2023-08-18

Monitorizarea în bolile hepatice cronice

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog

Bolile hepatice cronice sunt determinate de o inflamatie de lungă durată a ficatului, care afectează structura și funcțiile acestuia. Din păcate, aceste afecțiuni nu se manifestă întotdeauna prin simptome evidente și, uneori, pot progresa silențios către insuficiență hepatică severă.

1. Cauzele bolilor hepatice

Bolile hepatice pot avea multiple cauze:

– cauze virale de afectare hepatică, precum infecțiile cu virus hepatic B (VHB) și virus hepatic C (VHC), coinfecția VHB-VHD;

– steatohepatita non-alcoolică – întâlnită în ficatul gras non-alcoolic;

– cauze toxice, în care alcoolul este factor determinant;

– cauze autoimune (hepatita autoimună, colangita biliară, colangita sclerozantă biliară);

– boli metabolice (boala Wilson, deficitul de alfa 1 antitripsină sau hemocromatoză);

– boli genetice rare.

2. Tipuri comune de boli hepatice cronice 

Hepatitele

Virusurile hepatice B și C sunt responsabile pentru apariția hepatitelor cronice în majoritatea cazurilor. Sistemul actual medical permite depistarea gratuită prin teste sanguine specifice, disponibile atât la prescripția medicului de familie, cât și a medicului specialist. Un aspect extrem de important în gestionarea acestor infecții hepatice este reprezentat de accesul la tratamente cu cele mai noi molecule disponibile, tratament de ultimă generație ce controlează și chiar vindecă infecția cu hepatită C. De exemplu, tot pentru infecția cu virusul hepatic C, există tratamente fără interferon care sunt o opțiune excelentă chiar și pentru pacienții cu ciroză avansată.

Boala hepatică grasă non-alcoolică 

O altă afecțiune frecventă este boala hepatică grasă non-alcoolică, caracterizată prin acumularea de grăsimi în ficat la pacienții care pot avea și alți factori de risc metabolic. Printre acești factori de risc se numără pacienții hipertensivi, cei cu obezitate, dislipidemii, dificultăți în reglarea glicemiei sau care au fost diagnosticați cu diabet zaharat tip II.

Trebuie să subliniem importanța deosebită a unui diagnostic corect și evaluarea adecvată pentru această afecțiune. Chiar dacă este denumită în mod aparent simplu “ficatul gras“, aceasta poate avea consecințe grave în absența tratamentului și a adoptării unei diete corespunzătoare. Neglijată, boala poate progresa către stadii avansate, incluzând ciroză hepatică dezvoltată pe fondul acumulării de grăsimi în ficat și chiar poate evolua către cancer hepatic. În această situație, pacienții beneficiază de îndrumare și suport medical, care includ informații despre stadiul bolii, evoluție, prognostic, tratament disponibil, precum și cele mai bune recomandări legate de schimbarea regimului igieno-dietetic și a stilului de viață.

Ciroza hepatică

Ciroza hepatică reprezintă stadiul final al evoluției multor boli hepatice cronice și constă în modificarea arhitecturii normale hepatice prin procese de inflamație, fibrozare și regenerare defectuoasă. Este un diagnostic complex ce necesită o analiză clinică, paraclinică și imagistică amănunțită. Pacienții care prezintă câteva semne evocatoare de ciroză (înroșirea palmelor, ingalbenirea pielii si sclerelor, umflarea picioarelor, paloarea unghiilor la nivelul patului unghial, apariția de pete roșiatice la nivelul toracelui ca niște “steluțe”, vene proeminente abdominale sau mărirea în volum a abdomenului în scurt timp) trebuie să se prezinte de urgență la specialist.

Ciroza poate fi compensată sau decompensată, moment în care apar complicațiile de tipul icterului, sângerări interne la nivelul stomacului sau al esofagului (varice esofagiene sau gastrice), encefalopatie hepatică (afectare cu caracter neurologic) sau lichid de ascită în cavitatea abdominală. Cea mai severă complicație este apariția cancerului hepatic, fiind stadiul final de evolutie a cirozei hepatice. Scopul principal este ca, odată stabilit diagnosticul de ciroză, stadiul de decompensare să nu apară niciodată sau să fie amânat cât de mult timp cu putință și să depistăm precoce nodulii de cancer din ficat.

3. Teste și analize utilizate în monitorizarea bolilor hepatice

A. Testele biochimice cu profil hepatic ajută medicul să diagnosticheze și să urmărească bolile hepatice cronice. În bateria de teste folosite amintim, fără a fi însă exclusive: transaminazele (TGO, TGP), enzimele legate de secreția biliară (fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza, bilirubina și fracțiile acesteia), ocazional 5-nucleotidaza și markeri ce ne arată funcția de sinteză hepatică (albumina, factori ai coagulării), hemograma.

B. Markeri virali – În mod adițional, medicul specialist poate solicita markeri virali hepatici (antigen HBS, anticorpi HBs, antigen HBe, anticorpi HBc) pentru evaluarea infecției VHB, precum și anticorpi HVC pentru evaluarea infecției VHC, dar și analize mai speciale pentru infecții virale mai rare (citomegalovirus, virusul Ebstein Barr). Aceste analize pot fi urmate de altele mai amănunțite, în funcție de specificul fiecărui caz în parte, cum ar fi viremiile VHB dau VHC.

C. Teste sanguine – Există teste sanguine complexe care ne pot ajuta în stabilirea gravității bolii hepatice, teste ce necesită doar o simplă recoltare de sânge. Printre acestea amintim: FibroMax (o combinație de 5 teste ce măsoară gradul de fibroză, steatoză, activitatea de inflamație și moartea celulară hepatică, existența steatohepatitei și afectarea hepatică în cadrul consumului de alcool), APRI, ELF, Hepascore, BARD sau FIB 4. Toate acestea au o serie de avantaje, având validare bună medicală și aplicabilitate înaltă, însă nu pot diferenția gradele de fibroză intermediara și nu pot fi folosite la pacienți cu sindrom Gilbert sau hemoliză.

D. Examinarea imagistică – În evaluarea bolilor hepatice cronice, o componentă esențială o reprezintă examinarea imagistică. În acest sens, ecografia abdomino-pelvină este instrumentul imagistic cel mai des utilizat datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. Este o metodă non-invazivă, ușor de efectuat, care nu implică iradiere, furnizând rapid imagini în timp real care pot fi repetate ori de câte ori este necesar. Pentru a obține o caracterizare mai detaliată a leziunilor hepatice identificate anterior, se poate adăuga o substanță de contrast intravenos, ceea ce permite obținerea de imagini cu o acuratețe și precizie comparabile cu investigațiile imagistice mai costisitoare și mai puțin accesibile, cum ar fi tomografia computerizată sau rezonanța magnetică.

De asemenea, elastografia hepatică reprezintă o variantă specială a ecografiei hepatice. Aceasta adaugă o funcție de măsurare a elasticității țesutului hepatic și oferă informații importante cu privire la gradul de avansare al bolii hepatice și la eventualele repercusiuni pe care le poate avea asupra altor organe.

Există investigații imagistice superioare ecografiei abdominale pentru bolile hepatice, precum tomografia computerizată abdominală sau RMN abdominal cu contrast, necesare evaluării suplimentare în cazul depistării unui nodul hepatic suspect, cu risc de a se transforma în cancer.

E. Puncția biopsică (biopsia hepatică) – Pe lângă metodele neinvazive menționate anterior, medicul specialist mai poate apela și la puncția biopsie hepatică, o unealtă prețioasă de diagnostic histologic (“de lamă”). Se folosește atunci când pacientul nu se încadrează în niciun tipar de boală, iar diagnosticul este crucial, pentru a putea oferi un răspuns cu privire la patologia hepatică și la prognosticul ei, precum și tratamentul necesar.

4. Tratamentul și monitorizarea afecțiunilor hepatice 

După confirmarea diagnosticului de boală hepatică cronică, medicul specialist va trasa coordonatele tratamentului și va stabili un plan de urmărire. De obicei, această monitorizare implică repetarea unor analize și a ecografiei abdomino-pelvine, iar în unele cazuri se pot efectua investigații endoscopice la anumite intervale prestabilite.

Scopul tratamentului și al urmăririi periodice este de a încetini progresia bolii hepatice și de a preveni apariția complicațiilor, cea mai de temut complicație fiind cancerul hepatic. Monitorizarea biologică (prin analize de sânge specifice) și imagistică (cel mai adesea prin ecografie abdominală) a unei boli hepatice avansate se face la intervale regulate de 3-6 luni.

Concluzii 

Monitorizarea adecvată joacă un rol esențial în gestionarea bolilor hepatice cronice. Această practică medicală fundamentală permite identificarea și evaluarea progresului afecțiunilor hepatice în timp, facilitând astfel intervenția promptă și eficientă a medicilor specialiști. Prin repetarea analizelor și a ecografiei abdomino-pelvine, precum și prin investigații endoscopice la intervale bine stabilite, putem obține o imagine clară și actualizată a stării de sănătate a pacienților. Prin monitorizarea constantă, medicii pot detecta eventualele complicații și modificări în evoluția bolilor hepatice cronice, ceea ce le permite să adapteze tratamentul pentru a maximiza beneficiile și a minimiza riscurile. 

În lupta cu bolile hepatice, pacientul nu este singur. Are un aliat de nădejde în medicul specialist gastroenterolog care, pe lângă monitorizare atentă și tratament adecvat, va ghida pacientul privind măsurile necesare de prevenție a apariției altor boli care pot agrava boala de fond hepatică. 

Astfel, importanța monitorizării în bolile hepatice cronice nu poate fi subestimată, jucând un rol crucial în îmbunătățirea calității vieții pacienților și în prevenirea complicațiilor grave asociate acestor afecțiuni.

Recomandări

Dacă aveți îndoieli legate de starea dumneavoastră de sănătate, nu ezitați să apelați la specialiștii DigestMed. Vă vom oferi recomandări de specialitate cu privire la înlăturarea obiceiurilor nocive pentru sănătate (ex: stoparea fumatului, reducerea sau sevrarea completă de alcool) și pentru scăderea în greutate.

Efectuați o programare într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (Aviației sau Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.