimente stresante din copilărie (deprivarea de copilărie, istoric de abuz fizic, sexual);
• Mecanisme de adaptare la stres (coping): catastrofizare, autoînvinuire; 
• Caracteristici de personalitate: neuroticism, conștiinciozitate, alexitimie; 
• Tulburări psihice: tulburări ale dispoziției (depresie, distimie, tulburări de somn);
• Tulburări anxioase: anxietate generalizată, atacuri de panică, tulburare de stres posttraumatic, fobii, tulburare de somatizare; 
• Neurastenie.

Amigdala joacă un rol central în legătura dintre căile centrale de reglare a stresului și anxietății și mecanismele care controlează sensibilitatea gastrointestinală, influențând comportamentul emoțional și manifestarea fricii și anxietății.

Scăderea activității parasimpatice și creșterea activității sistemului nervos simpatic sunt des întâlnite la pacienții cu SCl și au un impact asupra modului în care percep stimulii gastrointestinali.

Tratamentele pot varia de la consiliere cu sau fără medicamente, precum antidepresive sau anxiolitice, la opțiuni precum hipnoză, terapie cognitiv-comportamentală și grupuri de sprijin. 

De asemenea, activitatea fizică regulată este considerată benefică pentru starea de bine și sănătatea intestinelor.

3. Rolul florei intestinale în sindromul de colon iritabil 

Suprapopularea bacteriană a intestinului subțire (SBIS) poate contribui la apariția SCl prin modificarea compoziției microflorei intestinale. Studiile au arătat diferențe semnificative în flora intestinală a pacienților cu SCl, cu o creștere a concentrației de enterobacterii și o scădere a concentrației de bifidobacterii în comparație cu populația generală. Utilizând tehnici moleculare precum teste PCR, s-a constatat că pacienții cu SCl care suferă de diaree prezintă niveluri mai scăzute de lactobacili în comparație cu cei cu constipație și mai puține bifidobacterii decât grupul de control. 

Totodată, pacienții cu SCl au înregistrat o concentrație mai mare de Veillonella decât persoanele sănătoase. Modificările în flora intestinală pot duce la proliferarea unor bacterii producătoare de gaze, agravând simptomele SCl.

4. Hipersensibilitate viscerală

Pacienții cu sindrom de colon iritabil prezintă adesea hipersensibilitate viscerală, care se datorează mecanismelor centrale și periferice. Cu impact major asupra transmiterii impulsurilor nervoase între peretele intestinal, măduva spinării și creier, fenomenul provoacă durerea abdominală, care este simptomul predominant în SCI. Acești pacienți au o sensibilitate redusă atât la distensia intestinală, cât și la durere, ceea ce poate fi observat în practică prin dificultatea lor de a tolera proceduri precum colonoscopia. Este important de menționat că gradul de hipersensibilitate nu este corelat cu severitatea simptomelor SCI.

Prin rezonanța magnetică funcțională s-a demonstrat subțierea structurilor cerebrale responsabile de percepția viscerală și modificări ale zonelor legate de emoții, atenție și durere la pacienții cu SCI. După distensia rectală cu balon, acești pacienți prezintă o activitate mai intensă în cortexul prefrontal, sugestivă pentru o reactivitate crescută la stimuli dureroși.

Studiile au investigat hipersensibilizarea nervilor din intestin declanșată de distensia sau balonarea intestinală, sugerând că „hiperalgezia viscerală” ar putea explica simptomele SCI. Această teorie susține că nervii intestinali sunt hiperactivi la pacienții cu SCI, percepând cantitățile normale de gaze sau mișcare ca excesive și dureroase. Unele persoane care suferă de această boală observă îmbunătățiri atunci când folosesc medicamente care diminuează modul în care este resimțită durerea intestinală, cum ar fi anumite antidepresive.

5. Factorii alimentari ăn sindromul de colon iritabil

Studiile privind restricțiile alimentare în SCI nu sunt concludente. Anumite persoane cu SCI afirmă că există alimente care declanșează simptome precum balonarea și durerea. 

Cercetările s-au axat pe anticorpi specifici pentru alimente, malabsorbția carbohidraților și intoleranța la gluten. Reacțiile alergice la alimente precum alunele, soia sau grăsimile, apărute la persoane susceptibile, ar putea juca un rol în apariția SCI.

Factorii care pot contribui la agravarea simptomelor SCI includ malabsorbția carbohidraților, în special a oligo-, di- și monozaharidelor fermentabile și poliolilor (FODMAPs), care pot cauza balonare, flatulență, durere și creșterea permeabilității intestinale. Totuși, cercetările nu susțin în totalitate legătura dintre consumul de lapte sau fructoză și SCI. 

Pe lângă acești factori, studiile au identificat și alte potențiale cauze de risc pentru SCI, precum: 

• expunerea la temperaturi scăzute;
• obiceiurile alimentare;
• apartenența la o familie monoparentală;
• starea de nutriție intrauterină;
• evenimentele traumatice prenatale;
• deprivarea din copilărie;
• intervențiile chirurgicale în copilărie.

Copiii născuți din părinți cu SCI sau alte afecțiuni gastrointestinale funcționale pot să dezvolte ulterior sindromul de colon iritabil, influențați și de comportamentul pe care îl învață de la părinții lor.

Pacienții cu SCI care au experimentat abuz în trecut, manifestă o sensibilitate crescută la durere în comparație cu pacienții cu SCI care nu au avut experiențe de abuz. De asemenea, acești pacienți cu istoric de abuz prezintă o reacție mai intensă a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian (HH CSR) la stimuli dureroși viscerali în comparație cu cei fără astfel de experiențe.

6. Ereditatea   

Aproximativ 33-42% dintre pacienții cu SCI au un istoric familial al bolii, indicând influența factorilor genetici și/sau a celor de mediu în dezvoltarea bolii. Studii pe gemeni monozigoți și dizigoți au arătat că SCI apare mai frecvent la gemenii monozigoți (33%), în comparație cu gemenii dizigoți (13%). De asemenea, pentru gemenii dizigoți, prezența unui părinte cu SCI dublează riscul de a dezvolta boala. Până în prezent, aproximativ 60 de gene au fost asociate cu SCI, dar nicio genă sau grup de gene nu a fost identificat ca o cauză clară a bolii.

Concluzii 

În concluzie, sindromul de colon iritabil rămâne o afecțiune complexă și enigmatică, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Deși originea exactă a SCI este încă nedeslușită, cercetările recente au adus la lumină numeroase aspecte importante. Factori precum stresul, anxietatea, microbiota intestinală și hipersensibilitatea viscerală joacă un rol semnificativ în dezvoltarea și exacerbarea simptomelor SCI.

Dacă suspicionați că vă confruntați cu această afecțiune, programați un consult de specialitate la unul dintre specialiștii centrului medical DigestMed pentru diagnostic corect, tratament și monitorizare. Puteți efectua programarea prin apel telefonic, la numărul 021 9306 sau prin intermediul platformei online.

 

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog 

Probioticele reprezintă organisme microscopice vii, denumite și „bacterii bune,” care, atunci când sunt administrate în doze adecvate, aduc beneficii pentru sănătatea umană. 

Printre cele mai cunoscute tipuri de probiotice se numără Lactobacilii și Bifidobacteriile, dar există și bacteriile fermentatoare cu acid lactic care au fost folosite de-a lungul istoriei în procesul de fermentare a alimentelor, tulpinile inofensive de Escherichia coli, fungi ca Saccharomyces boulardii și tulpina bacteriană Clostridium butyricum descoperită mai recent.

În lumea medicală se cunosc și sunt documentate în multiple studii beneficiile probioticelor, dar apar mereu noi teorii cu privire la importanța lor. Tractul nostru digestiv găzduiește ceea ce numim „bacterii benefice” precum speciile de Bacteroides și Firmicutes (cele mai frecvente), însă nu sunt singurele componente ale microbiomului uman. Există fungi (ciuperci) și elemente virale care colaborează pentru a menține un tranzit intestinal funcțional și sănătos. 

Se estimează că în organismul nostru există peste 400 de trilioane de celule bacteriene, iar microbiota sistemului digestiv conține peste 600.000 de gene noi, ceea ce sugerează că suntem mai degrabă compuși din microbi decât din celule umane.

1. Definirea probioticelor și cum funcționează în beneficiul florei intestinale

Conceptul de probiotic nu este recent, ci datează de acum un secol, când cercetătorii au început să-l exploreze. Ideea că probioticele pot oferi protecție împotriva infecțiilor digestive grave a apărut încă din 1917, când Alexander Nissle a izolat o tulpină de E. coli de la singurul soldat care nu s-a îmbolnăvit în timpul unei epidemii devastatoare de Shigelloza. 

De atunci, funcția florei intestinale a fost subiectul unor cercetări intensive și analize amănunțite. Bacteriile menționate anterior, Bacteroides și Firmicutes, se dezvoltă și se înmulțesc prin digestia și fermentarea substanțelor din dieta noastră, secretând totodată și propriile lor substanțe, totul întru beneficiul nutriției. 

2. Cum ajută probioticele la reducerea disconfortului digestiv, a flatulenței, a balonării și a problemelor de tranzit intestinal

Beneficiile pot varia, de la ameliorarea neplăcerilor gastro-intestinale precum balonarea și flatulența, până la reglarea problemelor legate de tranzitul intestinal, influențând musculatura netedă, prin diferite mecanisme:

• Restabilirea echilibrului florei intestinale: introducerea bacteriilor benefice are rolul de a reduce suprapopularea bacteriilor nocive, ameliorând astfel simptomele digestive;
• Stimularea fermentării eficiente a alimentelor în intestin, prevenind astfel formarea excesivă de gaze și balonare, prin descompunerea mai eficientă a carbohidraților și a altor substanțe nutritive;
• Reducerea inflamației: anumite tulpini de probiotice au proprietăți antiinflamatoare și pot ajuta la reducerea inflamației din intestin, care poate contribui la disconfortul digestiv;
• Ameliorarea tranzitului intestinal: prin influențarea mișcărilor musculare ale intestinului.

Alte beneficii:

• ameliorarea simptomelor și duratei infecțiilor gastro-intestinale;
• îmbunătățirea simptomelor și reducerea duratei răcelilor provocate de viruși obișnuiți (excludem aici virusul gripal).

3. Rolul florei intestinale în sistemul digestiv și sănătatea generală

Probioticele modelează compoziția microbiotei existente reducând proporția bacteriilor cu potențial patogen, cunoscute și sub denumirea de „bacterii nocive”. Acest fenomen se realizează prin secreția de substanțe numite bacteriocine, asemănătoare antibioticelor pe care le utilizăm în viața de zi cu zi. 

În prezent, cercetătorii investighează modul în care probioticele pot influența bariera microbiom – intestin – creier, adică încearcă să descopere cum pot modela flora bacteriană pentru ca aceasta să aibă un impact asupra activității creierului și a emoțiilor noastre.

4. Cum afectează factorii externi echilibrul florei intestinale și cum pot probioticele să ajute la restaurarea acesteia

Factorii externi pot avea un impact semnificativ asupra echilibrului florei intestinale. Acești factori pot include dieta, stresul, utilizarea de antibiotice, expunerea la infecții și alți factori de mediu. 

• Dieta: O alimentație dezechilibrată, bogată în alimente procesate, zaharuri și grăsimi saturate, dar săracă în fibre și alimente proaspete, poate afecta negativ flora intestinală. 
• Antibioticele: Antibioticele sunt medicamente folosite pentru a combate infecțiile bacteriene, dar ele pot distruge și bacteriile benefice din intestin. 
• Stresul: Stresul cronic poate afecta flora intestinală prin intermediul sistemului nervos și hormonal. 
• Infecțiile intestinale: Infecțiile intestinale acute pot perturba echilibrul florei intestinale. 

Cum acționează probioticele pentru a restaura echilibrul florei intestinale:

• Introducerea bacteriilor benefice: Probioticele conțin bacterii benefice care pot să supraviețuiască și să colonizeze intestinul. Aceste bacterii pot ajuta la înlocuirea celor care au fost distruse sau dezechilibrate din cauza factorilor externi;
• Competiția cu bacteriile nocive: Probioticele pot concura cu bacteriile patogene sau nocive pentru resurse și spațiu în intestin, reducând astfel capacitatea acestora de a se multiplica și de a provoca probleme;
• Stimularea sistemului imunitar: Probioticele pot stimula sistemul imunitar pentru a răspunde mai eficient la infecții și inflamații, contribuind astfel la menținerea unui mediu intestinal sănătos;
• Producția de substanțe utile: Unele probiotice pot produce substanțe benefice, cum ar fi acizi grași cu lanț scurt sau enzime, care pot influența în mod pozitiv mediul intestinal și sănătatea generală.

5. Alimente naturale care conțin probiotice și pot fi incluse în alimentația zilnică  

Pe lângă preparatele sub formă de supliment, putem sa ne luăm doza de probiotice și din câteva alimente foarte îndrăgite:

• iaurtul îmbogățit cu culturi;
• kefirul;
• varza murată (conține în plus și un cocktail de vitamine și minerale benefice);
• oțetul de mere;
• pâinea sourdough;
• brânzeturile fermentate.

Atunci când alegeți alimente bogate în probiotice, asigurați-vă că acestea nu au fost pasteurizate sau supuse unor tratamente termice excesive, deoarece aceste procese pot distruge bacteriile benefice. De asemenea, variați alimentele pe care le consumați pentru a obține o gamă diversă de probiotice, deoarece fiecare tip de aliment poate conține tulpini diferite de bacterii benefice.

Concluzii 

În concluzie, probioticele sunt esențiale pentru sănătatea digestivă, având potențialul de a îmbunătăți digestia, de a preveni diareea cauzată de administrarea antibioticelor și de a întări sistemul imunitar. Cu toate acestea, alegerea probioticelor potrivite, adaptate la nevoile individuale și calitatea produselor sunt aspecte cheie pentru obținerea beneficiilor dorite.

Pentru consult de specialitate, monitorizare și recomandări personalizate, efectuați o programare la unul dintre specialiștii noștri, într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306. 

 

Autor: dr. Daniela Alecu, Medic Specialist Gastroenterolog 

Când vorbim despre colica biliară, ne referim la două aspecte. Un prim aspect este reprezentat de termenul „colică”, care descrie o durere intensă și fluctuantă, cu manifestare bruscă și care poate dispărea rapid, fără a fi necesară administrarea unei intervenții terapeutice specifice. 

Cel de-al doilea aspect este reprezentat de termenul bilă, un lichid digestiv produs de celulele hepatice și stocat în vezica biliară, care are rol în emulsionarea, absorbția grăsimilor ingerate și a vitaminelor. Acest lichid este compus în principal din apă, săruri biliare, colesterol, pigmenți biliari (cum ar fi bilirubina) și alte substanțe organice și minerale. În timpul meselor, colecistul se contractă, eliberează suc biliar necesar digestiei prin canalul cistic în coledoc, care apoi se deschide în duoden. De acolo, bila este amestecată cu alimentele digerate și enzimele digestive pentru a continua procesul de digestie și absorbție în tractul digestiv. Acest proces se realizează printr-un mecanism complex, fiind reglat atât în mod reflex, cât și hormonal.

1. Anatomia și funcția vezicii biliare 

Vezicula biliară, colecistul sau ,,fierea’’, în denumire populară, este un organ cavitar cu formă ovoidă, localizat în fosa vezicii biliare, pe fața inferioară a lobului hepatic drept, care are un volum de 30-60 cm3, o lungime între 8-12 cm și o lățime între 3-5 cm. Vezicula biliară vine în contact cu peretele abdominal la nivelul cartilajului coastei a IX-a din partea dreapta.

Anatomic, aceasta prezintă 3 părți: fundul, corpul și colul colecistului. Corpul și fundul aderă la parenchimul hepatic, iar colul se alătură canalului cistic care se unește cu cel hepatic comun. La confluența dintre aceste canale se formează ductul coledoc, care, împreună cu canalul pancreatic, se deschide în duoden printr-o mică porțiune numită ampulla Vater. Ductul cistic este cel care conduce bila în două direcții: din ficat în vezica biliară și din vezica biliară în ductul coledoc.

Rolul colecistului este de a colecta, depozita și concentra bila în repausul digestiv și de a o evacua în timpul digestiei alimentelor. Practic, este un rezervor ce conține secreție biliară colectată din ficat și transportată ulterior prin canalul hepatic. 

“Fierea” poate colecta în 24 de ore în jur de 800-1200 ml de secreție biliară, aceasta fiind diferită în funcție de regimul alimentar și de genetica pacientului.

2. Cauzele și factorii de risc ai colicii biliare

Litiaza biliară este cea mai frecventă afecțiune a tractului biliar și principala cauză a colicii biliare. Este o afecțiune complexă, iar cercetările au identificat o serie de condiții asociate cu apariția calculilor biliari, unii factori de risc fiind modificabili, alții, în schimb, nu. 

Factorii de risc pentru litiaza biliară sunt: 

• nemodificabili: vârsta, genul feminin, grupul etnic, ereditatea; 
• modificabili: obezitatea, creșterea trigliceridelor și scăderea HDL colesterol, sarcina, terapia cu estrogeni, diabetul zaharat tip II, sindromul metabolic, ciroza hepatică, hepatita cu virus C, hipomotilitatea veziculei biliare (scăderea rapidă în greutate, postul, reducerea frecvenței prânzurilor), chirurgia bariatrică, dietele hipercalorice, bogate în colesterol, dietele sărace în fibre vegetale, sedentarismul, fumatul și anumite medicamente (fibrați, octreotid, ceftriaxona).

Litiaza biliară se definește prin prezența de calculi în căile biliare. Exista 2 tipuri majore de calculi, clasificați în funcție de compoziție : calculi colesterolici și calculi pigmentari. În general, calculii biliari sunt de compoziție mixtă, adică pot conține atât colesterol, cât și pigmenți biliari. Aceștia se pot forma în vezicula biliară sau în orice segment al căilor biliare și pot rămâne adesea asimptomatici. Migrarea acestora poate da un spectru larg de manifestări clinice. 

Formarea calculilor în colecist poate provoca blocarea evacuării sucului biliar, ceea ce duce la creșterea presiunii în pereții vezicii biliare și, ca rezultat, la apariția durerii biliare.

3. Simptomele colicii biliare 

În majoritatea cazurilor, litiaza biliară nu prezintă simptome și poate fi detectată accidental la pacienți care nu prezintă simptome tipice biliare, prin intermediul unei ecografii abdominale.

Simptomele caracteristice litiazei biliare sunt reprezentate de colica biliară, care se manifestă prin durere intensă în regiunea epigastrică sau hipocondrul drept, cu potențială iradiere în spate și/sau umărul drept. Durata unei crize de colică biliară este, de obicei, mai mare de 15-20 de minute. Aceste crize sunt adesea declanșate de consumul de alimente bogate în grăsimi sau de alimente colecistokinetice (grăsimi animale, alimente prăjite / afumate, ouă, maioneză, smântână, preparate tocate, conserve de carne sau legume bogate în grăsimi, prăjituri cu creme, frișcă, nuci, migdale, alune, ciocolată, cafea, alcool, băuturi carbogazoase etc.).

Durerea biliară poate fi însoțită uneori de greață, vărsături, transpirații, subfebrilitate sau febră. În unele cazuri, durerea poate persista timp de 4-6 ore, ceea ce poate indica apariția unor complicații, cum ar fi colecistita sau pancreatita.

Pacienții care au litiază biliară pot interpreta orice simptom abdominal ca fiind generat de calculii biliari. Cu toate acestea, adesea acești pacienți pot fi diagnosticați cu afecțiuni diferite, precum: gastrită, ulcer gastric, sindromul colonului iritabil sau chiar litiază renală, apendicită, pancreatită sau infarct miocardic. Atunci când tabloul clinic este complex și simptomele sunt variate, poate fi dificil de determinat dacă acestea sunt cauzate de litiază biliară sau de altă afecțiune.

4. Diagnosticul și evaluarea colicii biliare

Diagnosticul colicii biliare se stabilește pe baza anamnezei, a examenului clinic al pacientului și cu ajutorul ecografiei abdominale. Simptomatologia specifică, precum și examinarea fizică a abdomenului, în care se constată sensibilitatea la palpare în zona de proiecție a colecistului, sunt factori importanți în determinarea diagnosticului. Cu ajutorul ecografiei abdominale se poate face un diagnostic diferențial al durerii și se poate confirma prezența litiazei biliare.

Ecografia abdominală reprezintă prima investigație și metodă de elecție în evaluarea unei dureri abdominale. Aceasta permite diagnosticul de litiaza biliară în condiții de repaus alimentar. La ecografie se pot observa în mod tipic una sau mai multe imagini hiperecogene (mai strălucitoare) în interiorul colecistului, care sunt mobile și care se pot modifica în funcție de poziția pacientului, având aspectul cunoscut sub numele de „con de umbră posterior”.

În plus, este recomandată efectuarea unui bilanț de analize de sânge, inclusiv enzime pancreatice și hepatice, în cazurile în care există inflamație asociată colicii biliare. Aceste analize pot oferi informații suplimentare despre funcția pancreasului și a ficatului, precum și despre gradul de inflamație prezent.

5. Tratamentul și managementul colicii biliare 

În terapia temporară a colicii biliare se utilizează antiinflamatoare și spasmolitice administrate intravenos, acestea având rolul de a reduce durerea și inflamația asociată. De asemenea, se pot utiliza și prokinetice pentru gestionarea vărsăturilor, precum și medicamente cu rol de protecție gastrică.

Tratamentul medicamentos cu acid ursodeoxicolic poate fi încercat, dar este important de menționat că acesta nu elimină cauza principală a litiazei biliare. Astfel, păstrarea colecistului și a condițiilor litogene (cum ar fi staza biliară, suprasaturația în colesterol și susceptibilitatea genetică) pot favoriza recidiva formării calculilor.

Tratamentul curativ și terapia de elecție pentru litiaza biliară simptomatică este colecistectomia, adică intervenția chirurgicală de îndepărtare a colecistului. În cazul litiazei biliare asimptomatice și necomplicate, decizia de a efectua intervenția chirurgicală depinde de mai mulți factori: vârsta pacientului, prezența altor afecțiuni asociate (comorbidități) și dimensiunea calculilor.

6. Complicațiile colicii biliare 

În cazul litiazei biliare simptomatice, rata complicațiilor anuale este de aproximativ 1-2%, iar printre cele mai frecvente complicații acute derivate sunt: colecistita (inflamația acută a colecistului), pancreatita acută și colangita (infecția tractului biliar), colecistita perforată, hidropsul vezicular (distensia vezicii biliare) și ileusul biliar (obstrucția intestinală cauzată de calculii biliari).

Complicațiile cronice ale litiazei biliare pot include colecistite recurente (inflamații repetate ale colecistului), pancreatita recurentă și neoplasmul de colecist (cancerul de colecist).

Metoda de screening non-invazivă și preferată pentru diagnosticarea litiazei biliare este ecografia abdominală, care oferă o acuratețe mare și este potrivită pentru depistarea și prevenirea complicațiilor în timp. Alte metode imagistice, cum ar fi tomografia computerizată (CT), rezonanța magnetică nucleară (RMN) și colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (ERCP), pot fi indicate în cazurile de suspiciune a litiazei coledociene. 

Studiile legate de colecistectomie (îndepărtarea chirurgicală a colecistului) au evidențiat anumite dezavantaje, cum ar fi un risc crescut de cancer colorectal la femei după aproximativ 15 ani de la intervenție, precum și posibilitatea de reflux biliar și apariția diareei. Conduita actuală recomandă intervenția chirurgicală doar în cazul pacienților simptomatici sau în prezența anumitor complicații.

Concluzii și Recomandări 

În concluzie, colica biliară reprezintă o afecțiune cu potențial ridicat de durere, cauzată de calculii biliari. Această durere intensă poate fi declanșată de alimente grase și poate provoca disconfort semnificativ pacienților afectați. Pentru gestionarea colicii biliare și prevenirea complicațiilor ulterioare este nevoie de diagnosticare precoce și tratament adecvat. În cazurile simptomatice severe care prezintă complicații, colecistectomia, adică îndepărtarea chirurgicală a colecistului, este terapia de elecție. 

Totuși, fiecare caz trebuie evaluat individual, iar consultul medical de specialitate este crucial pentru a se stabili cea mai bună opțiune terapeutică. Vă recomandăm să efectuați o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (Aviației sau Militari), acolo unde medicii noștri vă vor ajuta cu un diagnostic corect și sprijin în vederea soluționării specificului afecțiunii dumneavoastră.

Înainte de a ajunge în cabinetul medicului specialist, adoptarea unui stil de viață sănătos, o alimentație echilibrată și evitarea excesului de grăsimi, pot contribui la reducerea riscului de formare a calculilor biliari și la prevenirea recurenței colicilor biliari.

Nu întârziați să vă programați, fie prin intermediul platformei online, fie telefonic, la numărul 021 9306!

 

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog

Bolile hepatice cronice sunt determinate de o inflamatie de lungă durată a ficatului, care afectează structura și funcțiile acestuia. Din păcate, aceste afecțiuni nu se manifestă întotdeauna prin simptome evidente și, uneori, pot progresa silențios către insuficiență hepatică severă.

1. Cauzele bolilor hepatice

Bolile hepatice pot avea multiple cauze:

– cauze virale de afectare hepatică, precum infecțiile cu virus hepatic B (VHB) și virus hepatic C (VHC), coinfecția VHB-VHD;

– steatohepatita non-alcoolică – întâlnită în ficatul gras non-alcoolic;

– cauze toxice, în care alcoolul este factor determinant;

– cauze autoimune (hepatita autoimună, colangita biliară, colangita sclerozantă biliară);

– boli metabolice (boala Wilson, deficitul de alfa 1 antitripsină sau hemocromatoză);

– boli genetice rare.

2. Tipuri comune de boli hepatice cronice 

Hepatitele

Virusurile hepatice B și C sunt responsabile pentru apariția hepatitelor cronice în majoritatea cazurilor. Sistemul actual medical permite depistarea gratuită prin teste sanguine specifice, disponibile atât la prescripția medicului de familie, cât și a medicului specialist. Un aspect extrem de important în gestionarea acestor infecții hepatice este reprezentat de accesul la tratamente cu cele mai noi molecule disponibile, tratament de ultimă generație ce controlează și chiar vindecă infecția cu hepatită C. De exemplu, tot pentru infecția cu virusul hepatic C, există tratamente fără interferon care sunt o opțiune excelentă chiar și pentru pacienții cu ciroză avansată.

Boala hepatică grasă non-alcoolică 

O altă afecțiune frecventă este boala hepatică grasă non-alcoolică, caracterizată prin acumularea de grăsimi în ficat la pacienții care pot avea și alți factori de risc metabolic. Printre acești factori de risc se numără pacienții hipertensivi, cei cu obezitate, dislipidemii, dificultăți în reglarea glicemiei sau care au fost diagnosticați cu diabet zaharat tip II.

Trebuie să subliniem importanța deosebită a unui diagnostic corect și evaluarea adecvată pentru această afecțiune. Chiar dacă este denumită în mod aparent simplu „ficatul gras„, aceasta poate avea consecințe grave în absența tratamentului și a adoptării unei diete corespunzătoare. Neglijată, boala poate progresa către stadii avansate, incluzând ciroză hepatică dezvoltată pe fondul acumulării de grăsimi în ficat și chiar poate evolua către cancer hepatic. În această situație, pacienții beneficiază de îndrumare și suport medical, care includ informații despre stadiul bolii, evoluție, prognostic, tratament disponibil, precum și cele mai bune recomandări legate de schimbarea regimului igieno-dietetic și a stilului de viață.

Ciroza hepatică

Ciroza hepatică reprezintă stadiul final al evoluției multor boli hepatice cronice și constă în modificarea arhitecturii normale hepatice prin procese de inflamație, fibrozare și regenerare defectuoasă. Este un diagnostic complex ce necesită o analiză clinică, paraclinică și imagistică amănunțită. Pacienții care prezintă câteva semne evocatoare de ciroză (înroșirea palmelor, ingalbenirea pielii si sclerelor, umflarea picioarelor, paloarea unghiilor la nivelul patului unghial, apariția de pete roșiatice la nivelul toracelui ca niște „steluțe”, vene proeminente abdominale sau mărirea în volum a abdomenului în scurt timp) trebuie să se prezinte de urgență la specialist.

Ciroza poate fi compensată sau decompensată, moment în care apar complicațiile de tipul icterului, sângerări interne la nivelul stomacului sau al esofagului (varice esofagiene sau gastrice), encefalopatie hepatică (afectare cu caracter neurologic) sau lichid de ascită în cavitatea abdominală. Cea mai severă complicație este apariția cancerului hepatic, fiind stadiul final de evolutie a cirozei hepatice. Scopul principal este ca, odată stabilit diagnosticul de ciroză, stadiul de decompensare să nu apară niciodată sau să fie amânat cât de mult timp cu putință și să depistăm precoce nodulii de cancer din ficat.

3. Teste și analize utilizate în monitorizarea bolilor hepatice

A. Testele biochimice cu profil hepatic ajută medicul să diagnosticheze și să urmărească bolile hepatice cronice. În bateria de teste folosite amintim, fără a fi însă exclusive: transaminazele (TGO, TGP), enzimele legate de secreția biliară (fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza, bilirubina și fracțiile acesteia), ocazional 5-nucleotidaza și markeri ce ne arată funcția de sinteză hepatică (albumina, factori ai coagulării), hemograma.

B. Markeri virali – În mod adițional, medicul specialist poate solicita markeri virali hepatici (antigen HBS, anticorpi HBs, antigen HBe, anticorpi HBc) pentru evaluarea infecției VHB, precum și anticorpi HVC pentru evaluarea infecției VHC, dar și analize mai speciale pentru infecții virale mai rare (citomegalovirus, virusul Ebstein Barr). Aceste analize pot fi urmate de altele mai amănunțite, în funcție de specificul fiecărui caz în parte, cum ar fi viremiile VHB dau VHC.

C. Teste sanguine – Există teste sanguine complexe care ne pot ajuta în stabilirea gravității bolii hepatice, teste ce necesită doar o simplă recoltare de sânge. Printre acestea amintim: FibroMax (o combinație de 5 teste ce măsoară gradul de fibroză, steatoză, activitatea de inflamație și moartea celulară hepatică, existența steatohepatitei și afectarea hepatică în cadrul consumului de alcool), APRI, ELF, Hepascore, BARD sau FIB 4. Toate acestea au o serie de avantaje, având validare bună medicală și aplicabilitate înaltă, însă nu pot diferenția gradele de fibroză intermediara și nu pot fi folosite la pacienți cu sindrom Gilbert sau hemoliză.

D. Examinarea imagistică – În evaluarea bolilor hepatice cronice, o componentă esențială o reprezintă examinarea imagistică. În acest sens, ecografia abdomino-pelvină este instrumentul imagistic cel mai des utilizat datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. Este o metodă non-invazivă, ușor de efectuat, care nu implică iradiere, furnizând rapid imagini în timp real care pot fi repetate ori de câte ori este necesar. Pentru a obține o caracterizare mai detaliată a leziunilor hepatice identificate anterior, se poate adăuga o substanță de contrast intravenos, ceea ce permite obținerea de imagini cu o acuratețe și precizie comparabile cu investigațiile imagistice mai costisitoare și mai puțin accesibile, cum ar fi tomografia computerizată sau rezonanța magnetică.

De asemenea, elastografia hepatică reprezintă o variantă specială a ecografiei hepatice. Aceasta adaugă o funcție de măsurare a elasticității țesutului hepatic și oferă informații importante cu privire la gradul de avansare al bolii hepatice și la eventualele repercusiuni pe care le poate avea asupra altor organe.

Există investigații imagistice superioare ecografiei abdominale pentru bolile hepatice, precum tomografia computerizată abdominală sau RMN abdominal cu contrast, necesare evaluării suplimentare în cazul depistării unui nodul hepatic suspect, cu risc de a se transforma în cancer.

E. Puncția biopsică (biopsia hepatică) – Pe lângă metodele neinvazive menționate anterior, medicul specialist mai poate apela și la puncția biopsie hepatică, o unealtă prețioasă de diagnostic histologic („de lamă”). Se folosește atunci când pacientul nu se încadrează în niciun tipar de boală, iar diagnosticul este crucial, pentru a putea oferi un răspuns cu privire la patologia hepatică și la prognosticul ei, precum și tratamentul necesar.

4. Tratamentul și monitorizarea afecțiunilor hepatice 

După confirmarea diagnosticului de boală hepatică cronică, medicul specialist va trasa coordonatele tratamentului și va stabili un plan de urmărire. De obicei, această monitorizare implică repetarea unor analize și a ecografiei abdomino-pelvine, iar în unele cazuri se pot efectua investigații endoscopice la anumite intervale prestabilite.

Scopul tratamentului și al urmăririi periodice este de a încetini progresia bolii hepatice și de a preveni apariția complicațiilor, cea mai de temut complicație fiind cancerul hepatic. Monitorizarea biologică (prin analize de sânge specifice) și imagistică (cel mai adesea prin ecografie abdominală) a unei boli hepatice avansate se face la intervale regulate de 3-6 luni.

Concluzii 

Monitorizarea adecvată joacă un rol esențial în gestionarea bolilor hepatice cronice. Această practică medicală fundamentală permite identificarea și evaluarea progresului afecțiunilor hepatice în timp, facilitând astfel intervenția promptă și eficientă a medicilor specialiști. Prin repetarea analizelor și a ecografiei abdomino-pelvine, precum și prin investigații endoscopice la intervale bine stabilite, putem obține o imagine clară și actualizată a stării de sănătate a pacienților. Prin monitorizarea constantă, medicii pot detecta eventualele complicații și modificări în evoluția bolilor hepatice cronice, ceea ce le permite să adapteze tratamentul pentru a maximiza beneficiile și a minimiza riscurile. 

În lupta cu bolile hepatice, pacientul nu este singur. Are un aliat de nădejde în medicul specialist gastroenterolog care, pe lângă monitorizare atentă și tratament adecvat, va ghida pacientul privind măsurile necesare de prevenție a apariției altor boli care pot agrava boala de fond hepatică. 

Astfel, importanța monitorizării în bolile hepatice cronice nu poate fi subestimată, jucând un rol crucial în îmbunătățirea calității vieții pacienților și în prevenirea complicațiilor grave asociate acestor afecțiuni.

Recomandări

Dacă aveți îndoieli legate de starea dumneavoastră de sănătate, nu ezitați să apelați la specialiștii DigestMed. Vă vom oferi recomandări de specialitate cu privire la înlăturarea obiceiurilor nocive pentru sănătate (ex: stoparea fumatului, reducerea sau sevrarea completă de alcool) și pentru scăderea în greutate.

Efectuați o programare într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (Aviației sau Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Ruxandra Pop, Medic Specialist Gastroenterolog

Apariția afețiunilor anorectale, precum boala hemoroidală, fisurile și fistulele anale, este strâns legată de prezența constipației. În majoritatea cazurilor, constipația este consecința alimentației sărace în fibre, hidratării insufieciente și sedentarismului.

1. Ce este constipația?

Constipația este una dintre cele mai des întâlnite tulburări gastrointestinale, prezentă în special la persoanele în vârstă, cu o prevalență medie de 18.9% la adulți. Această afecțiune presupune încetinirea tranzitului intestinal, cu scaune ce apar la peste 3 zile, eliminarea cu dificultate a materiilor fecale sau scaune de consistență dură.

2. Factori de risc

Factorii care pot crește riscul de constipație sunt:

• vârsta înaintată;
• lipsa activității fizice;
• consum redus de lichide;
• consumul unei cantități mici de fibre;
• afecțiuni neuro-psihice;
• medicamente antidepresive și cardiologice;
• intervenții chirurgicale abdominale anterioare.

3. Cauzele constipației

• Schimbări în stilul de viață precum scăderea aportului alimentar de fibre – consumul insuficient de alimente bogate în fibre, cum ar fi fructele și legumele cu coajă, cerealele integrale, oleaginoasele (nuci), poate contribui la constipație. Fibrele alimentare facilitează tranzitul lor prin intestin.
• Lipsa hidratării optime – lipsa necesarului de lichide poate duce la dificultatea eliminării materiilor fecale;
• Lipsa exercițiului fizic – un stil de viață sedentar și lipsa exercițiilor fizice regulate pot afecta motilitatea intestinală. Activitatea fizică stimulează contracțiile musculare ale intestinului și facilitează trecerea fecalelor prin tractul digestiv;
• Medicația – utilizarea unor medicamente precum antidepresive și medicamente opioide împotriva durerii;
• Anumite afecțiuni și tulburări medicale – prezența unor patologii, precum: hipotiroidismul, boala Parkinson și alte boli neurologice, istoricul de atac cerebral;
• Diabetul zaharat insuficient controlat terapeutic;
• Utilizarea în exces a laxativelor;
• Sindromul intestinului iritabil;
• Cancerul de colon.

4. Simptome

Simptomele constipației pot varia de la persoană la persoană, însă cele mai frecvente sunt următoarele:

• Defecație dificilă, dureroasă, forțată;
• Scaune tari, ce se elimină cu dificultate sau, uneori, doar cu ajutorul laxativelor sau al clismelor;
• Mișcări intestinale încetinite – persoanele cu constipație pot experimenta o întârziere în tranzitul intestinal, adică alimentele și fecalele se deplasează încet prin sistemul digestiv;
• Crampe, dureri abdominale, senzația urgentă de a merge la toaletă fără a fi urmată de eliminarea unui scaun, senzația de evacuare incompletă;
• Balonare și disconfort abdominal, care pot fi resimțite ca o senzație de plenitudine sau presiune în zona abdominală.

5. Complicațiile constipației

Constipația cronică și neglijată poate duce la unele complicații și probleme de sănătate. Pe lângă disconfortul abdominal și, uneori, durerile ce o însoțesc, iată câteva dintre complicațiile asociate acestei afecțiuni:

• boala hemoroidală – constipația este însoțită de eforturi excesive în timpul eliminării fecalelor, ceea ce crește presiunea în zona rectală și anală. Acest lucru poate duce la dilatarea vaselor hemoroidale din canalul anal, rezultând inflamația hemoroizilor interni sau/și externi, manifestată prin disconfort sau mâncărime anală, sângerare anală și  chiar durere intensă la acest nivel;
• fisuri anale – evacuarea fecalelor dure și uscate poate provoca fisuri în mucoasa rectală sau anală. Aceste fisuri pot fi dureroase și pot sângera în timpul defecației;
• prolaps rectal – o afecțiune în care rectul (porțiunea finală a intestinului gros) alunecă în afara anusului. În caz de prolaps rectal, mucoasa rectală și țesuturile înconjurătoare se extind dincolo de poziția normală și pot fi vizibile sau simțite în timpul defecației sau chiar în mod constant;
• fecaloamele (materii fecale tari, impactate în ultima porțiune a intestinului gros) – se pot impacta la nivelul colonului sau rectului și pot determina ocluzie intestinală.

6. Tratament

Printre cele mai eficiente metode de a trata constipația se numără schimbările în stilul de viață și alimentație, modificări aparent minore, dar cu impact mare asupra tranzitului intestinal și stării generale. Astfel, persoanele care suferă de constipație pot încerca:

• Creșterea cantității de lichide consumate zilnic – cel puțin 2L de lichide pe zi; 
• Activitate fizică regulată – mers pe jos, alergat, dans. Este recomandat ca un adult sănătos să facă mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi, cel puțin 5 zile pe săptămână.
• Creșterea aportului alimentar de fibre – fructe și legume cu coajă, nuci, semințe, fibre vegetale;
• Administrarea de laxative ușoare – lactuloza și extracte de Senna. 

7. Când sunt necesare investigațiile în constipație?

Constipația cronică este o afecțiune funcțională ce afectează calitatea vieții pacientului, însă nu afectează supraviețuirea. Există, însă, câteva semne de alarmă care necesită evaluare suplimentară atentă, pentru a exclude o cauză gravă a constipației:

• lipsa completă a tranzitului intestinal, atât pentru fecale, cât și pentru gaze;
• agravarea sau instalarea bruscă a constipației;
• distensia importantă a abdomenului;
• dureri abdominale puternice;
• apariția frecventă a sângelui în scaun;
• scăderea în greutate inexplicabilă;
• anemie în analizele de sânge;
• mase tumorale abdominale palpabile.

Astfel că, în situația apariției semnelor sau simptomelor de alarmă, pacientul trebuie să se adreseze medicului specialist gastroenterolog în vederea efectuării testelor specifice. Printre acestea, se numără colonoscopia, o investigație prin care se vizualizează colonul pe interior prin intermediul unui tub flexibil cu o cameră de filmat în vârf, după o pregătire cu o substanță purgativă în prealabil. Colonoscopia poate detecta tumori colonice sau rectale, inflamații ale mucoasei sau afecțiuni anorectale, precum boală hemoroidală sau fisură anală. De asemenea,  pot fi necesare analize de sânge pentru a exclude anumite patologii ce asociază constipația, precum hipotiroidismul sau diabetul zaharat.

Recomandări 

Constipația este o afecțiune comună care poate fi tratată prin schimbarea stilului de viață. Dacă dieta nu este suficientă, iar simptomele vă afectează ritmul de zi cu zi, vă recomandăm efectuarea unui consult de specialitate în cadrul centrului medical DigestMed, acolo unde medicii noștri vă pot indica efectuarea unor investigații suplimentare pentru un diagnostic precis. 

Pentru evitarea complicațiilor și managementul corect al afecțiunii, efectuați o programare la unul dintre specialiștii noștri, într-una dintre locațiile centrului medical (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Articol scris de Dr. Adelina Carabas, Medic Specialist Anestezist

Majoritatea procedurilor endoscopice sunt realizate cu sedare in prezent. Sedarea moderata cu benzodiazepine si opioizi este in continuare larg utilizata, insa sedarea profunda cu Propofol devine din ce in ce mai populara datorita metabolizarii rapide si riscurilor minime, si astfel face ca procedurile endoscopice sa fie lipsite de durere, iar procesul de trezire,  predictibil si rapid.

Endoscopia digestiva superioara nu este o procedura dureroasa, ci doar neplacuta prin senzatiile de varsatura si sufocare pe care le poate determina. In cazul colonoscopiei, pot aparea crampe, balonare si dureri abdominale. Utilizarea sedarii permite realizarea procedurilor intr-un mod confortabil, atat pentru pacient cat si pentru medic , cu rata mai mare de detectie a polipilor si de examinare completa. Societatea Americana de Anestezie a publicat definitii pentru diferite niveluri de sedare. Astfel la sedarea moderata pacientul isi mentine functia ventilatorie si cardiovasculara si poate avea un raspuns la stimuli verbali sau tactili, in timp ce, in cazul sedarii profunde, pacientul raspunde doar la stimulii durerosi.

 

SEDAREA MINIMA (ANXIOLIZA)	SEDAREA MODERATA (SEDAREA CONSTIENTA)	SEDAREA PROFUNDA
se va administra o doza mica de medicament sedativ.	se  va  administra o doza moderata de sedativ.	se va administra o doza mare de sedativ
stare de relaxare si deconectare de la mediul inconjurator	stare de somnolenta	somn profund pe toata durata procedurii
constient si capabil sa raspunda la stimulii verbali	pacientul va fi  somnoros, dar va putea vorbi normal și va putea urma niște simple instrucțiuni	pacientul va dormi profund toata durata investigatiei
amnezie usoara, pacientul isi  va  aminti partial detalii din timpul procedurii	posibilitate mica ca pacientul sa isi aminteasca detalii din timpul procedurii	probabilitate mare ca pacientul sa nu isi aminteasca nimic din timpul procedurii;
fara afectarea respiratiei;	sedarea moderata nu ar trebui sa va afecteze respiratia, in rare cazuri se produce doar o scadere minima a frecventei respiratorii;	posibilitatea scaderii frecventei respiratorii;  medicul anestezist  va monitoriza functiile vitale pe toata durata procedurii  și va interveni prin metode specifice in cazul aparitiei reactiilor adverse;

 

1. Avantajele sedarii in endoscopia digestiva

■ Medicamentele sedative utilizate în aceste proceduri au un timp de acțiune scurt și doza poate fi ajustată individual pentru fiecare pacient, astfel încât să primească cantitatea necesară pentru a se simți confortabil și a tolera cu succes procedura până la final;

■ Pacientul are un grad sporit de relaxare pe durata interventiei si in majoritatea cazurilor nu isi aminteste detalii despre desfasurarea procedurii endoscopice;

■ Exista pacienti cu anumite patologii cardiace care nu ar suporta  efectuarea endoscopiei digestive fara sedare, aceasta facilitand toleranta si impiedicand decompensarea cardiaca;

■ In mod normal, sedarea prezinta mult mai putine reactii adverse decat  anestezia generala;

■ Recuperarea pacientului dupa sedarea profunda este mult mai rapida decat in cazul anesteziei generale. Asadar, daca pacientul se simti bine si se va putea intoarce acasa la o ora sau doua dupa procedura.

 

2. Riscurile sedarii in endoscopia digestiva 

Riscurile in cazul sedarii pentru endoscopie sunt rare si pot aparea fie pe parcursul  sedarii , fie dupa sedare.

A. Riscuri pe durata sedarii

■ Probleme respiratorii: frecventa respiratorie poate scadea. Acest aspect este destul de frecvent in cazul sedarii profunde, dar poate aparea si in cazul sedarii moderate. Medicul anestezist va monitoriza pacientul pe toata durata procedurii si va interveni ori de cate ori este necesar;

■ Probleme cardiace: pot aparea scaderea tensiunii arteriale sau modificari ale ritmului cardiac.

■ Reactii alergice: pacientii pot dezvolta reactii alergice la medicamentele sedative folosite, cum ar fi eruptii cutanate, dificultati de respiratie si umflaturi; de aceea, este esentiala interogarea pacientului inainte de sedare cu privire la posibile alergii medicamentoase sau alimentare;

■  Probleme gastrointestinale: foarte rar pot aparea senzatia de greata, varsaturi sau durere abdominala;

■   Echimoza in zona montarii cateterului venos poate sa apara uneori;

■ Recomandarea de a nu manca sau bea inainte de sedare trebuie respectata cu strictete de catre pacienti, intrucat exista riscul de a aspira continutul stomacului in caile aeriene si plamani in timpul procedurii endoscopice, cu consecinte grave;

 

B. Riscuri dupa sedare 

■ Este destul de comun ca pacientul sa prezinte somnolenta si sa se simta nesigur pe picioare dupa sedare. Pentru pacientii varstnici exista un risc crescut de cadere, de aceea se recomanda ca acestia sa vina insotiti de apartinatori la procedurile cu sedare;

■ Exista posibilitatea ca sedarea sa va afecteze capacitatea de a lua decizii importante si memoria timp de pana la 24 de ore. De aceea, nu este indicat sa semnati documente importante sau sa conduceti autovehiculul dupa sedare.

 

Concluzii 

Inainte de a efectua procedura endoscopica, pentru a reduce riscurile asociate  sedarii, este important ca pacientii sa informeze medicul specialist despre istoricul medical si medicatia pe care o urmeaza. De asemenea, este recomandat sa respectati instructiunile medicului cu privire la pregatirea pentru procedura, pentru a minimiza riscurile asociate din timpul endoscopiei digestive.

Pacientii care se preteaza pentru procedurile endoscopice cu sedare sunt cei anxiosi, cu atacuri de panica, pacientii subponderali si cei cu numeroase interventii chirurgicale in sfera abdominala, la care colonoscopia poate fi dureroasa. De asemenea, este indicata utilizarea sedarii si in vederea sporirii confortului, atat pentru pacient, cat si pentru medic.

In vederea efectuarii endoscopiei digestive superioare si colonoscopiei, cu sau fara sedare, este necesara recomandarea medicului specialist pentru evaluarea indicatiei si a riscurilor acestor investigatii. Pentru aceasta va puteti programa intr-una dintre locatiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviatiei sau DigestMed Militari), prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numarul 021.9306.