2023-06-19

Hepatita autoimună – cum încetinești progresia bolii?

Autor: Dr. Monica Adriana-Stana, Medic Specialist Gastroenterolog

Hepatita autoimună survine atunci când sistemul imunitar al organismului, responsabil de combaterea infecțiilor, atacă propriile celule hepatice, procesul declanșând inflamația, umflarea și deteriorarea ficatului.

Ficatul este situat sub coaste, în partea dreaptă a abdomenului. Funcția sa principală constă în procesarea nutrienților alimentari, producerea bilei necesare pentru digestia alimentelor și stocarea zahărului pe care corpul îl utilizează ca sursă de energie. 

Acest tip de hepatită reprezintă o formă mai puțin întâlnită, care, conform estimărilor, afectează 10-17 persoane din 100.000 în Europa. Totodată, este de 3-4 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, fiind diagnosticată, de obicei în jurul vârstei de 45 de ani. Statisticile arată că 30-50% dintre pacienții care se confruntă cu hepatită autoimună au și alte boli autoimune asociate în organism, precum tiroidită Hashimoto (tiroidită autoimună), artrită reumatoidă, colită ulcerativă sau chiar diabet de tip 1.

1. Ce este hepatita autoimună?

Hepatita autoimună este o boală cronică de etiologie necunoscută în care sistemul imun al organismului atacă celulele ficatului și provoacă inflamație. Fiind o patologie cronică, odată instalată, durează și necesită tratament toată viața. Depistată precoce, poate fi ținută sub control prin medicație specifică imunosupresoare. În caz contrar, poate duce la ciroză hepatică și, în final, la insuficiență hepatică.

Sunt două tipuri principale de hepatită autoimună, clasificare făcută în funcție de autoanticorpii prezenți în sângele pacientului care atacă celulele hepatice:

A) Tipul I: este cel mai frecvent, apare predominant la femeile tinere și se asociază, de obicei, cu alte boli autoimune (boli inflamatorii intestinale, artrită reumatoidă, Sindrom Sjogren, boală Celiacă, tiroidita Hashimoto, anemie hemolitică);

B) Tipul II: apare mai rar, la orice vârstă, dar predominant la copiii până în 14 ani.

Pe lângă asocierile cu alte boli autoimune, hepatita autoimună se suprapune frecvent cu alte boli autoimune ale ficatului, precum colangita sclerozantă și colangita biliară primitivă. De aceea, este importantă excluderea inițială a acestora și monitorizarea funcției hepatice pe parcursul bolii, fiind necesară schimbarea tratamentului în funcție de evoluția bolii. 

În ceea ce privește cauzele dezvoltării bolii, în momentul de față nu există o lămurire în acest sens. O teorie pentru patogeneza hepatitei autoimune sugerează că boala ar putea fi cauzată de interacțiunea unor factori externi (triggeri din mediu – infecții cu virusuri sau bacterii, anumite medicamente) și predispoziția genetică a individului.

 2. Factori de risc

Deși cauza exactă a acestei afecțiuni este încă necunoscută, există anumiți factori de risc care pot crește probabilitatea dezvoltării hepatitei autoimune: 

• Sexul feminin – boala este mai frecventă la femei;
• Istoricul infecțios personal;
• Predispoziția genetică (cazuri de boli autoimune în familie, mai ales la rude de gradul I);
• Anumite medicamente – Minocyclina, Nitrofurantoin, Hydralazina, Methyldopa, statine, fenofibrate, Interferon, Infliximab, Etanercept. 

Înțelegerea acestor factori de risc poate contribui la diagnosticarea corectă și la elaborarea unei scheme de tratament precoce împotriva hepatitei autoimune, oferind astfel un suport vital pacienților care prezintă această afecțiune hepatică complexă.

3. Semne și simptome ale hepatitei autoimune

Semnele și simptomele hepatitei autoimune sunt similare cu cele întâlnite în cazul altor forme de hepatită. În stadii incipiente pacienții sunt frecvent asimptomatici. Cu toate acestea, atunci când apar, ele pot varia de la o persoană la alta, de la simptome ușoare la unele de gravitate crescută în stadii avansate ale bolii și anume:

• Oboseală;
• Disconfort în hipocondrul drept; 
• Inapetență;
• Dureri articulare;
• Icter sclero-tegumentar – colorația galbenă a pielii și sclerelor; 
• Hepatomegalie – ficat mărit;
• Erupții la nivelul pielii – rash tegumentar;
• Rar greață și vărsături;
• Tulburări de menstruație la femei;
• Dacă se complică cu ciroză hepatică – apar toate semnele și simptomele acestei patologii.

4. Diagnostic

Diagnosticul hepatitei autoimune se realizează etapizat, analizele specifice nefiind efectuate de rutină. Ca în orice situație medicală, este necesară o anamneză care să identifice dacă pacientul consumă alcool în mod constant, dacă ia tratamente cronice cu medicamente considerate a fi declanșatori pentru hepatita autoimună, dacă are alte boli autoimune asociate sau are rude cu boli autoimune. 

De asemenea, examenul clinic este important deoarece poate pune în evidență semne ale afectării hepatice. Următorii pași constau în efectuarea unor investigații de sânge, imagistice și invazive care să susțină diagnosticul:

• Analize de sânge:

– uzuale (hemoleucogramă, teste hepatice uzuale, funcție renală, probe inflamatorii, sideremie, feritină, glicemie, lipidogramă, funcție tiroidiană, teste de coagulare a sângelui, proteine totale, albumină, electroliți);

– teste de hepatită A, B, C – pentru excluderea acestora;

– imunogramă completă, autoanticorpi specifici pentru hepatită autoimună;

– uneori sunt necesare și alte analize specifice care să excludă alte patologii rare, stabilite de medicul curant;

• Ecografie abdominală;
• Elastografie hepatică / fibroscan / fibromax – teste care măsoară gradul de fibroză a ficatului;
• RMN cu secvență colangio – poate fi necesar dacă se pune problema de suprapunere cu patologie autoimună a căilor biliare;
• Puncție biopsie hepatică – prelevarea unor probe mici de țesut hepatic cu ajutorul unui ac pentru examen histopatologic.

5. Tratamentul hepatitei autoimune

Hepatita autoimună nu se poate vindeca medical. Scopul tratamentului este de a încetini sau a opri atacul propriului sistem imun asupra celulelor hepatice și de a diminua ritmul progresiei bolii. Pentru o eficiență maximă este importantă începerea tratamentului în stadiul incipient al afecțiunii. Medicamentele folosite sunt substanțe care suprimă sistemul imunitar (imunosupresoare). Unele (corticosteroizii) sunt administrate inițial în doze mari și, ulterior, în scădere progresivă, din cauza efectelor adverse posibile. Altele sunt administrate pentru întreținere, pe termen lung, de obicei toată viața. 

Dacă tratamentul nu reușește să întrerupă progresia bolii și se ajunge la fibroză hepatică (ciroză), singura variantă de tratament este transplantul hepatic. 

6. Recomandări 

Adoptarea unui stil de viață sănătos poate juca un rol important în gestionarea hepatitei autoimune și reducerea progresiei bolii:

• Evitarea consumului de alcool, grăsimi, prăjeli, zaharuri în exces, produse care conțin aditivi alimentari;
• Menținerea unei greutăți corporale corespunzătoare;
• Consumul de alimente sănătoase bogate în fibre, vitamine și minerale;
• Hidratare corespunzătoare și mișcare / sport în limita toleranței.

Concluzii

Respectarea tratamentului prescris de medic și efectuarea controalelor regulate cu scopul monitorizării progresiei bolii și intervenției timpurii în cazul apariției unor complicații sunt foarte importante pentru gestionarea corectă a acestei boli autoimune. Așadar, adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și respectarea planului de tratament, pot contribui în mare măsură la menținerea sănătății hepatice și la îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de hepatită autoimună.

Pentru persoanele care prezintă semne și simptome specifice acestei boli, amintite anterior, recomandăm efectuarea unui consult de specialitate în una dintre locațiile centrului medical DigestMed (DigestMed Aviației sau DigestMed Militari) cât mai curând posibil. 

Consultul hepatologic este necesar pentru obținerea unui diagnostic precis și pentru inițierea unui plan de tratament adecvat. 

Puteți efectua programarea prin intermediul platformei online sau prin apel telefonic la numărul 021 9306.