Filters
Specialitati
Afectiuni
Medici

Autor:  Alexandru Petraru, Medic specialist gastroenterolog

Abordarea pacienților care necesită proceduri endoscopice când sunt sub tratament cu anticoagulante sau antiagregante plachetare este un subiect de mare importanță în gastroenterologie. Aceste medicamente, esențiale în prevenirea formării cheagurilor de sânge, trebuie gestionate cu atenție pentru a minimiza riscurile de sângerare în timpul procedurilor endoscopice. În acest context, distincția între anticoagulante și antiagregante plachetare și înțelegerea mecanismelor lor de acțiune devine extrem de importantă pentru o pregătire adecvată a pacientului și pentru evitarea complicațiilor.

Înainte de a înțelege mai bine indicația de oprire a anticoagulantelor sau antiagregantelor plachetare, trebuie să amintim care este rolul lor, ce legătură există între acestea și examinarea endoscopică.

Care este diferența dintre anticoagulante și antiagregante?

  • Atât antiagregantele, cât și anticoagulantele previn formarea de cheaguri în vase, dar funcționează în moduri diferite. Amintim că principalele celule din sânge sunt: celulele roșii (eritrocitele) care transportă oxigenul în organism, celulele albe (leucocitele) care contribuie la lupta împotriva infecțiilor și plachetele (trombocitele) cu rol major în formarea de cheaguri și prevenirea sângerărilor excesive.
  • Hemostaza reprezintă procesul care stă la baza formării cheagurilor, aceasta fiind împărțită în: hemostază primară, care implică formarea unui dop plachetar prin intermediul agregării (legării) trombocitelor la nivelul endoteliului vascular și hemostază secundară, care presupune formarea cheagului de fibrină stabil cu ajutorul factorilor cascadei coagulării.
  • Antiagregantele plachetare interferează cu procesul de legare al trombocitelor, iar anticoagulantele intervin asupra factorilor implicați în cascada coagulării, acestea fiind prescrise de regulă pentru prevenirea evenimentelor trombotice arteriale sau venoase. În anumite situații clinice particulare, acestea se pot asocia.

Când sunt indicate?

Primul și cel mai utilizat antiagregant este Aspirina care inhibă formarea dopului plachetar prin inhibiția ireversibilă a ciclooxigenazei, enzimă ce stă la baza agregării plachetare. Este utilizată în profilaxia primară a evenimentelor trombotice arteriale pentru stabilizarea plăcilor de aterom, la pacienții cu factori de risc cardiovascular ce predispun la accidente vasculare cerebrale ischemice (AVC), sindroame coronariene acute (infarct miocardic) și în ischemia periferică (cum este arterita obliterantă de membre inferioare).

Este indicată de asemenea în profilaxie secundară la pacienții care au avut un accident vascular cerebral ischemic, sau ca “dublă antiagregare”, alături de un antiagregant din clasa antagoniștilor de receptor P2Y12 – Tienopiridinele (Clopidogrel – Plavix, Ticagrelol – Brilique, Prasugrel – Efient), la pacienții care au avut un infarct miocardic, au efectuat angioplastie percutană cu montare de stent sau operații de by-pass la nivelul arterelor coronare.
Anticoagulantele acționează asupra cascadei coagulării inhibând direct sau indirect anumiți factori ai acesteia. Sunt indicate atât în profilaxia, cât și în tratamentul evenimentelor tromboembolice. Acestea sunt utilizate în diverse situații, cum ar fi: trombozele venoase profunde, emboliile pulmonare, sindroamele coronariene acute, precum și la pacienți cu proteze valvulare sau cu fibrilație atrială.

Se clasifică în anticoagulante injectabile (Heparina nefracționată, heparinele cu greutate moleculară mică: Enoxaparină – Clexane / Dalteparină – Fragmin / Tinzaparină – Innohep, Fondaparina – Arixtra), utilizate de regulă pe parcursul spitalizării și anticoagulante orale, ce sunt de regulă prescrise la domiciliu. Cel mai vechi reprezentant al anticoagulantelor orale este Acenocumarolul / Warfarina (Sintrom, Trombostop), preferat mai ales la pacienții cu valve metalice și disfuncție renală sau hepatică severă. Acesta necesită suprapunerea cu un anticoagulant injectabil la inițiere și monitorizarea cel puțin lunară a statusului coagulării (prin monitorizarea INR) pe tot parcursul utilizării.

Anticoagulantele orale directe (Apixaban – Eliquis / Dabigatran – Pradaxa / Rivaroxaban – Xarelto / Edoxaban – Roteas) reprezintă o alternativă pentru pacienții cu fibrilație atrială sau tromboză venoasă profundă, ale căror comorbidități nu contraindică utilizarea acestora și prezintă avantajul de a nu necesita monitorizarea periodică a coagulării.

În ce constă endoscopia digestivă?

Endoscopia digestivă se împarte în endoscopie digestivă superioară (Gastroscopia), când se examinează esofagul, stomacul și prima porțiune a intestinului subțire (duodenul) și endoscopie digestivă inferioară (Colonoscopia), când este examinat întreg intestinul gros (colonul) și ultima porțiune a intestinului subțire (ileonul). Ambele proceduri utilizează tuburi flexibile de lungimi diferite, ce prezintă la capăt o cameră video prin care examinatorul poate vizualiza tractul digestiv. Sunt de asemenea dotate cu o serie de canale: de insuflație (pe care se introduce oxigen sau dioxid de carbon pentru a dilata segmentele tubului digestiv și a permite examinarea corespunzătoare a acestora), de aspirație (pe care se pot aspira secrețiile tubului digestiv, sângele și aerul introdus de examinator, la finalul investigației) și de lucru (pe care se introduc instrumente utilizate pentru prelevarea de biopsii sau efectuarea procedurilor terapeutice).

Există durere în timpul endoscopiei digestive?

Endoscopia digestivă superioară nu este dureroasă. Pacientul trebuie să se asigure că nu prezintă implanturi dentare sau proteze detașabile care ar putea fi mobilizate în timpul procedurii. Odată începută procedura, acesta poate resimți o senzație de greață / vomă odată ce endoscopul (tubul flexibil) atinge baza limbii, care se poate diminua pe parcursul efectuării procedurii. Se poate opta pentru utilizarea unui spray cu Lidocaină (Xilină) pentru amorțirea limbii și reducerea senzației de greață. Căile respiratorii rămân libere pe tot parcursul efectuării procedurii, pacientul fiind capabil să respire în tot acest timp.

În timpul endoscopiei digestive inferioare (colonoscopiei) pacientul poate simți un disconfort abdominal similar senzației de balonare, dat de insuflarea gazelor (oxigen sau dioxid de carbon),  investigație necesară pentru examinarea și parcurgerea corespunzătoare a intestinului. De asemenea, buclarea endoscopului poate apărea odată cu depășirea unghiurilor colonului și poate genera un disconfort suplimentar, dar de regulă, investigația poate fi dusă până la capăt.

Ambele proceduri pot fi efectuate atât fără sedare, cât și cu sedare ușoară (cu Midazolam) sau profundă (cu Propofol). Dacă pacienții prezintă un reflex de vomă accentuat, prag scăzut al sensibilității dureroase sau au avut intervenții chirurgicale abdominale în urma cărora se pot forma aderențe post-operatorii ce fac segmentele intestinului mai puțin flexibile, se recomandă efectuarea procedurii cu anestezie profundă, atât timp cât aceștia nu prezintă comorbidități cardio-respiratorii care ar putea contraindica acest lucru.

Când este indicată endoscopia digestivă superioară?

Diagnostică:

  • Prezența simptomatologiei de tub digestiv superior (reflux gastro-esofagian, arsuri, stări de greață sau vomă, durere la nivelul etajului abdominal superior) care nu cedează după administrarea tratamentului adecvat sau la cei cu vârstă mai mare de 45 de ani.
  • Dificultate (disfagie) sau durere (odinofagie) la înghițire a alimentelor.
  • Vărsături recurente, de cauză incertă.
  • Scădere ponderală nejustificată.
  • Anemie de cauză necunoscută, pusă în evidență prin scăderea hemoglobinei.
  • Exteriorizare de sânge, fie sub forma vărsăturilor cu sânge roșu sau cu aspect de ”zaț de cafea”, fie prin scaune moi, negre ”ca păcura”, sugestive pentru o hemoragie de la nivelul tractului digestiv superior.
  • Istoric de ulcer esofagian, gastric sau duodenal, la pacienții aflați sub tratament anticoagulant, antiagregant sau cu antiinflamatoare non-sterioidiene pe termen lung.
  • Supravegherea pacienților la care se suspectează hipertensiunea portală pentru identificarea sau tratarea varicelor esofagiene.
  • Identificarea și biopsierea leziunilor puse în evidență de examenele imagistice: ulcer esofagian, gastric sau duodenal, stenoze la nivelul tractului digestiv superior, leziuni cu aspect sugestiv pentru neoplazii de tract digestiv superior.
  • Evaluarea injuriei post-caustice.
  • Istoric familial de cancer esofagian, gastric sau duodenal, cu vârsta mai mare de 45-50 de ani sau cu 5 ani înaintea diagnosticării cancerului.
  • Pentru urmărirea pacienților cu sindroame genetice predispozante la neoplasme digestive (ex. Sindromul polipozei adenomatoase familiale, Sindrom Lynch).
  • Control endoscopic la pacienții care au efectuat o procedură de chirurgie bariatrică.

Terapeutică:

  • Rezecția leziunilor protruzive (polipilor) cu risc de malignizare sau risc crescut de sângerări repetate (mai ales la pacienții aflați sub tratament anticoagulant sau antiagregant), prin polipectomie, rezecție endoscopică submucosală sau disecție endoscopică submucosală.
  • Tratarea leziunilor tubului digestiv superior care pot sângera, precum: ulcere, leziuni vasculare sau formațiuni tumorale pentru care se poate efectua injectarea de adrenalină, pulverizarea cu pudră hemostatică, montarea de clipuri hemostatice, coagularea cu plasma argon sau electrocoagularea.
  • Ligatura varicelor esofagiene cu benzi elastice.
  • Extragerea corpilor străini.
  • Dilatarea endoscopică a stenozelor.
  • Injectarea de toxină botulinică, dilatarea endoscopică cu balon sau miotomia endoscopică per-orală (POEM), în cazul acalaziei.
  • Montarea endoscopică a unei gastro/jejunostome pentru nutriție în cazul stenozelor esofagiene ce nu permit trecerea alimentelor, iar dilatarea acestora nu este indicată / posibilă. Jejunostomia percutanată este utilizată și la pacienții cu boala Parkinson avansată, pentru a administra tratamentul direct în tractul digestiv, asigurând absorbția corespunzătoare a acestuia.
  • Tratamentul endoscopic al leziunilor premaligne – ablația prin radiofrecvență a esofagului Barret cu displazie.

Când este indicată endoscopia digestivă inferioară (Colonoscopia)?

Diagnostică:

  • Screening pentru cancerul colorectal la pacienții cu vârstă mai mare sau egală cu 50 de ani.
  • Diareea cronică a cărei cauze nu poate fi identificată.
  • Anemie de cauză necunoscută, obiectivată prin scăderea hemoglobinei
  • Exteriorizarea sângelui în scaun.
  • Detectarea sângelui în materiile fecale în urma efectuării unui test pentru hemoragii oculte (Hemocult) sau imunohistochimic fecal (FIT).
  • Supravegherea endoscopică a pacienților cu boli inflamatorii intestinale.
  • Istoric familial de cancer colorectal, cu vârsta mai mare de 45-50 de ani sau cu 5 ani mai devreme decât vârsta la care a fost diagnosticat membrul familiei.
  • Pentru urmărirea pacienților cu sindroame genetice predispozante la neoplasme digestive (ex.: Sindromul polipozei adenomatoase familiale, Sindrom Lynch).

Terapeutică:

  • Rezecția leziunilor protruzive (polipilor) cu risc de malignizare, prin polipectomie, rezecție endoscopică submucosală sau disecție endoscopică submucosală.
  • Tratarea leziunilor tubului digestiv inferior care pot sângera, precum: leziunile de rectită radică, leziuni vasculare, diverticulii, leziunile post-polipectomie sau formațiuni tumorale, pentru care se poate efectua injectarea de adrenalină, pulverizarea cu pudre hemostatice, montarea de clipuri hemostatice, ligatura, coagularea cu plasmă argon sau electrocoagularea.
  • Protezarea (montarea de stent) a tumorilor stenozante.
  • Extragerea corpilor străini.
  • Decompresia volvulusului intestinal.

Când trebuie oprit tratamentul antiagregant sau anticoagulant?

Există două situații în care este indicată întreruperea acestora, mai precis în cazul efectuării unei proceduri endoscopice terapeutice sau în cazul hemoragiilor digestive, situație în care pacientul trebuie să se prezinte de urgență la spital pentru a fi evaluat de către un medic.

Pentru oprirea tratamentului trebuie ținut cont atât de riscul de sângerare al procedurii endoscopice, precum și de riscul de evenimente tromboembolice al pacientului.

Care sunt procedurile endoscopice cu risc scăzut de sângerare?

  • Endoscopia digestivă diagnostică, cu sau fără prelevare de biopsie.
  • Enteroscopia (examinarea intestinului subțire cu un endoscop cu o lungime mai mare, asistată de un dispozitiv extern sau de baloane atașate endoscopului).
  • Eco-endoscopia diagnostică, fără prelevarea de biopsie și fără efectuarea unui gest terapeutic (evaluarea ecografică a organelor digestive prin intermediul unui endoscop cu o sondă ecografică montată la capătul dispozitivului).
  • Montarea de stent biliar sau pancreatic prin colangio-pancreatografie retrogradă endoscopică (ERCP), fără efectuarea sfincterotomiei.
  • Montarea unui stent esofagian, enteral (la nivelul intestinului subțire) sau colonic.

Care sunt procedurile endoscopice cu risc crescut de sângerare?

  • Polipectomia, rezecția endoscopica submucosală sau disecția endoscopică submucosală.
  • ERCP cu efectuarea sfincterotomiei (secționarea electrică a papilei duodenale pe o lungime de 1-1,5 cm pentru extragerea calculilor mai mari de 5 mm, tratamentul disfuncțiilor de sfincter Oddi sau facilitarea tratamentului endoscopic terapeutic – montarea de stent, dilatarea stenozelor sau prelevarea de biopsii).
  • Ligatura endoscopică a varicelor esofagiene.
  • Montarea endoscopică a unei gastro/jejunostome.
  • Eco-endoscopia cu prelevarea de biopsii sau efectuarea unui gest terapeutic (cel mai frecvent montarea unui stent pentru drenarea chisturilor pancreatice direct in stomac).
  • Ablația prin radiofrecvență a leziunilor premaligne (ex. Esofagul Barret cu displazie) la nivel esofagian sau gastric.


Cum stabilim riscul de tromboză arterială în cazul opririi antiagregantelor plachetare?

Risc scăzut de tromboză arterială:

  • boală cardiacă ischemică, fără prezența unui stent coronarian;
  • boală cerebrovasculară;
  • boală vasculară periferică.

Risc crescut de tromboză arterială:

  • prezența unui stent farmacologic activ, în primele 12 luni de la montare;
  • prezența unui stent metalic, în prima luna de la montare.


Cum stabilim riscul de eveniment tromboembolic în cazul opririi tratamentului anticoagulant oral?

Risc tromboembolic scăzut:

  • fibrilație atrială, fără asocierea factorilor de risc cardio-vascular (scor CHA2DS2-VASc </= 4);
  • prezența unei valve biologice;
  • mai mult de 3 luni de la ultimul eveniment tromboembolic.

Risc tromboembolic crescut:

  • fibrilație atrială cu accident vascular cerebral ischemic sau accident ischemic tranzitor în antecedente, ce asociază 3 sau mai multe din următoarele criterii: Insuficiență cardiacă congestivă, hipertensiune arterială (TA > 140/90 mmHg), vârstă mai mare de 75 de ani sau diabet zaharat;
  • fibrilație atrială, cu stenoză mitrală sau prezența unei valve metalice/organice;
  • prezența unei valve metalice mitrale sau aortice;
  • mai puțin de 3 luni de la ultimul eveniment tromboembolic;
  • tromboembolism venos anterior, aflat sub tratament cu Acenocumarol / Warfarină (Sintrom, Trombostop), cu INR ce trebuie menținut la 3,5.

Cum procedăm în cazul procedurilor endoscopice cu risc scăzut de sângerare? (ex. Endoscopie digestivă diagnostică cu sau fără prelevare de biopsie)

  • Ghidurile recomandă continuarea tratamentului antiagregant plachetar (Aspirină, Plavix, Efient, Brilique).
  • La pacienții aflați sub tratament anticoagulant cu Sintrom se va recolta INR cu o săptămână înaintea efectuării procedurii, iar dacă acesta se află în afara intervalului terapeutic, dar este < 5, se va scădea doza zilnică până când revine la intervalul dorit.
  • La pacienții aflați sub tratament cu anticoagulante orale directe – DOAC (Eliquis, Xarelto, Pradaxa, Roteas) nu se va administra comprimatul în dimineața efectuării procedurii, aceasta putând fi efectuată în siguranță la 12 ore după ultima doză de Eliquis sau Pradaxa (care se administrează de 2 ori pe zi) și la 24 de ore după ultima doză de Xarelto sau Roteas (care se administrează o singură dată pe zi).
  • În cazurile cu risc de acumulare al DOAC (insuficiență renală, vârstă înaintată, utilizare concomitentă a altor medicații), oprirea DOAC poate fi luată in considerare cu 12-24 ore mai devreme.
  • După o procedură cu hemostază imediată și completă, anticoagulantele orale directe pot fi reîncepute în ziua următoare, la cel puțin 24 de ore după procedură.

Cum procedăm în cazul procedurilor endoscopice cu risc crescut de sângerare (ex. Polipectomie)?

Tratamentul Antiagregant Plachetar

  • De principiu, tratamentul cu aspirină poate fi continuat pentru orice procedură endoscopică, cu excepția ampulectomiei (rezecției endoscopice a papilei duodenale), caz în care se va întrerupe cu cel puțin 7 zile înainte de intervenție. Uneori, medicul gastroenterolog poate opta pentru întreruperea acesteia în cazul anumitor proceduri cu risc crescut de sângerare, dacă aceasta a fost prescrisă pentru profilaxie primară. Când este prescrisă pe termen lung pentru profilaxie secundară, aspirina reduce cu o treime evenimentele vasculare, iar întreruperea acesteia a fost asociată cu o creștere de trei ori a riscului cardiovascular și a evenimentelor cerebro-vasculare în primele 7-10 zile de la întrerupere. Astfel, oprirea aspirinei în această situație se va face doar cu acordul medicului cardiolog curant, dacă situația o impune.
  • La pacienții cu risc scăzut de tromboză arterială, antiagregantele de tipul tienopiridinelor (Plavix, Efient, Brilique) pot fi oprite cu 5-7 zile înaintea efectuării procedurii, cu indicația de a fi reluate ulterior la 1-2 zile. Tratamentul cu aspirină va fi continuat dacă este deja prescrisă.
  • În cazul pacienților cu risc crescut de tromboză arterială se poate lua în considerare oprirea tienopiridinelor (Plavix, Efient, Brilique), dacă au trecut 6-12 luni de la montarea unui stent farmacologic activ sau mai mult de 1 lună de la montarea unui stent metalic, cu menținerea tratamentului cu aspirină. Aceasta decizie va fi luată doar după consultarea medicului cardiolog curant și a pacientului, pentru a evalua atent riscurile și beneficiile implicate.

Tratamentul Anticoagulant Oral

  • La pacienții aflați sub tratament cu Sintrom, cu risc tromboembolic scăzut, se va opri tratamentul cu 5 zile înaintea procedurii, cu evaluarea coagulării prin recoltarea INR, care trebuie sa fie 1,5. Tratamentul poate fi reluat ulterior în seara procedurii, cu monitorizarea INR pentru a se asigura că este în intervalul terapeutic.
  • La cei care urmează tratament cu Sintrom, dar au risc tromboembolic crescut, se va opri tratamentul cu 5 zile înaintea efectuării procedurii, la 2 zile de la oprire se va iniția tratamentul anticoagulant injectabil la domiciliu cu heparină cu greutate moleculară mică (Clexane) până în seara de dinaintea procedurii. Tratamentul cu Sintrom poate fi reluat în seara procedurii în doza obișnuită, suprapus cu tratamentul cu Clexane, până la obținerea unui INR aflat în intervalul terapeutic.
  • La pacienții care urmează tratament cu anticoagulante orale directe (Eliquis, Xarelto, Pradaxa, Roteas) se va administra ultima doză cu 3 zile înaintea efectuării procedurii endoscopice (ex. dacă procedura se va efectua în ziua de luni, ultima administrare se va face vineri). În mod particular, în cazul tratamentului cu Pradaxa la pacienții cu funcție renală afectată (Clearance al creatininei între 30-50 ml/min), ultima doză va fi administrată cu 5 zile înaintea efectuării procedurii. Acestea pot fi reluate apoi la 2-3 zile, în funcție de tipul procedurii și riscul de sângerare. În cazurile cu risc tromboembolic mare, se poate administra Clexane la 6-8 ore după procedură, cu reluarea anticoagulantului oral direct la 2-3 zile.

Trebuie menționat faptul că întreruperea tratamentului antiagregant sau anticoagulant trebuie făcută doar sub supravegherea unui medic și pacientul nu trebuie să oprească din proprie inițiativă aceste medicamente fără ca medicul să indice acest lucru.

În concluzie, managementul pacienților care urmează tratamente anticoagulante sau antiagregante plachetare înainte de procedurile endoscopice este esențial pentru siguranța și eficacitatea intervențiilor. Prin înțelegerea profundă a modului în care aceste medicamente influențează coagularea și stabilirea unor protocoale clare pentru întreruperea sau continuarea tratamentului, medicii pot reduce semnificativ riscurile asociate și pot îmbunătăți rezultatele clinice pentru pacienți. Colaborarea interdisciplinară și aderarea la ghidurile clinice actualizate sunt, de asemenea, vitale pentru a naviga cu succes acest aspect complex al îngrijirii gastroenterologice.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed, Aviației sau Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Bibliografie

  1. Andrew M. Veitch, Franco Radaelli, Raza Alikhan et. al. Endoscopy in patients on antiplatelet or anticoagulant therapy: British Society of Gastroenterology (BSG) and European Society of Gastrointestinal Endoscopy (ESGE) guideline update. Endoscopy 2021; 53(09): 947-969.
  2. Sigrun Halvorsen, Julinda Mehilli, Salvatore Cassese et al. 2022 ESC Guidelines on cardiovascular assessment and management of patients undergoing non-cardiac surgery: Developed by the task force for cardiovascular assessment and management of patients undergoing non-cardiac surgery of the European Society of Cardiology (ESC) Endorsed by the European Society of Anaesthesiology and Intensive Care (ESAIC). European Heart Journal, Volume 43, Issue 39, 14 October 2022, Pages 3826–3924, https://doi.org/10.1093/eurheartj/ehac270.
  3. Anca Trifan, Cristian Gheorghe, Dan Dumitrașcu, Mircea Diculescu, Liana Gheorghe, Ioan Sporea, Marcel Tanțău, Tudorel Ciurea. Gastroenterologie și Hepatologie clinică – Ediție revizuită și completată. Editura Medicală, 2023.  ISBN: 978-973-39-0944-6.

Autor:  Maria Martac, Consultant în Nutriție

Adoptarea dietei mediteraneene reprezintă mai mult decât o simplă alegere nutrițională, este o filosofie de viață care îmbrățișează un model alimentar holistic, bazat pe tradițiile culinare ale regiunilor mediteraneene. Aceasta promovează nu doar o alimentație echilibrată, ci și un stil de viață care valorizează activitatea fizică regulată, odihna adecvată și tehnici eficiente de gestionare a stresului. Prin integrarea unor alimente proaspete și neprocesate, dieta mediteraneană nu numai că sprijină sănătatea cardiovasculară și metabolică, ci și oferă o abordare sustenabilă pentru menținerea unei greutăți sănătoase și combaterea inflamației cronice. Cu o varietate bogată de nutrienți esențiali, aceasta se dovedește a fi una dintre cele mai benefice diete pentru longevitate și bunăstarea generală.

Această dietă este o filosofie de viață echilibrată care presupune: alimentație echilibrată, consum moderat de grăsimi sănătoase, sport, odihnă și gestionarea stresului. Ea se concentrează pe consumul de alimente integrale, neprocesate, precum fructe, legume, cerealele integrale, nuci, semințe, leguminoase, dar mai ales pește și fructe de mare. Acestea sunt alimente bogate în nutrienți esențiali, fibre și antioxidanți, care susțin un stil de viață sănătos.

Dieta mediteraneană include grăsimi sănătoase, mono și polinesaturate precum uleiul de măsline extravirgin, de avocado, de nuci și semințe care, consumate în cantități rezonabile, sunt esențiale pentru sănătatea inimii și a creierului. Dieta încurajează un stil de viață activ cu plimbări zilnice, ciclism, înot și alte forme de activități fizice moderate. În plus, gestionarea stresului prin tehnici de relaxare și mindfulness, dar și somnul suficient și odihnitor susțin sănătatea mentală și bunăstarea generală.

Dieta mediteraneană include consumul moderat de vin roșu, care este asociat cu beneficii pentru sănătatea inimii și reducerea riscului de boli cardiovasculare.

Beneficiile dietei mediteraneene pentru sănătate:

  • Contribuie la sănătatea inimii, la menținerea nivelului sănătos de zahăr din sânge și la prevenirea diabetului de tip 2.
  • Reduce riscul de obezitate și menține o greutate normală prin diminuarea apetitului datorită consumului de alimente bogate în fibre. De asemenea, reduce riscul de afecțiuni digestive precum: constipația, sindromul de colon iritabil și diverticuloza.
  • Consumul de pește și fructe de mare, surse bogate de acizi grași omega-3, poate avea beneficii semnificative asupra sănătății creierului, îmbunătățind memoria și reducând riscul de deteriorare cognitivă.
  • Studiile arată că dieta este asociată cu o speranță de viață mai mare și reducerea îmbătrânirii premature.

Dieta mediteraneană este cunoscută pentru varietatea deliciilor sale specifice. Dăm exemple de câteva mâncăruri delicioase care celebrează gustul și prospețimea ingredientelor naturale și sănătoase:

  • Salata grecească este o combinație simplă de roșii, castraveți, ceapă, măsline, brânză feta, oțet balsamic și ulei de măsline extravirgin.
  • Frittata cu legume este o alternativă la omletă. Frittata este un fel de mâncare italiană format din ouă bătute cu legume proaspete (spanac, ciuperci, roșii și ceapă), la care se adaugă brânză și ierburi aromate.
  • Couscous cu legume și nuci, o opțiune versatilă ca bază pentru legume gătite în stil mediteranean: dovlecei, morcovi, ardei, ceapă și nuci, stropite cu ulei de măsline și condimentate cu ierburi aromate.
  • Pește la grătar cu lămâie și rozmarin. Fileul de peste (somon, ton sau cod) poate fi simplu condimentat cu lămâie proaspătă și rozmarin, apoi gătit la grătar.
  • Tzatziki: rețeta grecească clasică din iaurt grecesc, castraveți proaspeți, usturoi, mărar și mentă. Este un aperitiv răcoritor și sănătos, perfect pentru a fi servit cu pâine prăjită și legume.

Dieta mediteraneană oferă o abordare holistică și echilibrată a alimentației, care poate aduce numeroase beneficii sănătății fizice și mentale.

În concluzie, dieta mediteraneană nu este doar o metodă de alimentație, ci o invitație la un mod de viață echilibrat și armonios. Prin accentul pus pe alimente pline de nutrienți, grăsimi sănătoase și activitate fizică moderată, această dietă nu doar contribuie la o mai bună sănătate fizică, dar oferă și un cadru prielnic pentru o stare de bine mentală și emoțională. Adaptarea la acest stil de viață poate avea efecte profunde asupra longevității și calității vieții, demonstrând că ceea ce mâncăm influențează direct corpul și modul în care trăim. Astfel, dieta mediteraneană se dovedește a fi atât o alegere alimentară, cât și o filosofie de viață care celebrează sănătatea, vitalitatea și bucuria de a trăi.

Vă invităm să discutați cu consultantul nostru în nutriție în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor:  Maria Martac, Consultant în Nutriție

Avansarea tehnologică în domeniul sănătății ne permite acum accesul la unelte precise pentru monitorizarea și îmbunătățirea stării de sănătate, iar Analizorul profesional Tanita DC 240 MA este un exemplu remarcabil în acest sens.

Acest dispozitiv ne oferă o analiză detaliată a compoziției corporale, punând la dispoziție informații esențiale despre greutate, procentul de grăsime, masa musculară, densitatea osoasă și multe altele. Prin folosirea tehnologiei de impedanță bioelectrică, Tanita DC 240 MA deschide noi orizonturi pentru personalizarea planurilor de nutriție și fitness, contribuind semnificativ la promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat. Această abordare modernă asupra sănătății ne permite să ne ajustăm mai bine obiectivele și strategiile, având la bază date concrete și fiabile despre starea noastră corporală.

ANALIZOR PROFESIONAL TANITA DC 240 MA este un dispozitiv folosit pentru a măsura diverse aspecte ale compoziției corporale, cum ar fi greutatea totală, procentul de grăsime corporală, de masă musculară și densitatea osoasă, nivelul de hidratare al organismului etc. De asemenea, analiza oferă valori ale ratei metabolice zilnice de bază, în kJ și kcal, dar și vârsta metabolică a pacientului rezultată pe baza celorlalți parametri măsurați.

Aceste analizoare corporale sunt adesea întâlnite în cabinete medicale, instituții de cercetare sau în centrele de fitness, pentru a evalua starea de sănătate și progresul în timp al pacienților / clienților.

Cum funcționează?

Analizorul profesional Tanita folosește tehnica impedanței bioelectrice (BIA).

Principiul de funcționare este unul relativ simplu: un curent de mică intensitate este transmis prin intermediul tălpilor goale în corp. Acesta, scanând corpul întâlnește rezistențe diferite din partea țesutului muscular, adipos, osos și apei și astfel poate măsura procentele de masă musculară, grăsime, oase și cantitatea de apă.

Realizarea analizei un timp îndelungat (câteva săptămâni / luni) poate oferi informații valoroase care pot fi utile pentru personalizarea programelor de dietă, pentru monitorizarea greutății totale și pentru evaluarea stării generale de sănătate.

Caracteristici:

DC-240MA are o platformă largă și este ușor de utilizat. Este potrivit și pentru pacienții supraponderali, putând susține până la 200 kg sau pentru cei în vârstă.

Beneficiile Analizei corporale:

  • Evaluarea compoziției corporale prin obținere de informații detaliate despre procentajul de grăsime corporală, masa musculară, densitatea osoasă, nivelul de hidratare și alte componente ale corpului.
  • Personalizarea programelor de dietă pe baza datelor obținute din analiza corporală BIA, respectiv stilul de viață, pentru a atinge obiectivele specifice fiecărui pacient (creșterea nivelului de masă musculară, scăderea nivelului de grăsime viscerală etc.)
  • Monitorizarea corectă a greutății deoarece uneori scăderea totală în greutate nu este din cantitatea de grăsime și acest lucru trebuie corectat. Monitorizarea acestor schimbări poate oferi o motivație suplimentară pentru pacient și poate ajuta la optimizarea acțiunilor în funcție de progresul realizat.
  • Evaluarea stării de sănătate deoarece procentul de grăsime viscerală poate fi asociat cu risc de boli cardiovasculare și diabet zaharat.
  • Depistarea dezechilibrelor hidrice observând deshidratarea sau retenția de apă din corpul pacienților.

Cum se pregătește pacientul pentru analiza corporală BIA?

Completează informații de bază cum ar fi sexul, vârsta și înălțimea. Apoi trebuie doar să pășească cu tălpile goale pe platforma stabilă a aparatului.

Cântărirea, respectiv analiza compoziției corpului, este livrată rapid, în aproximativ 15 secunde. Poate fi printată, observându-se astfel foarte ușor graficele procentuale ale țesuturilor analizate.

Pentru o interpretare mai ușoară pacientul păstrează istoricul din ședințele de cântărire, analizând astfel progresul de la o consultație la alta. Putem să punem datele în grafice și să creăm diverse rapoarte ale evoluției pacientului.

Sfaturi pentru interpretarea rezultatelor

Interpretarea rezultatelor trebuie făcută multifactorial și integrată într-un context larg al stilului de viață a persoanei în cauză. Rezultatele obținute ne ajută să facem recomandări informate pentru îmbunătățirea stării de sănătate, iar analizarea procentajului de masă musculară, de grăsime viscerală sau gradul de hidratare poate determina o evaluare cât mai corectă a sănătății pacientului și o analiză în timp a progresului acestuia.

Este cunoscut faptul că procentul de grăsime variază în funcție de sexul persoanei, de vârstă și de gradul de mișcare pe care acesta îl face zilnic. Valori ridicate ale procentului de grăsime pot fi asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet sau alte boli metabolice, în vreme ce un procent mai mare de masă musculară este asociat cu o imunitate mai bună și cu o postură corporală “aprobată” de pacient.

Creșterea masei musculare poate fi un obiectiv important atât pentru persoanele sănătoase, cât și pentru cele care suferă de diverse afecțiuni metabolice.

În ceea ce privește nivelul de hidratare a organismului este bine știut că acesta este esențial pentru sănătatea noastră. Dacă observăm dezechilibre (retenție, deshidratare) este bine să le corectăm într-un timp scurt.

Toate aceste informații obținute prin tehnica BIA sunt utile pentru a evalua starea de sănătate generală a pacienților, pentru monitorizarea progresului în timp al dietei, al stilului de viață și îmbunătățirea stării de sănătate.

În concluzie, utilizarea analizorului profesional Tanita DC 240 MA reprezintă un pas important în direcția unei abordări progresive și științifice a sănătății. Acest dispozitiv nu doar că ne oferă o imagine completă și precisă a compoziției noastre corporale, dar ne și încurajează să ne asumăm un rol activ în gestionarea sănătății personale. Cu datele obținute, suntem mai bine echipați să luăm decizii informate despre dietă, exerciții fizice și stilul de viață, conducând astfel spre o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. Tanita DC 240 MA ne oferă instrumentele necesare pentru a ne sculpta drumul către o sănătate optimă, reflectând angajamentul nostru față de autoperfecționare și bunăstare.

Vă invităm să discutați cu consultantul nostru in nutritie /i>în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica Stana, Medic specialist gastroenterolog

Explorând complexitățile sistemului digestiv, întâlnim frecvent afecțiunile vezicii biliare, iar litiaza biliară se distinge prin prevalența sa crescută. Această condiție, caracterizată prin formarea de calculi biliari sau “pietre la fiere”, reprezintă un punct de interes major în gastroenterologie datorită impactului semnificativ asupra calității vieții pacienților. Abordarea articolelor medicale privind acest subiect nu numai că își propune să pună accent pe aspectele fiziopatologice și clinice ale bolii, ci și să sublinieze importanța recunoașterii timpurii și a managementului adecvat al simptomelor.

Colecistul sau vezicula biliară este un organ situat sub ficat, cu rol în depozitarea sucului biliar secretat de celulele hepatice între mese. Sucul biliar sau bila are funcția principală de a digera grăsimile alimentare și de a ajuta la absorbția vitaminelor liposolubile. După ingestia alimentelor, creierul comandă colecistului să se contracte și să elimine prin canalul coledoc în tubul digestiv bila necesară digestiei.

Cea mai frecventă afecțiune a veziculei biliare este litiaza biliară, caracterizată prin prezența calculilor în colecist sau în calea biliară principală (canalul coledoc).

Calculii biliari, denumiți popular “pietre la fiere”, sunt depuneri de material solidificat format dintr-un amestec de colesterol, săruri de calciu din bilirubinat sau palmitat, proteine și mucină în diferite proporții. Sunt 3 tipuri de calculi în funcție de materialul predominant: de colesterol (75%), pigmentari negri (20%) și pigmentari maro (5%).

Factorii de risc care predispun la formarea calculilor biliari sunt:

  • Sexul feminin;
  • Vârsta peste 40 ani;
  • Predispoziția genetică (persoanele care au în familie rude cu litiază biliară);
  • Sarcina;
  • Diabetul zaharat, ciroza hepatică, boala Crohn și rezectiile ileale, anemia hemolitică (patologii în care se distrug celulele roșii ale sângelui);
  • Dislipidemia;
  • Obezitatea, sedentarismul;
  • Scăderea bruscă în greutate – diete exagerat restrictive cu consum < 800 kcal pe zi, după intervenții bariatrice: gastric sleeve, bypass gastric;
  • Medicamente: care scad lipidele în sânge (fenofibrat, bezafibrat, ezetimib), ceftriaxonă, analogi de somatostatină (octreotid), terapii hormonale cu estrogeni, contraceptive orale.

Factori protectori care împiedică formarea calculilor biliari:

  • Vitamina C;
  • Dietă bogată în proteine vegetale, grăsimi mono și polinesaturate, nuci;
  • Cafeaua;
  • Mișcarea, sportul efectuat în mod regulat;
  • Acidul ursodeoxicolic (ursofalk) administrat postoperator pacienților cu gastric sleeve sau bypass gastric pe o perioadă limitată.

O mare parte din pacienți rămân asimptomatici mult timp, uneori toată viața, descoperirea fiind întâmplătoare la o ecografie abdominală. Managementul depinde de simptomele pacientului, de imaginile descoperite ecografic și de apariția complicațiilor.

Când litiaza devine simptomatică și apare colica biliară, principalul simptom este durerea de la nivelul epigastrului sau hipocondrului drept, de intensitate mare, cu iradiere în spate sau în umărul drept, care nu cedează ușor la analgezicele obișnuite. Apare de obicei imediat după mese bogate în grăsimi, durează cel puțin 10-15 minute și poate fi însoțită de alte simptome cum ar fi greață sau vărsături.

Ca orice patologie și aceasta are complicațiile ei, unele destul de grave, cum ar fi:

  • Colecistită acută (inflamația veziculei biliare);
  • Pancreatită acută (inflamația pancreasului);
  • Colangită acută (inflamația ductelor biliare);
  • Cancer al vezicii biliare.

În aceste cazuri durerea este intensă, cu durată prelungită de peste 4-6 ore, însoțită de vărsături, febră, frison, îngălbenirea pielii (icter sclero-tegumentar), simptome ce determină pacientul să se prezinte la spital.

Investigația de elecție pentru litiază biliară este ecografia abdominală care pune în evidență cu ușurință calculii de la nivelul veziculei biliare. Pentru calculii migrați în calea biliară principală, ecografia nu este întotdeauna suficientă, putând fi necesare alte investigații imagistice cum ar fi:

  • Tomografie Computerizată (CT);
  • MRCP (colangio-RMN) – un RMN special care examinează căile biliare în amănunt;
  • Ecoendoscopie (combină endoscopia cu ecografia și este realizată cu un endoscop ce are atașat în vârf un transductor ecografic) – imaginile obținute sunt mai clare și mai detaliate decât la o ecografie clasică;
  • ERCP – metodă endoscopică folosită atât pentru diagnosticul litiazei din canalul biliar principal, cât și pentru tratament, realizând extracția calculilor cu ajutorul unui endoscop special.

Tratamentul chirurgical

Este indicat pacienților simptomatici, însă există totuși anumite situații în care riscul de a dezvolta neoplasm al veziculei biliare este mare, iar colecistectomia devine necesară chiar și în absența simptomelor:

  • Anomalii de drenaj al ductului pancreatic (când ductul pancreatic se deschide în canalul biliar principal);
  • Veziculă biliară de porțelan;
  • Polipi ai peretelui veziculei biliare;
  • Calculi de mari dimensiuni (>3 cm).

Tratamentul medicamentos

Acesta este util doar în cazul calculilor de colesterol sau preventiv postoperator după gastric sleeve și bypass gastric (acid ursodeoxicolic). Trebuie urmat cel puțin 6 luni, cu monitorizare ecografică a eficacității, iar riscul de reapariție al calculilor după întreruperea lui este ridicat, dacă factorii favorizanți persistă.

Tratamentul curativ rămâne cel chirurgical prin care se exclude colecistul. Intervenția chirurgicală se numește colecistectomie și se poate realiza laparoscopic pentru cazurile necomplicate, cu incizii minime și recuperare rapidă sau clasic pentru cazurile complicate.

În cazul pacienților asimptomatici (nu prezintă simptome specifice), care nu se încadrează în categoria celor cu risc crescut de a dezvolta neoplasm al veziculei biliare, colecistectomia nu este recomandată deoarece riscul de a dezvolta complicații postoperatorii este mai mare.

Complicațiile medicale frecvente ce pot apărea după colecistectomie pot fi:

  • Refluxul biliar – pacientul simte gust amar frecvent;
  • Diaree biliară – bila în exces deversată în intestine are efect iritativ și accelerează tranzitul;
  • Sindrom postcolecistectomie – greață, vărsături, balonare, durere abdominală.

Există anumite studii care au arătat asocierea între colecistectomie și apariția neoplasmului de colon drept, de intestin subțire și esofagian prin modificarea circuitului lichidului biliar și acțiunea acizilor biliari asupra mucoaselor. Pacienții care fac colecistectomie fără indicații clare, doar pentru simpla prezență a pietrelor, fără să aibe simptome, pot avea repercusiuni nefavorabile pe termen lung. Efectuarea anuală a unei ecografii abdominale alături de analize de sânge uzuale, este suficientă pentru a monitoriza evoluția litiazei și pentru a stabili dacă este oportună colecistectomia.

În concluzie, este esențial să recunoaștem că, deși litiaza biliară poate fi o condiție cu un curs clinic adesea asimptomatic, neglijarea simptomelor și întârzierea tratamentului pot conduce la complicații severe. Prin urmare, accentul pe educație pentru sănătate, recunoașterea simptomelor și accesul la îngrijire medicală specializată sunt esențiale în prevenirea evoluției nefavorabile a acestei afecțiuni. Eforturile continue în cercetare și educație medicală vor contribui la îmbunătățirea strategiilor de diagnosticare și tratament, deschizând calea către o abordare mai eficientă și personalizată a îngrijirii pacienților cu litiază biliară.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Alina Rusu, Medic Specialist Endocrinolog

Explorarea complexităților sistemului endocrin și a impactului său asupra diferențelor de gen reprezintă un teritoriu fascinant și în continuă evoluție în domeniul medical. Într-un context în care înțelegerea profundă a particularităților biologice devine esențială pentru oferirea unei îngrijiri personalizate și eficiente, abordarea bolilor endocrinologice la bărbați merită o atenție deosebită. Această perspectivă ne permite nu doar să apreciem diversitatea răspunsurilor organismului la diferiți hormoni, ci și să adaptăm strategiile de prevenție și tratament la nevoile specifice ale fiecărui pacient. Având la bază principiul că medicina de calitate recunoaște și onorează diferențele dintre pacienți, explorăm în continuare cum particularitățile hormonale influențează sănătatea bărbaților și modul în care aceștia interacționează cu sistemul medical.

Ce îi face pe bărbați diferiți de femei? Ar fi multe dar, în esență, este vorba despre hormoni, mai exact hormonii sexuali (testosteron, estradiol, progesteron). Atât femeile, cât și bărbații, produc aceiași hormoni, însă secreția hormonilor sexuali este cea care face diferența. Și acești hormoni care au efecte diferite la nivelul organelor și sistemelor corpului, dictează prevalența bolilor, severitatea lor, răspunsul la tratament, diversitatea efectelor adverse și mortalitatea.
Este cunoscut faptul că bolile endocrine, în majoritatea lor, sunt mai des întâlnite la femei. Nu se știe exact de ce, însă cel mai probabil are legătură cu estrogenii, hormonii “feminini”. S-au scris multe rânduri despre bolile endocrinologice la femei, dar în cele ce urmează ne vom referi la procentul mai mic al bolilor endocrinologice la bărbați.

1. Scădere involuntară în greutate

Cine nu s-ar bucura dacă ar slăbi mâncând? Ei bine, acest lucru nu e natural, nu e firesc pentru organismul uman și când se întâmplă, mai exact dacă vedem că slăbim și știm că nu depunem niciun efort pentru asta, atunci este momentul să ne punem un semn de întrebare. Scăderea în greutate poate avea multe cauze însă, dacă este însoțită și de alte simptome precum transpirații excesive, tremor al mâinilor sau tremor generalizat (“tremor în tot corpul” cum îl descriu pacienții), bătăi rapide ale inimii (simți că inima bate cu forță, auziți bătăile în urechi), o stare de agitație și în același timp de epuizare, este foarte probabil să fie vorba despre o disfuncție tiroidiană numită hipertiroidie. Asta înseamnă că glanda tiroidă produce prea mult hormon tiroidian și este momentul să ne adresăm medicului endocrinolog. Cu tratament, această boală se vindecă.

2. Dureri de cap severe

Dacă sunt însoțite și de tulburări de vedere, oboseală accentuată și probleme de libido și erecție pot fi cauzate de o problemă a glandei hipofize – glanda regină care guvernează toate glandele endocrine. Cel mai frecvent însă, tumorile hipofizare (adenoame) sunt descoperite întâmplător, cu ocazia unui examen RMN, mai rar CT, făcut pentru altă problemă. În majoritatea cazurilor sunt de mici dimensiuni și nu secretă vreun tip de hormon. Simptomele descrise la începutul paragrafului apar în cazul unor tumori ceva mai mari, de minim 1 cm. Tumorile hipofizare sunt destul de rare și pot pune probleme prin dimensiuni și tipul de hormon secretat. În funcție de aceste caracteristici se stabilește planul terapeutic.

3. Apariția unei umflături la baza gâtului

Poate însemna prezența unui nodul sau a mai multora, dezvoltați la nivelul glandei tiroide. Nodulii tiroidieni sunt majoritar benigni (non-canceroși) și necesită doar urmărire în timp cu ajutorul medicului endocrinolog. Statisticile au arătat însă că deși nodulii tiroidieni sunt mai rar întâlniți la bărbați, aceștia sunt adesea de tip malign (canceroși). Este important ca un bărbat care a observat mărirea de volum a zonei cervicale anterioare sau apariția unei umflaturi la nivelul gâtului, să nu amâne vizita la medicul endocrinolog. Dar de cele mai multe ori nodulii tiroidieni nu sunt atât de mari încât să fie vizibili cu ochiul liber și apare astfel întrebarea: “De ce ar trebui să meargă un bărbat să își verifice tiroida dacă nodulii tiroidieni sunt oricum rar întâlniți la acest sex și nu îl doare nimic?” Un motiv ar putea fi existența unui grad întâi de rudenie al bărbatului cu cineva din familie cunoscut deja cu probleme tiroidiene (mamă, tată, soră, frate) sau posibilitatea ca acest bărbat să fi urmat, în copilărie sau la vârstă adultă, tratament de iradiere pentru cancer (radioterapie), mai ales în zona gâtului.

4. Descoperirea unei formațiuni (nodul) la nivelul uneia sau a ambelor glande suprarenale.

Nodulii suprarenalieni sunt în marea majoritate de tip benign. Sunt descoperiți de cele mai multe ori cu ocazia unei investigații imagistice (examen RMN, CT sau mai rar ecografie) efectuate pentru alte probleme de sănătate. Vestea nu trebuie să sperie. E nevoie de o discuție cu medicul endocrinolog în urmă căreia acesta va recomanda o serie de analize de sânge ( în principal dozări hormonale) pentru stabilirea caracterului secretant sau nesecretant al formațiunii, mai exact dacă acel nodul produce sau nu vreun hormon. În funcție de dimensiunile nodulului și caracterul său, se decide planul terapeutic. Nodulii de mici dimensiuni și nesecretanți nu necesită tratament și se urmăresc imagistic.

5. Tulburările de dinamică sexuală

Deși se poate întâmpla ca de-a lungul vieții orice bărbat să experimenteze tranzitoriu o tulburare de erecție, ejaculare precoce sau scăderea libidoului, dacă aceste disfuncții persistă, pe lângă consultul urologic este nevoie și de un consult endocrinologic. De cele mai multe ori tulburările de dinamică sexuală apar la persoane cu diabet, boli cardio-vasculare, obezitate, cancer, boli renale sau hepatice severe. Odată cu avansarea în vârstă, secreția de testosteron scade și generează implicații pe toate sistemele și organele. O vizită la medicul endocrinolog poate ajuta la înțelegerea schimbărilor care au loc odată cu scăderea secreției de hormoni masculini, liniștire și administrarea unui tratament acolo unde este necesar.

6. Hipertensiunea arterială

Când apare la o persoană tânără este necesară excluderea unei cauze endocrinologice. Hipertensiunea de cauză endocrină poate apărea: prin exces de cortizol (boala Cushing, sindromul Cushing), exces de hormon de creștere (acromegalie), în feocromocitom (tumoră suprarenaliană care produce în exces hormoni numiți catecolamine), exces de aldosteron (alt hormon suprarenalian), în hiperplazia adrenală congenitală (deficitul congenital, din naștere, de o anumită enzimă care duce la anumite disfuncții hormonale), excesul de parathormon (hormonul secretat de glandele paratiroidiene implicat în reglarea calciului și vitaminei D) sau prin excesul, cât și prin deficitul de hormoni tiroidieni.

7. Durerea de sân (mastodinie) sau mărirea de volum a sânilor (ginecomastie)

Apare de cele mai multe ori la adolescenți, la băieți la vârsta pubertății și are drept cauză dezechilibrul temporar dintre hormonii masculini și cei feminini specific acestei perioade. Pentru că poate avea și alte cauze, uneori boli severe (renale, hepatice), este nevoie de o evaluare hormonală. Tratamentul presupune fie urmărire și tratament antiinflamator local, fie tratament medicamentos fie, în cazuri severe (sân voluminos), corecție chirurgicală. La bărbatul adult, cea mai frecventă cauză de ginecomastie este folosirea unor medicamente ce determină creșterea în volum a sânului (prin influențarea hormonilor). Medicul endocrinolog, prin anamneză, va identifica medicamentul implicat și va recomanda înlocuirea lui acolo unde este posibil, cu un alt tip de medicament care să nu aibă același efect. Totodată, și la adult este nevoie de excluderea altor cauze de ginecomastie (boli severe hepatice, renale, cancere, boli genetice) prin dozări hormonale, ecografie mamară, ecografie testiculară, ecografie generală și, în cazuri selectate, consult și teste genetice.

Cancerul mamar este rar întâlnit la bărbat însă, în caz de ginecomastie, mai ales unilaterală (la un singur sân) este nevoie să fie luat în calcul. Ginecomastia (benignă) apare în special la bărbații obezi căci în țesutul adipos se găsește o enzimă care transformă testosteronul produs natural de către testiculi și, în mai mică parte, de către suprarenale, în estrogen (hormon feminin). În plus, atunci când se acumulează țesut adipos, acesta se va acumula și la nivelul sânilor determinând creșterea în volum a acestora. Creșterea în volum a sânilor la bărbat (atât la adolescent, cât și la adult) strict pe seama țesutului adipos se numește adipomastie, iar rezolvarea se găsește în scăderea în greutate. Iată încă un motiv pentru un bărbat, de a evita creșterea în greutate.

8. Osteoporoză (scăderea densității minerale osoase)

Apare odată cu avansarea în vârstă, în special la femei, după menopauză, prin pierderea principalului hormon sexual ce susține echilibrul dintre formare și pierdere de os (estrogenul). La bărbat apare mai rar, căci secreția de testosteron scade mai lent cu vârsta față de scăderea bruscă a estrogenului la femei în jurul vârstei de 50 ani. În plus, bărbații au scheletul mai mare și osul mai dens (densitate minerală osoasă ceva mai mare față de cea a femeilor). Cu toate acestea, osteoporoza apare și la bărbați și acest aspect nu trebuie neglijat deoarece principala complicație de temut a osteoporozei este fractura, în principal fractura de șold. Fractura de șold pune probleme deosebite, presupune intervenție chirurgicală, timp de recuperare îndelungat cu mobilitate mult afectată. Clinic, din păcate sunt puține semnele care însoțesc scăderea densității minerale osoase. Scăderea în înălțime, durerile osoase, modificările de postură, pot sugera apariția osteoporozei. Diagnosticul este la îndemână, prin efectuarea testului de osteoporoză (cunoscut ca “DEXA”, de la principiul radiologic folosit, Dual Energy X-ray Absorptiometry). Recomandăm efectuarea testului DEXA la bărbații peste 65 – 70 de ani, mai ales dacă au o greutate redusă, dacă prezintă simptomele mai sus menționate și dacă sunt mari fumători.

Putem recomanda efectuarea testului mai devreme de 65 de ani la bărbații cu boli cronice (boala celiacă, boli hepatice, boli renale avansate), dacă au suferit de hipertiroidie (excesul de hormon tiroidian), dacă au urmat/urmează tratament cu glucocorticoizi (Prednison, Medrol, Dexametazonă etc.) sau tratament pentru cancerul de prostată. Bineînțeles, se recomandă testul de osteoporoză la orice bărbat cu vârstă peste 50 de ani care a suferit deja o fractură de fragilitate: șold, antebraț, coloană vertebrală. Osteoporoza se tratează medicamentos, însă poate fi prevenită prin modificarea stilului de viață, o nutriție cât mai corectă, creșterea activității fizice, respectarea orelor de somn, evitarea excesului de alcool și stoparea fumatului.

Iată, deci, câteva motive care ar putea aduce un bărbat la un consult endocrinologic. Bolile endocrinologice pot afecta restul organelor și sistemelor organismului. Așa cum menționam, bărbații ajung mai rar în cabinetul medicului endocrinolog, însă cunoscând câteva semne și simptome ce pot sugera instalarea unei probleme endocrinologice, bărbatul ajunge ghidat acolo unde este nevoie și se evită astfel prelungirea traseului pacientului și amânarea consultației relevante.

Recunoașterea semnalelor pe care corpul nostru ni le trimite este primul pas către păstrarea unei stări de sănătate optime. Deși bărbații pot fi mai reticenți în a căuta asistență medicală pentru probleme endocrinologice, este crucial să înțelegem că neglijarea acestor semne poate avea consecințe serioase asupra sănătății pe termen lung. Consultul endocrinologic nu doar că oferă un diagnostic precis și tratament adecvat, dar poate fi, de asemenea, punctul de plecare în prevenirea complicațiilor. Prin urmare, este important ca fiecare bărbat să acorde atenție sănătății sale endocrinologice și să nu ezite să solicite sfatul unui specialist. În cele din urmă, sănătatea noastră este cea mai prețioasă resursă pe care o avem și merită toată atenția și îngrijirea necesară.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog

Răspunsul scurt este „nu”, răspunsul nuanțat este „poate fi!”

Alimentația și sănătatea merg mână în mână, iar intoleranța la lactoză se profilează ca un subiect de interes crescut atât pentru profesioniștii din domeniul medical, cât și pentru publicul larg. Des întâlnită, dar adesea înțeleasă parțial sau învăluită în mituri, această afecțiune digestivă stârnește întrebări și preocupări legate de dieta zilnică, calitatea vieții și managementul pe termen lung.

Răspunsul la întrebarea dacă intoleranța la lactoză este o boală poate varia, oferind o perspectivă nuanțată asupra modului în care această afecțiune impactează diferiți indivizi. Acest articol își propune să dezvăluie esența intoleranței la lactoză explorând simptomele, cauzele, diagnosticul și strategiile de management, într-un efort de a demonta prejudecățile și de a oferi informații valoroase celor care se confruntă cu această provocare.

Ce este cu adevărat intoleranța la lactoză?

Intoleranță la lactoză presupune apariția de simptome precum: durere abdominală, greață, flatulență, borborisme și scaune diareice după ingestia de alimente ce conțin lapte sau derivați ai acestuia. Pacienții recunosc în timp acest tipar și își autoexclud astfel de alimente din dieta zilnică. Totodată, chiar dacă nu întrerup complet consumul acestor alimente, aceste simptome nu duc în timp la pierdere în greutate sau denutriție.

DigestMed - Este intoleranta la lactoza o boala

Intoleranța la lactoză este, în fapt, efectul unei activități reduse ale enzimei lactază, enzima responsabilă de descompunerea lactozei, principalul component al laptelui. Practic, intoleranța la lactoză este rezultatul malabsorbției lactozei din cauza deficitului lactazei, aceasta aflându-se în cantități reduse la nivelul intestinului subțire, zona de digestie a laptelui. Această enzimă se află în cantități insuficiente din diferite motive, cele mai multe „naturale”, ca parte a dezvoltării individului din sugar în adult.

În funcție de vârstă și severitatea cu care se manifestă, scăderea lactazei poate fi congenitală (la sugarii născuți la termeni și aici vorbim de o afectare genetică) sau prin absența dezvoltării (la prematuri, din cauza vârstei gestaționale mici).

DigestMed - Este intoleranta la lactoza o boala

Medicii specialiști gastroenterologi se întâlnesc însă cu o formă particulară de scădere a lactazei, de obicei primară (nonpersistența lactazei) care apare la adultul tânăr și care constă în pierderea programată genetic a lactazei pe măsură ce individul trece de etapa de sugar și copilăria mică, când alimentația naturală este compusă majoritar din lapte și derivați ai acestuia, în adolescent și tânăr adult, când alimentația are alți compuși majoritari: carne, legume, fructe, carbohidrați din paste.

Această pierdere genetică este mai accentuată la africani și asiatici, mai puțin însă la europeni și nord-americani și asta datorită unei mutații genetice care ne permite să mai păstrăm lactaza peste perioada normală a preșcolarizării. Suntem norocoși, nu?

Tipuri de teste pentru diagnostic

Diagnosticul acestui deficit enzimatic este adesea unul rezultat prin excludere, iar testele necesare pentru măsurarea directă sunt dificil de efectuat, prin lipsa personalului și dispozitivelor specializate sau sunt invazive și anevoioase. Vom aminti câteva teste, printre care:

  1. Testul respirator la hidrogen – pacientul este rugat să consume produse pe bază de lapte, ulterior realizându-se măsurători la intervale de timp regulate cu un aparat asemănător etilotestului. Acesta are o serie de limitări în ceea ce privește diagnosticul diferențial față de alte patologii și necesită o pregătire a pacientului în prealabil.
  2. Testul bioptic jejunal cu măsurarea activității enzimei – deși este considerat cel mai relevant, este limitat de zona maxim atinsă cu endoscopul care reprezintă prima parte a intestinului subțire, unde activitatea enzimatică poate fi scăzută în mod normal.
  3. Testul de toleranță la lactoză – este practic o măsurătoare a glicemiei la intervale prestabilite după administrarea unui produs pe bază de lapte. Este limitat în rezultate, iar pacienții diabetici sunt excluși de la acest test.
  4. Testare genetică – foarte scumpă și detectează doar formele primare.

Simptomele sunt cele mai evocatoare în stabilirea diagnosticului, iar acestea, deși nespecifice, se asociază consumului de lapte și preparate din lapte. Printre cele mai frecvente simptome menționăm: durerea de burtă (poziționată de obicei în jurul ombilicului), greață, flatulență, borborismele (senzația de luptă a intestinelor) și uneori scaunele diareice. Trebuie menționat totuși că, uneori, pacientul este asimptomatic și asta din cauza bacteriilor din colon care vor consuma lactoză neprocesată în amonte și o vor folosi în beneficiul lor, cu singurul dezavantaj rezultat fiind flatulență crescută.

Un alt punct cheie al diagnosticului este testul dietei. Evitarea produselor pe bază de lapte rezultă în rezoluția completă a simptomelor într-o săptămână.

Mai există și varianta în care intoleranța la lactoză este rezultatul unei patologii intestinale. Este de subliniat că intoleranța la lactoză este doar un cumul de simptome sau, altfel spus, este rezultatul, nu cauza. Aici intervine medicul gastroenterolog care are rolul de a exclude posibilele patologii subiacente și anume: infecții intestinale, boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale sau sindromul de suprapopulare bacteriană intestinală.

DigestMed - Este intoleranta la lactoza o boala

Printre simptomele de alarmă, semnale ale unor patologii mai deosebite, amintim: durerea abdominală care s-a accentuat în timp sau care, mai nou, ne deranjează și în timpul nopții, apariția de scaun cu sânge proaspăt sau amestecat cu materiile fecale, scaunul negru, febra și scăderea ponderală involuntară, modificarea de tranzit intestinal. Aceste simptome vor direcționa, cel mai probabil, către recomandarea de analize specifice și amănunțite, dar și la examene imagistice și endoscopice.

Odată ajunși la diagnosticul de intoleranță la lactoză, vom avea în vedere managerierea acesteia prin recomandarea de teste specifice precum nivelul de vitamina D, pacientul adesea excluzând sau limitând mult consumul de lactate și vom putea recomanda o dietă adecvată. Partea bună este că nu trebuie exclus complet consumul de lactate, ci doar limitat la maxim 2 porții medii-mici pe zi, cu sau fără suplimentarea cu Vitamina D, în funcție de rezultatul testului sanguin. Totodată, pacientul trebuie să știe că nu trebuie să se ferească de consumul de pastile cu excipienți pe bază de lactoză, acestea conținând o cantitate mult prea mică pentru a putea crea disconfort.

Ce trebuie să înțelegem din această afecțiune este că ea este inofensivă, controlabilă, iar prezentarea la medic se face odată cu modificarea simptomelor sau pentru înțelegerea dietei și a deficitelor de vitamina D ce pot apărea prin abstinență de la lactate.

Concluzii

Concluzia noastră evidențiază că, deși intoleranța la lactoză poate impune anumite restricții dietetice, ea nu trebuie să limiteze calitatea vieții. Cu o abordare informată și personalizată, inclusiv prin ajustări alimentare și suport adecvat, persoanele afectate pot gestiona eficient simptomele și pot duce o viață activă și împlinită.

Subliniem necesitatea unei comunicări deschise cu echipa medicală pentru a explora cele mai bune strategii de management al intoleranței la lactoză. Prin adoptarea unui plan de acțiune personalizat pe nevoile individuale se poate asigura o bunăstare generală și se poate minimiza impactul acestei afecțiuni asupra vieții de zi cu zi.

Vă invităm să discutați cu un medic în oricare dintre centrele noastre medicale, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma noastră online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Cristian Buță, Medic Specialist Gastroenterolog

În lumea medicală, prevenția și diagnosticarea timpurie a afecțiunilor pot face diferența dintre un tratament de succes și complicații pe termen lung. Printre afecțiunile care necesită o atenție specială se numără leziunile gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică. Aceste condiții, adesea trecute cu vederea până când progresează către stadii mai grave, pot servi drept semnale de alarmă timpurii pentru dezvoltarea cancerului gastric.

Vom explora în continuare natura acestor leziuni, principalele cauze, metode de diagnosticare, simptome, opțiunile de tratament disponibile și riscurile aferente pe termen lung care pot afecta calitatea vieții pacienților. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru oricine dorește să-și păstreze sănătatea gastrică și să prevină complicațiile asociate cu condițiile precanceroase.

Ce sunt leziunile gastrice precanceroase – atrofie și metaplazie gastrică

Atrofia și metaplazia gastrică sunt leziuni asociate gastritei cronice, o inflamație a mucoasei stomacului de lungă durată, întâlnită cel mai frecvent în infecția cu Helicobacter Pylori. Aceste schimbări în structura stomacului pot crește riscul de dezvoltare a cancerului gastric.

În urma studiilor efectuate de-a lungul anilor, s-a demonstrat că persoanele care suferă de atrofie și metaplazie gastrică prezintă risc de 10-15 ori mai mare de a dezvolta cancer gastric comparativ cu restul persoanelor.

Metaplazia intestinală reprezintă o modificare a celulelor mucoasei gastrice care sunt înlocuite de celule intestinale, este secundară inflamației cronice și apăre ca mecanism de adaptare la agresorii externi sau interni.

Atrofia gastrică presupune o reducere a numărului și a funcției celulelor gastrice, adesea rezultând în subțierea mucoasei stomacului și afectarea secretiei de acid și a absorbției anumitor nutrienți alimentari.

Principalele cauze ale atrofiei și metaplaziei gastrice

Atrofia și metaplazia gastrică, două dintre cele mai semnificative leziuni precanceroase ale stomacului, au la bază o varietate de cauze care contribuie la dezvoltarea lor. Aceste sunt:

  1. Helicobacter Pylori – Este o bacterie larg răspândită ce se cantonează în mucoasa gastrică și provoacă inflamația stomacului.
  2. Autoimunitate – Gastrita autoimună este a două cea mai frecventă cauză de apariție a metaplaziei și atrofiei gastrice, fiind determinată de anomalii ale sistemului imunitar și genetice.
  3. Reflux biliar – Excesul de suc biliar din stomac, cel mai frecvent secundar colecistectomiei și proastei funcționari a veziculei biliare, irită constant mucoasa gastrică.
  4. Factori alimentari – Consumul excesiv de sare și conservanți, fumatul și alcoolul.

Metode de diagnosticare a leziunilor gastrice precanceroase

Identificarea timpurie a leziunilor gastrice precanceroase, cum ar fi atrofia și metaplazia gastrică, este esențială pentru prevenirea evoluției către cancerul gastric. În acest context, metodele de diagnostic joacă un rol crucial. De la tehnici avansate de imagistică la teste invazive, abordările de diagnosticare variază în complexitate și acuratețe.

  1. Endoscopie digestivă superioară cu biopsie – Este o procedură în care un tub subțire cu o cameră video este introdus prin gură până în stomac cu scopul de a examina mucoasa și a preleva mostre de țesut (biopsii) pentru analiza celulelor. Pentru stadializarea gastritei și decelarea atrofiei și metaplaziei gastrice se prelevează biopsii din mai multe segmente ale stomacului, după un anumit protocol. În funcție de rezultatul biopsiei, se stabilesc cauza, tratamentul și programul de monitorizare al gastritei cronice pe termen lung.
  2. Serologie – Se recoltează din sânge anumiți anticorpi care pot diferenția cauza autoimună de alte posibile cauze în apariția atrofiei și metaplaziei intestinale.
  3. Analizele uzuale – Pot arăta dacă s-a instalat anemia prin deficit de fier sau vitamina B12, complicații asociate gastritei cronice cu atrofie și metaplazie intestinală.

Identificarea simptomelor

Atrofia și metaplazia gastrică nu se manifestă clinic prin anumite simptome specifice. Manifestările pacientului pot fi cele legate de gastrită cronică, precum: greață, durere abdominală, senzație de sațietate precoce, vărsături. Atunci când apare deficit de fier și de vitamina B12, pacientul poate simți oboseală, amorțeli ale membrelor, lipsa concentrării sau paloare tegumentară.

Opțiuni de tratament

Tratamentele sunt variate și se diferențiază în funcție de severitatea și stadiul leziunilor, la fel și de cauzele subiacente.

  1. Eradicarea infecției cu Helicobacter PyloriElimină răspunsul inflamator în gastrita cronică activă și previne progresia ulterioară spre atrofie și metaplazie intestinală. Eliminarea Helicobacter Pylori poate inversa atrofia gastrică și, într-o oarecare măsură, metaplazia intestinală. De asemenea, poate opri progresia de la gastrită cronică atrofică la leziuni canceroase pentru un subgrup de pacienți. Eradicarea Helicobacter Pylori oferă șansa de prevenire a cancerului gastric la orice vârstă adultă. Mărimea beneficiului scade odată cu vârsta.
  2. Medicamente pentru reducerea aciditățiiPot ajuta la gestionarea simptomelor și la reducerea inflamației din gastrita cronică, dar nu pot vindeca mucoasa gastrică cu atrofie și metaplazie deja instalate.
  3. Intervenții endoscopice
    • Proceduri de dilatare – Pentru a trata posibilele stenoze (strâmtori) gastrice cauzate de cicatrizare și inflamație.
    • Rezecția țesuturilor cu displazie severă – Metaplazia intestinală și atrofia se pot complica cu displazie, modificare celulară precursoare apariției cancerului. În această situație se poate interveni endoscopic prin rezecție termică a zonei respective.
  4. Abordarea nutrițională
    • Suplimente alimentare – În cazul unei absorbții afectate, suplimentele de vitamine și minerale pot fi recomandate.
    • Monitorizarea nutrițională – Evaluarea periodică a stării nutriționale pentru a ajusta necesitățile dietetice.
  5. Stil de viață sănătos
    • Renunțarea la fumat și moderarea consumului de alcool pot ajuta la gestionarea acestor condiții.
    • O alimentație echilibrată și reglarea stresului sunt, de asemenea, importante. Adoptarea unei diete bogate în fibre, fructe și legume poate contribui la menținerea sănătății digestive.

Riscuri pe termen lung

Riscurile pe termen lung includ probabilitatea de a afecta calitatea vieții pacienților, prin simptome persistente și complicații asociate precum:

  1. Deficiențe nutriționale – Atrofia gastrică poate afecta producția de acid gastric și secreția de factor intrinsec, ambele fiind esențiale pentru absorbția adecvată a nutrienților, în special a vitaminei B12 și a fierului. Pe termen lung, poate crește riscul de osteoporoză și alte probleme de sănătate.
  2. Anemie – Reducerea absorbției de vitamina B12 poate duce la anemie pernicioasă, care poate afecta negativ sistemul nervos și celulele sanguine.
  3. Risc crescut de cancer gastric

Concluzie:

Metaplazia intestinală și atrofia gastrică sunt condiții medicale serioase care pot avea consecințe semnificative pe termen lung, cu risc crescut de cancer gastric și deficiențe nutriționale. Un diagnostic precoce și un plan de tratament personalizat sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a acestor afecțiuni. Este vital să vă adresați unui gastroenterolog pentru o evaluare detaliată și recomandări personalizate în funcție de cazul specific.

Dacă observați simptome caracteristice acestei afecțiuni, nu întârziați să solicitați un consult medical de specialitate. La DigestMed, echipa noastră de medici specialiști este pregătită să vă ofere un diagnostic precis și un tratament adecvat.

Puteți face o programare la oricare dintre centrele noastre, DigestMed Aviației sau DigestMed Militari, fie online, pe platforma noastră, fie telefonic, sunând la 021 9306.

 

Autor: Dr. Bianca Istratie, Medic Specialist Gastroenterolog

Boala Wilson este o afecțiune genetică rară, caracterizată prin acumularea în exces  a cuprului în diferite țesuturi ale corpului, dar mai ales în ficat, creier și în cornee. Boala Wilson afectează aproximativ 1 din 30.000 de persoane. Afecțiunea netratată poate provoca boli hepatice, disfuncții ale sistemului nervos central și probleme psihiatrice. Diagnosticul și tratamentul precoce pot preveni complicațiile pe termen lung, acesta din urmă având ca scop reducerea excesului de cupru acumulat în organism și menținerea sa la nivel normal.

Frecvența apariției bolii Wilson este similară atât la bărbați, cât și la femei. Transmiterea ei la copii are loc atunci când ambii părinți poartă și transmit gena specifică asociată acestei afecțiuni. Pentru ca descendenții să dezvolte boala este necesară prezența a două gene anormale, de aceea, frații și copiii pacienților cu boala Wilson ar trebui să fie supuși testelor pentru a depista eventualele semne ale bolii.

1. Cauze 

Cauza bolii Wilson o reprezintă o mutație genetică în gena ATP7B de pe cromozomul 13, care  codifică o proteină, o ATP-ază cu rol de transportor de cupru transmembranar. 

De obicei, aportul de cupru dintr-o dietă normală depășește necesitățile metabolice. Cuprul este absorbit din tubul digestiv, iar surplusul este eliminat prin căile biliare. O deficiență în funcționarea ATP-azei duce la o scădere a excreției biliare a cuprului contribuind la acumularea acestuia în organism.

2. Simptome 

Simptomatologia este resimțită după ce cuprul se acumulează excesiv în creier, ficat sau în alte organe. Astfel, simptomele constau în: 

Simptome boala Wilson

  • oboseală, lipsa poftei de mâncare sau dureri abdominale;
  • îngălbenirea pielii și a ochilor (icter);
  • inele Kayser-Fleischer în jurul irisului;
  • acumulare de lichid la nivelul picioarelor sau abdomenului;
  • tulburări de vorbire, înghițire sau coordonare fizică;
  • mișcări necontrolate sau rigiditate musculară.

3. Diagnostic 

Diagnosticul bolii Wilson se stabilește pe baza analizelor de sânge și urină, a testelor genetice și prin biopsie hepatică. Totodată, investigațiile imagistice pot evidenția această afecțiune. 

  • Analizele de sânge pot indica valori scăzute ale ceruloplasminei, valori crescute ale transaminazelor si cuprului seric, prezența anemiei. În cazurile cu afectare hepatică severă sunt observate modificări specifice asociate insuficienței hepatice;
  • Analizele de urină arată niveluri crescute de cupru în urina recoltată pe parcursul a 24 de ore;
  • Testarea genetică cu identificarea mutațiilor genei ATP7B; 
  • În situația în care rezultatele analizelor de sânge și urină nu oferă concluzii clare, medicul poate decide să efectueze o biopsie hepatică. Aceasta are ca scop evaluarea cantitativă a cuprului la nivelul ficatului și stadializarea bolii;
  • Examinarea prin rezonanță magnetică (RMN) a creierului poate identifica semne de afectare a ganglionilor bazali și modificări talamice. La nivelul trunchiului cerebral, aceasta poate evidenția atrofie și contribuie la excluderea altor patologii. De asemenea, se descrie un semn distinct numit “fața ursului panda uriaș” (“face of giant panda”), care poate fi observat în anumite condiții.

4. Tratament 

Tratamentul pentru boala Wilson are ca scop reducerea nivelurilor toxice de cupru în organism pentru a preveni deteriorarea tesuturilor. Modalitățile de tratament includ:

  • Medicamente care favorizează eliminarea cuprului din organism (agenți chelatori precum D-penicilamina și tetratiomolibdat);
  • Suplimente cu zinc utilizate pentru a împiedica absorbția excesivă de cupru la nivel intestinal. Zincul poate fi prescris și ca tratament de întreținere după ce agenții de chelare au eliminat excesul de cupru din organism;
  • Adoptarea unei diete sărace în cupru care exclude alimente precum ficatul, ciupercile, cacao, ciocolata, nucile și crustaceele;
  • În cazul pacienților cu afectare hepatică severă și al acelora care nu răspund la tratament, poate fi necesar un transplant hepatic;
  • Pentru pacienții cu afectare neurologică există tratamente simptomatice și adjuvante pentru probleme precum dizartria, tulburările de deglutiție, tremorul, terapia fizică și dispozitive diverse care pot ameliora mersul.

Concluzii

Diagnosticarea timpurie și instituirea unui tratament adecvat reprezintă factori cheie în prevenirea complicațiilor pe termen lung ale bolii Wilson. Terapia se concentrează pe reducerea nivelurilor toxice de cupru utilizând agenți chelatori și suplimente cu zinc, cu opțiunea transplantului hepatic în cazurile severe. Detectarea timpurie a bolii în rândul fraților și copiilor pacienților reprezintă o măsură esențială pentru prevenirea răspândirii afecțiunii. 

Dacă identificați simptome ale acestei afecțiuni nu amânați consultul de specialitate. La centrul medical DigestMed, medicii specialiști vă pot oferi diagnostic și tratament corecte. Efectuați programarea la una dintre locațiile centrului medical (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Maria Martac, Consultant în Nutriție

După cum știm cu toții, alimentația noastră are un impact semnificativ asupra funcționării organismului, iar în cazul unei afecțiuni digestive, este posibil ca o dietă specifică să contribuie la rezolvarea problemei. Prin urmare, în cazul diagnosticului de sindrom de colon iritabil (IBS), adoptarea unei diete de excludere FODMAP ar putea fi benefică.

1. Ce este FODMAP?

FODMAP se referă la categoria de carbohidrați prezenți în compoziția alimentelor, cu accent pe legume și fructe, dar nu exclusiv. Termenul FODMAP reprezintă oligozaharide fermentabile, dizaharide, monozaharide și polioli. Acești carbohidrați cu lanț scurt au o absorbție slabă în intestin și se regăsesc în diverse alimente, fiind asociate cu problemele sindromului de colon iritabil (IBS), care dau următoarele simptome:

  • diaree;
  • balonare;
  • dureri abdominale;
  • flatulență.

2. Alimente care conțin FODMAP

Următoarele alimente conțin FODMAP:

Low FODMAP

oligozaharide, inclusiv fructani – carbohidrați care se află în cereale (grâu, secară, orz), ceapă, usturoi și galactani (carbohidrați specifici legumelor: fasole, linte, soia);

dizaharide, inclusiv lactoza – prezentă în lapte și alte produse lactate;

monozaharide, inclusiv fructoza – zahăr simplu prezent în multe fructe și legume dar și în zahăr, zaharuri procesate și miere;

polioli – carbohidrați alcoolici, precum sorbitol, xylitol și manitol (prezenți în unele fructe, legume și  îndulcitori artificiali).

Majoritatea carbohidraților FODMAP rezistă proceselor și sucurilor digestive, iar nivelul de sensibilitate la aceștia poate diferi între indivizi. În multe cazuri, acești carbohidrați pot contribui la agravarea afecțiunilor digestive precum sindromul de intestin iritabil (IBS).

Sindromul de intestin iritabil (IBS) este o tulburare gastrointestinală caracterizată prin sensibilitatea crescută a intestinului și contracții anormale ale mușchilor sistemului digestiv, influențând mișcările intestinale. Simptomele (crampe, diaree, gaze și balonare) pot afecta semnificativ calitatea vieții unei persoane.

Adoptarea unei diete low FODMAP reprezintă o strategie pentru gestionarea simptomelor IBS. O metodă obișnuită de tratament implică evitarea alimentelor care pot declanșa aceste simptome. În situațiile în care identificarea precisă a alimentelor declanșatoare devine dificilă, recurgerea la o dietă de eliminare poate aduce beneficii.

3. Cum funcționează dieta low FODMAP?

Dieta cu conținut scăzut de FODMAP are două faze distincte:

  1. În prima fază, se elimină majoritatea alimentelor FODMAP din regimul alimentar timp de două până la patru săptămâni. Acestea sunt apoi înlocuite cu alternative cu conținut redus de FODMAP. În această perioadă este important să monitorizați simptomele și să țineți un jurnal alimentar. 
  2. Apoi, în cea de-a doua fază, reintroduceți FODMAP specifice în regimul dumneavoastră, unul câte unul, pe o perioadă de șase până la opt săptămâni, în funcție de toleranța individuală.

Este recomandat să colaborați cu medicul sau nutriționistul, care vă poate îndruma în menținerea unui jurnal alimentar și a unei diagrame a simptomelor. Aceste instrumente ajută la identificarea alimentelor problematice și la monitorizarea cantităților consumate. Scopul final este de a identifica alimentele care declanșează simptomele IBS, astfel încât să puteți limita sau elimina aceste alimente din dieta dumneavoastră.

Un studiu din 2017 publicat în revista “Gastroenterology & Hepatology” a efectuat o analiză a cercetărilor existente și a constatat că între 50% și 86% dintre persoanele cu sindrom de colon iritabil (IBS) au manifestat un răspuns pozitiv la o dietă low FODMAP.

De asemenea, un alt studiu din 2017, publicat în “Gastroenterologie Clinică și Hepatologie”, a concluzionat că persoanele cu IBS care au urmat o dietă low FODMAP timp de patru săptămâni au avut de două ori mai multe șanse de a experimenta o îmbunătățire a calității vieții și niveluri mai reduse de anxietate în comparație cu cei care au optat pentru un tratament mai tradițional în ceea ce privește dieta.

4. Alimente de evitat sau de inclus în dietă

Alimentele care declanșează simptome diferă de la o persoană la alta. Pentru a ameliora simptomele IBS este esențial să evitați alimentele bogate în carbohidrați de tip FODMAP:

Low FODMAP

  • Fructe: mere, caise, coacăze, mure, cireșe, fructe conservate, smochine, curmale, pere, piersici, pepene;
  • Indulcitori: fructoză, sorbitol, maltitol, miere, xylitol;
  • Lactate nefermentate (lapte proaspăt, brânză proaspătă – cottage, ricotta) și pudră proteică pe bază de zer;
  • Cereale;
  • Leguminoase (fasole, linte, soia, mazăre);
  • Majoritatea legumelor (diferite tipuri de varză, conopidă, broccoli etc.);
  • Băuturi: bere, sucuri naturale, băuturi răcoritoare îndulcite, vin îndulcit etc.

În schimb, construiți-vă mesele în jurul alimentelor cu conținut scăzut de FODMAP, precum:

  • carne slabă;
  • pește;
  • ouă;
  • nuci;
  • semințe;
  • condimente;
  • banane;
  • fructe de pădure;
  • lactate fără lactoză sau maturate;
  • orez;
  • porumb;
  • quinoa;
  • morcov;
  • păstârnac;
  • spanac;
  • ceai;
  • cafea.

Concluzii 

În concluzie, dieta cu conținut scăzut de FODMAP se dovedește a fi o strategie eficientă pentru gestionarea simptomelor sindromului de colon iritabil și a altor afecțiuni digestive. Studiile arată că pentru mulți oameni evitarea alimentelor bogate în FODMAP aduce îmbunătățiri semnificative în calitatea vieții, reducând disconfortul și frecvența simptomelor neplăcute. Cu toate acestea, este crucial să adoptăm o abordare individualizată deoarece toleranța la FODMAP poate varia considerabil de la o persoană la alta. Este important de notat că reacțiile la FODMAP sunt individuale, iar unele persoane cu IBS pot tolera cantități mici fără a prezenta simptome. 

Pentru recomandări personalizate și consult de specialitate apelați centrul medical DigestMed. Puteți efectua programare la oricare dintre locații (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica Stana, Medic Specialist Gastroenterolog 

Ritmul circadian reprezintă ciclul de 24 de ore al unui organism controlat de ceasul principal biologic al corpului situat la nivelul creierului, numit hipotalamus. Acesta, la rândul lui, este influențat de mai mulți factori, principalul fiind expunerea la lumina naturală sau alternanța lumină – întuneric din mediul înconjurător care dictează și controlează procesele biochimice, biologice și comportamentale ce se petrec în organism în decurs de 24 de ore.  

Ritmul circadian reglează organismul indicându-i când să mănânce, să doarmă și să se trezească. Așa cum nimic în univers nu se desfășoară la întâmplare, la fel cum anotimpurile respectă o anumită ritmicitate și culturile agricole funcționează după legi specifice, și corpul uman are propriul său ceas biologic. Ascultându-ne corpul, am putea fi mai atenți la nevoile sale, ceea ce ar contribui la starea noastră de bine și la o viață mai lungă și sănătoasă.

În era vitezei, mulți dintre noi ne găsim prinși într-un ritm de viață alert, fiind puși adesea în situații în care găsim scuze pentru obiceiuri alimentare și de somn neregulate. Adesea, nu avem timp să mâncăm la ore regulate, alegem să ne hrănim “când și cu ce apucăm” și de obicei la ore târzii ale serii când ajungem acasă. Programul de somn devine variabil, iar stresul legat de diverse probleme ne afectează sănătatea mentală și fizică. Pe termen lung, această neglijare poate duce la consecințe nedorite manifestate prin simptome diverse sau boli precum cele digestive, cardiovasculare, diabetul zaharat și altele.

I. Efectele negative asupra sănătății digestive  

Sistemul gastrointestinal este crucial pentru supraviețuire și este direct afectat de ritmul circadian. Fiziologia gastrointestinală este extrem de complexă, prezentând fluctuații diurne și nocturne influențate de ritmul individual de somn-veghe. Aceste variații includ aspecte precum: proliferarea celulară, motilitatea organelor, producția de hormoni, secreția de acid gastric și alte sucuri digestive, absorbția nutrienților (lipide, glucide, proteine, vitamine, minerale), permeabilitatea intestinală, microbiomul intestinal și imunologia mucoasei intestinale.

Toate aceste procese, și implicit digestia, sunt influențate de o gamă largă de factori, printre care se numără: vârsta, orele de muncă, programul de somn și de odihnă, nivelul de activitate fizică, temperatura corpului, metabolismul individual, nivelul de stres, obiceiurile alimentare (inclusiv orele de masă și calitatea alimentelor), consumul de alcool și cafea, utilizarea excesivă a tehnologiei moderne (laptopuri, telefoane) în special în orele nepotrivite.

II. Probleme comune legate de mâncatul tarziu  

Dereglarea ritmului circadian cauzată de diferiți factori conduce în timp la dezvoltarea unor afecțiuni ale sistemului digestiv, iar la baza acestui proces stă inflamația. Există diverse mecanisme studiate și demonstrate prin care ritmul circadian influențează inflamația tubului digestiv, printre cele mai evidente fiind disfuncția barierei intestinale și disbioza microbiomului intestinal.

Persoanele cu afecțiuni gastrointestinale raportează adesea o calitate scăzută a somnului. Se instaurează un cerc vicios în care ritmul circadian, perturbat de diverși factori, afectează atât somnul, cât și funcționalitatea tubului digestiv, generând o influență reciprocă continuă. Afecțiunile următoare sunt puternic influențate de aceste procese:

  1. Sindromul metabolic – reprezintă un cumul de dezechilibre metabolice, precum obezitate, dislipidemie, creșterea rezistenței la insulină, hiperglicemie și boli cardiovasculare. Este asociat cu un ritm circadian dezechilibrat și privare de somn. Acestea contribuie la creșterea senzației de foame prin reducerea semnalelor de sațietate, determinând consumul excesiv de alimente, compulsiv, la ore târzii, între mese și chiar în timpul nopții.
  2. Boala de reflux gastro-esofagian – se manifestă prin arsuri retrosternale și regurgitații cauzate de refluxul lichidului acid gastric în esofag prin sfincterul esofagian inferior și poate fi influențată de un ritm circadian dezechilibrat. În mod normal, pH-ul sucului gastric este scăzut seara și noaptea, încetinind digestia alimentelor. Această afecțiune apare frecvent la cei care mănâncă seara târziu, consumă mese bogate în grăsimi sau lucrează în ture de noapte.
  3. Gastrita și ulcerul peptic – aparitia acestor afectiuni are legătură strânsă cu programul de muncă și perturbarile de somn. Dezechilibrul ritmului circadian contribuie la o creștere a hormonului de stres denumit cortizol, care la randul lui determina cresteri ale secreției de suc gastric acid, generând un dezechilibru între factorii de protecție și cei agresori ai mucoasei, stratul intern care captuseste stomacul. In plus, pacientii cu infecție cu Helicobacter pylori, o bacterie ce se localizeaza in stomac, pot fi mai vulnerabili sau predispusi in dezvoltarea ulcerului peptic sau gastroduodenitei atunci cand nu respecta ritmul circadian.
  4. Sindromul de intestin iritabil și bolile inflamatorii intestinale (Boala Crohn și Colita ulcerativă) – pot fi influențate de dezechilibrul ritmului circadian, contribuind la disfuncția barierei intestinale, disbioza microbiomului intestinal și inflamația intestinală.

III. Sfaturi pentru a evita mancatul la ore târzii

Iată câteva sugestii pentru a menține un echilibru în viața de zi cu zi și a adopta o alimentație sănătoasă:

mancatul tarziu

  • Mestecați bine alimentele în cavitatea bucală! Aici începe procesul digestiv. Evitați să mâncați în grabă deoarece se poate îngreuna procesul de digestie;
  • Luați o pauză de 5-6 ore între mese deoarece stomacul necesită aproximativ 3-4 ore pentru digestie și încă o oră pentru “odihnă”;
  • Evitați să beți lichide în timpul mesei. Pentru o digestie mai bună, este recomandat să consumați apă cu 30 de minute înainte să mâncați și să așteptați cel puțin 60 de minute după masă. Asigurați-vă că primele două mese ale zilei sunt mai consistente, iar cina este mai ușoară și servită cu cel puțin 3-4 ore înainte de culcare. Evitați să mâncați o cină copioasă și bogată în calorii înainte de somn;
  • Includeți fibre, proteine și grăsimi sănătoase (ulei de măsline, ulei de cocos, avocado etc.) la micul dejun pentru a vă asigura un început de zi nutritiv și echilibrat;
  • Evitați alimentele procesate, fast-food-ul, cele bogate în grăsimi, prăjeli, condimentate, excesul de alcool, cafea și zahăr pentru a menține o alimentație sănătoasă;
  • Un post alimentar, inclusiv postul negru, poate aduce beneficii de la timp la timp;
  • Asigurați-vă că vă hidratați corespunzător consumând 2-3 litri de lichide în fiecare zi;
  • Faceți mișcare în mod regulat, prin practicarea unui sport;
  • Respectați un program de somn echilibrat, cu mersul la culcare în jur de ora 22:00 și trezitul la aceleași ore. Această rutină stabilizează eliberarea de hormoni ai somnului și asigură organismului timpul necesar pentru a parcurge un ciclu complet de 24 de ore;
  • Evitați să stați cu ochii în ecrane (telefon, televizor, calculator) cu 2-3 ore înainte de culcare. Expunerea la lumina emisă de ecrane poate perturba ușor ritmul circadian normal;
  • Asigurați-vă că mențineți un echilibru emoțional. În caz contrar, nu ezitați să solicitați ajutor specializat.

Concluzii

În concluzie, obiceiul de a mânca la ore târzii are un impact negativ asupra sănătății digestive. Ritmul circadian dezechilibrat asociat cu consumul de alimente pe durata serii și a nopții, poate perturba funcționarea normală a tractului gastrointestinal. Mestecarea adecvată, pauzele între mese, evitarea alimentelor procesate și a celor bogate în grăsimi înainte de culcare reprezintă aspecte esențiale în menținerea unei digestii sănătoase. Prin adoptarea unor alegeri alimentare și a unor rutine sănătoase putem contribui la îmbunătățirea sănătății noastre digestive și la promovarea unei stări generale de bine.

Dacă vă confruntați cu probleme ale sistemului digestiv, vă așteptăm la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) pentru un consult de specialitate. Puteți efectua programarea atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Maria Martac, Consultant în Nutriție

Pentru fiecare dintre noi, Crăciunul reprezintă o sărbătoare cu totul deosebită. Cu toții aspirăm la momente petrecute alături de familiile noastre, cu brazi frumos împodobiți și ascultând colinde, toate acestea desfășurându-se în jurul unei mese pline de bunătăți. Pornind de la această dorință de a avea masa îmbelșugată, devine ușor să exagerăm atât în prepararea de mâncăruri, fie ele mai mult sau mai puțin tradiționale, cât și în consumul de alcool. 

În mod tradițional, atunci când discutăm despre meniul de Crăciun, carnea de porc este ingredientul principal. Gospodinele se străduiesc să pregătească rețete apetisante, dar uneori dificil de digerat, alături de nelipsitele deserturi. Este binecunoscut faptul că sărbătorile de iarnă, care încep pe 25 decembrie și se pot prelungi până pe 7 ianuarie, oferă o oportunitate excelentă de a ne bucura de preparate care mai de care mai gustoase, dar adesea aceasta se traduce prin creșterea în greutate. În această perioadă problemele digestive devin frecvente, iar anumite afecțiuni se accentuează, influențate fiind de excesul culinar și sedentarism.

I. Meniul de Crăciun și problemele digestive

Dintre toate, sistemul digestiv este cel mai expus stresului, fiind nevoit să facă față digerării unor cantități considerabile de alimente într-un interval scurt de timp. De obicei, participăm la vizite unde știm că vom fi invitați să mâncăm, chiar dacă tocmai ne-am ridicat de la masă cu doar câteva minute înainte. Suntem încurajați să savurăm din nou preparatele realizate cu trudă și afecțiune, fără a lua în considerare faptul că stomacul, ficatul, pancreasul și celelalte organe ale sistemului digestiv sunt supuse aceluiași efort ca în zilele precedente.

Consumul excesiv de alimente în timpul sărbătorilor poate avea un impact semnificativ și negativ asupra sistemului digestiv. Această perioadă de exces culinar poate duce la diverse probleme digestive, inclusiv:

meniul de Craciun

  1. Indigestie: Mâncarea în exces poate să depășească capacitatea stomacului de a digera alimentele eficient, cauzând disconfort și senzație de plenitudine exagerată;
  2. Balonare: Alimentele bogate în grăsimi și carbohidrați pot provoca acumulare de gaze în tractul digestiv, conducând la balonare și distensie abdominală;
  3. Constipație: O alimentație bogată în alimente procesate și sărace în fibre poate duce la probleme de tranzit intestinal și constipație;
  4. Crize biliare: Consumul excesiv de grăsimi poate stimula producția de bilă, iar dacă aceasta nu este eliminată eficient, pot apărea crize biliare manifestate prin dureri abdominale intense;
  5. Reflux gastroesofagian: Alimentele grase și abundente pot relaxa sfincterul esofagian inferior, permitând acidului gastric să revină în esofag, cauzând arsuri la stomac și disconfort;
  6. Stres asupra ficatului: Consumul crescut de alcool și alimente grase pune o presiune suplimentară pe ficat, care trebuie să facă față unui volum mai mare de substanțe de procesat;
  7. Îngrășare: Excesul caloric pe termen scurt poate duce la creșterea în greutate, iar obezitatea este asociată cu diverse probleme de sănătate, inclusiv boli digestive.

Fie că vorbim despre probleme digestive precum indigestie, balonare, constipație sau crize biliare, toate pot deveni situații care afectează bucuria sărbătorilor pe care le-am așteptat cu nerăbdare timp de un an.

II. Alegeri sănătoase

A. Porții adecvate

Elaborați un plan realist pentru meniurile festive, specificând numărul de porții și cantități moderate, astfel încât să obțineți o listă de cumpărături. Respectați cu strictețe această listă! 

Deoarece sunt mai multe zile de sărbătoare, este important să nu consumați toate bucatele la o singură masă. Distribuiți felurile de mâncare în 3 mese principale și evitați gustările între ele.

B. Variante sănătoase pentru preparatele tradiționale

Încercați să înlocuiți carnea de porc cu opțiuni precum pește, pui sau curcan, iar legumele să fie prezente în abundență pe masă. Când pregătiți cârnați, friptură sau piftie, înlocuiți parțial sau total carnea de porc cu alternative mai ușor de digerat. Evitați produsele afumate, procesate sau bogate în dressinguri grase. Mențineți moderația la consumul de sare! Condimente precum usturoiul, nucșoara, boiaua, piperul cayenne, turmericul sau ierburile uscate (busuioc, oregano, leuștean, rozmarin) pot îmbunătăți gustul mâncărurilor fără a adăuga exces de sare.

La micul dejun puteți savura o felie de cozonac sau câteva linguri din salata preferată, astfel încât la masa principală să vă bucurați de alte delicii. Pregătiți diverse tipuri de garnituri din legume, murături sau chiar fructe, pentru a asigura aportul necesar de fibre esențial pentru un tranzit intestinal sănătos. Fiți moderat și în privința deserturilor, alegând preferabil fructe de sezon sau o porție mică din desertul favorit.

Deoarece sărbătorile de iarnă se întind pe mai multe zile, încercați să gătiți diversificat, alternând zile cu carne și fără. În zilele fără carne puteți opta pentru leguminoase (linte, năut sau fasole) și alte legume bogate în fibre (varză, țelină, ciuperci, dovlecei, morcovi).

Reduceți consumul de pâine și alegeți mămăliga. Cina ar trebui să aibă loc cu 2-3 ore înainte de culcare și să nu fie foarte copioasă. Un bol de ciorbă sau un file de pește cu legume, însoțite de o cană de ceai sau un kefir, vă pot asigura o noapte fără probleme digestive.

C. Evitarea excesului de alimente bogate în grăsimi sau zahăr

Evitarea excesului de alimente bogate în grăsimi sau zahăr în perioada sărbătorilor este benefică din perspectivă digestivă. Alimentele bogate în grăsimi pot fi mai dificil de digerat, cerând un efort sporit din partea sistemului digestiv. Grăsimile pot încetini procesul digestiv, prelungind timpul de tranzit al alimentelor în tractul intestinal și favorizând apariția constipației. Totodată, excesul de zahăr poate cauza dezechilibre în flora intestinală, favorizând creșterea bacteriilor dăunătoare și generând disconfort abdominal, balonare și fermentație excesivă. Alegerea unor opțiuni alimentare mai ușor de digerat, cu un conținut moderat de grăsimi și zahăr, ajută la menținerea sănătății digestive, evitând disconfortul și contribuind la un tranzit intestinal mai eficient.

III. Alte sfaturi pentru a evita problemele digestive

În primul rând, consumul adecvat de apă joacă un rol crucial în menținerea sănătății digestive. Asigurarea unei hidratări adecvate ajută la facilitarea procesului digestiv și previne constipația.

Mai mult de atât, este important să respectăm pauzele între mese, să oferim sistemului digestiv timpul necesar pentru a procesa alimentele. Consumul de mâncare în porții mici și frecvente în locul unei mese copioase, reduce presiunea asupra stomacului și îmbunătățește eficiența digestiei. Această abordare poate preveni senzațiile de plenitudine exagerată și disconfortul abdominal.

Integrarea activității fizice în rutina zilnică reprezintă un alt factor crucial pentru menținerea sănătății digestive în timpul sărbătorilor. Sportul stimulează motilitatea intestinală și accelerează procesul de digestie, reducând riscul de balonare și disconfort. O plimbare relaxantă după masă poate avea beneficii semnificative asupra procesului digestiv.

Concluzii

În concluzie, mesele de sărbători sunt ocazii speciale de a celebra, împărtășind bucuria și tradițiile cu cei dragi. Cu toate acestea, este esențial să abordăm aceste momente festive cu echilibru și responsabilitate, atât în alegerile culinare, cât și în cantitățile consumate. Adoptarea unui meniu diversificat, bogat în legume și opțiuni mai ușoare, poate contribui la menținerea sănătății noastre digestive și generale.

Astfel, este important să adoptăm o abordare moderată atât în prepararea, cât și în consumul alimentelor, deoarece, la trecerea dintre ani, cel mai prețios dar pe care îl putem oferi celor dragi este sănătatea noastră.

Dacă vă confruntați cu probleme gastrointestinale, efectuați cât mai curând o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306, pentru un consult de specialitate.

 

Autor: Dr. Mihai Andrei, Medic Primar Gastroenterolog 

Diverticulii reprezintă mici punguțe de mucoasă care se proiectează prin orificii de dimensiuni reduse în peretele colonului. Fenomenul în care apar mai mulți astfel de diverticuli este cunoscut sub numele de diverticuloză, o afecțiune care, de obicei, se manifestă în perioada de vârstă medie, după 40 de ani.

1. Anatomia și fiziologia colonului

Colonul sau intestinul gros este ultima parte a tubului digestiv, continuând intestinul subțire care este sediul principal al absorbției nutrienților. Funcția sa esențială constă în absorbția apei și electroliților din conținutul alimentar digerat, transformând aceste substanțe într-o masă solidă cunoscută sub numele de materii fecale. În procesul de eliminare a reziduurilor solide din organism, intestinul gros joacă un rol crucial. 

Pe lângă această funcție, colonul este implicat și în procesele de fermentație, asistat de microflora bacteriană prezentă la acest nivel. 

Din punct de vedere anatomic, intestinul gros poate fi împărțit în: cec, colon drept, colon transvers, colon stâng, sigmoid și rect. Pereții colonului sunt constituiți din 3 benzi musculare cunoscute sub numele de tenii, care se întind pe întreaga lungime a organului. Acestea prezintă la exterior o serie de emisfere multiple, denumite haustre, reprezentând dilatații create de benzi perpendiculare. Din perspectivă microscopică, structura pereților colonului constă în 4 straturi distincte: mucoasă, submucoasă, musculară și stratul extern, cunoscut sub numele de seroasă.

diverticuloza colonica

Diverticulii colonici sunt mici protruzii asemănătoare unor “pungi” care se formează la nivelul pereților colonului, reprezentând, practic, mici “buzunare” ale acestui organ. Acești diverticuli apar în zone de slăbiciune ale peretelui colonic, sub presiunea exercitată în timpul unor eforturi digestive intense. Presiunea crescută poate surveni în cazul unor contracții musculare intense ale colonului, precum cele întâlnite în timpul unei digestii dificile. De asemenea, presiunea se accentuează în situații de constipație când materiile fecale devin dense, stagnează și se acumulează în intestinul gros.

Diverticulii pot să apară în orice segment al colonului și al tubului digestiv, dar se formează cel mai des în ultimele porțiuni, colonul stâng și sigmoid, unde intestinul gros are un diametru mai mic, iar materiile fecale au, teoretic, consistența cea mai mare.

2. Cauzele diverticulozei colonice

Diverticuloza colonică este o afecțiune comună în rândul populației generale, principala sa cauză cunoscută fiind o dietă săracă în fibre. Rolul esențial al fibrelor alimentare în menținerea unui tranzit intestinal normal devine evident în era dietelor moderne predominant bazate pe alimente procesate. Aceste diete, adesea deficitare în fibre sănătoase, contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru un tranzit intestinal încetinit, ceea ce facilitează formarea diverticulilor.

Factorii genetici pot avea rol în apariția diverticulozei colonice. Astfel, persoanele care au rude cunoscute cu această afecțiune, prezintă un risc mai mare de a avea sau de a dezvolta în timp această boală. 

Fumatul și consumul de medicamente din clasa antiinflamatoarelor nonsteroidiene, corticosteroizii sau opioidele cresc riscul de apariție a complicațiilor.

3. Simptome

Pacienții cu diverticuli colici sunt în cea mai mare parte asimptomatici, existând posibilitatea ca afecțiunea să nu se manifeste niciodată pe parcursul vieții. De aceea, în majoritatea cazurilor, această condiție este descoperită întâmplător în timpul unei colonoscopii de screening sau efectuate din alte motive medicale. Uneori pot apărea dureri ușoare și disconfort abdominal. În cazul în care durerea devine intensă, poate indica inflamația unui diverticul, numită diverticulită acută. 

Această inflamație poate fi rezultatul unor leziuni la nivelul mucoasei din interiorul diverticulului sau a unei infecții în această zonă. Diverticulita acută reprezintă una dintre complicațiile serioase ale bolii diverticulare. În plus față de dureri, tabloul clinic poate include simptome precum: febră și frisoane, greață, vărsături și tulburări de tranzit intestinal. În aceste circumstanțe este imperativ ca pacientul să caute imediat ajutorul unui medic specialist.

Dacă nu este tratată corespunzător, diverticulita acută poate evolua în complicații grave, cum ar fi formarea de abcese, apariția de fistule (comunicări anormale între diferite segmente ale tubului digestiv sau între colon și alte organe) și perforație cu peritonită secundară (ruptura peretelui diverticulului și scurgerea materiilor fecale în cavitatea abdominală, determinând inflamație și infecție severe). Toate aceste complicații reprezintă amenințări serioase la adresa vieții, ceea ce subliniază importanța consultării unui medic specialist în timp util.

Dat fiind faptul că existe porțiuni de intestin cu perete mai subțire al diverticulilor, vasele de sânge sunt mai vulnerabile și cresc riscul de sângerare în aceste zone, generând astfel o altă posibilă complicație. Sângerarea poate să se manifeste sub formă de sânge proaspăt sau parțial amestecat cu materii fecale. Este esențial să se solicite în mod urgent consultația medicului specialist în astfel de situații.

4. Prevenția diverticulozei colonice

O abordare eficientă în prevenirea și gestionarea bolilor intestinale cum ar fi diverticuloza colonică, implică adoptarea unui stil de viață echilibrat și o dietă bogată în principii nutritive. Asigurarea unui aport adecvat de fibre și lichide și o dietă echilibrată, în special bogată în fibre, contribuie la menținerea unui tranzit intestinal regulat. Acest aspect este esențial pentru reducerea contracțiilor și presiunii la nivelul colonului, factori predispozanți în apariția diverticulilor. 

Concluzii 

Abordarea preventivă și gestionarea atentă a diverticulozei colonice joacă un rol crucial în menținerea sănătății intestinale. Adoptarea unui stil de viață echilibrat care să includă o dietă bogată în fibre și o hidratare adecvată se dovedește a fi un pilon solid în prevenirea apariției diverticulilor și în reducerea riscului de complicații. Educația continuă privind importanța alimentației sănătoase și a stilului de viață activ poate contribui semnificativ la gestionarea acestei afecțiuni. Monitorizarea simptomelor și consultarea regulată a medicului sunt, de asemenea, esențiale pentru depistarea precoce a oricăror probleme și pentru implementarea tratamentului adecvat. 

Dacă identificați simptome specifice acestei afecțiuni sau aveți alte probleme care țin de sănătatea intestinală nu amânați consultul de specialitate și efectuați cât mai curând o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306!