Centrul Medical DigestMed deschis sâmbata!

Dr. Miruna Idu

Medic Specialist Gastroenterologie Pediatrică

Medic Specialist Gastroenterologie Pediatrică

Pentru mine, gastroenterologia pediatrică presupune să privești copilul ca un întreg, nu doar ca un set de simptome digestive. Cred într-o medicină explicată pe înțelesul tuturor, unde deciziile informate asupra actului medical sunt esențiale pentru liniștea familiei și binele celui mic.

Dr. Miruna Idu este medic specialist în gastroenterologie pediatrică, dedicată sănătății digestive a copiilor și sprijinirii părinților în înțelegerea și gestionarea problemelor digestive ale celor mici.

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, promoția 2018, și a urmat programul de rezidențiat în cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, unde a dobândit experiență în îngrijirea copiilor cu diverse afecțiuni digestive.

În practica sa medicală, Dr. Miruna Idu pune accent pe o relație bazată pe încredere cu părinții și pe o abordare blândă și atentă față de copii. Se ocupă de diagnosticul, monitorizarea și tratamentul afecțiunilor digestive acute și cronice, folosind metode moderne de investigație, precum endoscopia digestivă superioară și ecografia abdominală.

Scopul său este ca fiecare copil să beneficieze de un diagnostic corect, un tratament adecvat și o experiență medicală cât mai confortabilă, iar părinții să primească explicații clare și sprijin pe tot parcursul evaluării și tratamentului.

PRETURI SERVICII

CONSULT GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

380 lei

CONSULTANTA MEDICALA ONLINE

380 lei

CONTROL GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

330 lei

ECOGRAFIE ABDOMINALA TOTALA GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

400 lei

CONSULT + ECOGRAFIE ABDOMINALA TOTALA GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

620 lei

CONSULT + SFATURI DIVERSIFICARE GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

500 lei

CONSULT COMPLEX/PACIENT STRAIN GASTROENTEROLOGIE PEDIATRICA

500 lei

ADEVERINTA MEDICALA

150 lei

AVIZ EPIDEMIOLOGIC

150 lei

*Taxa de urgență se poate aplica serviciilor marcate cu “ * ”, care pot fi realizate în regim de urgență.

** Consultația pentru pacienții străini presupune un timp suplimentar alocat, necesar pentru asigurarea unei comunicări eficiente și detaliate în altă limbă. Aceasta garantează o înțelegere clară a simptomelor, diagnosticului și recomandărilor medicale.