2024-12-23

Dereglările hormonale asociate obezității

Autor: dr. Delia-Maria Vârlan, Medic specialist endocrinolog

Obezitatea reprezintă în zilele noastre o problemă importantă de sănătate publică, fiind recunoscută ca o patologie complexă, cronică, multifactorială, caracterizată prin creșterea masei corporale pe seama acumulării de țesut adipos. Pentru clasificarea obezității se calculează indicele de masă corporală, iar acesta se obține prin împărțirea greutății exprimate în kilograme la pătratul înălțimii exprimate în cm. Astfel, în cazul adulților, un pacient este considerat supraponderal dacă are un indice de masă corporală mai mare de 25 kg/m2, iar obezitatea este definită pornind de la valoarea indicelui de masă corporală 30 kg/m2.

Datele Organizației Medicale a Sănătății ne avertizează că prevalența obezității s-a dublat între 1990 și 2022, 43% dintre adulți fiind catalogați ca fiind supraponderali și 16% ca suferind de obezitate.

Excesul ponderal este adesea discutat în spațiul public, iar pacienții tind să incrimineze dezechilibrele hormonale drept cauză principală. Există într-adevăr afecțiuni endocrine care pot contribui într-o anumită măsură la creșterea în greutate, cum ar fi sindromul Cushing, hipotiroidismul, deficitul de hormon de creștere sau sindromul ovarelor micropolichistice.

Într-un număr foarte mic de cazuri, obezitatea este cauzată de defecte genetice care apar din copilărie. Exemple includ mutațiile genei leptinei sau ale receptorului pentru leptină. De asemenea, anumite sindroame genetice, cum ar fi sindromul Prader-Willi sau sindromul Laurence-Bardet-Biedl, pot duce la obezitate și sunt asociate și cu tulburări de comportament și dezvoltare.

Totuși, în zilele noastre, factorii cel mai des incriminați și responsabili pentru apariția excesului ponderal sunt cei legați de stilul de viață. Aportul nutrițional excesiv asociat cu consumul energetic redus prin lipsa activități fizice sunt elemente ce conduc încet dar sigur către exces ponderal.

Este important să subliniem încă de la început relația bidirecțională dintre obezitate și dereglările hormonale. Dereglările hormonale sunt, de multe ori, mai degrabă o consecință a unui comportament alimentar neadecvat în raport cu cheltuielile energetice pe termen lung, decât o cauză directă a obezității.

Principalele consecințe ale obezității asupra hormonilor

Rezistența la insulină și diabetul zaharat de tip 2

Este binecunoscut faptul că odată cu creșterea prevalenței obezității a crescut și prevalența diabetului zaharat de tip 2. Riscul de diabet zaharat crește direct proporțional cu creșterea indicelui de masă corporală. Mecanismele exacte nu sunt cu totul cunoscute, sunt complexe, au legatură și cu faptul că țesutul adipos nu are doar rol de depozit, ci se comportă și ca un organ endocrin, secretă unele substanțe numite adipocitokine cu roluri multiple, printre acestea numărându-se și scăderea răspunsului la insulină. Pancreasul este nevoit să secrete și mai multă insulină și în timp, la subiecții predispuși genetic, apare epuizarea celulelor beta responsabile de secreția insulinei.

Modificarea răspunsului normal la leptină

Una dintre primele adipocitokine descoperite și descrise este leptina, un hormon cu un rol important în reglarea apetitului. Leptina este secretată în funcție de procentul de țesut adipos: cu cât acesta este mai mare, cu atât nivelul de leptină este mai ridicat. În mod normal, un nivel crescut de leptină inhibă apetitul. Însă, în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, se dezvoltă rezistență la leptină, ceea ce reduce efectul anorexigen al acesteia.

Scăderea nivelului de adiponectină

O altă adipocitokină importantă este adiponectina, care joacă un rol metabolic în reglarea nivelului lipidelor și al glicemiei, fiind implicată și în reglarea răspunsului la insulină. Studiile arată o corelație inversă între nivelul de adiponectină și indicele de masă corporală (IMC). Astfel, pacienții cu obezitate, care prezintă niveluri mai scăzute de adiponectină, dezvoltă frecvent rezistență la insulină, dislipidemie și ateroscleroză.

Creșterea nivelului de chemerină

O altă adipocitokină recent descoperită este chemerina, care are rol atât în metabolismul glucidelor și lipidelor, cât și în răspunsul inflamator asociat obezității. Nivelul de chemerină este corelat cu apariția leziunilor vasculare timpurii, având un rol important în procesul de ateroscleroză. Astfel, scăderea în greutate la pacienții obezi duce la reducerea nivelului de chemerină și, implicit, la îmbunătățirea parametrilor metabolici.

Obezitatea și hormonii sexuali

În cazul bărbaților, obezitatea se asociază cu hipogonadism, caracterizat printr-un nivel scăzut de testosteron. Mecanismele implicate sunt complexe și multiple, incluzând influența adipocitokinelor secretate de celulele adipoase, precum și secreția de estrogeni de către țesutul adipos. Nivelul scăzut de testosteron se asociază cu: tulburări de dinamică sexuală, libidou scăzut, scăderea pilozității faciotroculare și a masei musculare. Pe de altă parte, scăderea nivelului de testosteron crește cantitatea de țesut adipos creându-se astfel un cerc vicios. Vestea bună este că prin scăderea ponderală se ameliorează și hipogonadismul.

În cazul femeilor, obezitatea are de asemenea un impact major, în special asupra fertilității și sănătății reproductive, cu efecte directe care vizează atât funcționarea axei hipotalamo-hipofizo-ovariene, ovarele și funcția ovulatorie, cât și endometrul. Astfel, femeile cu exces ponderal experimentează frecvent tulburări de ciclu menstrual și dificultate de obținere a sarcinii. Pe de altă parte, obezitatea în timpul sarcinii se asociază cu un prognostic nefavorabil atât al mamei, cât și al fătului. Scăderea în greutate prin modificarea stilului de viață, prin metode farmacologice sau chirurgicale, ameliorează prognosticul reproductiv, inclusiv succesul tehnologiei de reproducere asistată ca fertilizarea în vitro.

Obezitatea și hormonul de creștere

Excesul ponderal este de obicei însoțit de un nivel scăzut de hormon de creștere, atât din cauza reducerii secreției acestuia la nivelul glandei hipofize, cât și din cauza eliminării sale accelerate din circulație. Deoarece hormonul de creștere are proprietăți lipolitice și anabolice, deficitul acestuia contribuie suplimentar la progresia bolilor metabolice.

Obezitatea și hormonii tiroidieni

În general, în cazul pacienților cu exces ponderal, glanda tiroidă funcționează optim și arareori este necesară substituția cu levotiroxină. Totuși, în contextul obezității, ecografia poate arăta o glandă tiroidă cu un aspect ușor diferit de cel normal, fiind mai hipoecogenă. Acest lucru nu indică neapărat prezența unei boli tiroidiene autoimune, ci mai degrabă o permeabilitate vasculară crescută, asociată cu citokinele proinflamatorii secretate de țesutul adipos în exces. În consecință, consultul endocrinologic este important în cazul obezității pentru a se putea face distincția între o boală endocrină care necesită tratament de specialitate și obezitatea de aport cu modificările hormonale asociate, caz în care scăderea ponderală reprezintă baza tratamentului.

Pe lângă complicațiile hormonale asociate cu obezitatea, excesul ponderal are și o serie de alte consecințe care afectează starea de sănătate, printre care se numără:

• Implicațiile estetice și psihologice, care în cazurile severe pot duce chiar la tulburări depresive;
• Riscuri metabolice și cardiovasculare: hipertensiune arterială, boală coronariană, insuficiență cardiacă etc.;
• Complicații gastrointestinale: boală de reflux gastroesofagian, steatoză hepatică, litiază biliară veziculară;
• Complicații musculo-scheletale: spondilolistezis, coxartroză, gonartroză;
• Complicații respiratorii: sindrom apnee de somn obstructivă;
• Infecțioase

Riscuri neoplazice: risc crescut de cancer endometrial / colorectal / mamar / tiroidian etc., comparabil cu populația generală.

Concluzii

• Obezitatea este o patologie cronică frecvent întâlnită, cauzată de un stil de viață și comportamente care conduc la un aport caloric ridicat, inadecvat consumului de energie.
• Se asociază cu risc cardiovascular crescut și moarte prematură.
• Este o patologie care poate fi prevenită, în primul rând, prin adoptarea unui stil de viață sănătos pe termen lung, care să includă evitarea sedentarismului și o alimentație echilibrată, cât mai puțin procesată și adecvată nevoilor metabolice.
• Obezitatea poate fi tratată prin abordări diverse, cum ar fi modificarea comportamentului alimentar pentru scăderea în greutate, creșterea activității fizice, psihoterapie, metode medicamentoase sau chirurgicale, în funcție de specificul fiecărui caz și al fiecărui pacient.

Gestionarea obezității necesită o înțelegere profundă a complexității sale, inclusiv a legăturilor pe care le are cu sistemul hormonal. Această patologie nu afectează doar aspectul fizic sau starea metabolică, ci poate avea consecințe extinse asupra sănătății generale, amplificând riscurile cardiovasculare, endocrine și psihologice. Abordarea obezității trebuie să fie integrată cu accent pe prevenție și intervenție timpurie, fie prin adoptarea unui stil de viață sănătos, fie prin opțiuni terapeutice adaptate fiecărui pacient. În final, colaborarea cu specialiști din diverse domenii medicale este esențială pentru a oferi fiecărui pacient șansa unei vieți mai sănătoase și mai echilibrate.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.