
Dr. Alexandru Petraru
Medic specialist gastroenterolog
MEDIC SPECIALIST GASTROENTEROLOG
“ “Un medic bun tratează boala, un medic mare tratează pacientul care are boala” (Dr. William Osler, unul dintre profesorii fondatori ai Spitalului Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, SUA). Acest citat, alături de “primum non nocere” reflectă crezul pe care îl urmez în profesie.
Consider că atât dificultatea, cât și satisfacția exercitării actului medical nu se rezumă doar la tratarea pacientului conform indicațiilor celor mai recente ghiduri de practică, ci și la adaptarea acestora la particularitățile patologiei fiecarui pacient în parte. Mai mult decât atât, decizia terapeutică trebuie luată împreună cu pacientul, actul medical reprezentând o colaborare între acesta și medic, iar obținerea unui rezultat favorabil are la bază o bună comunicare între cei doi.”
Medic specialist gastroenterolog din decembrie 2023, absolvent al Facultății de Medicină Generală ’’Carol Davila’’ din București, promoția 2017. Rezidențiatul a fost efectuat în cadrul departamentului de Gastroenterologie și Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni în perioada 2017-2023, alături de stagii în centre de referință pentru bolile inflamatorii intestinale și oncologie digestivă (iunie – noiembrie 2020, Service d’Hépato-Gastro-Entérologie, Hôpital Saint-Louis, AP-HP) și pentru endoscopie digestivă terapeutică și boli genetice gastroenterologice (noiembrie 2022 – aprilie 2023, Service d’Hépato-Gastro-Entérologie, Hôpital Edouard-Herriot, HCL). În momentul de față este student doctorand, având ca tema de cercetare Bolile Inflamatorii Intestinale.
PRETURI SERVICII
ENDOSCOPIE DIGESTIVA SUPERIOARA*
500 lei
COLONOSCOPIE*
600 lei
POLIPECTOMIE SIMPLA
400 lei
POLIPECTOMIE COMPLEXA
650 lei
RECTOSIGMOIDOSCOPIE
500 lei
ECOGRAFIE ABDOMINALA TOTALA (ARIETA)*
370 lei
ECOGRAFIE ABDOMINALA+ELASTOGRAFIE
550 lei
ECOGRAFIE CU CONTRAST-1 PACIENT
650 lei
CONSULT COMPLEX GASTROENTEROLOGIE / CONSULT PACIENT STRAIN**
450 lei
CONSULT GASTROENTEROLOGIE*
300 lei
CONSULT+ECOGRAFIE ABDOMINALA TOTALA*
570 lei
CONSULTANTA MEDICALA ONLINE
300 lei
CONTROL GASTROENTEROLOGIE
250 lei
CONTROL ONLINE
250 lei
ELASTOGRAFIE
200 lei
ELASTOGRAFIE CU COEFICIENT STEATOZA
300 lei
TEST ENDOSCOPIC HELICOBACTER PYLORI
100 lei
TEST BIOPTIC
30 lei
PRELEVARE BIOPSIE
60 lei
ADMINISTRARE INJECTIE IM/IV
50 lei
ADMINISTRARE PERFUZIE
100 lei
ANSA POLIPECTOMIE
120 lei
ATASAMENT DISTAL COLONOSCOP
200 lei
BANDARE HEMOROIZI
1700 lei
COAG GRASPER
700 lei
COAGULARE CU ARGON PLASMA
300 lei
DEPISTARE HEMORAGII OCULTE
125 lei
ENDOLOOP
550 lei
EXAMEN HISTOPATOLOGIC-EXPERT
300 lei
INJECTARE (POLIPECTOMIE)
150 lei
INREGISTRARE MEMORIE EXTERNA
50 lei
KIT MASURI PROTECTIE
50 lei
PARACENTEZA
200 lei
PENSA BIOPSIE
60 lei
SECOND OPINION EXPERT ANATOMOPATOLOGIC
125 lei
STERILIZARE
250 lei
TUS ENDOSCOPIC
400 lei
URGENTA EXAMEN HISTOPATOLOGIC
100 lei
APLICARE CLIP
150 lei
UTILIZARE CLIP SIMPLU
100 lei
UTILIZARE CLIP PREINCARCAT 20 mm
600 lei
VIDEOCAPSULA
5000 lei
TAXA URGENTA (TOATE SERVICIILE)
100 lei
*Taxa de urgență se poate aplica serviciilor marcate cu “ * ”, care pot fi realizate în regim de urgență.
** Consultația pentru pacienții străini presupune un timp suplimentar alocat, necesar pentru asigurarea unei comunicări eficiente și detaliate în altă limbă. Aceasta garantează o înțelegere clară a simptomelor, diagnosticului și recomandărilor medicale.