Dr. Cătălin Pîrîianu
Medic specialist chirurgie generala
Medic specialist chirurgie generala
“Într-o eră a competiției, eu am ales sa fiu competitor, în primul rând cu mine, ca să-i pot ajuta pe cei cărora am decis sa le dedic existența profesională! Dorința acerbă de a traversa cu succes situații limită m-a determinat sa aleg o specializare care mă implică total atât profesional, cât și uman.
Am considerat mereu că în mâinile unui chirurg stă o parte din voința divină și împreună putem reda speranța și chiar viată! Experiența acumulată în stagiile de practică ce au cuprins atât chirurgie electivă cât și de urgență m-a determinat să tratez cu maximă rigurozitate acest domeniu, să-mi îmbunătățesc strategiile și să fiu la curent cu noutățile chirurgicale!”
Dr. Catalin Pirianu este absolvent a Facultatii de Medicina Generala a Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, promoția 2016 si rezidentiat la Spitalul Universitar de Urgenta „Elias”.
PRETURI SERVICII
CONSULT
340 LEI
CONTROL
220 LEI