Etichetă: Obezitate

Dr. Pavel Mihai-Lucian
Medic Specialist Endocrinologie

Introducere

Scăderea în greutate este adesea privită mult prea simplu. Mănânci mai puțin, faci mai multă mișcare și rezultatele ar trebui să apară. În realitate, greutatea corporală este influențată de numeroase mecanisme biologice, iar răspunsul organismului diferă semnificativ de la o persoană la alta.

Să scazi în greutate și să îți menții corpul sănătos este un proces adesea complex, influențat de factori genetici, hormonali și de stil de viață. Cu toate acestea, în spațiul public și pe rețelele de socializare, scăderea în greutate este frecvent prezentată ca o simplă problemă de voință sau, la polul opus, ca o problemă ce poate fi rezolvată rapid cu ajutorul unor soluții miraculoase. Tentația de a apela la metode rapide determină mulți pacienți să încerce suplimente sau chiar tratamente medicamentoase fără îndrumare medicală.

Obezitatea este o afecțiune metabolică cronică și complexă, nu o lipsă de ambiție sau un eșec personal. De aceea, utilizarea tratamentelor medicamentoase pentru scăderea în greutate nu reprezintă o scurtătură ușoară, ci o intervenție medicală avizată, concepută pentru situații clinice bine definite. Înțelegerea rolului real al acestor terapii ajută la prevenirea riscurilor și la obținerea unor rezultate sigure și durabile.

Pe scurt

Medicamentele pentru scăderea în greutate sunt terapii reglementate clinic, concepute pentru a sprijini tratamentul obezității asociate cu riscuri metabolice. Ele acționează în principal prin reglarea apetitului și creșterea senzației de sațietate, fiind recomandate exclusiv de către medicul specialist, ca parte a unui plan complet ce include alimentația echilibrată și mișcarea.

Ce înseamnă tratamentul obezității și cum funcționează opțiunile farmacologice?

Tratamentul medicamentos al obezității nu este un substitut pentru un stil de viață sănătos, ci o componentă complementară care ajută organismul să depășească anumite blocaje metabolice și hormonale.

Atunci când o persoană încearcă să slăbească doar prin restricții calorice severe, organismul declanșează adesea mecanisme de protecție. Nivelul hormonilor care stimulează foamea crește, iar rata metabolică de repaus scade. Acest fenomen explică de ce mulți pacienți se confruntă cu senzația persistentă de foame necontrolată.

Medicamentele aprobate pentru managementul greutății acționează la nivelul sistemului nervos central sau al sistemului digestiv. Unele terapii mimează acțiunea unor hormoni naturali, cum sunt agoniștii receptorilor GLP-1, încetinind evacuarea gastrică și prelungind senzația de sațietate după masă. Altele acționează prin reducerea absorbției grăsimilor la nivel intestinal sau prin modularea neurotransmițătorilor responsabili de controlul impulsurilor alimentare.

Este important de făcut o distincție clară între medicamentele autorizate, testate riguros în studii clinice pentru siguranță și eficacitate, și suplimentele alimentare sau ceaiurile de slăbit disponibile fără rețetă. În timp ce produsele neomologate pot conține substanțe nedeclarate sau laxative agresive care afectează sănătatea, medicamentele eliberate pe bază de prescripție au indicații, contraindicații și reacții adverse clar stabilite.

Rolul lor nu este de a topi grăsimea peste noapte, ci de a facilita aderarea pacientului la un deficit caloric sustenabil pe termen lung.

Care sunt cauzele pentru care dietele singure nu funcționează întotdeauna?

Unul dintre cele mai răspândite mituri legate de greutate este că eșecul unei diete se datorează exclusiv lipsei de disciplină. În realitate, reglarea greutății corporale este controlată de un sistem biologic complex care încearcă să mențină o anumită rezervă de energie.

Factorii genetici, dezechilibrele hormonale, calitatea somnului, nivelul de stres cronic și istoricul de diete drastice influențează direct răspunsul organismului la restricția calorică.

Printre principalele cauze biologice care îngreunează scăderea în greutate se numără:

• Adaptarea metabolică. Atunci când aportul alimentar scade, organismul își eficientizează consumul energetic, arzând mai puține calorii pentru aceleași activități zilnice.
• Rezistența la insulină și leptină. În prezența obezității, semnalele hormonale care transmit creierului că există suficiente rezerve de energie pot fi blocate, menținând o senzație continuă de foame.
• Fluctuațiile hormonale. Afecțiuni precum sindromul de ovar polichistic, hipotiroidismul sau modificările asociate menopauzei pot încetini ritmul de scădere în greutate.
• Apetitul hedonic și mâncatul emoțional. Stresul și oboseala cresc nivelul de cortizol, stimulând preferința pentru alimente bogate în carbohidrați și grăsimi.

Datorită acestor mecanisme, în cazul obezității avansate, abordarea bazată doar pe a mânca mai puțin și a face mai multă mișcare se dovedește adesea insuficientă pe termen lung. Tratamentul medicamentos intervine tocmai pentru a echilibra aceste semnale biologice.

Când trebuie să mergeți la medic?

Semne care indică necesitatea unei programări

Evaluarea medicală este pasul esențial înainte de a iniția orice demers de scădere în greutate, în special dacă vă confruntați cu situații precum:

• persistența supraponderii sau a obezității în ciuda încercărilor repetate de a schimba stilul de viață;
• valori crescute ale Indicelui de Masă Corporală, IMC >27 kg/m², însoțite de alte probleme de sănătate;
• prezența unor afecțiuni asociate, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, dislipidemia sau steatoza hepatică, cunoscută și ca ficat gras;
• apariția episoadelor de mâncat compulsiv sau incapacitatea de a controla senzația de foame;
• stagnarea prelungită în greutate și stările frecvente de oboseală neexplicată.

Un consult de specialitate în endocrinologie, diabet și boli de nutriție vă ajută să înțelegeți dacă există o cauză medicală subiacentă și dacă sunteți un candidat potrivit pentru terapia farmacologică.

Când poate fi o urgență medicală

Căutați asistență medicală imediată sau prezentați-vă la camera de gardă dacă, în urma administrării unor produse de slăbit neprescrise sau provenite din surse nesigure, apar următoarele semne de alarmă:

• dureri abdominale severe, persistente, care pot radia către spate;
• vărsături severe și continue, care împiedică hidratarea;
• palpitații, dureri toracice sau creșteri bruște și mari ale tensiunii arteriale;
• stări intense de amețeală, leșin sau confuzie;
• reacții alergice severe, precum dificultăți de respirație, umflarea feței sau a gâtului.

Cum se stabilește diagnosticul și indicația de tratament?

Inițierea unui tratament medicamentos pentru scăderea în greutate necesită o evaluare riguroasă. Medicul nu va prescrie un tratament fără o analiză detaliată a stării dumneavoastră de sănătate.

Procesul de evaluare include:

• Discuția privind istoricul ponderal, dietele urmate anterior, stilul de viață și eventualele afecțiuni din familie.
• Examenul clinic. Măsurarea greutății, înălțimii, circumferinței abdominale și stabilirea Indicelui de Masă Corporală (IMC).
• Analize de laborator. Evaluarea profilului metabolic, inclusiv glicemie, hemoglobină glicozilată și profil lipidic, precum și a funcției tiroidiene, renale și hepatice.
• Evaluarea riscurilor. Identificarea eventualelor contraindicații specifice pentru anumite clase de medicamente.

Pe baza acestor date, medicul va stabili dacă terapia medicamentoasă este sigură și utilă în cazul dumneavoastră.

Ce opțiuni de tratament există?

Tratamentul farmacologic al obezității include diferite clase de medicamente aprobate, prescrise în funcție de profilul fiecărui pacient. Acestea pot acționa prin reducerea poftelor alimentare, creșterea senzației de sațietate sau inhibarea parțială a absorbției grăsimilor digestive.

Este important de reținut că medicamentele nu funcționează izolat. Ele reprezintă doar un instrument care sprijină și facilitează schimbările de stil de viață.

Planul terapeutic complet include întotdeauna optimizarea alimentară, stimularea activității fizice adaptate posibilităților pacientului și, acolo unde este necesar, consiliere comportamentală. Doza și durata tratamentului sunt ajustate periodic exclusiv de către medicul specialist, pe baza răspunsului terapeutic și a toleranței individuale.

Concluzie

Medicamentele pentru slăbit nu sunt o metodă rapidă sau o alegere cosmetică, ci o opțiune terapeutică valoroasă pentru persoanele care suferă de obezitate sau complicații metabolice. Administrate corect, sub atentă supraveghere medicală și integrate într-un stil de viață sănătos, ele pot ajuta la obținerea și menținerea unei greutăți optime.

La fel de important este ca decizia de a începe un astfel de tratament să nu fie luată pornind de la experiența altei persoane, de la recomandările din mediul online sau de la promisiunea unor rezultate rapide. Indicația depinde de starea generală de sănătate, istoricul medical, greutate, profilul metabolic, afecțiunile asociate și eventualele contraindicații.

Tratamentul obezității presupune, prin urmare, mai mult decât alegerea unui medicament. Este un proces medical care necesită evaluare, monitorizare și ajustări periodice, în paralel cu schimbări sustenabile ale alimentației, activității fizice și comportamentului alimentar. Obiectivul nu este doar scăderea numărului de kilograme, ci reducerea riscurilor metabolice și îmbunătățirea stării generale de sănătate pe termen lung.

Ați încercat să slăbiți fără succes sau vă întrebați dacă tratamentul medicamentos este potrivit pentru dumneavoastră? O evaluare medicală de specialitate vă poate oferi un răspuns sigur și un plan personalizat.

Întrebări frecvente

Sunt medicamentele de slăbit o soluție definitivă pentru obezitate?

Nu, medicamentele sunt un sprijin pe durata utilizării lor și ajută la formarea unor obiceiuri sănătoase. Fără menținerea unei alimentații echilibrate și a activității fizice după finalizarea sau întreruperea tratamentului, kilogramele pierdute pot reveni.

De ce nu este recomandat să iau pastile de slăbit recomandate de cunoștințe?

Fiecare organism are un profil metabolic diferit. Un medicament potrivit pentru o persoană poate avea contraindicații majore sau efecte adverse severe pentru alta, în funcție de istoricul medical, funcția renală sau hepatică și de alte tratamente urmate concomitent.

Cât timp durează un tratament medicamentos pentru obezitate?

Obezitatea fiind o afecțiune cronică, durata tratamentului variază de la câteva luni la perioade mai lungi, în funcție de evoluția greutății, recomandarea medicului și modul în care pacientul tolerează terapia.

Pot lua tratament dacă am doar câteva kilograme în plus?

Nu. Ghidurile medicale indică tratamentul medicamentos doar pentru persoanele cu obezitate (IMC >30 kg/m²) sau supragreutate (IMC >27 kg/m²) însoțită de factori de risc sau afecțiuni asociate. Nu este recomandat pentru scăderi ponderale minore din motive estetice.

Autor: dr. Delia-Maria Vârlan, Medic specialist endocrinolog

Obezitatea reprezintă în zilele noastre o problemă importantă de sănătate publică, fiind recunoscută ca o patologie complexă, cronică, multifactorială, caracterizată prin creșterea masei corporale pe seama acumulării de țesut adipos. Pentru clasificarea obezității se calculează indicele de masă corporală, iar acesta se obține prin împărțirea greutății exprimate în kilograme la pătratul înălțimii exprimate în cm. Astfel, în cazul adulților, un pacient este considerat supraponderal dacă are un indice de masă corporală mai mare de 25 kg/m2, iar obezitatea este definită pornind de la valoarea indicelui de masă corporală 30 kg/m2.

Datele Organizației Medicale a Sănătății ne avertizează că prevalența obezității s-a dublat între 1990 și 2022, 43% dintre adulți fiind catalogați ca fiind supraponderali și 16% ca suferind de obezitate.

Excesul ponderal este adesea discutat în spațiul public, iar pacienții tind să incrimineze dezechilibrele hormonale drept cauză principală. Există într-adevăr afecțiuni endocrine care pot contribui într-o anumită măsură la creșterea în greutate, cum ar fi sindromul Cushing, hipotiroidismul, deficitul de hormon de creștere sau sindromul ovarelor micropolichistice.

Într-un număr foarte mic de cazuri, obezitatea este cauzată de defecte genetice care apar din copilărie. Exemple includ mutațiile genei leptinei sau ale receptorului pentru leptină. De asemenea, anumite sindroame genetice, cum ar fi sindromul Prader-Willi sau sindromul Laurence-Bardet-Biedl, pot duce la obezitate și sunt asociate și cu tulburări de comportament și dezvoltare.

Totuși, în zilele noastre, factorii cel mai des incriminați și responsabili pentru apariția excesului ponderal sunt cei legați de stilul de viață. Aportul nutrițional excesiv asociat cu consumul energetic redus prin lipsa activități fizice sunt elemente ce conduc încet dar sigur către exces ponderal.

Este important să subliniem încă de la început relația bidirecțională dintre obezitate și dereglările hormonale. Dereglările hormonale sunt, de multe ori, mai degrabă o consecință a unui comportament alimentar neadecvat în raport cu cheltuielile energetice pe termen lung, decât o cauză directă a obezității.

Principalele consecințe ale obezității asupra hormonilor

Rezistența la insulină și diabetul zaharat de tip 2

Este binecunoscut faptul că odată cu creșterea prevalenței obezității a crescut și prevalența diabetului zaharat de tip 2. Riscul de diabet zaharat crește direct proporțional cu creșterea indicelui de masă corporală. Mecanismele exacte nu sunt cu totul cunoscute, sunt complexe, au legatură și cu faptul că țesutul adipos nu are doar rol de depozit, ci se comportă și ca un organ endocrin, secretă unele substanțe numite adipocitokine cu roluri multiple, printre acestea numărându-se și scăderea răspunsului la insulină. Pancreasul este nevoit să secrete și mai multă insulină și în timp, la subiecții predispuși genetic, apare epuizarea celulelor beta responsabile de secreția insulinei.

Modificarea răspunsului normal la leptină

Una dintre primele adipocitokine descoperite și descrise este leptina, un hormon cu un rol important în reglarea apetitului. Leptina este secretată în funcție de procentul de țesut adipos: cu cât acesta este mai mare, cu atât nivelul de leptină este mai ridicat. În mod normal, un nivel crescut de leptină inhibă apetitul. Însă, în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, se dezvoltă rezistență la leptină, ceea ce reduce efectul anorexigen al acesteia.

Scăderea nivelului de adiponectină

O altă adipocitokină importantă este adiponectina, care joacă un rol metabolic în reglarea nivelului lipidelor și al glicemiei, fiind implicată și în reglarea răspunsului la insulină. Studiile arată o corelație inversă între nivelul de adiponectină și indicele de masă corporală (IMC). Astfel, pacienții cu obezitate, care prezintă niveluri mai scăzute de adiponectină, dezvoltă frecvent rezistență la insulină, dislipidemie și ateroscleroză.

Creșterea nivelului de chemerină

O altă adipocitokină recent descoperită este chemerina, care are rol atât în metabolismul glucidelor și lipidelor, cât și în răspunsul inflamator asociat obezității. Nivelul de chemerină este corelat cu apariția leziunilor vasculare timpurii, având un rol important în procesul de ateroscleroză. Astfel, scăderea în greutate la pacienții obezi duce la reducerea nivelului de chemerină și, implicit, la îmbunătățirea parametrilor metabolici.

Obezitatea și hormonii sexuali

În cazul bărbaților, obezitatea se asociază cu hipogonadism, caracterizat printr-un nivel scăzut de testosteron. Mecanismele implicate sunt complexe și multiple, incluzând influența adipocitokinelor secretate de celulele adipoase, precum și secreția de estrogeni de către țesutul adipos. Nivelul scăzut de testosteron se asociază cu: tulburări de dinamică sexuală, libidou scăzut, scăderea pilozității faciotroculare și a masei musculare. Pe de altă parte, scăderea nivelului de testosteron crește cantitatea de țesut adipos creându-se astfel un cerc vicios. Vestea bună este că prin scăderea ponderală se ameliorează și hipogonadismul.

În cazul femeilor, obezitatea are de asemenea un impact major, în special asupra fertilității și sănătății reproductive, cu efecte directe care vizează atât funcționarea axei hipotalamo-hipofizo-ovariene, ovarele și funcția ovulatorie, cât și endometrul. Astfel, femeile cu exces ponderal experimentează frecvent tulburări de ciclu menstrual și dificultate de obținere a sarcinii. Pe de altă parte, obezitatea în timpul sarcinii se asociază cu un prognostic nefavorabil atât al mamei, cât și al fătului. Scăderea în greutate prin modificarea stilului de viață, prin metode farmacologice sau chirurgicale, ameliorează prognosticul reproductiv, inclusiv succesul tehnologiei de reproducere asistată ca fertilizarea în vitro.

Obezitatea și hormonul de creștere

Excesul ponderal este de obicei însoțit de un nivel scăzut de hormon de creștere, atât din cauza reducerii secreției acestuia la nivelul glandei hipofize, cât și din cauza eliminării sale accelerate din circulație. Deoarece hormonul de creștere are proprietăți lipolitice și anabolice, deficitul acestuia contribuie suplimentar la progresia bolilor metabolice.

Obezitatea și hormonii tiroidieni

În general, în cazul pacienților cu exces ponderal, glanda tiroidă funcționează optim și arareori este necesară substituția cu levotiroxină. Totuși, în contextul obezității, ecografia poate arăta o glandă tiroidă cu un aspect ușor diferit de cel normal, fiind mai hipoecogenă. Acest lucru nu indică neapărat prezența unei boli tiroidiene autoimune, ci mai degrabă o permeabilitate vasculară crescută, asociată cu citokinele proinflamatorii secretate de țesutul adipos în exces. În consecință, consultul endocrinologic este important în cazul obezității pentru a se putea face distincția între o boală endocrină care necesită tratament de specialitate și obezitatea de aport cu modificările hormonale asociate, caz în care scăderea ponderală reprezintă baza tratamentului.

Pe lângă complicațiile hormonale asociate cu obezitatea, excesul ponderal are și o serie de alte consecințe care afectează starea de sănătate, printre care se numără:

• Implicațiile estetice și psihologice, care în cazurile severe pot duce chiar la tulburări depresive;
• Riscuri metabolice și cardiovasculare: hipertensiune arterială, boală coronariană, insuficiență cardiacă etc.;
• Complicații gastrointestinale: boală de reflux gastroesofagian, steatoză hepatică, litiază biliară veziculară;
• Complicații musculo-scheletale: spondilolistezis, coxartroză, gonartroză;
• Complicații respiratorii: sindrom apnee de somn obstructivă;
• Infecțioase

Riscuri neoplazice: risc crescut de cancer endometrial / colorectal / mamar / tiroidian etc., comparabil cu populația generală.

Concluzii

• Obezitatea este o patologie cronică frecvent întâlnită, cauzată de un stil de viață și comportamente care conduc la un aport caloric ridicat, inadecvat consumului de energie.
• Se asociază cu risc cardiovascular crescut și moarte prematură.
• Este o patologie care poate fi prevenită, în primul rând, prin adoptarea unui stil de viață sănătos pe termen lung, care să includă evitarea sedentarismului și o alimentație echilibrată, cât mai puțin procesată și adecvată nevoilor metabolice.
• Obezitatea poate fi tratată prin abordări diverse, cum ar fi modificarea comportamentului alimentar pentru scăderea în greutate, creșterea activității fizice, psihoterapie, metode medicamentoase sau chirurgicale, în funcție de specificul fiecărui caz și al fiecărui pacient.

Gestionarea obezității necesită o înțelegere profundă a complexității sale, inclusiv a legăturilor pe care le are cu sistemul hormonal. Această patologie nu afectează doar aspectul fizic sau starea metabolică, ci poate avea consecințe extinse asupra sănătății generale, amplificând riscurile cardiovasculare, endocrine și psihologice. Abordarea obezității trebuie să fie integrată cu accent pe prevenție și intervenție timpurie, fie prin adoptarea unui stil de viață sănătos, fie prin opțiuni terapeutice adaptate fiecărui pacient. În final, colaborarea cu specialiști din diverse domenii medicale este esențială pentru a oferi fiecărui pacient șansa unei vieți mai sănătoase și mai echilibrate.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Anghel Gabriela, Medic Specialist Endocrinolog

Un specialist în endocrinologie este responsabil de diagnosticarea și tratamentul tulburărilor hormonale. Glandele endocrine, precum tiroida, paratiroidele, pancreasul, ovarele / testiculele, hipotalamusul, glanda pituitară și glandele suprarenale, formează sistemul endocrin. Din cauza complexității tulburărilor endocrine, ce au multiple efecte sistemice asupra organismului, pacienții pot manifesta o mare varietate de semne și simptome ce pot întârzia diagnosticul și tratamentul.

 

1. Diabet

Chiar dacă în România există o specialitate separată pentru diabet zaharat, boli metabolice și de nutriție, recomandăm să consultați întotdeauna un medic endocrinolog. De ce? Există mai multe afecțiuni endocrinologice care pot duce la creșterea glicemiei. 

De exemplu, diabetul zaharat de tip I poate fi întâlnit împreună cu sindromul poliglandular tip II, patologia tiroidiană autoimună, boala Addison sau alte boli autoimune precum boala celiacă. Acești pacienți necesită o supraveghere atentă pe toată durata vieții. 

În cazul diabetului zaharat tip II, adesea însoțit de sindromul metabolic, este important să se excludă patologia endocrinologică, de aceea este recomandată vizita la un medic endocrinolog.

Există o serie de boli endocrine care pot duce la creșterea glicemiei, iar diabetul zaharat poate fi, de asemenea, sursă a unor boli pancreatice precum pancreatită, tumori pancreatice, fibroză chistică sau hemocromatoză, caz în care pacientul va fi îndrumat de medicul gastroenterolog.

 

Printre afecțiunile endocrine care pot fi însoțite de creșterea glicemiei se numără: 

• acromegalia (exces de hormon de creștere)
• sindromul Cushing (exces de corticoizi) 
• feocromocitomul (exces de catecolamine) 
• hipertiroidia (exces de hormoni tiroidieni) 
• tumori secretoare de glucagon 
• somatostatina 
• aldosteron 
• mai rar, se pot regăsi în sindromul Klinefelter, sindromul Turner sau sindromul Prader-Willi. 

De asemenea, anumite medicamente folosite în tratamentul bolilor endocrine sau conexe, cum ar fi corticosteroizii, agonistii beta-adrenergici sau hormonii tiroidieni, pot duce la diabet.

 

2. Obezitate 

Indicele de masă corporală (IMC) se calculează folosind greutatea și înălțimea unei persoane, iar dacă acesta este egal sau mai mare de 30 kg/m2, atunci se consideră că acea persoană suferă de obezitate. Sindromul metabolic este o afecțiune destul de raspandita în prezent, cauzată de stres, alimentație nesănătoasă, sedentarism și poluare. Pacienții care au glicemie ridicată sau suferă de diabet, hipertensiune arterială, dislipidemie (niveluri crescute de trigliceride serice și niveluri scăzute de HDL-colesterol sau „colesterol bun”) și au circumferința abdominală mărită (la femei mai mare sau egală cu 88 cm și la bărbați mai mare sau egală cu 102 cm) sunt diagnosticați cu sindrom metabolic. Această afecțiune poate fi asociată și cu alte probleme de sănătate, precum ficatul gras, sindromul de ovar polichistic, sindromul de apnee în somn, hiperuricemie și gută sau sindromul inflamator persistent. 

Este important de știut faptul că pacienții cu această afecțiune sunt expuși unor complicații grave, motiv pentru care nu trebuie să piardă brusc din greutate, ci treptat. Recomandările medicale sunt: să mănânce regulat, să evite gustările între mese, să nu mănânce seara târziu, să micșoreze porțiile, să evite alimentele procesate și sărace în nutrienți, precum dulciurile, sucurile sau alimentele prăjite. De asemenea, este important ca pacienții să ia micul dejun, să se hidrateze adecvat, să aibă un somn bun și să adoarmă înainte de ora 23:00. Aceste obiceiuri simple pot avea beneficii semnificative pe termen lung.

În cazul sindromului Cushing, care se caracterizează prin excesul de corticoizi, pacienții frapează prin aspect, prezentând o serie de simptome precum: obezitate centrală și facio-tronculară, față rotundă, vergeturi (striuri) roz-violacee în abdomenul inferior și la rădăcina membrelor, acnee, vânătăi spontane sau, la traumatism minim, grăsime interscapulovertebrală (numită și „ceafă de bizon”). Diagnosticul se bazează pe teste specifice efectuate de către un medic endocrinolog.

La copii, este indicat să monitorizăm creșterea în înălțime, în special în cazul celor cu exces ponderal. Dacă identificăm astfel de probleme în cazul lor, trebuie realizată o consultație de către un medic endocrinolog.

 

3. Osteoporoza sau probleme cu sindromul osos

Osteoporoza este o afecțiune subdiagnosticată, care constă într-o scădere a calității oaselor, ceea ce le face mai fragile și predispuse la fracturi, chiar și la traumatisme minore. Pacienții cu osteoporoză trebuie să consulte atât un ortoped, cât și un endocrinolog sau un reumatolog pentru a primi un tratament adecvat.

Factorii de risc pentru osteoporoză și fracturi includ: 

• istoricul familial de fracturi de șold; 
• utilizarea prelungită de corticosteroizi; 
• istoricul personal de fracturi; 
• fumatul; 
• consumul de alcool; 
• vârsta la debutul menstruației și momentul ultimei menstruații; 
• greutatea corporală scăzută; 
• diabetul zaharat de tip I; 
• boli de ficat cronice; 
• sindroame de malabsorbție.

Pentru a diagnostica osteoporoza este nevoie de DXA (dual-absorbtiometry X-ray), care utilizează raze X minim iradiante pentru a măsura densitatea osoasă la nivelul coloanei vertebrale, a șoldului și a colului femural. Un scor T mai mic sau egal cu -2,5 DS indică prezența osteoporozei, iar un scor T între -1 și -2,5 DS indică osteopenia. Scorul FRAX poate fi, de asemenea, utilizat pentru a estima riscul de fracturi în următorii 10 ani.

Osteoporoza în sine nu provoacă durere, însă fracturile osoase pot fi extrem de dureroase. Fracturile vertebrale pot fi inaparente clinic și pot fi detectate prin imagistică, cum ar fi radiografia toraco-lombară, VFA, CT sau RMN. Punctul maxim de sensibilitate a coloanei este localizat la nivelul toracal inferior și lombar superior, de aceea trebuie evitată ridicarea obiectelor grele cu spatele arcuit, poziția recomandată fiind din sprijin ghemuit.

Deficitul de vitamina D poate fi un factor de risc pentru osteoporoză, iar doza recomandată este de 800-1000 UI/zi. Vitamina D poate fi obținută prin expunerea la soare timp de 15 minute cu antebrațele și picioarele descoperite, dar și prin suplimente administrate în perioada rece a anului. Analizele de sânge pentru pacienții cu osteoporoză includ hemoleucograma, calciul seric total, fosforul seric, PTH, 25 OH vitamina D, calciul urinar, TSH, freeT4, hemoglobina glicozilată, AST și ALT.

 

4. Sindromul de ovar polichistic 

Sindromul de ovar polichistic, cunoscut și ca SOPC,  este cea mai frecventă endocrinopatie în rândul femeilor. De obicei, simptomele sindromului ovarului polichistic apar în jurul momentului primei menstruații. Cu toate acestea, ele pot apărea și mai târziu, chiar și după o perioadă în care menstruația a fost regulată. 

Câteva dintre simptomele acestei afecțiuni se referă la: 

– ciclurile menstruale neregulate (oligomenoree – mai puțin de 9 cicluri menstruale pe an, amenoree – lipsa menstruației timp de 3 luni sau mai mult);

– prezența hiperandrogenismului – observată clinic prin hirsutism (creșterea excesivă a părului în zone dependente de androgeni, cum ar fi fața, buza superioară, mentonul, zona periareolară, toracele anterior sau linia albă abdominală) sau prin teste paraclinice care arată nivele ridicate de hormoni masculini, cum ar fi testosteronul seric crescut. 

În cazuri rare, pacientele pot prezenta și îngroșarea vocii sau clitoromegalie. Alte semne și simptome ale acestei afecțiuni includ acanthosis nigricans, care este o pigmentare a pielii în zona cervicală sau axilară și sugerează o rezistență la insulină și infertilitate.

 

5. Testosteron scăzut – hipogonadism

 

Simptomele care pot indica necesitatea unui consult de specialitate sunt: 

• scăderea dorinței sexuale; 
• absența erecțiilor spontane matinale și nocturne; 
• ejaculare precoce; 
• scăderea frecvenței bărbieritului;
• anemie;
• scăderea forței musculare; 
• depresie.

 

Tabloul clinic este influențat de momentul apariției hipogonadismului. Adolescenții cu hipogonadism pot prezenta organele genitale externe subdezvoltate, o masă musculară redusă, o lipsă a bărbii, o înfățișare mai tânără, ginecomastie (dezvoltarea sânilor), înălțime crescută și o discrepanță între segmentul superior și inferior al corpului (distanța de la pubis la sol fiind cu cel puțin 2 cm mai mare decât distanța de la pubis la creștetul capului).

În diagnosticul hipogonadismului, criteriile paraclinice includ nivelul scăzut de testosteron seric și nivelurile de gonadotropine (FSH, LH) crescute sau scăzute, în funcție de localizarea problemei (hipofiză sau testicule). 

 

6. Tulburările glandelor suprarenale 

În general, se recomandă inițial investigarea funcțională a glandelor suprarenale (prin teste de sânge), urmată de investigația imagistică. Acest lucru se datorează incidentaloamelor, tumori benigne ale glandelor suprarenale care nu se dezvoltă sau cresc foarte încet în timp și nu secretă hormoni, astfel încât acestea nu prezintă un risc imediat pentru viața pacientului. 

Glandele suprarenale au 2 straturi: 

– medulosuprarenala, care secretă adrenalina – hormonul care declanșează reacția „luptă sau fugi”;

– corticosuprarenala, care conține trei linii hormonale: glucocorticoizii (cum ar fi cortizolul), mineralocorticoizii (cum ar fi aldosteronul) și sexosteroizii (cum ar fi testosteronul, DHEA-s și androstendionul). 

Când la nivelul medulosuprarenalei apare o tumoră care secretă catecolamine plasmatice, boala se numește feocromocitom (care poate avea și alte localizări – paragangliomul). Practic, pacientul are un puseu de adrenalină însoțit de creșterea valorilor tensiunii arteriale, cefalee (durere de cap) și palpitații, ca urmare a secreției de hormoni de adrenalină. 

 

7. Hipercalcemie

Există o concepție greșită conform căreia nivelul ridicat al calciului în sânge este benefic, dar de fapt hipercalcemia trebuie investigată pentru a identifica cauza subiacentă. Există mai multe motive pentru creșterea nivelului de calciu seric. Dacă valoarea calciului seric total este crescută (există o variabilitate destul de mare a intervalului normal al calciului, dar, în mod cert, o valoare peste 10,2 mg/dL trebuie repetată), iar fosforul seric este la limita inferioară a normalului sau chiar scăzută, se recomandă determinarea valorii parathormonului, cunoscut și ca PTH. 

 

O valoare crescută a calciului seric total și PTH pune diagnosticul de hiperparatiroidism primar. În esență, una sau mai multe glande paratiroide nu mai reacționează la nivelurile normale de calciu din sânge și încep să elibereze parathormon, ceea ce determină creșterea nivelului de calciu din organism. Pentru a confirma diagnosticul, un prim pas care se recomandă este efectuarea unei scintigrafii. Paratiroidele sunt mici glande endocrine care secretă parathormon, fiind situate în spatele tiroidei. De obicei, regăsim 4 astfel de glande. Pot fi situate și ectopic (într-un loc în care nu se regăsesc în mod normal), de aceea este importantă scintigrafia. Un al doilea pas important de făcut este ecografia care ajută în localizarea paratiroidelor. 

Operația de îndepărtare a acestora este acum realizată cu metode minim invazive, astfel încât cicatricea este mică. Pentru ca medicul chirurg să poată decide îndepărtarea paratiroidei care secretă prea mulți hormoni, se dozează intraoperator nivelul PTH-ului. Dacă acesta a scăzut cu mai mult de 50% din valoarea inițială, operația se poate declara un real succes. Uneori, după operația de paratiroidectomie, valoarea calciului poate scădea până la valori care pot deveni simptomatice, pacientul resimțind furnicături la nivelul mâinilor, feței, contracturi musulare, crampe musculare, fasciculații. Acestea sunt tratate prin administrarea de vitamina D și calciu. Pacienții care se confruntă cu valori ridicate ale calciului pot avea istoric de pietre la rinichi, crize renale, constipație, aport de apă peste 3 litri / zi și urinări frecvente, depresie.

 

Concluzii

În cazul în care vă confruntați cu afecțiuni endocrinologice, este important de menționat că majoritatea beneficiază de tratament medicamentos specific. Medicul endocrinolog este specialistul care investighează, diagnostichează și tratează tulburările sistemului endocrin, un sistem complex cu multiple funcții importante în buna funcționare a organismului uman.

Pentru a beneficia de un consult de specialitate și un diagnostic corect, recomandăm să vă programați la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021.9306.

 

Adopta un stil de viata sanatos si mentine greutatea sub control!
Kilogramele in plus afecteaza ficatul si cresc riscul de boli cardiovasculare, de diabet zaharat si de probleme respiratorii la persoanele obeze.

In ciuda expresiei „gras si frumos“ obezitatea are efecte negative asupra sanatatii. Astfel, odata cu numarul de kilograme creste si riscul de boli cardiovasculare, de diabet zaharat, de probleme respiratorii si afectare hepatica, explica dr. Elena Ciuperca, medic primar gastroenterologie, la clinica DigestMed.

 

[su_button url=”http://adevarul.ro/sanatate/dieta-fitness/dieta-tip-occidentala-inmultit-numarul-persoanelor-obeze-analize-indica-existenta-ficatului-gras-1_58d3c7015ab6550cb89ac2a7/index.html” target=”blank” style=”flat” background=”#f49833″ size=”5″ center=”yes” radius=”20″ icon=”icon: eye”]Vizualizeaza articolul pe Adevarul.ro[/su_button]