Centrul Medical DigestMed deschis sâmbata!

Ce inseamna daca avem dureri de pancreas?

Articol scris de Dr. Oana Plotogea, medic specialist gastroenterolog.

Durerea de pancreas este un simptom determinat de afectiuni pancreatice inflamatorii sau tumorale si se localizeaza la nivelul abdomenului superior. In functie de patologia pancreatica subiacenta, durerea imbraca forme diferite ca intensitate si durata si se insoteste de anumite semne si simptome cum ar fi:  

  • greata; 
  • varsaturi; 
  • febra; 
  • frisoane; 
  • icter; 
  • prurit; 
  • scadere ponderala; 
  • steatoree, etc. 

De ce doare pancreasul? 

Pancreasul este o glanda ce indeplineste 2 functii: functia digestiva prin secretia de enzime pancreatice si functia endocrina prin secretia hormonilor (ex. insulina, glucagon). Simtim dureri de pancreas atunci cand apar dezechilibre ale functiei digestive, prin lezarea directa a celulelor pancreatice (acinare) si/sau prin blocarea eliberarii, urmata de acumularea si autoactivarea enzimelor pancreatice. Acest fenomen se intalneste in inflamatia acuta a tesutului pancreatic din pancreatita acuta. In alte situatii, cum sunt procesele cronice si de lunga durata, durerea apare ca raspuns la aparitia fibrozei si a cicatrizarii tesutului pancreatic cu inglobarea filetelor nervoase. De asemenea, durerea de pancreas poate fi rezultatul complicatiilor pancreatitei acute si cronice (ex. pseudochisturi, colectii necrozate, litiaza ductului Wirsung etc.). 

Ce ascund durerile de pancreas? 

Durerea in pancreatita acuta are cateva caracteristici:  

  • este foarte intensa; 
  • se localizeaza in epigastru sau abdomenul superior; 
  • iradiaza “in bara” si in spate; 
  • i se pot asocia greata sau varsaturi.  

In formele severe de durere de pancreas care evolueaza cu insuficiente de organ, putem intalni hipotensiune, tahicardie, oligurie, detresa respiratorie, soc.  

Durerea in pancreatita cronica are aceeasi localizare, la nivelul abdomenului superior, avand intensitate mai redusa, cu exceptia perioadelor de acutizare. Durerea de pancreas poate fi declansata de consumul de alcool sau grasimi si are durata lunga, de ore sau zile. In pancreatita cronica, durerea de pancreas se asociaza altor semne si simptome cum ar fi: 

  • steatoreea; 
  • anorexia; 
  • scaderea ponderala; 
  • icterul; 
  • patologii precum diabetul zaharat. 

Nu in ultimul rand, durerea abdominala localizata la nivelul abdomenului superior poate fi singura manifestare a unui cancer pancreatic. La unii pacienti cu diabet zaharat, durerea de pancreas poate lipsi sau poate fi neglijata din cauza intensitatii reduse; cu toate acestea, mai putem intalni icter (in formele de cancer cu localizare la nivelul capului pancreatic), scadere ponderala, lipsa poftei de mancare etc. 

Cand este nevoie de un consul gastroenterologic? 

Consultul gastroenterologic se recomanda pacientilor cu dureri abdominale si cei 2 factori majori de risc pentru pancreatita (consumul de alcool si litiaza biliara) dar si pacientilor cu predispozitie la pancreatita (obezitate, dislipidemie, fumat, diabet zaharat). De regula, durerea din pancreatita acuta este atat de intensa incat pacientul se prezinta la camera de garda a spitalelor, unde, in urma investigatiilor de sange si a celor imagistice se stabileste diagnosticul corect. Pacientii cu pancreatita cronica au dureri abdominale cronice, frecvente, la care asociaza scaune moi, grasoase (steatoree) si se pot prezenta la consulturi in regim ambulatoriu si in policlinici.  

In urma anamnezei, analizelor de laborator si a ecografiei în prima etapa, stabilim diagnosticul si putem indruma pacientul spre investigatii suplimentare imagistice cum ar fi computer tomograf sau rezonanta magnetica, pentru evaluarea mai precisa a bolii pancreatice si a complicatiilor acesteia. 

Tratament pentru durerile de pancreas 

Durerea de pancreas este expresia proceselor inflamatorii sau neoplazice de la nivelul pancreasului si traduce prezenta pancreatitei acute, cronice sau a cancerului pancreatic. Stabilirea diagnosticului corect se realizeaza de cstre medicul gastroenterolog prin interpretarea integrata a datelor de anamneza, de laborator si imagistice. La modul general, tratamentul durerii de pancreas presupune administrarea de antialgice, iar in mod particular, in patologia pancreatica, tratamentul se adreseaza in primul rand cauzei care a determinat aparitia acesteia si in al doilea rand complicatiilor bolii. 

Daca ai dureri de pancreas, nu ezita sa programezi un consult de gastroenterologie la clinica DigestMed din Bucuresti.  

Pancreasul doare, medicamente si solutii, DigestMed
Articole Similare