Etichetă: osteoporoza

Autor: Dr. Anghel Gabriela, Medic Specialist Endocrinolog

Menopauza este un fenomen fiziologic perfect normal în viața femeilor, caracterizată de încetarea ciclului menstrual. Acest proces se declanșează în jurul vârstei de 50 de ani ca urmare a schimbărilor hormonale majore care au loc în organismul femeii pe măsură ce înaintează în vârstă.

Pe măsură ce se apropie menopauza, ovarul scade producția de ovule, sub influența reducerii nivelelor de estrogeni și progesteron, care sunt principalii hormoni reglatori ai ciclului menstrual.

1. Generalități

Menopauza se poate instala fie natural, fie artificial prin îndepărtarea ovarelor (ovarectomie bilaterală), necesară în anumite afecțiuni ginecologice sau oncologice.

Dacă menopauza apare prea devreme, adică înainte de 45 ani, vorbim de menopauză precoce, iar înainte de 40 ani vorbim de insuficiență ovariană premature. Ambele situații trebuie investigate de endocrinolog și ginecolog. Nici o menopauză târzie (după 55 ani) nu este de dorit, din cauza riscului crescut de cancer mamar și endometrial.

2. Simptome și consecințe ale menopauzei asupra sistemului endocrin

Menopauza este precedată de perioada de premenopauză care durează aproximativ 5 ani. În această fază de tranziție, ciclurile menstruale devin neregulate, durata dintre sângerări se prelungește sau, dimpotrivă, se scurtează, iar femeile pot experimenta o varietate de simptome precum:

• bufeuri – diagnosticul diferențial al bufeurilor trebuie realizat cu atenție, având în vedere posibilitatea existenței altor afecțiuni precum sindromul carcinoid (tumori neuroendocrine), feocromocitom (exces de catecolamine), hipertiroidism sau chiar cancer;
•  tulburări de somn;
•  schimbări de dispoziție;
•  uscăciune vaginală.

În plus, menopauza poate fi însoțită si de alte simptome precum: sindromul picioarelor neliniștite, dureri articulare, iritabilitate, dispoziție depresivă, anxietate și apnee în somn. Toate acestea pot afecta calitatea vieții femeilor în această perioadă.

3. Osteoporoza și riscul de fracturi osoase

Estrogenii joacă un rol foarte important în menținerea densității minerale osoase, de aceea declinul masei osoase se petrece atunci când hormonii sexuali feminini scad. Aportul de vitamina D, calciu și evaluarea prin osteodensitometrie (DXA) se recomandă tuturor femeilor în această perioadă, aceasta din urmă la circa 15 ani de la oprirea menstruațiilor sau chiar mai devreme, la femeile cu fracturi, cu istoric familial de fractură de șold sau alte cauze de osteoporoză secundară.

4. Modificări ale metabolismului, compoziției corporale și distribuției grăsimii, creșterea în greutate

În perioada de perimenopauză, femeile pot întâmpina diverse probleme legate de greutate și aspectul fizic. O creștere a adipozității, în special în zona abdominală, este adesea observată. De asemenea, scăderea nivelului de estrogeni poate duce la pierderea fermității sânilor și la apariția vergeturilor albe-sidefii.

Aspectul pielii poate suferi modificări odată cu apariția ridurilor fine în special în jurul ochilor și edemelor palpebrale. Femeile pot simți și oboseală accentuată, iar senzația de balonare poate fi de asemenea întâlnită în această perioadă.

Explicația creșterii ponderale o constituie scăderea ratei metabolismului bazal, scăderea estrogenilor cu redistribuția grăsimii pe model masculin (în jurul burții), dar și creșterea aportului de glucide și lipide în context de sedentarism.

5. Menopauza și tulburările sexuale asociate

Ca urmare a scăderii nivelului de estrogeni, apare atrofia vulvo-vaginală, însoţită de uscăciune vaginală şi dispareunie (jenă / durere la contact sexual), incontinenţă urinară la efort de tuse, strănut, râs (în special femeile care au avut mai multe naşteri pe cale vaginală), infecții de tract urinar, micoze.

În astfel de cazuri, tratamentul local cu estrogeni sub formă de cremă, gel sau inel vaginal sau preparatele cu DHEA vaginal, reprezintă opțiuni eficiente pentru a face față acestor neplăceri. Variantele indicate mai sus ajută la revitalizarea și hidratarea țesuturilor vaginale, ameliorând simptomele atrofiei vulvo-vaginale și îmbunătățind confortul și satisfacția sexuală.

6. Evaluarea hormonală în menopauză

Când ne confruntăm cu dereglări menstruale este obligatorie excluderea unei sarcini, dar și a hiperprolactinemiei și  hipo/-hipertiroidie. Sarcina se exclude printr-un test de sarcină efectuat la domiciliu sau prin analiza de sânge (beta-hCG). Endocrinologul va testa și nivelul prolactinei serice (eventual și prolactina serică după precipitare cu PEG), cât și TSH și freeT4 pentru a verifica funcția tiroidiană.

Dinamica hormonală în perioada menopauzei implică creșterea nivelului de FSH în a 3-a zi a ciclului menstrual, împreună cu scăderea nivelului de estradiol, AMH și inhibina B. Nivelul crescut de FSH și nivelul scăzut de estradiol, poate indica intrarea în menopauză. Cu toate acestea, rezultatele analizelor pot reveni la valorile normale specifice ciclului menstrual al femeilor fertile.

Prin urmare, pentru a diagnostica menopauza în mod precis, este necesar să avem două măsurători ale FSH-ului de peste 40 mUI/mL, obținute în luni diferite. Aceasta ne ajută să avem o perspectivă completă și să confirmăm diagnosticul de menopauză cu încredere.

Ciclul menstrual are 3 faze:

1. faza foliculară care are o durată variabilă;
2. ovulatia;
3. faza luteală care are o durată fixă, de 14 zile.

În perimenopauză perioada foliculară se scurtează, ceea ce determină cicluri menstruale mai scurte (de 28 / 26 / 24 zile sau chiar mai puțin). Pot apărea și perioade de amenoree din cauza ciclurilor anovulatorii, când ovulația nu se produce. Cu toate acestea, ovarul continuă să producă testosteron, în timp ce producția de estrogeni și progesteron scade. Acest dezechilibru hormonal poate cauza apariția firelor de păr nedorite (hirsutism ușor).

7. Indicațiile tratamentului endocrinologic în menopauză

Decizia de a trata sau nu simptomele menopauzei se bazează pe mai mulți factori:

• adresabilitatea (doar 25% dintre femeile care se confruntă cu bufeuri apelează la medic);
• severitatea simptomatologiei;
• modul în care acestea perturbă activitățile de rutină ale femeii;
• vârsta;
• contraindicațiile terapiei.

8. Terapia hormonală de substituție (THS) – pe cine tratăm și pe cine nu?

Terapia se adresează femeilor sub 60 ani, la maxim 5 ani de la oprirea menstrelor. Aproximativ 85% dintre femei se confruntă cu bufeuri în perimenopauză, acestea fiind principalul simptom pentru care avem indicaţie de tratament de substituţie hormonală.

Terapia de substituţie se face cu:

• hormoni estrogeni la femeile care nu au uter (histerectomie totală sau subtotală);
• hormoni estrogeni și progesteron la pacientele cu uter intact, pentru a preveni hiperplazia endometrială.

Contraindicaţiile terapiei:

• istoric de cancer mamar;
• boală coronariană ischemică;
• TVP (tromboză venoasă profundă);
• TEP (trombembolism pulmonar);
• AVC (accident vascular cerebral) în antecedente;
• boală hepatică activă;
• sângerare vaginală neinvestigată;
• AIT (accident ischemic tranzitoriu);
• cancer endometrial.

Pentru a exclude formele de cancer hormono-dependente, înainte de administrarea tratamentului cu estro-progestativ, sunt obligatorii următoarele analize: mamografia bilaterală, examenul Babeș-Papanicolau și examenul ginecologic.

9. Alte opțiuni de tratament pentru simptomele menopauzei

Fitoestrogenii (estrogenii din plante) sunt o alternativă de tratament pentru femeile la care terapia hormonală de substituție nu se pretează, pentru ameliorarea bufeurilor sau a celorlalte simptome asociate.

10. Riscul cardio-vascular

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de morbiditate și mortalitate în majoritatea țărilor, inclusiv în România. Estrogenii au un efect protectiv cardio-vascular, dar după menopauză acest efect dispare, crescând riscul de probleme cardiovasculare. Acestea apar prin alterarea profilului lipidic (crește colesterolul rău LDL – colesterol, scade colesterolul bun HDL – colesterol, hipertrigliceridemie), creșterea acidului uric, hipercoagulabilitate, insulino-rezistență și creștere ponderală.

Din acest motiv, este esențial să acordăm atenție perioadei de perimenopauză în vederea prevenirii acestor probleme. Menținerea greutății corporale normale, aportul adecvat de vitamina D și calciu, activitatea fizică zilnică (30 de minute pe zi), analizele de rutină, menținerea tensiunii arteriale normale, mamografia bilaterală și consultul ginecologic sunt măsuri esențiale pentru sănătatea cardio-vasculară.

Concluzii și Recomandări

Menopauza are un impact profund asupra sistemului endocrin, afectând, în special, producția de hormoni sexuali, estrogeni și progesteron.

Deși menopauza marchează sfârșitul capacității reproductive, este important de subliniat că această etapă nu reprezintă sfârșitul sănătății femeii. Consultarea cu un endocrinolog și adoptarea unui stil de viață sănătos pot ajuta la gestionarea simptomelor menopauzei și la menținerea bunăstării generale.

Efectuează un consult de specialitate în cadrul centrului medical DigestMed, la unul dintre specialiștii noștri, pentru a primi îndrumare în managementul corect al acestei etape firești din viața femeilor. Programează-te prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021 93 06.

Autor: Dr. Gabriela Anghel, Medic Specialist Endocrinolog 

Osteoporoza este un termen derivat din limba greacă care înseamnă „oase poroase”, reprezentând o afecțiune în care densitatea osoasă scade și fragilitatea oaselor crește. În jurul vârstei de 30 de ani, oamenii ating punctul culminant al calității osoase, deoarece în această perioadă există un echilibru perfect între procesele de formare și resorbția osoasă.

Cu toate acestea, pe măsură ce înaintăm în vârstă, la aproximativ 50 de ani în cazul femeilor și 65 de ani în cel al bărbaților, începe să se observe o pierdere semnificativă de masă osoasă. Acest fenomen semnalează fragilitatea crescută a oaselor.

Potrivit cercetărilor, aproximativ 1 din 5 femei și 1 din 3 bărbați vor experimenta cel puțin o fractură osoasă pe parcursul vieții lor. Aceste fracturi pot avea consecințe serioase asupra calității vieții, afectând mobilitatea, independența și provocând dureri intense.

1. Ce este osteoporoza?

Osteoporoza este o boală subdiagnosticată care slăbește oasele, făcându-le fragile și determinând un risc ridicat de fractură la un traumatism minim sau chiar spontan. Această afecțiune se dezvoltă lent, pe parcursul mai multor ani și, cel mai adesea, nu este luată în considerare, decât atunci când o cădere sau un impact brusc provoacă ruperea (fractura) unui os.

Deși un os rupt este adesea primul semn al osteoporozei, unele persoane în vârstă dezvoltă postura caracteristică aplecată, semn care indică nevoia unui consult de specialitate pentru diagnosticare corectă. Poziția aplecată a trunchiului înspre față se datorează fracturii sau tasării oaselor coloanei vertebrale, ceea ce face dificilă susținerea greutății corpului.

2. Categorii de risc

Osteoporoza afectează, în principal, femeile aflate la menopauză. Pentru prevenirea și detectarea timpurie a acestei afecțiuni este recomandat un screening regulat. În cazul femeilor fără alți factori de risc, această investigație se efectuează de la vârsta de 65 de ani, adică aproximativ la 15 ani de la momentul menopauzei, când ciclurile menstruale încetează.

Este important să menționăm că pacientele care au suferit intervenții chirurgicale ginecologice și au ovarele intacte nu intră în menopauză imediat după operație, chiar dacă nu mai au menstruație. Aceasta survine atunci când ovarele nu mai produc hormoni în cantități semnificative. De obicei, femeile observă această schimbare prin aparitia bufeurilor. În această perioadă, nivelul hormonal FSH (hormonul foliculostimulant) crește peste 40 UI/mL, în timp ce nivelul de estradiol este practic nedetectabil.

Deși osteoporoza afectează preponderent femeile, bărbații se pot confrunta cu această boală, de asemenea.

3. Bolile digestive și asocierea cu osteoporoza

Printre cauzele secundare ale osteoporozei, regasim afecțiuni ale sistemului digestiv. Iată câteva exemple importante:

 

– boli inflamatorii intestinale – boala Crohn și colita ulcerativă sunt boli inflamatorii intestinale de cauza autoimuna, ce se diferențiaza prin zona de tub digestiv afectată, tipul de leziuni  și tratament. Bolile inflamatorii intestinale au risc crescut de osteoporoză, în principal din cauza deficitelor de calciu și vitamine liposolubile (vitamina D, vitamina K). In plus, tratamentul cu glucocorticoizi folosit în tratarea bolilor inflamatorii intestinale, va scădea suplimentar calitatea osului. Alți factori de risc includ: malnutriția și subponderea (greutate prea mică pentru înălțimea pacientului).

– alcoolismul – consumul excesiv de alcool pe termen lung poate conduce la osteoporoză. Alcoolul interferează cu metabolismul calciului și al vitaminei D, determinând o scădere a densității osoase.

– boli hepatice cronice – ciroza hepatică și alte hepatite cronice (cu virus B, C sau de cauza autoimuna) în care apare colestaza cu bilirubina de peste 3 ori valoarea normală, sunt însoțite de scăderea masei osoase și de reducerea nivelului vitaminelor liposolubile, afectând densitatea osului.

– transplant hepatic – pacienții care au suferit un transplant hepatic pot prezenta un risc crescut de osteoporoză din cauza terapiei imunosupresoare utilizate. 

– sindroame de malabsorbție și maldigestie – boala celiacă sau intoleranța la gluten (proteina din grâu) se asociază cu densitate minerală osoasă scăzută pe fondul malabsorbției vitaminei D și a calciului seric. Uneori, osteoporoza este singurul indiciu al diagnosticului de boală celiacă! Riscul de a avea osteoporoză este scăzut la pacienții diagnosticați  în adolescență care urmează dieta fără gluten. Menționăm și asocierea de intoleranță la lactoză, ceea ce duce la agravarea deficitului de calciu.

4. Mecanismele fiziopatologice implicate

A) Rolul inflamației cronice în declanșarea osteoporozei în bolile digestive 

Inflamația cronică, cu creșterea interleukinelor IL-1, IL-6 și TNF alfa, determină degradarea osului și este motivul principal de reducere a masei osoase. Osul este un organ viu, care permanent se formează și se resoarbe, motiv pentru care aportul de calciu și vitamina D3 este foarte important. Inflamația cronică dereglează metabolismul sistemului osos, cu scăderea formării osoase și creșterea resorbției acesteia. 

B) Malabsorbția nutrienților și impactul asupra metabolismului osos

În cazul malabsorbției nutrienților, deficitul de calciu și vitamina D poate contribui la dezvoltarea și progresia osteoporozei. Lipsa acestor nutrienți esențiali afectează echilibrul dintre resorbția osoasă (degradarea oaselor) și formarea osoasă. Ca rezultat, oasele devin fragile și predispuse la fracturi.

C) Dezechilibrele hormonale și legătura cu osteoporoza

Flora bacteriană distrusă de antibiotice sau dezechilibrul hormonal din bolile inflamatorii intestinale duc la scăderea nivelului vitaminei K, necesara sintezei osteocalcinei (hormon sintetizat de celulele formatoare de os). În ciroza hepatică este implicat și deficitul de IGF1, dar și scăderea hidroxilării vitaminei D sintetizată în piele sau ingerată, cu scăderea depozitelor de 25 OH vitamina D din ficat.

5. Diagnosticul osteoporozei în bolile digestive

Diagnosticul osteoporozei în bolile digestive implică evaluarea riscului de fractură și evaluarea densității minerale osoase (DMO). Pentru persoanele cu boli digestive, cum ar fi boala Crohn, colita ulcerativă sau sindromul de intestin scurt, există anumite aspecte specifice care trebuie luate în considerare în procesul de diagnostic, precum: densitometria osoasă DXA, istoricul medical, analize de sange, evaluarea factorilor de risc.

Testul de diagnostic în osteoporoză  DXA se recomandă pentru:

– pacienții cu istoric de fracturi vertebrale;

– femeile la post-menopauză;

– bărbații cu vârsta peste 50 ani cu bolile digestive menționate;

– pacienții tratați cu glucocorticoizi timp îndelungat (minim 3 luni de Predinson 7,5 mg/zi sau echivalentul acestei doze);

– pacienții cu hipogonadism (testosteron seric scăzut la bărbați, femeile la postmenopauză).

DXA se repetă la 2-3 ani dacă rezultatele sunt normale. Când rezultatele sunt anormale, medicul endocrinolog stabilește intervalul de monitorizare.

6. Prevenirea și managementul osteoporozei în bolile digestive

Pentru a maximiza sănătatea osoasă, este recomandat să asigurăm un aport adecvat de calciu și vitamina D3 încă din perioada adolescenței. De asemenea, efortul fizic este încurajat, deoarece sistemul musculo-scheletic funcționează într-o interdependență strânsă cu oasele și mușchii susținându-se reciproc.

Fracturile de fragilitate reprezintă fracturi care apar fără un traumatism semnificativ sau chiar în urma unui traumatism minor, cum ar fi o cădere de la același nivel (adică o căzătură din picioare). Pentru a preveni astfel de fracturi, este important să evităm căderile prin eliminarea potențialelor obstacole în casă (cum ar fi covorașele din baie), menținerea unei iluminări adecvate pe timpul nopții (se recomandă utilizarea luminilor de veghe), evitarea ridicării bruște din pat pentru a preveni amețelile și tulburările de echilibru, precum și corectarea oricăror probleme de vedere. Atunci când ridicăm obiecte de la sol, coloana vertebrală este vulnerabilă și este recomandat să ne aplecăm ghemuit, evitând astfel exercitarea unei presiuni excesive asupra coloanei vertebrale.

Alte recomandări pentru menținerea sănătății osoase includ: oprirea fumatului, evitarea consumului excesiv de alcool și suplimentarea cu vitamina D3 și calciu conform indicațiilor specialiștilor. Este important de știut că organismul are nevoie de vitamina D pe tot parcursul vieții, iar maximul de densitate osoasă este atins la aproximativ 30 de ani. Se promovează, de asemenea, exercițiul fizic în limitele de toleranță ale fiecărei persoane.

Concluzii 

Osteoporoza este o afecțiune comună care poate avea un impact semnificativ asupra sănătății oaselor. Aceasta afectează densitatea și rezistența oaselor, crescând riscul de fracturi. Cu toate acestea, există măsuri pe care le puteți lua pentru a preveni și gestiona această boală, asigurându-vă astfel că vă mențineți oasele puternice și sănătoase.

Dacă aveți factori de risc și sunteți îngrijorat cu privire la osteoporoză, apelați la un medic specialist care să vă îndrume către efectuarea unor investigații amănunțite. 

Pentru un consult de specialitate, vă recomandăm să efectuați o programare la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) pentru a primi diagnosticul corect și o schemă de tratament adecvată stadiului bolii. Puteți efectua programarea prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Anghel Gabriela, Medic Specialist Endocrinolog

Un specialist în endocrinologie este responsabil de diagnosticarea și tratamentul tulburărilor hormonale. Glandele endocrine, precum tiroida, paratiroidele, pancreasul, ovarele / testiculele, hipotalamusul, glanda pituitară și glandele suprarenale, formează sistemul endocrin. Din cauza complexității tulburărilor endocrine, ce au multiple efecte sistemice asupra organismului, pacienții pot manifesta o mare varietate de semne și simptome ce pot întârzia diagnosticul și tratamentul.

 

1. Diabet

Chiar dacă în România există o specialitate separată pentru diabet zaharat, boli metabolice și de nutriție, recomandăm să consultați întotdeauna un medic endocrinolog. De ce? Există mai multe afecțiuni endocrinologice care pot duce la creșterea glicemiei. 

De exemplu, diabetul zaharat de tip I poate fi întâlnit împreună cu sindromul poliglandular tip II, patologia tiroidiană autoimună, boala Addison sau alte boli autoimune precum boala celiacă. Acești pacienți necesită o supraveghere atentă pe toată durata vieții. 

În cazul diabetului zaharat tip II, adesea însoțit de sindromul metabolic, este important să se excludă patologia endocrinologică, de aceea este recomandată vizita la un medic endocrinolog.

Există o serie de boli endocrine care pot duce la creșterea glicemiei, iar diabetul zaharat poate fi, de asemenea, sursă a unor boli pancreatice precum pancreatită, tumori pancreatice, fibroză chistică sau hemocromatoză, caz în care pacientul va fi îndrumat de medicul gastroenterolog.

 

Printre afecțiunile endocrine care pot fi însoțite de creșterea glicemiei se numără: 

• acromegalia (exces de hormon de creștere)
• sindromul Cushing (exces de corticoizi) 
• feocromocitomul (exces de catecolamine) 
• hipertiroidia (exces de hormoni tiroidieni) 
• tumori secretoare de glucagon 
• somatostatina 
• aldosteron 
• mai rar, se pot regăsi în sindromul Klinefelter, sindromul Turner sau sindromul Prader-Willi. 

De asemenea, anumite medicamente folosite în tratamentul bolilor endocrine sau conexe, cum ar fi corticosteroizii, agonistii beta-adrenergici sau hormonii tiroidieni, pot duce la diabet.

 

2. Obezitate 

Indicele de masă corporală (IMC) se calculează folosind greutatea și înălțimea unei persoane, iar dacă acesta este egal sau mai mare de 30 kg/m2, atunci se consideră că acea persoană suferă de obezitate. Sindromul metabolic este o afecțiune destul de raspandita în prezent, cauzată de stres, alimentație nesănătoasă, sedentarism și poluare. Pacienții care au glicemie ridicată sau suferă de diabet, hipertensiune arterială, dislipidemie (niveluri crescute de trigliceride serice și niveluri scăzute de HDL-colesterol sau „colesterol bun”) și au circumferința abdominală mărită (la femei mai mare sau egală cu 88 cm și la bărbați mai mare sau egală cu 102 cm) sunt diagnosticați cu sindrom metabolic. Această afecțiune poate fi asociată și cu alte probleme de sănătate, precum ficatul gras, sindromul de ovar polichistic, sindromul de apnee în somn, hiperuricemie și gută sau sindromul inflamator persistent. 

Este important de știut faptul că pacienții cu această afecțiune sunt expuși unor complicații grave, motiv pentru care nu trebuie să piardă brusc din greutate, ci treptat. Recomandările medicale sunt: să mănânce regulat, să evite gustările între mese, să nu mănânce seara târziu, să micșoreze porțiile, să evite alimentele procesate și sărace în nutrienți, precum dulciurile, sucurile sau alimentele prăjite. De asemenea, este important ca pacienții să ia micul dejun, să se hidrateze adecvat, să aibă un somn bun și să adoarmă înainte de ora 23:00. Aceste obiceiuri simple pot avea beneficii semnificative pe termen lung.

În cazul sindromului Cushing, care se caracterizează prin excesul de corticoizi, pacienții frapează prin aspect, prezentând o serie de simptome precum: obezitate centrală și facio-tronculară, față rotundă, vergeturi (striuri) roz-violacee în abdomenul inferior și la rădăcina membrelor, acnee, vânătăi spontane sau, la traumatism minim, grăsime interscapulovertebrală (numită și „ceafă de bizon”). Diagnosticul se bazează pe teste specifice efectuate de către un medic endocrinolog.

La copii, este indicat să monitorizăm creșterea în înălțime, în special în cazul celor cu exces ponderal. Dacă identificăm astfel de probleme în cazul lor, trebuie realizată o consultație de către un medic endocrinolog.

 

3. Osteoporoza sau probleme cu sindromul osos

Osteoporoza este o afecțiune subdiagnosticată, care constă într-o scădere a calității oaselor, ceea ce le face mai fragile și predispuse la fracturi, chiar și la traumatisme minore. Pacienții cu osteoporoză trebuie să consulte atât un ortoped, cât și un endocrinolog sau un reumatolog pentru a primi un tratament adecvat.

Factorii de risc pentru osteoporoză și fracturi includ: 

• istoricul familial de fracturi de șold; 
• utilizarea prelungită de corticosteroizi; 
• istoricul personal de fracturi; 
• fumatul; 
• consumul de alcool; 
• vârsta la debutul menstruației și momentul ultimei menstruații; 
• greutatea corporală scăzută; 
• diabetul zaharat de tip I; 
• boli de ficat cronice; 
• sindroame de malabsorbție.

Pentru a diagnostica osteoporoza este nevoie de DXA (dual-absorbtiometry X-ray), care utilizează raze X minim iradiante pentru a măsura densitatea osoasă la nivelul coloanei vertebrale, a șoldului și a colului femural. Un scor T mai mic sau egal cu -2,5 DS indică prezența osteoporozei, iar un scor T între -1 și -2,5 DS indică osteopenia. Scorul FRAX poate fi, de asemenea, utilizat pentru a estima riscul de fracturi în următorii 10 ani.

Osteoporoza în sine nu provoacă durere, însă fracturile osoase pot fi extrem de dureroase. Fracturile vertebrale pot fi inaparente clinic și pot fi detectate prin imagistică, cum ar fi radiografia toraco-lombară, VFA, CT sau RMN. Punctul maxim de sensibilitate a coloanei este localizat la nivelul toracal inferior și lombar superior, de aceea trebuie evitată ridicarea obiectelor grele cu spatele arcuit, poziția recomandată fiind din sprijin ghemuit.

Deficitul de vitamina D poate fi un factor de risc pentru osteoporoză, iar doza recomandată este de 800-1000 UI/zi. Vitamina D poate fi obținută prin expunerea la soare timp de 15 minute cu antebrațele și picioarele descoperite, dar și prin suplimente administrate în perioada rece a anului. Analizele de sânge pentru pacienții cu osteoporoză includ hemoleucograma, calciul seric total, fosforul seric, PTH, 25 OH vitamina D, calciul urinar, TSH, freeT4, hemoglobina glicozilată, AST și ALT.

 

4. Sindromul de ovar polichistic 

Sindromul de ovar polichistic, cunoscut și ca SOPC,  este cea mai frecventă endocrinopatie în rândul femeilor. De obicei, simptomele sindromului ovarului polichistic apar în jurul momentului primei menstruații. Cu toate acestea, ele pot apărea și mai târziu, chiar și după o perioadă în care menstruația a fost regulată. 

Câteva dintre simptomele acestei afecțiuni se referă la: 

– ciclurile menstruale neregulate (oligomenoree – mai puțin de 9 cicluri menstruale pe an, amenoree – lipsa menstruației timp de 3 luni sau mai mult);

– prezența hiperandrogenismului – observată clinic prin hirsutism (creșterea excesivă a părului în zone dependente de androgeni, cum ar fi fața, buza superioară, mentonul, zona periareolară, toracele anterior sau linia albă abdominală) sau prin teste paraclinice care arată nivele ridicate de hormoni masculini, cum ar fi testosteronul seric crescut. 

În cazuri rare, pacientele pot prezenta și îngroșarea vocii sau clitoromegalie. Alte semne și simptome ale acestei afecțiuni includ acanthosis nigricans, care este o pigmentare a pielii în zona cervicală sau axilară și sugerează o rezistență la insulină și infertilitate.

 

5. Testosteron scăzut – hipogonadism

 

Simptomele care pot indica necesitatea unui consult de specialitate sunt: 

• scăderea dorinței sexuale; 
• absența erecțiilor spontane matinale și nocturne; 
• ejaculare precoce; 
• scăderea frecvenței bărbieritului;
• anemie;
• scăderea forței musculare; 
• depresie.

 

Tabloul clinic este influențat de momentul apariției hipogonadismului. Adolescenții cu hipogonadism pot prezenta organele genitale externe subdezvoltate, o masă musculară redusă, o lipsă a bărbii, o înfățișare mai tânără, ginecomastie (dezvoltarea sânilor), înălțime crescută și o discrepanță între segmentul superior și inferior al corpului (distanța de la pubis la sol fiind cu cel puțin 2 cm mai mare decât distanța de la pubis la creștetul capului).

În diagnosticul hipogonadismului, criteriile paraclinice includ nivelul scăzut de testosteron seric și nivelurile de gonadotropine (FSH, LH) crescute sau scăzute, în funcție de localizarea problemei (hipofiză sau testicule). 

 

6. Tulburările glandelor suprarenale 

În general, se recomandă inițial investigarea funcțională a glandelor suprarenale (prin teste de sânge), urmată de investigația imagistică. Acest lucru se datorează incidentaloamelor, tumori benigne ale glandelor suprarenale care nu se dezvoltă sau cresc foarte încet în timp și nu secretă hormoni, astfel încât acestea nu prezintă un risc imediat pentru viața pacientului. 

Glandele suprarenale au 2 straturi: 

– medulosuprarenala, care secretă adrenalina – hormonul care declanșează reacția „luptă sau fugi”;

– corticosuprarenala, care conține trei linii hormonale: glucocorticoizii (cum ar fi cortizolul), mineralocorticoizii (cum ar fi aldosteronul) și sexosteroizii (cum ar fi testosteronul, DHEA-s și androstendionul). 

Când la nivelul medulosuprarenalei apare o tumoră care secretă catecolamine plasmatice, boala se numește feocromocitom (care poate avea și alte localizări – paragangliomul). Practic, pacientul are un puseu de adrenalină însoțit de creșterea valorilor tensiunii arteriale, cefalee (durere de cap) și palpitații, ca urmare a secreției de hormoni de adrenalină. 

 

7. Hipercalcemie

Există o concepție greșită conform căreia nivelul ridicat al calciului în sânge este benefic, dar de fapt hipercalcemia trebuie investigată pentru a identifica cauza subiacentă. Există mai multe motive pentru creșterea nivelului de calciu seric. Dacă valoarea calciului seric total este crescută (există o variabilitate destul de mare a intervalului normal al calciului, dar, în mod cert, o valoare peste 10,2 mg/dL trebuie repetată), iar fosforul seric este la limita inferioară a normalului sau chiar scăzută, se recomandă determinarea valorii parathormonului, cunoscut și ca PTH. 

 

O valoare crescută a calciului seric total și PTH pune diagnosticul de hiperparatiroidism primar. În esență, una sau mai multe glande paratiroide nu mai reacționează la nivelurile normale de calciu din sânge și încep să elibereze parathormon, ceea ce determină creșterea nivelului de calciu din organism. Pentru a confirma diagnosticul, un prim pas care se recomandă este efectuarea unei scintigrafii. Paratiroidele sunt mici glande endocrine care secretă parathormon, fiind situate în spatele tiroidei. De obicei, regăsim 4 astfel de glande. Pot fi situate și ectopic (într-un loc în care nu se regăsesc în mod normal), de aceea este importantă scintigrafia. Un al doilea pas important de făcut este ecografia care ajută în localizarea paratiroidelor. 

Operația de îndepărtare a acestora este acum realizată cu metode minim invazive, astfel încât cicatricea este mică. Pentru ca medicul chirurg să poată decide îndepărtarea paratiroidei care secretă prea mulți hormoni, se dozează intraoperator nivelul PTH-ului. Dacă acesta a scăzut cu mai mult de 50% din valoarea inițială, operația se poate declara un real succes. Uneori, după operația de paratiroidectomie, valoarea calciului poate scădea până la valori care pot deveni simptomatice, pacientul resimțind furnicături la nivelul mâinilor, feței, contracturi musulare, crampe musculare, fasciculații. Acestea sunt tratate prin administrarea de vitamina D și calciu. Pacienții care se confruntă cu valori ridicate ale calciului pot avea istoric de pietre la rinichi, crize renale, constipație, aport de apă peste 3 litri / zi și urinări frecvente, depresie.

 

Concluzii

În cazul în care vă confruntați cu afecțiuni endocrinologice, este important de menționat că majoritatea beneficiază de tratament medicamentos specific. Medicul endocrinolog este specialistul care investighează, diagnostichează și tratează tulburările sistemului endocrin, un sistem complex cu multiple funcții importante în buna funcționare a organismului uman.

Pentru a beneficia de un consult de specialitate și un diagnostic corect, recomandăm să vă programați la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021.9306.