Categorie: Hepatologie

Autor: Dr. Oana Plotogea, Medic Specialist Gastroenterolog

Hepatita A, cunoscută și sub denumirea de “boala mâinilor murdare”, este o afecțiune auto-limitată, ceea ce înseamnă că nu duce la infecții cronice.

Hepatita A are tendința de a apărea sub formă de epidemii din cauza modului său de transmitere. Aproximativ 1 din 3 persoane are anticorpi împotriva virusului hepatic A, ceea ce indică faptul că au fost expuse la virus, însă majoritatea nu au dezvoltat simptome specifice.

1. Ce este hepatita A?

Hepatita A reprezintă o problemă de sănătate publică, răspândită la nivel mondial şi îndeosebi în ţările subdezvoltate, cu statut socioeconomic scăzut şi condiţii precare de igienă. Este o boală infecţioasă a ficatului, cu transmitere interumană, caracterizată prin inflamarea ficatului ca urmare a infectării cu virusul hepatitic A (VHA). Acest virus se răspândește prin consumul de apă sau alimente contaminate cu materii fecale ale unei persoane infectate.

2. Căi de transmitere a virusului hepatitic A

Virusul hepatitic A se transmite pe cale fecal-orală, mai precis prin intermediul salivei, a materiilor fecale, a mâinilor murdare, a alimentelor şi a apei contaminate. De asemenea, transmiterea virusului se realizează cu precădere în colectivităţile de copii, la indivizii instituţionalizaţi şi între membrii aceleiaşi familii, unde contactul interuman este apropiat. 

Ȋn plus, a fost citată în literatura de specialitate în cazuri mai rare, cu transmitere a virusului pe cale sexuală (în comunităţile de homosexuali) sau parenterală prin produse sangvine (de exemplu, transfuzii de sânge) sau injecţii contaminate (de exemplu, la pacienţii care utilizează droguri). 

3. Simptomele hepatitei A

Hepatita A este o infecţie acută ce nu prezintă risc de cronicizare aşa cum se întâmplă în hepatitele cu virusurile hepatitice B şi C.

De cele mai multe ori, infecţia cu virusul hepatitic A este asimptomatică sau autolimitată cu simptome digestive uşoare şi generale nespecifice, cum ar fi: 

• greaţă;
• vărsături;
• diaree;
• durere sau disconfort abdominal în hipocondrul drept;
• scăderea apetitului alimentar;
• dureri musculare;
• febră. 

De asemenea, pacienţii pot dezvolta:

• icter sclero-tegumentar; 
• scaune deschise la culoare (acolice);
• urină închisă la culoare (hipercromă), perioadă în timpul căreia excreţia prin fecale este ridicată, iar nivelul de contagiozitate înalt. 

Manifestările extrahepatice sunt întâlnite în cazuri excepţionale şi constau în: 

• pancreatită;
• injurie renală acută;
• pneumonie;
• pericardită;
• colecistită acută etc. 

Formele asimptomatice sau uşoare se întâlnesc la copii şi adolescenţi, iar formele mai severe care pot necesita spitalizare se întâlnesc la adulţii cu comorbidităţi şi la vârstnici. Decesul determinat de hepatita acută fulminantă cu virusul hepatitic A apare în mai puţin de 1% din cazurile infectate. 

Perioada de incubaţie, până la apariţia simptomelor, este cuprinsă între 2 şi 4 săptămâni. Durata bolii variază de la câteva zile la 2 săptămâni, iar revenirea completă după boală se face în mai puţin de 2 luni.

4. Factori de risc pentru infecția cu virusul hepatic A

Factorii de risc în transmiterea virusului hepatitic A sunt: 

• igiena deficitară; 
• sursele nesigure de apă;
• alimentele contaminate;
• călătoriile în zone endemice. 

Persoanele aflate în categoria pacienţilor cu risc pentru contactarea infecţiei sunt copiii, persoanele care lucrează în colectivităţi, persoanele instituţionalizate, homosexualii, persoanele care consumă droguri etc.

5. Cum prevenim infecţia cu hepatita A?

 

Infecţia cu virusul hepatitic A poate fi prevenită prin respectarea regulilor de igienă: spălat corect pe mâini înainte de masă şi după ce am mers la toaletă, consumul de apă şi alimente din surse sigure. 

De asemenea, prevenţia se poate realiza prin vaccinare, cu vaccin inactiv, administrat intramuscular. Prevenţia se mai poate realiza prin administrarea de imunoglobulină G specifică, care oferă protecţie de scurtă durată, fiind indicată de obicei după expunerea la virus. Vaccinul pentru prevenţia hepatitei A se recomandă în mod special persoanelor aflate în categoria de risc: pacienţii cu HIV sau boli hepatice cronice, pacienţii imunocompromişi, gravidele, persoanele care plănuiesc să călătorească în zone endemice etc.

 

7. Tratamentul hepatitei cu virus A

Tratamentul hepatitei cu virus A este simptomatic, neexistând medicație specifică. Ȋntrucât prognosticul în hepatita A este excelent, recomandările sunt generale şi constau în: odihnă, hidratare corespunzătoare și evitarea medicamentelor toxice hepatice pe perioada bolii (de exemplu, Paracetamol).

Concluzii și Recomandări

Spre deosebire de alte tipuri de hepatită virală, hepatita A nu provoacă leziuni hepatice pe termen lung și nu devine o infecție cronică.

În cazuri rare, hepatita A poate provoca o pierdere bruscă a funcției hepatice, în special la adulții în vârstă sau la persoanele cu boli hepatice cronice. Insuficiența hepatică acută necesită spitalizare pentru monitorizare și tratament. Unele persoane care se confruntă cu această afecțiune pot avea nevoie de un transplant de ficat.

Dacă identificați simptome specifice infecției cu virusul hepatic A și ați călătorit recent într-o țară în care acest virus este frecvent, ați fost recent în contact strâns cu cineva cu hepatită A, aveți o tulburare de coagulare a sângelui, cum ar fi hemofilia sau alți factori de risc menționați anterior, nu întârziați în a efectua un consult hepatologic de specialitate. 

Pentru evitarea complicațiilor și managementul corect al afecțiunii, vă recomandăm să efectuați o programare la unul dintre  specialiștii noștri, într-una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), atât prin intermediul platformei online, cât și prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica Adriana-Stana, Medic Specialist Gastroenterolog

Hepatita autoimună survine atunci când sistemul imunitar al organismului, responsabil de combaterea infecțiilor, atacă propriile celule hepatice, procesul declanșând inflamația, umflarea și deteriorarea ficatului.

Ficatul este situat sub coaste, în partea dreaptă a abdomenului. Funcția sa principală constă în procesarea nutrienților alimentari, producerea bilei necesare pentru digestia alimentelor și stocarea zahărului pe care corpul îl utilizează ca sursă de energie. 

Acest tip de hepatită reprezintă o formă mai puțin întâlnită, care, conform estimărilor, afectează 10-17 persoane din 100.000 în Europa. Totodată, este de 3-4 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, fiind diagnosticată, de obicei în jurul vârstei de 45 de ani. Statisticile arată că 30-50% dintre pacienții care se confruntă cu hepatită autoimună au și alte boli autoimune asociate în organism, precum tiroidită Hashimoto (tiroidită autoimună), artrită reumatoidă, colită ulcerativă sau chiar diabet de tip 1.

1. Ce este hepatita autoimună?

Hepatita autoimună este o boală cronică de etiologie necunoscută în care sistemul imun al organismului atacă celulele ficatului și provoacă inflamație. Fiind o patologie cronică, odată instalată, durează și necesită tratament toată viața. Depistată precoce, poate fi ținută sub control prin medicație specifică imunosupresoare. În caz contrar, poate duce la ciroză hepatică și, în final, la insuficiență hepatică.

Sunt două tipuri principale de hepatită autoimună, clasificare făcută în funcție de autoanticorpii prezenți în sângele pacientului care atacă celulele hepatice:

A) Tipul I: este cel mai frecvent, apare predominant la femeile tinere și se asociază, de obicei, cu alte boli autoimune (boli inflamatorii intestinale, artrită reumatoidă, Sindrom Sjogren, boală Celiacă, tiroidita Hashimoto, anemie hemolitică);

B) Tipul II: apare mai rar, la orice vârstă, dar predominant la copiii până în 14 ani.

Pe lângă asocierile cu alte boli autoimune, hepatita autoimună se suprapune frecvent cu alte boli autoimune ale ficatului, precum colangita sclerozantă și colangita biliară primitivă. De aceea, este importantă excluderea inițială a acestora și monitorizarea funcției hepatice pe parcursul bolii, fiind necesară schimbarea tratamentului în funcție de evoluția bolii. 

În ceea ce privește cauzele dezvoltării bolii, în momentul de față nu există o lămurire în acest sens. O teorie pentru patogeneza hepatitei autoimune sugerează că boala ar putea fi cauzată de interacțiunea unor factori externi (triggeri din mediu – infecții cu virusuri sau bacterii, anumite medicamente) și predispoziția genetică a individului.

 2. Factori de risc

Deși cauza exactă a acestei afecțiuni este încă necunoscută, există anumiți factori de risc care pot crește probabilitatea dezvoltării hepatitei autoimune: 

• Sexul feminin – boala este mai frecventă la femei;
• Istoricul infecțios personal;
• Predispoziția genetică (cazuri de boli autoimune în familie, mai ales la rude de gradul I);
• Anumite medicamente – Minocyclina, Nitrofurantoin, Hydralazina, Methyldopa, statine, fenofibrate, Interferon, Infliximab, Etanercept. 

Înțelegerea acestor factori de risc poate contribui la diagnosticarea corectă și la elaborarea unei scheme de tratament precoce împotriva hepatitei autoimune, oferind astfel un suport vital pacienților care prezintă această afecțiune hepatică complexă.

3. Semne și simptome ale hepatitei autoimune

Semnele și simptomele hepatitei autoimune sunt similare cu cele întâlnite în cazul altor forme de hepatită. În stadii incipiente pacienții sunt frecvent asimptomatici. Cu toate acestea, atunci când apar, ele pot varia de la o persoană la alta, de la simptome ușoare la unele de gravitate crescută în stadii avansate ale bolii și anume:

• Oboseală;
• Disconfort în hipocondrul drept; 
• Inapetență;
• Dureri articulare;
• Icter sclero-tegumentar – colorația galbenă a pielii și sclerelor; 
• Hepatomegalie – ficat mărit;
• Erupții la nivelul pielii – rash tegumentar;
• Rar greață și vărsături;
• Tulburări de menstruație la femei;
• Dacă se complică cu ciroză hepatică – apar toate semnele și simptomele acestei patologii.

4. Diagnostic

Diagnosticul hepatitei autoimune se realizează etapizat, analizele specifice nefiind efectuate de rutină. Ca în orice situație medicală, este necesară o anamneză care să identifice dacă pacientul consumă alcool în mod constant, dacă ia tratamente cronice cu medicamente considerate a fi declanșatori pentru hepatita autoimună, dacă are alte boli autoimune asociate sau are rude cu boli autoimune. 

De asemenea, examenul clinic este important deoarece poate pune în evidență semne ale afectării hepatice. Următorii pași constau în efectuarea unor investigații de sânge, imagistice și invazive care să susțină diagnosticul:

• Analize de sânge:

– uzuale (hemoleucogramă, teste hepatice uzuale, funcție renală, probe inflamatorii, sideremie, feritină, glicemie, lipidogramă, funcție tiroidiană, teste de coagulare a sângelui, proteine totale, albumină, electroliți);

– teste de hepatită A, B, C – pentru excluderea acestora;

– imunogramă completă, autoanticorpi specifici pentru hepatită autoimună;

– uneori sunt necesare și alte analize specifice care să excludă alte patologii rare, stabilite de medicul curant;

• Ecografie abdominală;
• Elastografie hepatică / fibroscan / fibromax – teste care măsoară gradul de fibroză a ficatului;
• RMN cu secvență colangio – poate fi necesar dacă se pune problema de suprapunere cu patologie autoimună a căilor biliare;
• Puncție biopsie hepatică – prelevarea unor probe mici de țesut hepatic cu ajutorul unui ac pentru examen histopatologic.

5. Tratamentul hepatitei autoimune

 

Hepatita autoimună nu se poate vindeca medical. Scopul tratamentului este de a încetini sau a opri atacul propriului sistem imun asupra celulelor hepatice și de a diminua ritmul progresiei bolii. Pentru o eficiență maximă este importantă începerea tratamentului în stadiul incipient al afecțiunii. Medicamentele folosite sunt substanțe care suprimă sistemul imunitar (imunosupresoare). Unele (corticosteroizii) sunt administrate inițial în doze mari și, ulterior, în scădere progresivă, din cauza efectelor adverse posibile. Altele sunt administrate pentru întreținere, pe termen lung, de obicei toată viața. 

Dacă tratamentul nu reușește să întrerupă progresia bolii și se ajunge la fibroză hepatică (ciroză), singura variantă de tratament este transplantul hepatic. 

6. Recomandări 

Adoptarea unui stil de viață sănătos poate juca un rol important în gestionarea hepatitei autoimune și reducerea progresiei bolii:

• Evitarea consumului de alcool, grăsimi, prăjeli, zaharuri în exces, produse care conțin aditivi alimentari;
• Menținerea unei greutăți corporale corespunzătoare;
• Consumul de alimente sănătoase bogate în fibre, vitamine și minerale;
• Hidratare corespunzătoare și mișcare / sport în limita toleranței.

Concluzii

Respectarea tratamentului prescris de medic și efectuarea controalelor regulate cu scopul monitorizării progresiei bolii și intervenției timpurii în cazul apariției unor complicații sunt foarte importante pentru gestionarea corectă a acestei boli autoimune. Așadar, adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și respectarea planului de tratament, pot contribui în mare măsură la menținerea sănătății hepatice și la îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de hepatită autoimună.

Pentru persoanele care prezintă semne și simptome specifice acestei boli, amintite anterior, recomandăm efectuarea unui consult de specialitate în una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) cât mai curând posibil. 

Consultul hepatologic este necesar pentru obținerea unui diagnostic precis și pentru inițierea unui plan de tratament adecvat. 

Puteți efectua programarea prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Articol scris de Dr. Bianca Elena Istratie, Medic Specialist Gastroenterolog.

In urma mai multor studii, specialistii in domeniu au estimat ca steatoza hepatica, cunoscuta si sub numele de boala ficatului gras, afecteaza intre 20 si 30% din populatia Europei si a Statelor Unite. Majoritatea celor ce se confrunta cu acesta afectiune este asimptomatica. De cele mai multe ori, diagnosticul este pus intamplator in urma efectuarii unei ecografii abdominale de rutina.

1. Ce este ficatul gras

Ficatul gras sau steatoza hepatica este o afectiune caracterizata prin acumularea de grasime in celulele ficatului, denumite hepatocite, acumulare care depaseste 5% din greutatea acestuia. 

Atunci cand steatoza hepatica este insotita de cresterea enzimelor hepatice, analize care arata inflamatie hepatica, apare asa-numita steatohepatita. In timp, steatohepatita poate evolua catre fibroza si apoi ciroza hepatica. Din pacate, in jur de 8-20% dintre pacientii cu steatohepatita dezvolta in timp ciroza hepatica, crescand astfel riscul de aparitie al cancerului hepatic (hepatocarcinomului).

2. Evolutia steatozei hepatice

Steatoza hepatica evolueaza dupa urmatoarele etape:

– Steatoza hepatica simpla – caracterizata prin acumularea de grasimi in hepatocite, fara inflamatie sau fibroza. Pacientii cu steatoza hepatica simpla sunt asimptomatici si se descopera intamplator in urma unei investigatii imagistice precum ecografia abdominala, tomografia sau RMN-ul abdominal

– Steatohepatita, alcoolica sau non-alcoolica – asociaza in plus acumularea de celule inflamatorii in tesutul hepatic si poate aparea in contextul consumului de alcool (forma alcoolica) sau in absenta acestuia (forma non-alcoolica). Pacientii pot avea simptome precum oboseala sau disconfort abdominal.

– Fibroza hepatica – persistenta inflamatiei duce la distrugerea hepatocitelor si cicatrizarea tesutului hepatic.

– Ciroza hepatica –  Pe masura ce se extinde fibroza hepatica, apare ciroza hepatica, care este ireversibila si se poate solda cu pierderea functiei hepatice si aparitia cancerului de ficat.

3. Cauzele ficatului gras

Aceasta afectiune poate aparea din mai multe motive, iar cele mai frecvente cauze fiind:

– Consumul excesiv de alcool – aceasta poate duce la dezvoltarea bolii hepatice alcoolice si a cirozei;

– Obezitatea – persoanele supraponderale sau obeze sunt mai predispuse la dezvoltarea ficatului gras; excesul de grasime corporala poate cauza rezistenta la insulina, situatie care duce la incarcarea suplimentara a hepatocitelor cu grasimi;

– Sindromul metabolic – cuprinde pacientii cu obezitate, rezistenta la insulina, tensiunea arteriala ridicata, nivelurile ridicate de trigliceride si colesterol in sange si diabet zaharat, toate aceste afectiuni ducand dezvoltarea ficatului gras;

– Diabetul zaharat – persoanele cu diabet zaharat de tip 2 sunt mai predispuse la dezvoltarea ficatului gras din cauza rezistentei la insulina;

– Anumite medicamente – unele medicamente, cum ar fi corticosteroizii, tamoxifenul si metotrexatul pot duce la acumularea de grasime in ficat;

– Factori genetici – exista anumite mutatii genetice care pot creste riscul de dezvoltare a ficatului gras;

– Malnutritia –  o dieta bogata in grasimi si carbohidrati si lipsita de nutrienti esentiali poate creste riscul de dezvoltare a ficatului gras.

4. Simptomele steatozei hepatice

De obicei, boala ficatului gras este asimptomatica pana cand evolueaza catre ciroza hepatica. In faza de steatoza simpla sau stetohepatita, arareori pot aparea disconfort in partea superioara dreapta a abdomenului si oboseala. In faza de ciroza hepatica pot aparea de la oboseala, picioare umflate, abdomen marit de volum, ingalbenirea pielii pana la scaune melenice sau cu sange si coma hepatica.

5. Diagnosticarea ficatului gras

Diagnosticul de ficat gras sau steatoza hepatica poate fi stabilit prin efectuarea unei ecografii abdominale, dar exista si alte metode imagistice, precum CT-ul si RMN-ul. 

Pentru a evalua fibroza hepatice, exista metode neinvazive precum elastografia prin pointShearWave si Fibroscanul, care masoara elasticitatea tesutului hepatic si gradul de incarcare cu grasime. Aceste metode sunt rapide si nedureroase, constand in transmiterea unei vibratii de frecventa joasa in ficat cu ajutorul unei sonde aplicate pe suprafata corpului si calculeaza duritatea ficatului in unitatea de masura kilopascal (kPa).

Fibromaxul este o alta metoda neinvaziva de evaluare a fibrozei hepatice care se realizeaza prin analiza de laborator a unei probe de sange. Aceasta analiza ofera informatii despre gradul de incarcare grasa a ficatului, precum si despre gradul de inflamatie si fibroza, prin masurarea unor parametri serici.

Pentru evaluarea completa a unui pacient descoperit cu steatoza hepatica in urma efectuarii unei ecografii abdominale, sunt necesare teste de sange care arata daca exista inflamatie hepatica si care verifica functia de sinteza a ficatului. In plus, se recomanda testarea de screening pentru infectia cu virusurile hepatitice B si C.

6. Tratarea steatozei hepatice

Tratamentul pentru ficatul gras implica modificari ale stilului de viata si ale dietei, impreuna cu tratamentul medicamentos daca este necesar. Cateva sfaturi pentru tratarea ficatului gras:

– Pierderea in greutate: Tratamentul principal consta in reducerea in greutate, cu 0,5-1 kg pe saptamana la pacientii obezi sau supraponderali, si o activitate fizica constanta. O scadere rapida in greutate poate duce la o agravare a steatozei hepatice, de aceea este importanta o abordare graduala.

– Evitarea consumului de alcool: Este o masura importanta deoarece alcoolul este un factor de risc major pentru dezvoltarea afectiunii. Cand ficatul gras este cauzat de consumul excesiv de alcool, cel mai important pas in tratament este abstinenta totala. In multe cazuri, acest lucru poate duce la imbunatatirea starii pacientului si la reducerea riscului de a dezvolta boli hepatice mai severe, cum ar fi hepatita alcoolica sau ciroza alcoolica.

– Vitamina E: O optiune de tratament pentru pacientii cu steatoza hepatica este vitamina E (alfa tocoferol), care are proprietati antioxidante si poate reduce stresul oxidativ. Aceasta poate fi utila mai ales in cazul pacientilor cu fibroza severa. Pentru pacientii non-diabetici, se recomanda o doza zilnica de 400 mg. Este important de retinut ca exista studii care au aratat o crestere a mortalitatii de orice cauza la doze mai mari de 400 mg/zi.

– Tratament medicamentos: Pioglitazona și rosuglitazona sunt medicamente care cresc sensibilitatea la insulina si sunt utilizate in tratamentul diabetului zaharat. Cu toate acestea, ele au, de asemenea, efecte benefice în tratamentul steatozei hepatice și a steatohepatitei.

Persoanele cu steatoza hepatica prezinta un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare, prin urmare este crucial sa se trateze factorii de risc asociati, cum ar fi diabetul si dislipidemia.

7. Dieta in boala ficatului gras

Pentru a trata steatoza hepatica, pacientii ar trebui sa adopte o dieta bogata in acizi mononesaturati, precum cea mediteraneana, evitand alimentele procesate si carbohidratii cu indice glicemic mare, grasimile saturate de origine animala si inlocuindu-le cu grasimi nesaturate de origine vegetala.

Este important sa se consume legume si fructe proaspete pentru a reduce nivelul de grasimi din sange, iar carbohidratii ar trebui sa provina din surse precum cereale integrale cu indice glicemic scazut si leguminoase.

Proteinele ar trebui sa fie din surse cum ar fi peste si carne de pui, branzeturi cu mai putin de 30% grasime si leguminoase.

Uleiurile recomandate includ uleiul de masline si uleiul de peste, care contine acizi grasi Omega-3 si ajuta la reducerea nivelului de trigliceride din sange.

In plus, se recomanda consumul de nuci si seminte crude, cum ar fi migdalele, fisticul, semintele de dovleac si caju, de cateva ori pe saptamana.

Concluzii

Boala ficatului gras sau steatoza hepatica poate fi considerata un semnal de alarma timpuriu, care indica necesitatea adoptarii unor masuri pentru a preveni dezvoltarea unor afectiuni hepatice grave, precum ciroza sau cancerul hepatic. Chiar daca nu prezentati simptome sau probleme ale functiei hepatice in prezent, este esential sa intreprindeti actiuni de preventie prin adoptarea unui stil de viata sanatos, incluzand alimentatie echilibrata, exercitii fizice regulate si limitarea consumului de alcool. 

Consultarea medicului specialist, monitorizarea si urmarea unui tratament adecvat sunt, de asemenea,  esentiale in gestionarea afectiunii de ficat.  Pentru a beneficia de evaluarea corecta a stadiului afectiunii si a factorilor de risc si pentru a preveni aparitia unor complicatii, va recomandam sa va programati la una dintre clinicile DigestMed (DigestMed Aviatiei sau DigestMed Militari), prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numarul 021.9306.