Etichetă: consult endocrinologie

Autor: Dr. Anghel Gabriela, Medic Specialist Endocrinolog

Un specialist în endocrinologie este responsabil de diagnosticarea și tratamentul tulburărilor hormonale. Glandele endocrine, precum tiroida, paratiroidele, pancreasul, ovarele / testiculele, hipotalamusul, glanda pituitară și glandele suprarenale, formează sistemul endocrin. Din cauza complexității tulburărilor endocrine, ce au multiple efecte sistemice asupra organismului, pacienții pot manifesta o mare varietate de semne și simptome ce pot întârzia diagnosticul și tratamentul.

 

1. Diabet

Chiar dacă în România există o specialitate separată pentru diabet zaharat, boli metabolice și de nutriție, recomandăm să consultați întotdeauna un medic endocrinolog. De ce? Există mai multe afecțiuni endocrinologice care pot duce la creșterea glicemiei. 

De exemplu, diabetul zaharat de tip I poate fi întâlnit împreună cu sindromul poliglandular tip II, patologia tiroidiană autoimună, boala Addison sau alte boli autoimune precum boala celiacă. Acești pacienți necesită o supraveghere atentă pe toată durata vieții. 

În cazul diabetului zaharat tip II, adesea însoțit de sindromul metabolic, este important să se excludă patologia endocrinologică, de aceea este recomandată vizita la un medic endocrinolog.

Există o serie de boli endocrine care pot duce la creșterea glicemiei, iar diabetul zaharat poate fi, de asemenea, sursă a unor boli pancreatice precum pancreatită, tumori pancreatice, fibroză chistică sau hemocromatoză, caz în care pacientul va fi îndrumat de medicul gastroenterolog.

 

Printre afecțiunile endocrine care pot fi însoțite de creșterea glicemiei se numără: 

• acromegalia (exces de hormon de creștere)
• sindromul Cushing (exces de corticoizi) 
• feocromocitomul (exces de catecolamine) 
• hipertiroidia (exces de hormoni tiroidieni) 
• tumori secretoare de glucagon 
• somatostatina 
• aldosteron 
• mai rar, se pot regăsi în sindromul Klinefelter, sindromul Turner sau sindromul Prader-Willi. 

De asemenea, anumite medicamente folosite în tratamentul bolilor endocrine sau conexe, cum ar fi corticosteroizii, agonistii beta-adrenergici sau hormonii tiroidieni, pot duce la diabet.

 

2. Obezitate 

Indicele de masă corporală (IMC) se calculează folosind greutatea și înălțimea unei persoane, iar dacă acesta este egal sau mai mare de 30 kg/m2, atunci se consideră că acea persoană suferă de obezitate. Sindromul metabolic este o afecțiune destul de raspandita în prezent, cauzată de stres, alimentație nesănătoasă, sedentarism și poluare. Pacienții care au glicemie ridicată sau suferă de diabet, hipertensiune arterială, dislipidemie (niveluri crescute de trigliceride serice și niveluri scăzute de HDL-colesterol sau „colesterol bun”) și au circumferința abdominală mărită (la femei mai mare sau egală cu 88 cm și la bărbați mai mare sau egală cu 102 cm) sunt diagnosticați cu sindrom metabolic. Această afecțiune poate fi asociată și cu alte probleme de sănătate, precum ficatul gras, sindromul de ovar polichistic, sindromul de apnee în somn, hiperuricemie și gută sau sindromul inflamator persistent. 

Este important de știut faptul că pacienții cu această afecțiune sunt expuși unor complicații grave, motiv pentru care nu trebuie să piardă brusc din greutate, ci treptat. Recomandările medicale sunt: să mănânce regulat, să evite gustările între mese, să nu mănânce seara târziu, să micșoreze porțiile, să evite alimentele procesate și sărace în nutrienți, precum dulciurile, sucurile sau alimentele prăjite. De asemenea, este important ca pacienții să ia micul dejun, să se hidrateze adecvat, să aibă un somn bun și să adoarmă înainte de ora 23:00. Aceste obiceiuri simple pot avea beneficii semnificative pe termen lung.

În cazul sindromului Cushing, care se caracterizează prin excesul de corticoizi, pacienții frapează prin aspect, prezentând o serie de simptome precum: obezitate centrală și facio-tronculară, față rotundă, vergeturi (striuri) roz-violacee în abdomenul inferior și la rădăcina membrelor, acnee, vânătăi spontane sau, la traumatism minim, grăsime interscapulovertebrală (numită și „ceafă de bizon”). Diagnosticul se bazează pe teste specifice efectuate de către un medic endocrinolog.

La copii, este indicat să monitorizăm creșterea în înălțime, în special în cazul celor cu exces ponderal. Dacă identificăm astfel de probleme în cazul lor, trebuie realizată o consultație de către un medic endocrinolog.

 

3. Osteoporoza sau probleme cu sindromul osos

Osteoporoza este o afecțiune subdiagnosticată, care constă într-o scădere a calității oaselor, ceea ce le face mai fragile și predispuse la fracturi, chiar și la traumatisme minore. Pacienții cu osteoporoză trebuie să consulte atât un ortoped, cât și un endocrinolog sau un reumatolog pentru a primi un tratament adecvat.

Factorii de risc pentru osteoporoză și fracturi includ: 

• istoricul familial de fracturi de șold; 
• utilizarea prelungită de corticosteroizi; 
• istoricul personal de fracturi; 
• fumatul; 
• consumul de alcool; 
• vârsta la debutul menstruației și momentul ultimei menstruații; 
• greutatea corporală scăzută; 
• diabetul zaharat de tip I; 
• boli de ficat cronice; 
• sindroame de malabsorbție.

Pentru a diagnostica osteoporoza este nevoie de DXA (dual-absorbtiometry X-ray), care utilizează raze X minim iradiante pentru a măsura densitatea osoasă la nivelul coloanei vertebrale, a șoldului și a colului femural. Un scor T mai mic sau egal cu -2,5 DS indică prezența osteoporozei, iar un scor T între -1 și -2,5 DS indică osteopenia. Scorul FRAX poate fi, de asemenea, utilizat pentru a estima riscul de fracturi în următorii 10 ani.

Osteoporoza în sine nu provoacă durere, însă fracturile osoase pot fi extrem de dureroase. Fracturile vertebrale pot fi inaparente clinic și pot fi detectate prin imagistică, cum ar fi radiografia toraco-lombară, VFA, CT sau RMN. Punctul maxim de sensibilitate a coloanei este localizat la nivelul toracal inferior și lombar superior, de aceea trebuie evitată ridicarea obiectelor grele cu spatele arcuit, poziția recomandată fiind din sprijin ghemuit.

Deficitul de vitamina D poate fi un factor de risc pentru osteoporoză, iar doza recomandată este de 800-1000 UI/zi. Vitamina D poate fi obținută prin expunerea la soare timp de 15 minute cu antebrațele și picioarele descoperite, dar și prin suplimente administrate în perioada rece a anului. Analizele de sânge pentru pacienții cu osteoporoză includ hemoleucograma, calciul seric total, fosforul seric, PTH, 25 OH vitamina D, calciul urinar, TSH, freeT4, hemoglobina glicozilată, AST și ALT.

 

4. Sindromul de ovar polichistic 

Sindromul de ovar polichistic, cunoscut și ca SOPC,  este cea mai frecventă endocrinopatie în rândul femeilor. De obicei, simptomele sindromului ovarului polichistic apar în jurul momentului primei menstruații. Cu toate acestea, ele pot apărea și mai târziu, chiar și după o perioadă în care menstruația a fost regulată. 

Câteva dintre simptomele acestei afecțiuni se referă la: 

– ciclurile menstruale neregulate (oligomenoree – mai puțin de 9 cicluri menstruale pe an, amenoree – lipsa menstruației timp de 3 luni sau mai mult);

– prezența hiperandrogenismului – observată clinic prin hirsutism (creșterea excesivă a părului în zone dependente de androgeni, cum ar fi fața, buza superioară, mentonul, zona periareolară, toracele anterior sau linia albă abdominală) sau prin teste paraclinice care arată nivele ridicate de hormoni masculini, cum ar fi testosteronul seric crescut. 

În cazuri rare, pacientele pot prezenta și îngroșarea vocii sau clitoromegalie. Alte semne și simptome ale acestei afecțiuni includ acanthosis nigricans, care este o pigmentare a pielii în zona cervicală sau axilară și sugerează o rezistență la insulină și infertilitate.

 

5. Testosteron scăzut – hipogonadism

 

Simptomele care pot indica necesitatea unui consult de specialitate sunt: 

• scăderea dorinței sexuale; 
• absența erecțiilor spontane matinale și nocturne; 
• ejaculare precoce; 
• scăderea frecvenței bărbieritului;
• anemie;
• scăderea forței musculare; 
• depresie.

 

Tabloul clinic este influențat de momentul apariției hipogonadismului. Adolescenții cu hipogonadism pot prezenta organele genitale externe subdezvoltate, o masă musculară redusă, o lipsă a bărbii, o înfățișare mai tânără, ginecomastie (dezvoltarea sânilor), înălțime crescută și o discrepanță între segmentul superior și inferior al corpului (distanța de la pubis la sol fiind cu cel puțin 2 cm mai mare decât distanța de la pubis la creștetul capului).

În diagnosticul hipogonadismului, criteriile paraclinice includ nivelul scăzut de testosteron seric și nivelurile de gonadotropine (FSH, LH) crescute sau scăzute, în funcție de localizarea problemei (hipofiză sau testicule). 

 

6. Tulburările glandelor suprarenale 

În general, se recomandă inițial investigarea funcțională a glandelor suprarenale (prin teste de sânge), urmată de investigația imagistică. Acest lucru se datorează incidentaloamelor, tumori benigne ale glandelor suprarenale care nu se dezvoltă sau cresc foarte încet în timp și nu secretă hormoni, astfel încât acestea nu prezintă un risc imediat pentru viața pacientului. 

Glandele suprarenale au 2 straturi: 

– medulosuprarenala, care secretă adrenalina – hormonul care declanșează reacția „luptă sau fugi”;

– corticosuprarenala, care conține trei linii hormonale: glucocorticoizii (cum ar fi cortizolul), mineralocorticoizii (cum ar fi aldosteronul) și sexosteroizii (cum ar fi testosteronul, DHEA-s și androstendionul). 

Când la nivelul medulosuprarenalei apare o tumoră care secretă catecolamine plasmatice, boala se numește feocromocitom (care poate avea și alte localizări – paragangliomul). Practic, pacientul are un puseu de adrenalină însoțit de creșterea valorilor tensiunii arteriale, cefalee (durere de cap) și palpitații, ca urmare a secreției de hormoni de adrenalină. 

 

7. Hipercalcemie

Există o concepție greșită conform căreia nivelul ridicat al calciului în sânge este benefic, dar de fapt hipercalcemia trebuie investigată pentru a identifica cauza subiacentă. Există mai multe motive pentru creșterea nivelului de calciu seric. Dacă valoarea calciului seric total este crescută (există o variabilitate destul de mare a intervalului normal al calciului, dar, în mod cert, o valoare peste 10,2 mg/dL trebuie repetată), iar fosforul seric este la limita inferioară a normalului sau chiar scăzută, se recomandă determinarea valorii parathormonului, cunoscut și ca PTH. 

 

O valoare crescută a calciului seric total și PTH pune diagnosticul de hiperparatiroidism primar. În esență, una sau mai multe glande paratiroide nu mai reacționează la nivelurile normale de calciu din sânge și încep să elibereze parathormon, ceea ce determină creșterea nivelului de calciu din organism. Pentru a confirma diagnosticul, un prim pas care se recomandă este efectuarea unei scintigrafii. Paratiroidele sunt mici glande endocrine care secretă parathormon, fiind situate în spatele tiroidei. De obicei, regăsim 4 astfel de glande. Pot fi situate și ectopic (într-un loc în care nu se regăsesc în mod normal), de aceea este importantă scintigrafia. Un al doilea pas important de făcut este ecografia care ajută în localizarea paratiroidelor. 

Operația de îndepărtare a acestora este acum realizată cu metode minim invazive, astfel încât cicatricea este mică. Pentru ca medicul chirurg să poată decide îndepărtarea paratiroidei care secretă prea mulți hormoni, se dozează intraoperator nivelul PTH-ului. Dacă acesta a scăzut cu mai mult de 50% din valoarea inițială, operația se poate declara un real succes. Uneori, după operația de paratiroidectomie, valoarea calciului poate scădea până la valori care pot deveni simptomatice, pacientul resimțind furnicături la nivelul mâinilor, feței, contracturi musulare, crampe musculare, fasciculații. Acestea sunt tratate prin administrarea de vitamina D și calciu. Pacienții care se confruntă cu valori ridicate ale calciului pot avea istoric de pietre la rinichi, crize renale, constipație, aport de apă peste 3 litri / zi și urinări frecvente, depresie.

 

Concluzii

În cazul în care vă confruntați cu afecțiuni endocrinologice, este important de menționat că majoritatea beneficiază de tratament medicamentos specific. Medicul endocrinolog este specialistul care investighează, diagnostichează și tratează tulburările sistemului endocrin, un sistem complex cu multiple funcții importante în buna funcționare a organismului uman.

Pentru a beneficia de un consult de specialitate și un diagnostic corect, recomandăm să vă programați la una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari), prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021.9306.

 

Articol scris de Dr. Alina Rusu, Medic Specialist Endocrinologie

Calitatea vietii noastre este influentata de o multitudine de factori – intre acestia, un aspect esential il reprezinta bunul mers al corpului nostru si al tuturor functiilor lui. 

In endocrinologie, pentru a stabili diagnosticul de certitudine sau pentru a obtine cat mai multe informatii despre o anumita patologie si pentru a urmari in timp evolutia acestora ne bazam foarte mult pe investigatiile imagistice (ecografia, examenul RMN sau CT, scintigrafia sau examenul osteodensitometric “dexa“), pe analizele generale de sange si urina cat si pe testarile genetice.

Sistemul endocrin si sistemul nervos 

Ca sa intelegem mai bine cum “functionam” fiecare dintre noi, medicina a impartit corpul uman in sisteme (ex: sistemul digestiv, sistemul respirator) si organe (ex: plamani, inima). 

Toate aceste sisteme si organe isi fac treaba in mod constiincios, ca niste buni executanti, dar cine este la “comanda” organismului nostru, cine coordoneaza comunicarea si integrarea tuturor schimburilor de informatii? Cine se asigura nu doar ca fiecare sistem si organ functioneaza corespunzator, ci ca o fac in stransa legatura cu functionarea celorlalte sisteme si organe?

Avem, de fapt, doi “sefi”, care functioneaza atat independent, cat si in stransa legatura unul cu celalalt: sistemul endocrin si sistemul nervos. 

Sistemul nervos dirijeaza reactiile pe care trebuie sa le avem rapid, si o face prin transmiterea mesajelor sub forma electrica: impulsuri nervoase – care au o viteza mare, iar informatia pe care o transmit este un “ordin” pentru celule.

Sistemul endocrin se ocupa de reactiile pentru care avem mai mult timp la dispozitie (crestere, reproducere, metabolism) prin intermediul mesajelor transmise pe cale chimica: hormonii. 

Ce este sistemul endocrin ?

Sistemul endocrin este, in esenta, un complex mesager chimic, cu doua componente: pe de o parte, o retea de glande – organe specializate – cu secretie endocrina; pe de alta, hormonii produsi de aceste glande. 

Unele dintre glandele care produc hormoni se afla localizate in creier, iar altele in diverse parti ale corpului. Fiecare din aceste glande este inconjurata de o retea de vase de sange, de unde isi extrage “ingredientele” ca sa produca hormoni. 

Hormonii si glandele endocrine

Hormonii sunt substante chimice mesager, produse si secretate in sange de catre organe specializate, respectiv glandele endocrine. Prin sange, hormonii “calatoresc” catre tesuturi si organe-tinta unde isi vor exercita actiunea. Hormonii recunosc tesutul unde e nevoie sa actioneze prin intalnirea cu receptorul specific prezent la nivelul celulelor organelor tinta. 

Astfel, sistemul endocrin are nevoie de 3 structuri pentru a-si exercita functiile reglatoare: glande, hormoni si receptori hormonali.

Glandele endocrine sunt definite ca structuri glandulare fara ducte (canale) care isi elibereaza hormonii produsi (secretati) in spatiul extracelular de unde ajung in sange.

Principalele glande endocrine sunt: 

• glanda hipofiza (sau pituitara);
• glanda tiroida;
• insulele pancreatice;
• glandele paratiroide;
• glandele suprarenale;
• ovarele si testiculii. 

Este stiut insa faptul ca hormonii pot fi secretati si de alte organe, cum ar fi: 

• inima (secreta peptidul natriuretic);
• tesutul adipos (secreta leptina si adiponectina);
• rinichii (renina si eritropoietina);
• tractul intestinal (incretina si colecistokinina).

Bolile Endocrine

Bolile endocrine pot fi incadrate in doua mari categorii:

1. Productie exagerata sau insuficienta de hormoni ceea ce conduce la asa-numitul “dezechilibru hormonal“.
2. Anomalii structurale ale glandelor endocrine, respectiv dezvoltarea de tumori (solide = noduli sau lichidiene = chisturi) care pot sau nu influenta secretia hormonala.

Cauze si factori de risc in endocrinologie

Bolile endocrinologice pot aparea spontan, fara o cauza aparenta, in general prin alterarea “comunicarii“ dintre sistemul hipotalamo-hipofizar (am putea sa il numim “centrul de comanda“) si restul glandelor cu secretie endocrina.

Bolile endocrine se pot dezvolta la orice varsta (cu unele ne nastem – de ex. hipotiroidismul congenital), insa exista anumite predominante in functie de glanda afectata. 

Factori de risc pentru aparitia bolilor endocrinologice includ:

• Sexul (de exemplu, bolile tiroidiene – inclusiv boala autoimuna tiroidiana, se intalnesc mult mai frecvent la femei).
• Genetica (daca avem un membru al familiei cu o boala autoimuna endocrina avem un risc mai mare de a dezvolta aceeasi boala sau acelasi grup de boli autoimune).
• Lipsa iodului din alimentatie – cauza mult mai frecventa de boli tiroidiene in trecut, insa care a fost aproape eradicata in prezent dupa introducerea iodului in sarea de consum.
• Infectii.
• Traumatisme ce implica glandele endocrine (cel mai adesea – afectarea glandei hipofize dupa un traumatism cranio-cerebral).
• Aparitia de tumori (benige sau maligne).

Simptomele principale ale bolilor endocrine si cand sa ne adresam unui medic endocrinolog

Simptomele bolilor endocrine sunt, in marea majoritate, nespecifice (generale) cum ar fi :

• cresterea sau scaderea brusca in greutate;
• tulburari ale ciclului menstrual (ex. absenta acestuia);
• intoleranta la frig sau la caldura;
• modificari de tranzit intestinal (tranzit incetinit sau accelerat);
• tulburari psihice (ex. anxietate, iritabilitate);
• tulburari de dinamica sexuala (ex. disfunctia erectila);
• insomnii;
• manifestari dermatologice (acnee recent si brusc instalata, vergeturi, piele uscata);
• caderea excesiva a parului sau aparitia de fire de par la femeie in zone specifice distributiei pilozitatii la barbat (pe fata, respectiv in barba sau in jurul mameloanelor, intre sani, pe fese, de la ombilic spre zona pubiana);
• manifestari cardiologice: batai rapide (tahicardie) sau neregulate (aritmie) ale inimii, hipertensiune arteriala aparuta la o persoana tanara;
• sete excesiva ce duce la un aport de lichide exagerat (peste 3 litri de lichide pe zi);
• tulburari de vedere;
• tulburari de crestere (copii care au o viteza de crestere inferioara copiilor de aceeasi varsta si sex sau o viteza de crestere exagerata).

Ce analize se fac la endocrinologie? 

Dozarile hormonale se efectueaza in functie de glanda presupus afectata. De asemeni, in endocriologie, dozarile hormonale necesita respectarea unor conditii:

• se pot efectua “ bazal “ adica in general, in orice dimineata;
• respectarea unor anumite ore de recoltare – hormonii au secretie variabila pe parcursul zilei, de cele mai multe ori cu o secretie maxima si una minima intr-un anumit interval de timp;
• prin teste de stimulare sau inhibitie – atunci cand administram o substanta chimica (de cele mai multe ori un alt hormon) pentru a evalua raspunsul glandei vizate la acea substanta;
• respectarea unui anumit interval de zile – spre exemplu inceputul ciclului menstrual sau finele ciclului menstrual.

Hormonii se pot doza atat in sange cat si in urina.

Pentru a evalua functia tiroidiana avem nevoie, in principal, de TSH si ft4 . Anticorpii antitiroidieni (AAT-TPO si AAT-TG) ii dozam atunci cand suspicionam o afectare autoimuna a glandei tiroidiene.  In cazuri specifice este nevoie de dozarea marker-ilor tumorali: calcitonina, tiroglobulina, antigenul carcinoembrionar – acestia nu pun insa, doar prin prezenta lor, diagnosticul de certitudine de cancer. 

Pentru afectarea functiei ovariene sau testiculare putem doza, asa cum am amintit, respectand anumite conditii, testosteronul, estradiolul, prolactina, FSH, LH. in general, hormonii care incep cu litere mari sunt hormoni secretati de hipofiza si sunt prescurtari folosite international (de ex: FSH = hormonul foliculo-stimulant sau LH = hormonul luteinizant, PRL – prolactina).

In evaluarea glandelor suprarenale putem doza: cortizolul (bazal si in conditii de stimulare sau inhibitie), ACTH-ul, aldosteronul, catecolaminele.

In tulburari de crestere dozam: IGF1 (insulin growth factor 1), GH (hormonul de crestere – in conditii de inhibitie sau stimulare, in functie de patologia suspicionata), vitamina D.

Acestea sunt doar cateva exemple de dozari hormonale efectuate in endocrinologie, insa ele sunt mult mai multe – unele complexe, necesitand intotdeauna consultarea unui endocrinolog pentru recomandari avizate si tintite pe patologia suspicionata.

De ce sa alegi DigestMed pentru un consult la endocrinologie ?

Atunci cand banuiti sau stiti ca aveti nevoie de un consult endocrinologic, e important sa luati in considerare cateva aspecte care pot contribui atat la calitatea actului medical, cat si la gradul dvs de satisfactie: 

• nivelul de specializare al medicilor/clinicii;
• calitatea echipamentelor si investitiilor in tehnologie;
• angajamentul fata de satisfactia pacientilor. 

DigestMed este o clinica specializata in tratarea bolilor sistemului digestiv – ale carui functionare si afectiuni se afla in stransa legatura cu functionarea si afectiunile sistemului endocrin. 

Echipa multidisciplinara de care DigestMed dispune permite diagnosticarea si tratarea diverselor afectiuni endocrine intr-o maniera holistica, si nu in ultimul rand, respectul si grija pe care le purtam fiecarui pacient, in toate etapele interactiunii cu DigestMed, reprezinta una din valorile noastre de baza.