Categorie: Specialitate

Autor: Dr. Alina Rusu, Medic Specialist Endocrinolog

Explorarea complexităților sistemului endocrin și a impactului său asupra diferențelor de gen reprezintă un teritoriu fascinant și în continuă evoluție în domeniul medical. Într-un context în care înțelegerea profundă a particularităților biologice devine esențială pentru oferirea unei îngrijiri personalizate și eficiente, abordarea bolilor endocrinologice la bărbați merită o atenție deosebită. Această perspectivă ne permite nu doar să apreciem diversitatea răspunsurilor organismului la diferiți hormoni, ci și să adaptăm strategiile de prevenție și tratament la nevoile specifice ale fiecărui pacient. Având la bază principiul că medicina de calitate recunoaște și onorează diferențele dintre pacienți, explorăm în continuare cum particularitățile hormonale influențează sănătatea bărbaților și modul în care aceștia interacționează cu sistemul medical.

Ce îi face pe bărbați diferiți de femei? Ar fi multe dar, în esență, este vorba despre hormoni, mai exact hormonii sexuali (testosteron, estradiol, progesteron). Atât femeile, cât și bărbații, produc aceiași hormoni, însă secreția hormonilor sexuali este cea care face diferența. Și acești hormoni care au efecte diferite la nivelul organelor și sistemelor corpului, dictează prevalența bolilor, severitatea lor, răspunsul la tratament, diversitatea efectelor adverse și mortalitatea.
Este cunoscut faptul că bolile endocrine, în majoritatea lor, sunt mai des întâlnite la femei. Nu se știe exact de ce, însă cel mai probabil are legătură cu estrogenii, hormonii “feminini”. S-au scris multe rânduri despre bolile endocrinologice la femei, dar în cele ce urmează ne vom referi la procentul mai mic al bolilor endocrinologice la bărbați.

1. Scădere involuntară în greutate

Cine nu s-ar bucura dacă ar slăbi mâncând? Ei bine, acest lucru nu e natural, nu e firesc pentru organismul uman și când se întâmplă, mai exact dacă vedem că slăbim și știm că nu depunem niciun efort pentru asta, atunci este momentul să ne punem un semn de întrebare. Scăderea în greutate poate avea multe cauze însă, dacă este însoțită și de alte simptome precum transpirații excesive, tremor al mâinilor sau tremor generalizat (“tremor în tot corpul” cum îl descriu pacienții), bătăi rapide ale inimii (simți că inima bate cu forță, auziți bătăile în urechi), o stare de agitație și în același timp de epuizare, este foarte probabil să fie vorba despre o disfuncție tiroidiană numită hipertiroidie. Asta înseamnă că glanda tiroidă produce prea mult hormon tiroidian și este momentul să ne adresăm medicului endocrinolog. Cu tratament, această boală se vindecă.

2. Dureri de cap severe

Dacă sunt însoțite și de tulburări de vedere, oboseală accentuată și probleme de libido și erecție pot fi cauzate de o problemă a glandei hipofize – glanda regină care guvernează toate glandele endocrine. Cel mai frecvent însă, tumorile hipofizare (adenoame) sunt descoperite întâmplător, cu ocazia unui examen RMN, mai rar CT, făcut pentru altă problemă. În majoritatea cazurilor sunt de mici dimensiuni și nu secretă vreun tip de hormon. Simptomele descrise la începutul paragrafului apar în cazul unor tumori ceva mai mari, de minim 1 cm. Tumorile hipofizare sunt destul de rare și pot pune probleme prin dimensiuni și tipul de hormon secretat. În funcție de aceste caracteristici se stabilește planul terapeutic.

3. Apariția unei umflături la baza gâtului

Poate însemna prezența unui nodul sau a mai multora, dezvoltați la nivelul glandei tiroide. Nodulii tiroidieni sunt majoritar benigni (non-canceroși) și necesită doar urmărire în timp cu ajutorul medicului endocrinolog. Statisticile au arătat însă că deși nodulii tiroidieni sunt mai rar întâlniți la bărbați, aceștia sunt adesea de tip malign (canceroși). Este important ca un bărbat care a observat mărirea de volum a zonei cervicale anterioare sau apariția unei umflaturi la nivelul gâtului, să nu amâne vizita la medicul endocrinolog. Dar de cele mai multe ori nodulii tiroidieni nu sunt atât de mari încât să fie vizibili cu ochiul liber și apare astfel întrebarea: “De ce ar trebui să meargă un bărbat să își verifice tiroida dacă nodulii tiroidieni sunt oricum rar întâlniți la acest sex și nu îl doare nimic?” Un motiv ar putea fi existența unui grad întâi de rudenie al bărbatului cu cineva din familie cunoscut deja cu probleme tiroidiene (mamă, tată, soră, frate) sau posibilitatea ca acest bărbat să fi urmat, în copilărie sau la vârstă adultă, tratament de iradiere pentru cancer (radioterapie), mai ales în zona gâtului.

4. Descoperirea unei formațiuni (nodul) la nivelul uneia sau a ambelor glande suprarenale.

Nodulii suprarenalieni sunt în marea majoritate de tip benign. Sunt descoperiți de cele mai multe ori cu ocazia unei investigații imagistice (examen RMN, CT sau mai rar ecografie) efectuate pentru alte probleme de sănătate. Vestea nu trebuie să sperie. E nevoie de o discuție cu medicul endocrinolog în urmă căreia acesta va recomanda o serie de analize de sânge ( în principal dozări hormonale) pentru stabilirea caracterului secretant sau nesecretant al formațiunii, mai exact dacă acel nodul produce sau nu vreun hormon. În funcție de dimensiunile nodulului și caracterul său, se decide planul terapeutic. Nodulii de mici dimensiuni și nesecretanți nu necesită tratament și se urmăresc imagistic.

5. Tulburările de dinamică sexuală

Deși se poate întâmpla ca de-a lungul vieții orice bărbat să experimenteze tranzitoriu o tulburare de erecție, ejaculare precoce sau scăderea libidoului, dacă aceste disfuncții persistă, pe lângă consultul urologic este nevoie și de un consult endocrinologic. De cele mai multe ori tulburările de dinamică sexuală apar la persoane cu diabet, boli cardio-vasculare, obezitate, cancer, boli renale sau hepatice severe. Odată cu avansarea în vârstă, secreția de testosteron scade și generează implicații pe toate sistemele și organele. O vizită la medicul endocrinolog poate ajuta la înțelegerea schimbărilor care au loc odată cu scăderea secreției de hormoni masculini, liniștire și administrarea unui tratament acolo unde este necesar.

6. Hipertensiunea arterială

Când apare la o persoană tânără este necesară excluderea unei cauze endocrinologice. Hipertensiunea de cauză endocrină poate apărea: prin exces de cortizol (boala Cushing, sindromul Cushing), exces de hormon de creștere (acromegalie), în feocromocitom (tumoră suprarenaliană care produce în exces hormoni numiți catecolamine), exces de aldosteron (alt hormon suprarenalian), în hiperplazia adrenală congenitală (deficitul congenital, din naștere, de o anumită enzimă care duce la anumite disfuncții hormonale), excesul de parathormon (hormonul secretat de glandele paratiroidiene implicat în reglarea calciului și vitaminei D) sau prin excesul, cât și prin deficitul de hormoni tiroidieni.

7. Durerea de sân (mastodinie) sau mărirea de volum a sânilor (ginecomastie)

Apare de cele mai multe ori la adolescenți, la băieți la vârsta pubertății și are drept cauză dezechilibrul temporar dintre hormonii masculini și cei feminini specific acestei perioade. Pentru că poate avea și alte cauze, uneori boli severe (renale, hepatice), este nevoie de o evaluare hormonală. Tratamentul presupune fie urmărire și tratament antiinflamator local, fie tratament medicamentos fie, în cazuri severe (sân voluminos), corecție chirurgicală. La bărbatul adult, cea mai frecventă cauză de ginecomastie este folosirea unor medicamente ce determină creșterea în volum a sânului (prin influențarea hormonilor). Medicul endocrinolog, prin anamneză, va identifica medicamentul implicat și va recomanda înlocuirea lui acolo unde este posibil, cu un alt tip de medicament care să nu aibă același efect. Totodată, și la adult este nevoie de excluderea altor cauze de ginecomastie (boli severe hepatice, renale, cancere, boli genetice) prin dozări hormonale, ecografie mamară, ecografie testiculară, ecografie generală și, în cazuri selectate, consult și teste genetice.

Cancerul mamar este rar întâlnit la bărbat însă, în caz de ginecomastie, mai ales unilaterală (la un singur sân) este nevoie să fie luat în calcul. Ginecomastia (benignă) apare în special la bărbații obezi căci în țesutul adipos se găsește o enzimă care transformă testosteronul produs natural de către testiculi și, în mai mică parte, de către suprarenale, în estrogen (hormon feminin). În plus, atunci când se acumulează țesut adipos, acesta se va acumula și la nivelul sânilor determinând creșterea în volum a acestora. Creșterea în volum a sânilor la bărbat (atât la adolescent, cât și la adult) strict pe seama țesutului adipos se numește adipomastie, iar rezolvarea se găsește în scăderea în greutate. Iată încă un motiv pentru un bărbat, de a evita creșterea în greutate.

8. Osteoporoză (scăderea densității minerale osoase)

Apare odată cu avansarea în vârstă, în special la femei, după menopauză, prin pierderea principalului hormon sexual ce susține echilibrul dintre formare și pierdere de os (estrogenul). La bărbat apare mai rar, căci secreția de testosteron scade mai lent cu vârsta față de scăderea bruscă a estrogenului la femei în jurul vârstei de 50 ani. În plus, bărbații au scheletul mai mare și osul mai dens (densitate minerală osoasă ceva mai mare față de cea a femeilor). Cu toate acestea, osteoporoza apare și la bărbați și acest aspect nu trebuie neglijat deoarece principala complicație de temut a osteoporozei este fractura, în principal fractura de șold. Fractura de șold pune probleme deosebite, presupune intervenție chirurgicală, timp de recuperare îndelungat cu mobilitate mult afectată. Clinic, din păcate sunt puține semnele care însoțesc scăderea densității minerale osoase. Scăderea în înălțime, durerile osoase, modificările de postură, pot sugera apariția osteoporozei. Diagnosticul este la îndemână, prin efectuarea testului de osteoporoză (cunoscut ca “DEXA”, de la principiul radiologic folosit, Dual Energy X-ray Absorptiometry). Recomandăm efectuarea testului DEXA la bărbații peste 65 – 70 de ani, mai ales dacă au o greutate redusă, dacă prezintă simptomele mai sus menționate și dacă sunt mari fumători.

Putem recomanda efectuarea testului mai devreme de 65 de ani la bărbații cu boli cronice (boala celiacă, boli hepatice, boli renale avansate), dacă au suferit de hipertiroidie (excesul de hormon tiroidian), dacă au urmat/urmează tratament cu glucocorticoizi (Prednison, Medrol, Dexametazonă etc.) sau tratament pentru cancerul de prostată. Bineînțeles, se recomandă testul de osteoporoză la orice bărbat cu vârstă peste 50 de ani care a suferit deja o fractură de fragilitate: șold, antebraț, coloană vertebrală. Osteoporoza se tratează medicamentos, însă poate fi prevenită prin modificarea stilului de viață, o nutriție cât mai corectă, creșterea activității fizice, respectarea orelor de somn, evitarea excesului de alcool și stoparea fumatului.

Iată, deci, câteva motive care ar putea aduce un bărbat la un consult endocrinologic. Bolile endocrinologice pot afecta restul organelor și sistemelor organismului. Așa cum menționam, bărbații ajung mai rar în cabinetul medicului endocrinolog, însă cunoscând câteva semne și simptome ce pot sugera instalarea unei probleme endocrinologice, bărbatul ajunge ghidat acolo unde este nevoie și se evită astfel prelungirea traseului pacientului și amânarea consultației relevante.

Recunoașterea semnalelor pe care corpul nostru ni le trimite este primul pas către păstrarea unei stări de sănătate optime. Deși bărbații pot fi mai reticenți în a căuta asistență medicală pentru probleme endocrinologice, este crucial să înțelegem că neglijarea acestor semne poate avea consecințe serioase asupra sănătății pe termen lung. Consultul endocrinologic nu doar că oferă un diagnostic precis și tratament adecvat, dar poate fi, de asemenea, punctul de plecare în prevenirea complicațiilor. Prin urmare, este important ca fiecare bărbat să acorde atenție sănătății sale endocrinologice și să nu ezite să solicite sfatul unui specialist. În cele din urmă, sănătatea noastră este cea mai prețioasă resursă pe care o avem și merită toată atenția și îngrijirea necesară.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog

Răspunsul scurt este „nu”, răspunsul nuanțat este „poate fi!”

Alimentația și sănătatea merg mână în mână, iar intoleranța la lactoză se profilează ca un subiect de interes crescut atât pentru profesioniștii din domeniul medical, cât și pentru publicul larg. Des întâlnită, dar adesea înțeleasă parțial sau învăluită în mituri, această afecțiune digestivă stârnește întrebări și preocupări legate de dieta zilnică, calitatea vieții și managementul pe termen lung.

Răspunsul la întrebarea dacă intoleranța la lactoză este o boală poate varia, oferind o perspectivă nuanțată asupra modului în care această afecțiune impactează diferiți indivizi. Acest articol își propune să dezvăluie esența intoleranței la lactoză explorând simptomele, cauzele, diagnosticul și strategiile de management, într-un efort de a demonta prejudecățile și de a oferi informații valoroase celor care se confruntă cu această provocare.

Ce este cu adevărat intoleranța la lactoză?

Intoleranță la lactoză presupune apariția de simptome precum: durere abdominală, greață, flatulență, borborisme și scaune diareice după ingestia de alimente ce conțin lapte sau derivați ai acestuia. Pacienții recunosc în timp acest tipar și își autoexclud astfel de alimente din dieta zilnică. Totodată, chiar dacă nu întrerup complet consumul acestor alimente, aceste simptome nu duc în timp la pierdere în greutate sau denutriție.

Intoleranța la lactoză este, în fapt, efectul unei activități reduse ale enzimei lactază, enzima responsabilă de descompunerea lactozei, principalul component al laptelui. Practic, intoleranța la lactoză este rezultatul malabsorbției lactozei din cauza deficitului lactazei, aceasta aflându-se în cantități reduse la nivelul intestinului subțire, zona de digestie a laptelui. Această enzimă se află în cantități insuficiente din diferite motive, cele mai multe „naturale”, ca parte a dezvoltării individului din sugar în adult.

În funcție de vârstă și severitatea cu care se manifestă, scăderea lactazei poate fi congenitală (la sugarii născuți la termeni și aici vorbim de o afectare genetică) sau prin absența dezvoltării (la prematuri, din cauza vârstei gestaționale mici).

Medicii specialiști gastroenterologi se întâlnesc însă cu o formă particulară de scădere a lactazei, de obicei primară (nonpersistența lactazei) care apare la adultul tânăr și care constă în pierderea programată genetic a lactazei pe măsură ce individul trece de etapa de sugar și copilăria mică, când alimentația naturală este compusă majoritar din lapte și derivați ai acestuia, în adolescent și tânăr adult, când alimentația are alți compuși majoritari: carne, legume, fructe, carbohidrați din paste.

Această pierdere genetică este mai accentuată la africani și asiatici, mai puțin însă la europeni și nord-americani și asta datorită unei mutații genetice care ne permite să mai păstrăm lactaza peste perioada normală a preșcolarizării. Suntem norocoși, nu?

Tipuri de teste pentru diagnostic

Diagnosticul acestui deficit enzimatic este adesea unul rezultat prin excludere, iar testele necesare pentru măsurarea directă sunt dificil de efectuat, prin lipsa personalului și dispozitivelor specializate sau sunt invazive și anevoioase. Vom aminti câteva teste, printre care:

1. Testul respirator la hidrogen – pacientul este rugat să consume produse pe bază de lapte, ulterior realizându-se măsurători la intervale de timp regulate cu un aparat asemănător etilotestului. Acesta are o serie de limitări în ceea ce privește diagnosticul diferențial față de alte patologii și necesită o pregătire a pacientului în prealabil.
2. Testul bioptic jejunal cu măsurarea activității enzimei – deși este considerat cel mai relevant, este limitat de zona maxim atinsă cu endoscopul care reprezintă prima parte a intestinului subțire, unde activitatea enzimatică poate fi scăzută în mod normal.
3. Testul de toleranță la lactoză – este practic o măsurătoare a glicemiei la intervale prestabilite după administrarea unui produs pe bază de lapte. Este limitat în rezultate, iar pacienții diabetici sunt excluși de la acest test.
4. Testare genetică – foarte scumpă și detectează doar formele primare.

Simptomele sunt cele mai evocatoare în stabilirea diagnosticului, iar acestea, deși nespecifice, se asociază consumului de lapte și preparate din lapte. Printre cele mai frecvente simptome menționăm: durerea de burtă (poziționată de obicei în jurul ombilicului), greață, flatulență, borborismele (senzația de luptă a intestinelor) și uneori scaunele diareice. Trebuie menționat totuși că, uneori, pacientul este asimptomatic și asta din cauza bacteriilor din colon care vor consuma lactoză neprocesată în amonte și o vor folosi în beneficiul lor, cu singurul dezavantaj rezultat fiind flatulență crescută.

Un alt punct cheie al diagnosticului este testul dietei. Evitarea produselor pe bază de lapte rezultă în rezoluția completă a simptomelor într-o săptămână.

Mai există și varianta în care intoleranța la lactoză este rezultatul unei patologii intestinale. Este de subliniat că intoleranța la lactoză este doar un cumul de simptome sau, altfel spus, este rezultatul, nu cauza. Aici intervine medicul gastroenterolog care are rolul de a exclude posibilele patologii subiacente și anume: infecții intestinale, boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale sau sindromul de suprapopulare bacteriană intestinală.

Printre simptomele de alarmă, semnale ale unor patologii mai deosebite, amintim: durerea abdominală care s-a accentuat în timp sau care, mai nou, ne deranjează și în timpul nopții, apariția de scaun cu sânge proaspăt sau amestecat cu materiile fecale, scaunul negru, febra și scăderea ponderală involuntară, modificarea de tranzit intestinal. Aceste simptome vor direcționa, cel mai probabil, către recomandarea de analize specifice și amănunțite, dar și la examene imagistice și endoscopice.

Odată ajunși la diagnosticul de intoleranță la lactoză, vom avea în vedere managerierea acesteia prin recomandarea de teste specifice precum nivelul de vitamina D, pacientul adesea excluzând sau limitând mult consumul de lactate și vom putea recomanda o dietă adecvată. Partea bună este că nu trebuie exclus complet consumul de lactate, ci doar limitat la maxim 2 porții medii-mici pe zi, cu sau fără suplimentarea cu Vitamina D, în funcție de rezultatul testului sanguin. Totodată, pacientul trebuie să știe că nu trebuie să se ferească de consumul de pastile cu excipienți pe bază de lactoză, acestea conținând o cantitate mult prea mică pentru a putea crea disconfort.

Ce trebuie să înțelegem din această afecțiune este că ea este inofensivă, controlabilă, iar prezentarea la medic se face odată cu modificarea simptomelor sau pentru înțelegerea dietei și a deficitelor de vitamina D ce pot apărea prin abstinență de la lactate.

Concluzii

Concluzia noastră evidențiază că, deși intoleranța la lactoză poate impune anumite restricții dietetice, ea nu trebuie să limiteze calitatea vieții. Cu o abordare informată și personalizată, inclusiv prin ajustări alimentare și suport adecvat, persoanele afectate pot gestiona eficient simptomele și pot duce o viață activă și împlinită.

Subliniem necesitatea unei comunicări deschise cu echipa medicală pentru a explora cele mai bune strategii de management al intoleranței la lactoză. Prin adoptarea unui plan de acțiune personalizat pe nevoile individuale se poate asigura o bunăstare generală și se poate minimiza impactul acestei afecțiuni asupra vieții de zi cu zi.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Cristian Buță, Medic Specialist Gastroenterolog

În lumea medicală, prevenția și diagnosticarea timpurie a afecțiunilor pot face diferența dintre un tratament de succes și complicații pe termen lung. Printre afecțiunile care necesită o atenție specială se numără leziunile gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică. Aceste condiții, adesea trecute cu vederea până când progresează către stadii mai grave, pot servi drept semnale de alarmă timpurii pentru dezvoltarea cancerului gastric.

Vom explora în continuare natura acestor leziuni, principalele cauze, metode de diagnosticare, simptome, opțiunile de tratament disponibile și riscurile aferente pe termen lung care pot afecta calitatea vieții pacienților. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru oricine dorește să-și păstreze sănătatea gastrică și să prevină complicațiile asociate cu condițiile precanceroase.

Ce sunt leziunile gastrice precanceroase – atrofie și metaplazie gastrică

Atrofia și metaplazia gastrică sunt leziuni asociate gastritei cronice, o inflamație a mucoasei stomacului de lungă durată, întâlnită cel mai frecvent în infecția cu Helicobacter Pylori. Aceste schimbări în structura stomacului pot crește riscul de dezvoltare a cancerului gastric.

În urma studiilor efectuate de-a lungul anilor, s-a demonstrat că persoanele care suferă de atrofie și metaplazie gastrică prezintă risc de 10-15 ori mai mare de a dezvolta cancer gastric comparativ cu restul persoanelor.

Metaplazia intestinală reprezintă o modificare a celulelor mucoasei gastrice care sunt înlocuite de celule intestinale, este secundară inflamației cronice și apăre ca mecanism de adaptare la agresorii externi sau interni.

Atrofia gastrică presupune o reducere a numărului și a funcției celulelor gastrice, adesea rezultând în subțierea mucoasei stomacului și afectarea secretiei de acid și a absorbției anumitor nutrienți alimentari.

Principalele cauze ale atrofiei și metaplaziei gastrice

Atrofia și metaplazia gastrică, două dintre cele mai semnificative leziuni precanceroase ale stomacului, au la bază o varietate de cauze care contribuie la dezvoltarea lor. Aceste sunt:

1. Helicobacter Pylori – Este o bacterie larg răspândită ce se cantonează în mucoasa gastrică și provoacă inflamația stomacului.
2. Autoimunitate – Gastrita autoimună este a două cea mai frecventă cauză de apariție a metaplaziei și atrofiei gastrice, fiind determinată de anomalii ale sistemului imunitar și genetice.
3. Reflux biliar – Excesul de suc biliar din stomac, cel mai frecvent secundar colecistectomiei și proastei funcționari a veziculei biliare, irită constant mucoasa gastrică.
4. Factori alimentari – Consumul excesiv de sare și conservanți, fumatul și alcoolul.

Metode de diagnosticare a leziunilor gastrice precanceroase

Identificarea timpurie a leziunilor gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică, este esențială pentru prevenirea evoluției către cancerul gastric. În acest context, metodele de diagnostic joacă un rol crucial. De la tehnici avansate de imagistică la teste invazive, abordările de diagnosticare variază în complexitate și acuratețe.

1. Endoscopie digestivă superioară cu biopsie – Este o procedură în care un tub subțire cu o cameră video este introdus prin gură până în stomac cu scopul de a examina mucoasa și a preleva mostre de țesut (biopsii) pentru analiza celulelor. Pentru stadializarea gastritei și decelarea atrofiei și metaplaziei gastrice se prelevează biopsii din mai multe segmente ale stomacului, după un anumit protocol. În funcție de rezultatul biopsiei, se stabilesc cauza, tratamentul și programul de monitorizare al gastritei cronice pe termen lung.
2. Serologie – Se recoltează din sânge anumiți anticorpi care pot diferenția cauza autoimună de alte posibile cauze în apariția atrofiei și metaplaziei intestinale.
3. Analizele uzuale – Pot arăta dacă s-a instalat anemia prin deficit de fier sau vitamina B12, complicații asociate gastritei cronice cu atrofie și metaplazie intestinală.

Identificarea simptomelor

Atrofia și metaplazia gastrică nu se manifestă clinic prin anumite simptome specifice. Manifestările pacientului pot fi cele legate de gastrită cronică, precum: greață, durere abdominală, senzație de sațietate precoce, vărsături. Atunci când apare deficit de fier și de vitamina B12, pacientul poate simți oboseală, amorțeli ale membrelor, lipsa concentrării sau paloare tegumentară.

Opțiuni de tratament

Tratamentele sunt variate și se diferențiază în funcție de severitatea și stadiul leziunilor, la fel și de cauzele subiacente.

1. Eradicarea infecției cu Helicobacter Pylori – Elimină răspunsul inflamator în gastrita cronică activă și previne progresia ulterioară spre atrofie și metaplazie intestinală. Eliminarea Helicobacter Pylori poate inversa atrofia gastrică și, într-o oarecare măsură, metaplazia intestinală. De asemenea, poate opri progresia de la gastrită cronică atrofică la leziuni canceroase pentru un subgrup de pacienți. Eradicarea Helicobacter Pylori oferă șansa de prevenire a cancerului gastric la orice vârstă adultă. Mărimea beneficiului scade odată cu vârsta.
2. Medicamente pentru reducerea acidității – Pot ajuta la gestionarea simptomelor și la reducerea inflamației din gastrita cronică, dar nu pot vindeca mucoasa gastrică cu atrofie și metaplazie deja instalate.
3. Intervenții endoscopice
   • Proceduri de dilatare – Pentru a trata posibilele stenoze (strâmtori) gastrice cauzate de cicatrizare și inflamație.
   • Rezecția țesuturilor cu displazie severă – Metaplazia intestinală și atrofia se pot complica cu displazie, modificare celulară precursoare apariției cancerului. În această situație se poate interveni endoscopic prin rezecție termică a zonei respective.
4. Abordarea nutrițională
   • Suplimente alimentare – În cazul unei absorbții afectate, suplimentele de vitamine și minerale pot fi recomandate.
   • Monitorizarea nutrițională – Evaluarea periodică a stării nutriționale pentru a ajusta necesitățile dietetice.
5. Stil de viață sănătos
   • Renunțarea la fumat și moderarea consumului de alcool pot ajuta la gestionarea acestor condiții.
   • O alimentație echilibrată și reglarea stresului sunt, de asemenea, importante. Adoptarea unei diete bogate în fibre, fructe și legume poate contribui la menținerea sănătății digestive.

Riscuri pe termen lung

Riscurile pe termen lung includ probabilitatea de a afecta calitatea vieții pacienților, prin simptome persistente și complicații asociate precum:

1. Deficiențe nutriționale – Atrofia gastrică poate afecta producția de acid gastric și secreția de factor intrinsec, ambele fiind esențiale pentru absorbția adecvată a nutrienților, în special a vitaminei B12 și a fierului. Pe termen lung, poate crește riscul de osteoporoză și alte probleme de sănătate.
2. Anemie – Reducerea absorbției de vitamina B12 poate duce la anemie pernicioasă, care poate afecta negativ sistemul nervos și celulele sanguine.
3. Risc crescut de cancer gastric

Concluzie:

Metaplazia intestinală și atrofia gastrică sunt condiții medicale serioase care pot avea consecințe semnificative pe termen lung, cu risc crescut de cancer gastric și deficiențe nutriționale. Un diagnostic precoce și un plan de tratament personalizat sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a acestor afecțiuni. Este vital să vă adresați unui gastroenterolog pentru o evaluare detaliată și recomandări personalizate în funcție de cazul specific.

Dacă observați simptome caracteristice acestei afecțiuni, nu întârziați să solicitați un consult medical de specialitate. La DigestMed, echipa noastră de medici specialiști este pregătită să vă ofere un diagnostic precis și un tratament adecvat.

Puteți face o programare la oricare dintre centrele noastre, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari, fie online, pe platforma noastră, fie telefonic, sunând la 021 9306.

 

Autor: Dr. Bianca Istratie, Medic Specialist Gastroenterolog

Boala Wilson este o afecțiune genetică rară, caracterizată prin acumularea în exces  a cuprului în diferite țesuturi ale corpului, dar mai ales în ficat, creier și în cornee. Boala Wilson afectează aproximativ 1 din 30.000 de persoane. Afecțiunea netratată poate provoca boli hepatice, disfuncții ale sistemului nervos central și probleme psihiatrice. Diagnosticul și tratamentul precoce pot preveni complicațiile pe termen lung, acesta din urmă având ca scop reducerea excesului de cupru acumulat în organism și menținerea sa la nivel normal.

Frecvența apariției bolii Wilson este similară atât la bărbați, cât și la femei. Transmiterea ei la copii are loc atunci când ambii părinți poartă și transmit gena specifică asociată acestei afecțiuni. Pentru ca descendenții să dezvolte boala este necesară prezența a două gene anormale, de aceea, frații și copiii pacienților cu boala Wilson ar trebui să fie supuși testelor pentru a depista eventualele semne ale bolii.

1. Cauze 

Cauza bolii Wilson o reprezintă o mutație genetică în gena ATP7B de pe cromozomul 13, care  codifică o proteină, o ATP-ază cu rol de transportor de cupru transmembranar. 

De obicei, aportul de cupru dintr-o dietă normală depășește necesitățile metabolice. Cuprul este absorbit din tubul digestiv, iar surplusul este eliminat prin căile biliare. O deficiență în funcționarea ATP-azei duce la o scădere a excreției biliare a cuprului contribuind la acumularea acestuia în organism.

2. Simptome 

Simptomatologia este resimțită după ce cuprul se acumulează excesiv în creier, ficat sau în alte organe. Astfel, simptomele constau în: 

• oboseală, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale;
• îngălbenirea pielii și a ochilor (icter);
• inele Kayser-Fleischer în jurul irisului;
• acumulare de lichid la nivelul picioarelor sau abdomenului;
• tulburări de vorbire, înghițire sau coordonare fizică;
• mișcări necontrolate sau rigiditate musculară.

3. Diagnostic 

Diagnosticul bolii Wilson se stabilește pe baza analizelor de sânge și urină, a testelor genetice și prin biopsie hepatică. Totodată, investigațiile imagistice pot evidenția această afecțiune. 

• Analizele de sânge pot indica valori scăzute ale ceruloplasminei, valori crescute ale transaminazelor si cuprului seric, prezența anemiei. În cazurile cu afectare hepatică severă sunt observate modificări specifice asociate insuficienței hepatice;
• Analizele de urină arată niveluri crescute de cupru în urina recoltată pe parcursul a 24 de ore;
• Testarea genetică cu identificarea mutațiilor genei ATP7B; 
• În situația în care rezultatele analizelor de sânge și urină nu oferă concluzii clare, medicul poate decide să efectueze o biopsie hepatică. Aceasta are ca scop evaluarea cantitativă a cuprului la nivelul ficatului și stadializarea bolii;
• Examinarea prin rezonanță magnetică (RMN) a creierului poate identifica semne de afectare a ganglionilor bazali și modificări talamice. La nivelul trunchiului cerebral, aceasta poate evidenția atrofie și contribuie la excluderea altor patologii. De asemenea, se descrie un semn distinct numit „fața ursului panda uriaș” („face of giant panda”), care poate fi observat în anumite condiții.

4. Tratament 

Tratamentul pentru boala Wilson are ca scop reducerea nivelurilor toxice de cupru în organism pentru a preveni deteriorarea tesuturilor. Modalitățile de tratament includ:

• Medicamente care favorizează eliminarea cuprului din organism (agenți chelatori precum D-penicilamina și tetratiomolibdat);
• Suplimente cu zinc utilizate pentru a împiedica absorbția excesivă de cupru la nivel intestinal. Zincul poate fi prescris și ca tratament de întreținere după ce agenții de chelare au eliminat excesul de cupru din organism;
• Adoptarea unei diete sărace în cupru care exclude alimente precum ficatul, ciupercile, cacao, ciocolata, nucile și crustaceele;
• În cazul pacienților cu afectare hepatică severă și al acelora care nu răspund la tratament, poate fi necesar un transplant hepatic;
• Pentru pacienții cu afectare neurologică există tratamente simptomatice și adjuvante pentru probleme precum dizartria, tulburările de deglutiție, tremorul, terapia fizică și dispozitive diverse care pot ameliora mersul.

Concluzii

Diagnosticarea timpurie și instituirea unui tratament adecvat reprezintă factori cheie în prevenirea complicațiilor pe termen lung ale bolii Wilson. Terapia se concentrează pe reducerea nivelurilor toxice de cupru utilizând agenți chelatori și suplimente cu zinc, cu opțiunea transplantului hepatic în cazurile severe. Detectarea timpurie a bolii în rândul fraților și copiilor pacienților reprezintă o măsură esențială pentru prevenirea răspândirii afecțiunii. 

Dacă identificați simptome ale acestei afecțiuni nu amânați consultul de specialitate. La centrul medical DigestMed, medicii specialiști vă pot oferi diagnostic și tratament corecte. Efectuați programarea la una dintre locațiile centrului medical (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Maria Martac, Consultant în Nutriție

După cum știm cu toții, alimentația noastră are un impact semnificativ asupra funcționării organismului, iar în cazul unei afecțiuni digestive, este posibil ca o dietă specifică să contribuie la rezolvarea problemei. Prin urmare, în cazul diagnosticului de sindrom de colon iritabil (IBS), adoptarea unei diete de excludere FODMAP ar putea fi benefică.

1. Ce este FODMAP?

FODMAP se referă la categoria de carbohidrați prezenți în compoziția alimentelor, cu accent pe legume și fructe, dar nu exclusiv. Termenul FODMAP reprezintă oligozaharide fermentabile, dizaharide, monozaharide și polioli. Acești carbohidrați cu lanț scurt au o absorbție slabă în intestin și se regăsesc în diverse alimente, fiind asociate cu problemele sindromului de colon iritabil (IBS), care dau următoarele simptome:

• diaree;
• balonare;
• dureri abdominale;
• flatulență.

2. Alimente care conțin FODMAP

Următoarele alimente conțin FODMAP:

– oligozaharide, inclusiv fructani – carbohidrați care se află în cereale (grâu, secară, orz), ceapă, usturoi și galactani (carbohidrați specifici legumelor: fasole, linte, soia);

– dizaharide, inclusiv lactoza – prezentă în lapte și alte produse lactate;

– monozaharide, inclusiv fructoza – zahăr simplu prezent în multe fructe și legume dar și în zahăr, zaharuri procesate și miere;

– polioli – carbohidrați alcoolici, precum sorbitol, xylitol și manitol (prezenți în unele fructe, legume și  îndulcitori artificiali).

Majoritatea carbohidraților FODMAP rezistă proceselor și sucurilor digestive, iar nivelul de sensibilitate la aceștia poate diferi între indivizi. În multe cazuri, acești carbohidrați pot contribui la agravarea afecțiunilor digestive precum sindromul de intestin iritabil (IBS).

Sindromul de intestin iritabil (IBS) este o tulburare gastrointestinală caracterizată prin sensibilitatea crescută a intestinului și contracții anormale ale mușchilor sistemului digestiv, influențând mișcările intestinale. Simptomele (crampe, diaree, gaze și balonare) pot afecta semnificativ calitatea vieții unei persoane.

Adoptarea unei diete low FODMAP reprezintă o strategie pentru gestionarea simptomelor IBS. O metodă obișnuită de tratament implică evitarea alimentelor care pot declanșa aceste simptome. În situațiile în care identificarea precisă a alimentelor declanșatoare devine dificilă, recurgerea la o dietă de eliminare poate aduce beneficii.

3. Cum funcționează dieta low FODMAP?

Dieta cu conținut scăzut de FODMAP are două faze distincte:

1. În prima fază, se elimină majoritatea alimentelor FODMAP din regimul alimentar timp de două până la patru săptămâni. Acestea sunt apoi înlocuite cu alternative cu conținut redus de FODMAP. În această perioadă este important să monitorizați simptomele și să țineți un jurnal alimentar. 
2. Apoi, în cea de-a doua fază, reintroduceți FODMAP specifice în regimul dumneavoastră, unul câte unul, pe o perioadă de șase până la opt săptămâni, în funcție de toleranța individuală.

Este recomandat să colaborați cu medicul sau nutriționistul, care vă poate îndruma în menținerea unui jurnal alimentar și a unei diagrame a simptomelor. Aceste instrumente ajută la identificarea alimentelor problematice și la monitorizarea cantităților consumate. Scopul final este de a identifica alimentele care declanșează simptomele IBS, astfel încât să puteți limita sau elimina aceste alimente din dieta dumneavoastră.

Un studiu din 2017 publicat în revista “Gastroenterology & Hepatology” a efectuat o analiză a cercetărilor existente și a constatat că între 50% și 86% dintre persoanele cu sindrom de colon iritabil (IBS) au manifestat un răspuns pozitiv la o dietă low FODMAP.

De asemenea, un alt studiu din 2017, publicat în “Gastroenterologie Clinică și Hepatologie”, a concluzionat că persoanele cu IBS care au urmat o dietă low FODMAP timp de patru săptămâni au avut de două ori mai multe șanse de a experimenta o îmbunătățire a calității vieții și niveluri mai reduse de anxietate în comparație cu cei care au optat pentru un tratament mai tradițional în ceea ce privește dieta.

4. Alimente de evitat sau de inclus în dietă

Alimentele care declanșează simptome diferă de la o persoană la alta. Pentru a ameliora simptomele IBS este esențial să evitați alimentele bogate în carbohidrați de tip FODMAP:

• Fructe: mere, caise, coacăze, mure, cireșe, fructe conservate, smochine, curmale, pere, piersici, pepene;
• Indulcitori: fructoză, sorbitol, maltitol, miere, xylitol;
• Lactate nefermentate (lapte proaspăt, brânză proaspătă – cottage, ricotta) și pudră proteică pe bază de zer;
• Cereale;
• Leguminoase (fasole, linte, soia, mazăre);
• Majoritatea legumelor (diferite tipuri de varză, conopidă, broccoli etc.);
• Băuturi: bere, sucuri naturale, băuturi răcoritoare îndulcite, vin îndulcit etc.

În schimb, construiți-vă mesele în jurul alimentelor cu conținut scăzut de FODMAP, precum:

• carne slabă;
• pește;
• ouă;
• nuci;
• semințe;
• condimente;
• banane;
• fructe de pădure;
• lactate fără lactoză sau maturate;
• orez;
• porumb;
• quinoa;
• morcov;
• păstârnac;
• spanac;
• ceai;
• cafea.

Concluzii 

În concluzie, dieta cu conținut scăzut de FODMAP se dovedește a fi o strategie eficientă pentru gestionarea simptomelor sindromului de colon iritabil și a altor afecțiuni digestive. Studiile arată că pentru mulți oameni evitarea alimentelor bogate în FODMAP aduce îmbunătățiri semnificative în calitatea vieții, reducând disconfortul și frecvența simptomelor neplăcute. Cu toate acestea, este crucial să adoptăm o abordare individualizată deoarece toleranța la FODMAP poate varia considerabil de la o persoană la alta. Este important de notat că reacțiile la FODMAP sunt individuale, iar unele persoane cu IBS pot tolera cantități mici fără a prezenta simptome. 

Pentru recomandări personalizate și consult de specialitate apelați centrul medical DigestMed. Puteți efectua programare la oricare dintre locații (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica Stana, Medic Specialist Gastroenterolog 

Ritmul circadian reprezintă ciclul de 24 de ore al unui organism controlat de ceasul principal biologic al corpului situat la nivelul creierului, numit hipotalamus. Acesta, la rândul lui, este influențat de mai mulți factori, principalul fiind expunerea la lumina naturală sau alternanța lumină – întuneric din mediul înconjurător care dictează și controlează procesele biochimice, biologice și comportamentale ce se petrec în organism în decurs de 24 de ore.  

Ritmul circadian reglează organismul indicându-i când să mănânce, să doarmă și să se trezească. Așa cum nimic în univers nu se desfășoară la întâmplare, la fel cum anotimpurile respectă o anumită ritmicitate și culturile agricole funcționează după legi specifice, și corpul uman are propriul său ceas biologic. Ascultându-ne corpul, am putea fi mai atenți la nevoile sale, ceea ce ar contribui la starea noastră de bine și la o viață mai lungă și sănătoasă.

În era vitezei, mulți dintre noi ne găsim prinși într-un ritm de viață alert, fiind puși adesea în situații în care găsim scuze pentru obiceiuri alimentare și de somn neregulate. Adesea, nu avem timp să mâncăm la ore regulate, alegem să ne hrănim „când și cu ce apucăm” și de obicei la ore târzii ale serii când ajungem acasă. Programul de somn devine variabil, iar stresul legat de diverse probleme ne afectează sănătatea mentală și fizică. Pe termen lung, această neglijare poate duce la consecințe nedorite manifestate prin simptome diverse sau boli precum cele digestive, cardiovasculare, diabetul zaharat și altele.

I. Efectele negative asupra sănătății digestive  

Sistemul gastrointestinal este crucial pentru supraviețuire și este direct afectat de ritmul circadian. Fiziologia gastrointestinală este extrem de complexă, prezentând fluctuații diurne și nocturne influențate de ritmul individual de somn-veghe. Aceste variații includ aspecte precum: proliferarea celulară, motilitatea organelor, producția de hormoni, secreția de acid gastric și alte sucuri digestive, absorbția nutrienților (lipide, glucide, proteine, vitamine, minerale), permeabilitatea intestinală, microbiomul intestinal și imunologia mucoasei intestinale.

Toate aceste procese, și implicit digestia, sunt influențate de o gamă largă de factori, printre care se numără: vârsta, orele de muncă, programul de somn și de odihnă, nivelul de activitate fizică, temperatura corpului, metabolismul individual, nivelul de stres, obiceiurile alimentare (inclusiv orele de masă și calitatea alimentelor), consumul de alcool și cafea, utilizarea excesivă a tehnologiei moderne (laptopuri, telefoane) în special în orele nepotrivite.

II. Probleme comune legate de mâncatul tarziu  

Dereglarea ritmului circadian cauzată de diferiți factori conduce în timp la dezvoltarea unor afecțiuni ale sistemului digestiv, iar la baza acestui proces stă inflamația. Există diverse mecanisme studiate și demonstrate prin care ritmul circadian influențează inflamația tubului digestiv, printre cele mai evidente fiind disfuncția barierei intestinale și disbioza microbiomului intestinal.

Persoanele cu afecțiuni gastrointestinale raportează adesea o calitate scăzută a somnului. Se instaurează un cerc vicios în care ritmul circadian, perturbat de diverși factori, afectează atât somnul, cât și funcționalitatea tubului digestiv, generând o influență reciprocă continuă. Afecțiunile următoare sunt puternic influențate de aceste procese:

1. Sindromul metabolic – reprezintă un cumul de dezechilibre metabolice, precum obezitate, dislipidemie, creșterea rezistenței la insulină, hiperglicemie și boli cardiovasculare. Este asociat cu un ritm circadian dezechilibrat și privare de somn. Acestea contribuie la creșterea senzației de foame prin reducerea semnalelor de sațietate, determinând consumul excesiv de alimente, compulsiv, la ore târzii, între mese și chiar în timpul nopții.
2. Boala de reflux gastro-esofagian – se manifestă prin arsuri retrosternale și regurgitații cauzate de refluxul lichidului acid gastric în esofag prin sfincterul esofagian inferior și poate fi influențată de un ritm circadian dezechilibrat. În mod normal, pH-ul sucului gastric este scăzut seara și noaptea, încetinind digestia alimentelor. Această afecțiune apare frecvent la cei care mănâncă seara târziu, consumă mese bogate în grăsimi sau lucrează în ture de noapte.
3. Gastrita și ulcerul peptic – aparitia acestor afectiuni are legătură strânsă cu programul de muncă și perturbarile de somn. Dezechilibrul ritmului circadian contribuie la o creștere a hormonului de stres denumit cortizol, care la randul lui determina cresteri ale secreției de suc gastric acid, generând un dezechilibru între factorii de protecție și cei agresori ai mucoasei, stratul intern care captuseste stomacul. In plus, pacientii cu infecție cu Helicobacter pylori, o bacterie ce se localizeaza in stomac, pot fi mai vulnerabili sau predispusi in dezvoltarea ulcerului peptic sau gastroduodenitei atunci cand nu respecta ritmul circadian.
4. Sindromul de intestin iritabil și bolile inflamatorii intestinale (Boala Crohn și Colita ulcerativă) – pot fi influențate de dezechilibrul ritmului circadian, contribuind la disfuncția barierei intestinale, disbioza microbiomului intestinal și inflamația intestinală.

III. Sfaturi pentru a evita mancatul la ore târzii

Iată câteva sugestii pentru a menține un echilibru în viața de zi cu zi și a adopta o alimentație sănătoasă:

• Mestecați bine alimentele în cavitatea bucală! Aici începe procesul digestiv. Evitați să mâncați în grabă deoarece se poate îngreuna procesul de digestie;
• Luați o pauză de 5-6 ore între mese deoarece stomacul necesită aproximativ 3-4 ore pentru digestie și încă o oră pentru „odihnă”;
• Evitați să beți lichide în timpul mesei. Pentru o digestie mai bună, este recomandat să consumați apă cu 30 de minute înainte să mâncați și să așteptați cel puțin 60 de minute după masă. Asigurați-vă că primele două mese ale zilei sunt mai consistente, iar cina este mai ușoară și servită cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare. Evitați să mâncați o cină copioasă și bogată în calorii înainte de somn;
• Includeți fibre, proteine și grăsimi sănătoase (ulei de măsline, ulei de cocos, avocado etc.) la micul dejun pentru a vă asigura un început de zi nutritiv și echilibrat;
• Evitați alimentele procesate, fast-food-ul, cele bogate în grăsimi, prăjeli, condimentate, excesul de alcool, cafea și zahăr pentru a menține o alimentație sănătoasă;
• Un post alimentar, inclusiv postul negru, poate aduce beneficii de la timp la timp;
• Asigurați-vă că vă hidratați corespunzător consumând 2-3 litri de lichide în fiecare zi;
• Faceți mișcare în mod regulat, prin practicarea unui sport;
• Respectați un program de somn echilibrat, cu mersul la culcare în jur de ora 22:00 și trezitul la aceleași ore. Această rutină stabilizează eliberarea de hormoni ai somnului și asigură organismului timpul necesar pentru a parcurge un ciclu complet de 24 de ore;
• Evitați să stați cu ochii în ecrane (telefon, televizor, calculator) cu 2-3 ore înainte de culcare. Expunerea la lumina emisă de ecrane poate perturba ușor ritmul circadian normal;
• Asigurați-vă că mențineți un echilibru emoțional. În caz contrar, nu ezitați să solicitați ajutor specializat.

Concluzii

În concluzie, obiceiul de a mânca la ore târzii are un impact negativ asupra sănătății digestive. Ritmul circadian dezechilibrat asociat cu consumul de alimente pe durata serii și a nopții, poate perturba funcționarea normală a tractului gastrointestinal. Mestecarea adecvată, pauzele între mese, evitarea alimentelor procesate și a celor bogate în grăsimi înainte de culcare reprezintă aspecte esențiale în menținerea unei digestii sănătoase. Prin adoptarea unor alegeri alimentare și a unor rutine sănătoase putem contribui la îmbunătățirea sănătății noastre digestive și la promovarea unei stări generale de bine.

Dacă vă confruntați cu probleme ale sistemului digestiv, vă așteptăm la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) pentru un consult de specialitate. Puteți efectua programarea atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Maria Martac, Consultant în Nutriție

Pentru fiecare dintre noi, Crăciunul reprezintă o sărbătoare cu totul deosebită. Cu toții aspirăm la momente petrecute alături de familiile noastre, cu brazi frumos împodobiți și ascultând colinde, toate acestea desfășurându-se în jurul unei mese pline de bunătăți. Pornind de la această dorință de a avea masa îmbelșugată, devine ușor să exagerăm atât în prepararea de mâncăruri, fie ele mai mult sau mai puțin tradiționale, cât și în consumul de alcool. 

În mod tradițional, atunci când discutăm despre meniul de Crăciun, carnea de porc este ingredientul principal. Gospodinele se străduiesc să pregătească rețete apetisante, dar uneori dificil de digerat, alături de nelipsitele deserturi. Este binecunoscut faptul că sărbătorile de iarnă, care încep pe 25 decembrie și se pot prelungi până pe 7 ianuarie, oferă o oportunitate excelentă de a ne bucura de preparate care mai de care mai gustoase, dar adesea aceasta se traduce prin creșterea în greutate. În această perioadă problemele digestive devin frecvente, iar anumite afecțiuni se accentuează, influențate fiind de excesul culinar și sedentarism.

I. Meniul de Crăciun și problemele digestive

Dintre toate, sistemul digestiv este cel mai expus stresului, fiind nevoit să facă față digerării unor cantități considerabile de alimente într-un interval scurt de timp. De obicei, participăm la vizite unde știm că vom fi invitați să mâncăm, chiar dacă tocmai ne-am ridicat de la masă cu doar câteva minute înainte. Suntem încurajați să savurăm din nou preparatele realizate cu trudă și afecțiune, fără a lua în considerare faptul că stomacul, ficatul, pancreasul și celelalte organe ale sistemului digestiv sunt supuse aceluiași efort ca în zilele precedente.

Consumul excesiv de alimente în timpul sărbătorilor poate avea un impact semnificativ și negativ asupra sistemului digestiv. Această perioadă de exces culinar poate duce la diverse probleme digestive, inclusiv:

1. Indigestie: Mâncarea în exces poate să depășească capacitatea stomacului de a digera alimentele eficient, cauzând disconfort și senzație de plenitudine exagerată;
2. Balonare: Alimentele bogate în grăsimi și carbohidrați pot provoca acumulare de gaze în tractul digestiv, conducând la balonare și distensie abdominală;
3. Constipație: O alimentație bogată în alimente procesate și sărace în fibre poate duce la probleme de tranzit intestinal și constipație;
4. Crize biliare: Consumul excesiv de grăsimi poate stimula producția de bilă, iar dacă aceasta nu este eliminată eficient, pot apărea crize biliare manifestate prin dureri abdominale intense;
5. Reflux gastroesofagian: Alimentele grase și abundente pot relaxa sfincterul esofagian inferior, permitând acidului gastric să revină în esofag, cauzând arsuri la stomac și disconfort;
6. Stres asupra ficatului: Consumul crescut de alcool și alimente grase pune o presiune suplimentară pe ficat, care trebuie să facă față unui volum mai mare de substanțe de procesat;
7. Îngrășare: Excesul caloric pe termen scurt poate duce la creșterea în greutate, iar obezitatea este asociată cu diverse probleme de sănătate, inclusiv boli digestive.

Fie că vorbim despre probleme digestive precum indigestie, balonare, constipație sau crize biliare, toate pot deveni situații care afectează bucuria sărbătorilor pe care le-am așteptat cu nerăbdare timp de un an.

II. Alegeri sănătoase

A. Porții adecvate

Elaborați un plan realist pentru meniurile festive, specificând numărul de porții și cantități moderate, astfel încât să obțineți o listă de cumpărături. Respectați cu strictețe această listă! 

Deoarece sunt mai multe zile de sărbătoare, este important să nu consumați toate bucatele la o singură masă. Distribuiți felurile de mâncare în 3 mese principale și evitați gustările între ele.

B. Variante sănătoase pentru preparatele tradiționale

Încercați să înlocuiți carnea de porc cu opțiuni precum pește, pui sau curcan, iar legumele să fie prezente în abundență pe masă. Când pregătiți cârnați, friptură sau piftie, înlocuiți parțial sau total carnea de porc cu alternative mai ușor de digerat. Evitați produsele afumate, procesate sau bogate în dressinguri grase. Mențineți moderația la consumul de sare! Condimente precum usturoiul, nucșoara, boiaua, piperul cayenne, turmericul sau ierburile uscate (busuioc, oregano, leuștean, rozmarin) pot îmbunătăți gustul mâncărurilor fără a adăuga exces de sare.

La micul dejun puteți savura o felie de cozonac sau câteva linguri din salata preferată, astfel încât la masa principală să vă bucurați de alte delicii. Pregătiți diverse tipuri de garnituri din legume, murături sau chiar fructe, pentru a asigura aportul necesar de fibre esențial pentru un tranzit intestinal sănătos. Fiți moderat și în privința deserturilor, alegând preferabil fructe de sezon sau o porție mică din desertul favorit.

Deoarece sărbătorile de iarnă se întind pe mai multe zile, încercați să gătiți diversificat, alternând zile cu carne și fără. În zilele fără carne puteți opta pentru leguminoase (linte, năut sau fasole) și alte legume bogate în fibre (varză, țelină, ciuperci, dovlecei, morcovi).

Reduceți consumul de pâine și alegeți mămăliga. Cina ar trebui să aibă loc cu 2-3 ore înainte de culcare și să nu fie foarte copioasă. Un bol de ciorbă sau un file de pește cu legume, însoțite de o cană de ceai sau un kefir, vă pot asigura o noapte fără probleme digestive.

C. Evitarea excesului de alimente bogate în grăsimi sau zahăr

Evitarea excesului de alimente bogate în grăsimi sau zahăr în perioada sărbătorilor este benefică din perspectivă digestivă. Alimentele bogate în grăsimi pot fi mai dificil de digerat, cerând un efort sporit din partea sistemului digestiv. Grăsimile pot încetini procesul digestiv, prelungind timpul de tranzit al alimentelor în tractul intestinal și favorizând apariția constipației. Totodată, excesul de zahăr poate cauza dezechilibre în flora intestinală, favorizând creșterea bacteriilor dăunătoare și generând disconfort abdominal, balonare și fermentație excesivă. Alegerea unor opțiuni alimentare mai ușor de digerat, cu un conținut moderat de grăsimi și zahăr, ajută la menținerea sănătății digestive, evitând disconfortul și contribuind la un tranzit intestinal mai eficient.

III. Alte sfaturi pentru a evita problemele digestive

În primul rând, consumul adecvat de apă joacă un rol crucial în menținerea sănătății digestive. Asigurarea unei hidratări adecvate ajută la facilitarea procesului digestiv și previne constipația.

Mai mult de atât, este important să respectăm pauzele între mese, să oferim sistemului digestiv timpul necesar pentru a procesa alimentele. Consumul de mâncare în porții mici și frecvente în locul unei mese copioase, reduce presiunea asupra stomacului și îmbunătățește eficiența digestiei. Această abordare poate preveni senzațiile de plenitudine exagerată și disconfortul abdominal.

Integrarea activității fizice în rutina zilnică reprezintă un alt factor crucial pentru menținerea sănătății digestive în timpul sărbătorilor. Sportul stimulează motilitatea intestinală și accelerează procesul de digestie, reducând riscul de balonare și disconfort. O plimbare relaxantă după masă poate avea beneficii semnificative asupra procesului digestiv.

Concluzii

În concluzie, mesele de sărbători sunt ocazii speciale de a celebra, împărtășind bucuria și tradițiile cu cei dragi. Cu toate acestea, este esențial să abordăm aceste momente festive cu echilibru și responsabilitate, atât în alegerile culinare, cât și în cantitățile consumate. Adoptarea unui meniu diversificat, bogat în legume și opțiuni mai ușoare, poate contribui la menținerea sănătății noastre digestive și generale.

Astfel, este important să adoptăm o abordare moderată atât în prepararea, cât și în consumul alimentelor, deoarece, la trecerea dintre ani, cel mai prețios dar pe care îl putem oferi celor dragi este sănătatea noastră.

Dacă vă confruntați cu probleme gastrointestinale, efectuați cât mai curând o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306, pentru un consult de specialitate.

 

Autor: Dr. Mihai Andrei, Medic Primar Gastroenterolog 

Diverticulii reprezintă mici punguțe de mucoasă care se proiectează prin orificii de dimensiuni reduse în peretele colonului. Fenomenul în care apar mai mulți astfel de diverticuli este cunoscut sub numele de diverticuloză, o afecțiune care, de obicei, se manifestă în perioada de vârstă medie, după 40 de ani.

1. Anatomia și fiziologia colonului

Colonul sau intestinul gros este ultima parte a tubului digestiv, continuând intestinul subțire care este sediul principal al absorbției nutrienților. Funcția sa esențială constă în absorbția apei și electroliților din conținutul alimentar digerat, transformând aceste substanțe într-o masă solidă cunoscută sub numele de materii fecale. În procesul de eliminare a reziduurilor solide din organism, intestinul gros joacă un rol crucial. 

Pe lângă această funcție, colonul este implicat și în procesele de fermentație, asistat de microflora bacteriană prezentă la acest nivel. 

Din punct de vedere anatomic, intestinul gros poate fi împărțit în: cec, colon drept, colon transvers, colon stâng, sigmoid și rect. Pereții colonului sunt constituiți din 3 benzi musculare cunoscute sub numele de tenii, care se întind pe întreaga lungime a organului. Acestea prezintă la exterior o serie de emisfere multiple, denumite haustre, reprezentând dilatații create de benzi perpendiculare. Din perspectivă microscopică, structura pereților colonului constă în 4 straturi distincte: mucoasă, submucoasă, musculară și stratul extern, cunoscut sub numele de seroasă.

Diverticulii colonici sunt mici protruzii asemănătoare unor „pungi” care se formează la nivelul pereților colonului, reprezentând, practic, mici „buzunare” ale acestui organ. Acești diverticuli apar în zone de slăbiciune ale peretelui colonic, sub presiunea exercitată în timpul unor eforturi digestive intense. Presiunea crescută poate surveni în cazul unor contracții musculare intense ale colonului, precum cele întâlnite în timpul unei digestii dificile. De asemenea, presiunea se accentuează în situații de constipație când materiile fecale devin dense, stagnează și se acumulează în intestinul gros.

Diverticulii pot să apară în orice segment al colonului și al tubului digestiv, dar se formează cel mai des în ultimele porțiuni, colonul stâng și sigmoid, unde intestinul gros are un diametru mai mic, iar materiile fecale au, teoretic, consistența cea mai mare.

2. Cauzele diverticulozei colonice

Diverticuloza colonică este o afecțiune comună în rândul populației generale, principala sa cauză cunoscută fiind o dietă săracă în fibre. Rolul esențial al fibrelor alimentare în menținerea unui tranzit intestinal normal devine evident în era dietelor moderne predominant bazate pe alimente procesate. Aceste diete, adesea deficitare în fibre sănătoase, contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru un tranzit intestinal încetinit, ceea ce facilitează formarea diverticulilor.

Factorii genetici pot avea rol în apariția diverticulozei colonice. Astfel, persoanele care au rude cunoscute cu această afecțiune, prezintă un risc mai mare de a avea sau de a dezvolta în timp această boală. 

Fumatul și consumul de medicamente din clasa antiinflamatoarelor nonsteroidiene, corticosteroizii sau opioidele cresc riscul de apariție a complicațiilor.

3. Simptome

Pacienții cu diverticuli colici sunt în cea mai mare parte asimptomatici, existând posibilitatea ca afecțiunea să nu se manifeste niciodată pe parcursul vieții. De aceea, în majoritatea cazurilor, această condiție este descoperită întâmplător în timpul unei colonoscopii de screening sau efectuate din alte motive medicale. Uneori pot apărea dureri ușoare și disconfort abdominal. În cazul în care durerea devine intensă, poate indica inflamația unui diverticul, numită diverticulită acută. 

Această inflamație poate fi rezultatul unor leziuni la nivelul mucoasei din interiorul diverticulului sau a unei infecții în această zonă. Diverticulita acută reprezintă una dintre complicațiile serioase ale bolii diverticulare. În plus față de dureri, tabloul clinic poate include simptome precum: febră și frisoane, greață, vărsături și tulburări de tranzit intestinal. În aceste circumstanțe este imperativ ca pacientul să caute imediat ajutorul unui medic specialist.

Dacă nu este tratată corespunzător, diverticulita acută poate evolua în complicații grave, cum ar fi formarea de abcese, apariția de fistule (comunicări anormale între diferite segmente ale tubului digestiv sau între colon și alte organe) și perforație cu peritonită secundară (ruptura peretelui diverticulului și scurgerea materiilor fecale în cavitatea abdominală, determinând inflamație și infecție severe). Toate aceste complicații reprezintă amenințări serioase la adresa vieții, ceea ce subliniază importanța consultării unui medic specialist în timp util.

Dat fiind faptul că existe porțiuni de intestin cu perete mai subțire al diverticulilor, vasele de sânge sunt mai vulnerabile și cresc riscul de sângerare în aceste zone, generând astfel o altă posibilă complicație. Sângerarea poate să se manifeste sub formă de sânge proaspăt sau parțial amestecat cu materii fecale. Este esențial să se solicite în mod urgent consultația medicului specialist în astfel de situații.

4. Prevenția diverticulozei colonice

O abordare eficientă în prevenirea și gestionarea bolilor intestinale cum ar fi diverticuloza colonică, implică adoptarea unui stil de viață echilibrat și o dietă bogată în principii nutritive. Asigurarea unui aport adecvat de fibre și lichide și o dietă echilibrată, în special bogată în fibre, contribuie la menținerea unui tranzit intestinal regulat. Acest aspect este esențial pentru reducerea contracțiilor și presiunii la nivelul colonului, factori predispozanți în apariția diverticulilor. 

Concluzii 

Abordarea preventivă și gestionarea atentă a diverticulozei colonice joacă un rol crucial în menținerea sănătății intestinale. Adoptarea unui stil de viață echilibrat care să includă o dietă bogată în fibre și o hidratare adecvată se dovedește a fi un pilon solid în prevenirea apariției diverticulilor și în reducerea riscului de complicații. Educația continuă privind importanța alimentației sănătoase și a stilului de viață activ poate contribui semnificativ la gestionarea acestei afecțiuni. Monitorizarea simptomelor și consultarea regulată a medicului sunt, de asemenea, esențiale pentru depistarea precoce a oricăror probleme și pentru implementarea tratamentului adecvat. 

Dacă identificați simptome specifice acestei afecțiuni sau aveți alte probleme care țin de sănătatea intestinală nu amânați consultul de specialitate și efectuați cât mai curând o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306!

Autor: Dr. Cristian Buță, Medic Specialist Gastroenterolog 

Sindromul de colon iritabil (SCI) este o afecțiune larg răspândită la nivel mondial, caracterizată de simptome variate, de la ușoare la severe, care pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții persoanelor afectate.

1. Ce este sindromul de colon iritabil?

SCI este o afecțiune cronică a sistemului digestiv. Simptomele sale primare sunt durerea abdominală și modificări ale tranzitului intestinal (constipație și/sau diaree), asociate cu balonarea sau distensia abdominală în absența vreunei cauze organice. Pentru a fi diagnosticat în consecință, simptomele trebuie să fie prezente timp de cel puțin 6 luni, cu o durată de cel puțin 3 luni înainte de consultul medical. Aceasta este cea mai răspândită afecțiune gastroenterologică, afectând aproximativ 30% dintre pacienții care solicită consultații medicale.

Caracterul cronic al SCI și dificultatea de a controla simptomele pot reprezenta o provocare atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Cu toate acestea, există tratamente și terapii disponibile care pot contribui la ameliorarea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții pentru cei afectați.

2. Cauzele psihologice ale SCI

Există o serie de teorii despre cum și de ce se dezvoltă sindromul colonului iritabil. În ciuda cercetărilor intense, cauza nu este clară, afecțiunea fiind privită ca o tulburare rezultată din interacțiunea între o serie de factori. 

Accentul tradițional a fost pus pe modificări ale motilității gastrointestinale, hipersensibilitatea viscerală și disfuncția axului creier-intestin, în timp ce mai multe studii contemporane au luat în considerare:

• rolul inflamației;
• alterările florei intestinale;
• dezvoltarea excesivă a bacteriilor;
• rolul sensibilității alimentare;
• predispoziția genetică sau socială.

Persoanele care suferă de SCI și solicită asistență medicală tind să fie mai susceptibile la experimentarea anxietății și a stresului în comparație cu cei care nu caută ajutor medical. Este cunoscut faptul că stresul și anxietatea pot influența negativ funcționarea intestinului și pot agrava simptomele asociate cu SCI. Cu toate acestea, este important de menționat că cele două nu reprezintă cauza fundamentală a afecțiunii.

Factorii psihosociali și de mediu influențează funcțiile intestinale și percepția durerii, având consecințe semnificative asupra stării de sănătate, activității zilnice și calității vieții.

• Factori de mediu: educația, viața de familie, familii monoparentale, intervenții chirurgicale în copilărie;
• Stres: evenimente stresante majore precum divorț, șomaj, moartea unei persoane apropiate, stres cotidian, evenimente stresante din copilărie (deprivarea de copilărie, istoric de abuz fizic, sexual);
• Mecanisme de adaptare la stres (coping): catastrofizare, autoînvinuire; 
• Caracteristici de personalitate: neuroticism, conștiinciozitate, alexitimie; 
• Tulburări psihice: tulburări ale dispoziției (depresie, distimie, tulburări de somn);
• Tulburări anxioase: anxietate generalizată, atacuri de panică, tulburare de stres posttraumatic, fobii, tulburare de somatizare; 
• Neurastenie.

Amigdala joacă un rol central în legătura dintre căile centrale de reglare a stresului și anxietății și mecanismele care controlează sensibilitatea gastrointestinală, influențând comportamentul emoțional și manifestarea fricii și anxietății.

Scăderea activității parasimpatice și creșterea activității sistemului nervos simpatic sunt des întâlnite la pacienții cu SCl și au un impact asupra modului în care percep stimulii gastrointestinali.

Tratamentele pot varia de la consiliere cu sau fără medicamente, precum antidepresive sau anxiolitice, la opțiuni precum hipnoză, terapie cognitiv-comportamentală și grupuri de sprijin. 

De asemenea, activitatea fizică regulată este considerată benefică pentru starea de bine și sănătatea intestinelor.

3. Rolul florei intestinale în sindromul de colon iritabil 

Suprapopularea bacteriană a intestinului subțire (SBIS) poate contribui la apariția SCl prin modificarea compoziției microflorei intestinale. Studiile au arătat diferențe semnificative în flora intestinală a pacienților cu SCl, cu o creștere a concentrației de enterobacterii și o scădere a concentrației de bifidobacterii în comparație cu populația generală. Utilizând tehnici moleculare precum teste PCR, s-a constatat că pacienții cu SCl care suferă de diaree prezintă niveluri mai scăzute de lactobacili în comparație cu cei cu constipație și mai puține bifidobacterii decât grupul de control. 

Totodată, pacienții cu SCl au înregistrat o concentrație mai mare de Veillonella decât persoanele sănătoase. Modificările în flora intestinală pot duce la proliferarea unor bacterii producătoare de gaze, agravând simptomele SCl.

4. Hipersensibilitate viscerală

Pacienții cu sindrom de colon iritabil prezintă adesea hipersensibilitate viscerală, care se datorează mecanismelor centrale și periferice. Cu impact major asupra transmiterii impulsurilor nervoase între peretele intestinal, măduva spinării și creier, fenomenul provoacă durerea abdominală, care este simptomul predominant în SCI. Acești pacienți au o sensibilitate redusă atât la distensia intestinală, cât și la durere, ceea ce poate fi observat în practică prin dificultatea lor de a tolera proceduri precum colonoscopia. Este important de menționat că gradul de hipersensibilitate nu este corelat cu severitatea simptomelor SCI.

Prin rezonanța magnetică funcțională s-a demonstrat subțierea structurilor cerebrale responsabile de percepția viscerală și modificări ale zonelor legate de emoții, atenție și durere la pacienții cu SCI. După distensia rectală cu balon, acești pacienți prezintă o activitate mai intensă în cortexul prefrontal, sugestivă pentru o reactivitate crescută la stimuli dureroși.

Studiile au investigat hipersensibilizarea nervilor din intestin declanșată de distensia sau balonarea intestinală, sugerând că „hiperalgezia viscerală” ar putea explica simptomele SCI. Această teorie susține că nervii intestinali sunt hiperactivi la pacienții cu SCI, percepând cantitățile normale de gaze sau mișcare ca excesive și dureroase. Unele persoane care suferă de această boală observă îmbunătățiri atunci când folosesc medicamente care diminuează modul în care este resimțită durerea intestinală, cum ar fi anumite antidepresive.

5. Factorii alimentari ăn sindromul de colon iritabil

Studiile privind restricțiile alimentare în SCI nu sunt concludente. Anumite persoane cu SCI afirmă că există alimente care declanșează simptome precum balonarea și durerea. 

Cercetările s-au axat pe anticorpi specifici pentru alimente, malabsorbția carbohidraților și intoleranța la gluten. Reacțiile alergice la alimente precum alunele, soia sau grăsimile, apărute la persoane susceptibile, ar putea juca un rol în apariția SCI.

Factorii care pot contribui la agravarea simptomelor SCI includ malabsorbția carbohidraților, în special a oligo-, di- și monozaharidelor fermentabile și poliolilor (FODMAPs), care pot cauza balonare, flatulență, durere și creșterea permeabilității intestinale. Totuși, cercetările nu susțin în totalitate legătura dintre consumul de lapte sau fructoză și SCI. 

Pe lângă acești factori, studiile au identificat și alte potențiale cauze de risc pentru SCI, precum: 

• expunerea la temperaturi scăzute;
• obiceiurile alimentare;
• apartenența la o familie monoparentală;
• starea de nutriție intrauterină;
• evenimentele traumatice prenatale;
• deprivarea din copilărie;
• intervențiile chirurgicale în copilărie.

Copiii născuți din părinți cu SCI sau alte afecțiuni gastrointestinale funcționale pot să dezvolte ulterior sindromul de colon iritabil, influențați și de comportamentul pe care îl învață de la părinții lor.

Pacienții cu SCI care au experimentat abuz în trecut, manifestă o sensibilitate crescută la durere în comparație cu pacienții cu SCI care nu au avut experiențe de abuz. De asemenea, acești pacienți cu istoric de abuz prezintă o reacție mai intensă a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian (HH CSR) la stimuli dureroși viscerali în comparație cu cei fără astfel de experiențe.

6. Ereditatea   

Aproximativ 33-42% dintre pacienții cu SCI au un istoric familial al bolii, indicând influența factorilor genetici și/sau a celor de mediu în dezvoltarea bolii. Studii pe gemeni monozigoți și dizigoți au arătat că SCI apare mai frecvent la gemenii monozigoți (33%), în comparație cu gemenii dizigoți (13%). De asemenea, pentru gemenii dizigoți, prezența unui părinte cu SCI dublează riscul de a dezvolta boala. Până în prezent, aproximativ 60 de gene au fost asociate cu SCI, dar nicio genă sau grup de gene nu a fost identificat ca o cauză clară a bolii.

Concluzii 

În concluzie, sindromul de colon iritabil rămâne o afecțiune complexă și enigmatică, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Deși originea exactă a SCI este încă nedeslușită, cercetările recente au adus la lumină numeroase aspecte importante. Factori precum stresul, anxietatea, microbiota intestinală și hipersensibilitatea viscerală joacă un rol semnificativ în dezvoltarea și exacerbarea simptomelor SCI.

Dacă suspicionați că vă confruntați cu această afecțiune, programați un consult de specialitate la unul dintre specialiștii centrului medical DigestMed pentru diagnostic corect, tratament și monitorizare. Puteți efectua programarea prin apel telefonic, la numărul 021 9306 sau prin intermediul platformei online.

 

Autor: Maria Martac, Consultant în Nutriție

Imunitatea reprezintă abilitatea organismului de a se apăra împotriva factorilor patogeni, cum ar fi virusuri și bacterii, prezenți în mediul înconjurător. 

Pentru a sprijini funcționarea optimă a sistemului imunitar, putem adopta un stil de viață sănătos care include alimentația echilibrată, hidratarea adecvată, activitatea fizică regulată și odihna corespunzătoare. În sezonul rece, este recomandat să adăugăm la dieta noastră fructe și legume proaspete specifice toamnei, să includem alimente fermentate care conțin probiotice benefice și să consumăm alimente bogate în prebiotice. 

De asemenea, este important să menținem igiena mâinilor, să ne îmbrăcăm adecvat pentru temperaturile scăzute, să evităm contactul cu persoanele bolnave și să reducem consumul de tutun și alcool.

1. Printre opțiunile ideale de fructe și legume de toamnă care susțin imunitatea se numără:

• Merele – datorită conținutului de vitamine C, E, A, B1 și B2, fibre, calciu și magneziu.
• Strugurii roșii – abundă în fitonutrienți precum resveratrol. Pot fi consumați ca gustare sau adăugați în salate alături de alte fructe, nuci și semințe.
• Sfecla roșie – o sursă de mangan și vitamina C cu efecte antioxidante.
• Conopida – furnizează vitaminele B, C și K.
• Varza crudă sau murată – pentru conținutul de probiotice
• Spanacul – bogat în zinc și fier
• Morcovii – pentru betacaroten, vitamina A și C
• Cartofii
• Ardeii grași – vitamina C
• Dovlecii
• Fasolea, lintea, mazărea
• Ceapa, usturoiul
• Iarna, este momentul potrivit pentru a savura citricele, cum ar fi: portocale (bogate în vitamina C și folat), clementine (aduc beneficii prin vitamina C, fibre și potasiu), lămâi și grapefruit.

2. Nutrienții esențiali pentru imunitate 

Este extrem de important să includem în dieta noastră alimente bogate în vitamine și minerale pentru a ne menține sănătatea și a sprijini funcționarea corespunzătoare a organismului. 

• Anghinarele, de exemplu, sunt o sursă excelentă de vitamina C și K, dar  și de minerale ca potasiu, fier și magneziu. 
• Sparanghelul este un aliment nutritiv cu un conținut semnificativ de vitamina K, esențială pentru coagularea sângelui și vitamina A, care susține sănătatea vederii și a pielii. 
• Varza este cunoscută pentru aportul său de vitamine C și K. Contribuie la menținerea imunității și la coagularea normală a sângelui. De asemenea, varza este bogată în antioxidanți și fibre.
• Țelina este o legumă cu un gust distinct și are un conținut ridicat de vitamina K, vitamina C și fibre, toate fiind benefice pentru sănătatea cardiovasculară și digestivă.
• Conopida, castraveții și vinetele aduc un aport semnificativ de vitamina C, dar și alte substanțe nutritive, cum ar fi potasiul și fibrele, care susțin sănătatea generală.
• Ciupercile, pe lângă faptul că sunt o sursă delicioasă de proteine, conțin și vitamina D, care este crucială pentru sănătatea oaselor și imunitate.
• Salata verde și dovlecii sunt legume cu conținut redus de calorii, dar bogate în vitamina A, C și fibre, oferind beneficii pentru piele, vedere și digestie.
• Fructele de pădure, cum ar fi murele, afinele, măceșele, merișoarele, aronia și zmeura, sunt adevărate comori de antioxidanți. Acești antioxidanți protejează celulele noastre de stresul oxidativ și contribuie la menținerea sănătății inimii și a sistemului imunitar. 

Vitamina E îndeplinește un rol esențial ca antioxidant, contribuind la apărarea celulelor împotriva deteriorărilor provocate de radicalii liberi. De asemenea, vitamina E sporește producția de celule natural killer și se găsește în mod natural în alimente precum nuci, migdale și semințele de floarea soarelui. 

În ceea ce privește beta-carotenul, acesta stimulează creșterea numărului de celule de apărare împotriva infecțiilor și acționează ca un antioxidant puternic care contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire. Alimentele care aduc beneficii sistemului imunitar și care sunt bogate în carotenoide includ morcovii, cartofii dulci, spanacul, varza kale, verdeața și roșiile.

Omega-3, acizii grași esențiali, sunt prezenți în principal în uleiul de in și în peștii grași: somon, ton și macrou. Acești acizi grași esențiali au capacitatea de a intensifica activitatea celulelor implicate în distrugerea bacteriilor. În plus, acești acizi grași esențiali joacă un rol crucial în protejarea organismului împotriva daunelor cauzate de reacții excesive la infecții.

Fitonutrienții, la rândul lor, sprijină imunitatea protejând celulele organismului împotriva efectelor negative ale poluanților din mediu. Este suficient să consumăm zilnic 2-3 porții de fructe și legume, iar toamna oferă o gamă variată de opțiuni pentru toate gusturile și bugetele: fructe de pădure, struguri, ceaiuri din plante medicinale, cereale integrale, țelină, pătrunjel, grepfrutu, portocale, mere, ceapă, andive, ridichi, roșii, praz, broccoli și multe altele.

3. Vitamina C – scutul natural pentru imunitate 

Vitamina C amplifică producția de globule albe și de anticorpi, elemente esențiale în lupta împotriva infecțiilor din organism. O doză adecvată de vitamina C este de aproximativ 200 de mg/ zi, iar această cantitate poate fi obținută prin consumul unui fruct, a unei salate cu pătrunjel și a câtorva legume crude sau slab procesate. Printre alimentele bogate în vitamina C care sprijină în mod deosebit sistemul imunitar se numără: căpșunile, kiwi, pepenele galben, portocala, pătrunjelul și grapefruitul. Pentru a asigura un aport adecvat de vitamina C, suplimentele pot reprezenta, de asemenea, o opțiune benefică.

4. Zincul și alte minerale care susțin imunitatea

Zincul contribuie la creșterea producției de globule albe, care au rolul de a combate infecțiile. Pentru a asigura un aport corespunzător de zinc, este recomandat să includem în dieta noastră alimente bogate în acest mineral: stridii, crab, carne de vită, curcan și fasole.

Usturoiul stimulează proliferarea globulelor albe, care sunt esențiale în lupta împotriva infecțiilor. Consumat crud sau adăugat în diverse rețete, usturoiul reprezintă o alegere excelentă, mai ales în zilele reci, pentru a sprijini imunitatea organismului.

Pentru a adăuga mai multe minerale în dieta noastră și pentru a beneficia de efectele antiinflamatorii, este recomandat să utilizăm condimente precum turmericul (cu curcumina sa), ghimbirul, usturoiul, scorțișoara și să includem în alimentație ceaiul verde, lămâile și kiwi. 

De asemenea, pentru a completa această listă, este benefic să consumăm ocazional porții mici de ciocolată neagră cu un conținut minim de 75% cacao. Aceasta nu numai că oferă o savoare distinctă, ci este și bogată în nutrienți, antioxidanți, potasiu, magneziu, fibre și multe altele.

5. Probiotice

A. Funcții

Probioticele sunt bacterii vii care pot restabili echilibrul florei intestinale, al căilor respiratorii superioare, urinare și vaginale. Aceste microorganisme contribuie la îmbunătățirea reactivității sistemului imunitar stimulând producția de imunoglobuline A, un mecanism esențial în reglarea răspunsului imunitar.

Probioticele din alimente pot colabora cu cele prezente natural în corp, furnizând o protecție eficientă împotriva agenților patogeni. Acestea îndeplinesc diverse funcții, inclusiv susținerea imunității nespecifice la nivelul intestinului subțire, reducerea efectelor secundare ale antibioticelor, contribuind la combaterea răcelilor și gripei, precum și la ameliorarea alergiilor sezoniere.

B. Alimente care susțin imunitatea 

Este ușor de inclus în regim alimente care conțin probiotice: iaurt, kefir, lapte bătut, miso (un produs pe bază de soia), tempeh (un aliment fermentat din soia), varză murată, murături în saramură și kimchi (varză coreeană fermentată). Prin adăugarea acestor alimente în dietă, putem contribui la menținerea unui echilibru sănătos în sistemul nostru imunitar.

6. Prebiotice

O altă metodă de a sprijini dezvoltarea probioticelor benefice este prin consumul de alimente bogate în prebiotice. Acestea sunt componente specifice găsite în legume și fructe pe care organismul nostru nu le poate digera, precum fibrele, dar care servesc drept sursă de nutriție pentru probiotice.

7. Alte acțiuni care susțin imunitatea

A. Hidratare 

Hidratarea nu ar trebui să fie neglijată în timpul iernii deoarece este la fel de crucială ca și în sezonul cald. Desigur, apa ar trebui să rămână prima opțiune, dar băuturile calde pot fi, de asemenea, alegeri excelente pentru a combate frigul. O ceașcă de ceai cald, fie că este cu lămâie, mentă sau ghimbir, poate fi o alegere reconfortantă.

B. Vitamina D

Iarna, din cauza expunerii reduse la soare, producția naturală de vitamina D în organism scade semnificativ, ceea ce face ca un aport alimentar de vitamina D să fie necesar. Principalele surse alimentare de vitamina D includ peștele gras, ouăle, ficatul și alimentele îmbogățite cu vitamina D.

C. Sport 

În sezonul rece este important să nu vă limitați activitatea fizică, fie că o practicați în aer liber sau în interior, deoarece exercițiile fizice reprezintă o componentă esențială pentru menținerea unui sistem imunitar echilibrat.

Concluzii 

Menținerea echilibrului sistemului imunitar implică acțiuni pe care le întreprindem zi de zi, pe tot parcursul anului. Prin astfel de practici, ne vom simți mai bine, iar episoadele de răceală vor fi mai rare și mai scurte în durată.

Pentru consult de specialitate și recomandări personalizate, efectuați o programare la consultantul în nutriție, într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

 

Autor: Dr. Alina Rusu, Medic Specialist Endocrinolog

Glanda tiroidă este un organ specializat ce face parte din sistemul endocrin. Aceasta este situată în partea din față a gâtului (anterioară) și la baza acestuia, sub proeminența cartilaginoasă, cunoscută ca “mărul lui Adam”. Are formă de fluture, fiind alcătuită din două părți (doi lobi) ce stau de-o parte și de alta a traheei (conductul respirator), uniți printr-un istm (punte de legătură). La unele persoane istmul poate lipsi, glanda tiroidă fiind alcătuită doar din doi lobi separați. 

1. Cum influențează glanda tiroidă funcționarea organismului?

Tiroida, prin hormonii produși, joacă un rol esențial în organism. Hormonii tiroidieni  sunt implicați în reglarea metabolismului bazal (energia de care are nevoie un organism să  funcționeze corect în condiții de repaus), în creștere și dezvoltare. 

Glanda tiroidă are rol în: 

• controlul frecvenței cardiace (bătăile inimii / pulsul);
• în sănătatea osului (în mecanismele care asigură balanța dintre pierdere de os și formare de os nou);
• în digestie;
• în termoreglare;
• în funcționarea sistemului nervos.

 De asemenea, prin hormonii săi, glanda tiroidă este implicată în:

• fertilitate;
• formarea de celule roșii;
• reglarea colesterolului.

2. Simptome comune ale disfuncțiilor tiroidiene și cum se manifestă acestea în corpul tău

Simptomele bolilor tiroidiene, precum și ale altor afecțiuni endocrinologice, adesea se manifestă în contextul unui tablou clinic complex cu multe componente. Cu alte cuvinte, transpirația excesivă nu reprezintă întotdeauna un indicator izolat al hiperfuncției tiroidiene, ci poate fi doar unul dintre mai multe simptome care apar împreună într-un anumit context clinic.

A. Hipertiroidia 

Hipertiroidia (producția în exces a hormonilor tiroidieni)  presupune:

• creșterea ratei metabolice (persoana mănâncă și slăbește);
• transpirații excesive (generalizate: cap, palme, trunchi, membre);
• bătăi rapide ale inimii (tahicardie);
• stări de instabilitate emoțională (persoana se enervează cu ușurință); 
• tranzit intestinal accelerat;
• insomnii;
• tremor general (ca și cum vibrează toți mușchii). 

Aceste simptome apar pe rând, însă relativ în scurtă perioadă de timp și dau o stare de agitație generalizată însoțită de oboseală accentuată, ba chiar epuizare. Prin urmare, o persoană care prezintă o greutate scăzută, dar menține această greutate timp de mai mulți ani, fără să fi slăbit într-un interval scurt de timp, are puține șanse să aibă hipertiroidie. Similar, dacă o persoană transpiră excesiv de-a lungul anilor, dar nu prezintă și celelalte simptome ale hipertiroidiei menționate mai sus, este probabil să nu sufere de această afecțiune. 

Cu toate acestea, dacă observă că experimentează o creștere a nervozității, dificultăți în adormire sau trezire în mijlocul nopții fără a putea adormi din nou, pierdere în greutate fără schimbări semnificative în dieta lor sau senzații de palpitații cardiace intense, ar trebui să ia în considerare consultul unui medic endocrinolog pentru o evaluare detaliată a stării lor de sănătate.

Simptomele nu apar mereu în aceeași ordine și nu toate deodată. Uneori tremorul și bătăile rapide ale inimii creează suficient disconfort încât să fie nevoie de consult de specialitate. 

Hipertiroidia este o afecțiune zgomotoasă cu care nu putem trăi în armonie pe termen lung. Excesul de hormoni tiroidieni generează simptome tot mai neplăcute intensificând oboseala și adăugând agitație psiho-motorie persistentă. Afecțiunile cardiovasculare pot varia de la ușoare la severe, incluzând tahicardie și tulburări de ritm precum fibrilația atrială. Pentru pacienții cu antecedente de boli cardiovasculare, excesul de hormoni tiroidieni poate agrava starea acestora și poate influența negativ răspunsul la tratamentul specific.

Este rar ca un pacient să fie îndrumat rapid către un medic endocrinolog. Uneori poate ajunge în secția de psihiatrie cu simptome precum insomnie severă, tremor generalizat și iritabilitate accentuată datorate lipsei de somn.

B. Hipotiroidie 

Spre deosebire de excesul de hormoni tiroidieni (hipertiroidia), există și insuficiența de hormoni tiroidieni cunoscută sub numele de hipotiroidie, în care glanda tiroidă produce cantități mai reduse. Această disfuncție evoluează mai lent, iar simptomele pot fi confundate cu ale altor afecțiuni, ceea ce poate întârzia consultația la medicul endocrinolog. Reducerea producției de hormoni tiroidieni are un efect în lanț asupra organismului. Ritmul cardiac încetinește (bradicardie), tranzitul intestinal devine mai lent favorizând constipația, pielea devine mai uscată și, în stadii avansate, poate căpăta o nuanță palidă sau ușor portocalie. Părul poate deveni mai subțire, pierde din strălucire și cade în cantități mai mari, iar persoana poate experimenta dificultăți în gândire, mișcare și poate resimți o stare de tristețe.

În cazul hipotiroidiei se pot observa creșteri ușoare ale nivelului de colesterol și prezența unei forme ușoare de anemie care de obicei se ameliorează după începerea tratamentului. Simptomele asociate cu hipotiroidia nu apar simultan și se instalează într-un interval de timp mai lung, adesea în câteva luni, în contrast cu hipertiroidia unde simptomele pot apărea rapid, în săptămâni. Insuficiența de hormoni tiroidieni prezintă provocări speciale pentru câteva categorii de persoane, inclusiv copii, femei gravide și persoane în vârstă.

La copii insuficiența de hormoni tiroidieni poate afecta negativ procesul de creștere și dezvoltarea cognitivă, în timp ce la persoanele în vârstă, care pot avea în general și alte probleme de sănătate, poate accentua afecțiunile cardiovasculare, neurologice, digestive sau metabolice, precum diabetul sau hipercolesterolemia. Hipotiroidia care apare în timpul sarcinii prezintă un risc pentru dezvoltarea fătului, mai ales în primele săptămâni de gestație. Prin urmare, este esențial să monitorizăm funcția tiroidiană a femeilor însărcinate imediat după confirmarea sarcinii, în special dacă acestea au deja diagnosticul de tiroidită autoimună. Verificarea acesteia este simplă și implică inițial două teste de sânge pentru măsurarea nivelului de TSH și FT4. Dacă aceste rezultate sunt anormale, este crucial să consultăm un medic endocrinolog cât mai curând posibil pentru investigații suplimentare și, eventual, să începem tratamentul corespunzător.

3. Importanța diagnosticării și tratamentului precoce

Tratamentul instituit la timp minimizează efectele negative asupra organismului și redă starea de bine pacientului. Hipertiroidia este o boală capricioasă cu evoluție îndelungată și ondulantă, imprevizibilă. În mod tradițional, durata tratamentului este de minim 1-1,5 ani, iar succesul acestuia depinde în mare măsură de evaluările regulate care permit monitorizarea atentă a evoluției bolii și identificarea rapidă a unor eventuale răspunsuri nesatisfăcătoare la terapie.

Tratamentul în hipotiroidie este unul de substituție, adică înlocuim cu hormon de sinteză ceea ce nu mai poate produce glanda tiroidă. Tratamentul, în general, este pe viață, cu excepția hipotiroidiei din sarcină care, de cele mai multe ori, se remite după naștere. Cu tratamentul corespunzător, evoluția bolii este în general favorabilă și nu afectează speranța de viață a pacientului.

4. Factori de risc 

Disfuncțiile tiroidiene pot să se manifeste în orice etapă a vieții, cu predilecție în cazul femeilor, deoarece acestea sunt mai predispuse la afecțiuni tiroidiene.

De asemenea, există o creștere a riscului de a dezvolta o disfuncție tiroidiană în cazul în care avem o rudă de gradul întâi care suferă de o afecțiune tiroidiană. Deficitul de iod a fost cunoscut ca un factor de risc semnificativ pentru apariția hipotiroidiei, dar în zilele noastre, odată cu introducerea iodului în sarea de bucătărie, acest deficit este extrem de rar. Situații de stres intens precum examenele, pierderea unei persoane dragi sau a unui animal de companie, dificultăți financiare, divorțul sau sfârșitul unei relații, separarea părinților de copii, pot perturba funcția tiroidiană, cel mai adesea provocând hipertiroidie prin producția excesivă de hormoni tiroidieni. Fumatul este inamicul organismului, în general, dar glanda tiroidă este deosebit de vulnerabilă la substanțele din fumul de țigară și poate afecta negativ răspunsul la tratamentul pentru disfuncții tiroidiene.

5. Prevenție

Prevenția bolilor tiroidiene implică atât măsuri generale pentru menținerea unei stări de sănătate optime, cât și măsuri specifice. Este esențial să acordăm atenție sănătății noastre psiho-emoționale cerând ajutor specializat atunci când este necesar, de exemplu, de la un psiholog sau psihiatru. Un alt aspect important este odihna, deoarece calitatea somnului și obiceiul de a merge la culcare la ore regulate, în special între 22:00 și 23:00, pot influența sănătatea glandei tiroide.

Prevenția include, de asemenea, efectuarea regulată a analizelor de sânge, inclusiv a bilanțului hormonal tiroidian (TSH, FT4), cel puțin o dată pe an sau conform recomandărilor medicului. În plus, renunțarea la fumat este crucială, deoarece fumatul poate afecta negativ glanda tiroidă, oferind un motiv suplimentar pentru a depăși această dependență.

Concluzii

Bolile tiroidiene sunt afecțiuni cronice care necesită tratament și supraveghere pe termen lung. Prin urmare, este important să căutăm sprijinul unui medic specialist endocrinolog odată cu apariția primelor semne de perturbare a funcției tiroidiene.

Pentru consult de specialitate, monitorizare și recomandări personalizate, faceți o programare la unul dintre specialiștii noștri, în una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

 

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog 

Probioticele reprezintă organisme microscopice vii, denumite și „bacterii bune,” care, atunci când sunt administrate în doze adecvate, aduc beneficii pentru sănătatea umană. 

Printre cele mai cunoscute tipuri de probiotice se numără Lactobacilii și Bifidobacteriile, dar există și bacteriile fermentatoare cu acid lactic care au fost folosite de-a lungul istoriei în procesul de fermentare a alimentelor, tulpinile inofensive de Escherichia coli, fungi ca Saccharomyces boulardii și tulpina bacteriană Clostridium butyricum descoperită mai recent.

În lumea medicală se cunosc și sunt documentate în multiple studii beneficiile probioticelor, dar apar mereu noi teorii cu privire la importanța lor. Tractul nostru digestiv găzduiește ceea ce numim „bacterii benefice” precum speciile de Bacteroides și Firmicutes (cele mai frecvente), însă nu sunt singurele componente ale microbiomului uman. Există fungi (ciuperci) și elemente virale care colaborează pentru a menține un tranzit intestinal funcțional și sănătos. 

Se estimează că în organismul nostru există peste 400 de trilioane de celule bacteriene, iar microbiota sistemului digestiv conține peste 600.000 de gene noi, ceea ce sugerează că suntem mai degrabă compuși din microbi decât din celule umane.

1. Definirea probioticelor și cum funcționează în beneficiul florei intestinale

Conceptul de probiotic nu este recent, ci datează de acum un secol, când cercetătorii au început să-l exploreze. Ideea că probioticele pot oferi protecție împotriva infecțiilor digestive grave a apărut încă din 1917, când Alexander Nissle a izolat o tulpină de E. coli de la singurul soldat care nu s-a îmbolnăvit în timpul unei epidemii devastatoare de Shigelloza. 

De atunci, funcția florei intestinale a fost subiectul unor cercetări intensive și analize amănunțite. Bacteriile menționate anterior, Bacteroides și Firmicutes, se dezvoltă și se înmulțesc prin digestia și fermentarea substanțelor din dieta noastră, secretând totodată și propriile lor substanțe, totul întru beneficiul nutriției. 

2. Cum ajută probioticele la reducerea disconfortului digestiv, a flatulenței, a balonării și a problemelor de tranzit intestinal

Beneficiile pot varia, de la ameliorarea neplăcerilor gastro-intestinale precum balonarea și flatulența, până la reglarea problemelor legate de tranzitul intestinal, influențând musculatura netedă, prin diferite mecanisme:

• Restabilirea echilibrului florei intestinale: introducerea bacteriilor benefice are rolul de a reduce suprapopularea bacteriilor nocive, ameliorând astfel simptomele digestive;
• Stimularea fermentării eficiente a alimentelor în intestin, prevenind astfel formarea excesivă de gaze și balonare, prin descompunerea mai eficientă a carbohidraților și a altor substanțe nutritive;
• Reducerea inflamației: anumite tulpini de probiotice au proprietăți antiinflamatoare și pot ajuta la reducerea inflamației din intestin, care poate contribui la disconfortul digestiv;
• Ameliorarea tranzitului intestinal: prin influențarea mișcărilor musculare ale intestinului.

Alte beneficii:

• ameliorarea simptomelor și duratei infecțiilor gastro-intestinale;
• îmbunătățirea simptomelor și reducerea duratei răcelilor provocate de viruși obișnuiți (excludem aici virusul gripal).

3. Rolul florei intestinale în sistemul digestiv și sănătatea generală

Probioticele modelează compoziția microbiotei existente reducând proporția bacteriilor cu potențial patogen, cunoscute și sub denumirea de „bacterii nocive”. Acest fenomen se realizează prin secreția de substanțe numite bacteriocine, asemănătoare antibioticelor pe care le utilizăm în viața de zi cu zi. 

În prezent, cercetătorii investighează modul în care probioticele pot influența bariera microbiom – intestin – creier, adică încearcă să descopere cum pot modela flora bacteriană pentru ca aceasta să aibă un impact asupra activității creierului și a emoțiilor noastre.

4. Cum afectează factorii externi echilibrul florei intestinale și cum pot probioticele să ajute la restaurarea acesteia

Factorii externi pot avea un impact semnificativ asupra echilibrului florei intestinale. Acești factori pot include dieta, stresul, utilizarea de antibiotice, expunerea la infecții și alți factori de mediu. 

• Dieta: O alimentație dezechilibrată, bogată în alimente procesate, zaharuri și grăsimi saturate, dar săracă în fibre și alimente proaspete, poate afecta negativ flora intestinală. 
• Antibioticele: Antibioticele sunt medicamente folosite pentru a combate infecțiile bacteriene, dar ele pot distruge și bacteriile benefice din intestin. 
• Stresul: Stresul cronic poate afecta flora intestinală prin intermediul sistemului nervos și hormonal. 
• Infecțiile intestinale: Infecțiile intestinale acute pot perturba echilibrul florei intestinale. 

Cum acționează probioticele pentru a restaura echilibrul florei intestinale:

• Introducerea bacteriilor benefice: Probioticele conțin bacterii benefice care pot să supraviețuiască și să colonizeze intestinul. Aceste bacterii pot ajuta la înlocuirea celor care au fost distruse sau dezechilibrate din cauza factorilor externi;
• Competiția cu bacteriile nocive: Probioticele pot concura cu bacteriile patogene sau nocive pentru resurse și spațiu în intestin, reducând astfel capacitatea acestora de a se multiplica și de a provoca probleme;
• Stimularea sistemului imunitar: Probioticele pot stimula sistemul imunitar pentru a răspunde mai eficient la infecții și inflamații, contribuind astfel la menținerea unui mediu intestinal sănătos;
• Producția de substanțe utile: Unele probiotice pot produce substanțe benefice, cum ar fi acizi grași cu lanț scurt sau enzime, care pot influența în mod pozitiv mediul intestinal și sănătatea generală.

5. Alimente naturale care conțin probiotice și pot fi incluse în alimentația zilnică  

Pe lângă preparatele sub formă de supliment, putem sa ne luăm doza de probiotice și din câteva alimente foarte îndrăgite:

• iaurtul îmbogățit cu culturi;
• kefirul;
• varza murată (conține în plus și un cocktail de vitamine și minerale benefice);
• oțetul de mere;
• pâinea sourdough;
• brânzeturile fermentate.

Atunci când alegeți alimente bogate în probiotice, asigurați-vă că acestea nu au fost pasteurizate sau supuse unor tratamente termice excesive, deoarece aceste procese pot distruge bacteriile benefice. De asemenea, variați alimentele pe care le consumați pentru a obține o gamă diversă de probiotice, deoarece fiecare tip de aliment poate conține tulpini diferite de bacterii benefice.

Concluzii 

În concluzie, probioticele sunt esențiale pentru sănătatea digestivă, având potențialul de a îmbunătăți digestia, de a preveni diareea cauzată de administrarea antibioticelor și de a întări sistemul imunitar. Cu toate acestea, alegerea probioticelor potrivite, adaptate la nevoile individuale și calitatea produselor sunt aspecte cheie pentru obținerea beneficiilor dorite.

Pentru consult de specialitate, monitorizare și recomandări personalizate, efectuați o programare la unul dintre specialiștii noștri, într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.