2024-10-31

Hipertensiunea secundară endocrină

Autor: Dr. Delia-Maria Vârlan, Medic specialist endocrinolog

Hipertensiunea arterială (HTA) afectează un procent semnificativ din populația globală, fiind o preocupare medicală majoră în rândul adulților. Deși în majoritatea cazurilor HTA apare fără o cauză specifică, o parte dintre pacienți au hipertensiune secundară unor alte afecțiuni, caz în care abordarea terapeutică trebuie să vizeze în mod direct cauza subiacentă.

Acest articol prezintă situațiile în care este indicat să investigăm prezența unei hipertensiuni secundare, principalele afecțiuni care o pot determina și rolul crucial al medicului endocrinolog în identificarea și gestionarea acestor cazuri.

HTA este cea mai frecvent întâlnită patologie în Europa și SUA, cu o preponderență în populația generală de până la 30-45%, aspect confirmat și în țara noastră în cadrul studiului SEPHAR.

HTA se definește prin valori persistent crescute ale TA sistolice >= 140 mm Hg și/sau ale TA diastolice >= 90 mm Hg. De cele mai multe ori, HTA este primară sau esentială, dar sunt și situații în care HTA este secundară unei alte patologii, iar în aceste cazuri este important să fie diagnosticate pentru ca abordarea terapeutică să fie una corectă. Atunci când hipertensiunea secundară este prezentă, tratamentul se concentrează pe mecanismul care produce creșterea tensiunii și în unele situații când cauza subiacentă poate să fie rezolvată, aceasta poate să ducă la normalizarea valorilor tensionale.

Ghidurile mai recente estimează o prevalență a hipertensiunii secundare de până la 10-35% dintre cazurile de HTA.

Când trebuie făcut un screening de HTA secundară?

Nu toți pacienții cu hipertensiune trebuie să fie investigați pentru cauze secundare, dar în situații specifice identificate de medicul de familie, medicul cardiolog sau medicul internist, sunt necesare o serie de consultații și investigații suplimentare.

Astfel, suspiciunea pentru o cauză secundară a hipertensiunii este crescută când: debutul hipertensiunii se petrece în copilărie sau la o vârstă tânără (înainte de 40 ani), în cazul persoanelor cu istoric familial de hipertensiune la vârstă tânără sau istoric de accident vascular cerebral înainte de 40 ani, se declanșează brusc, tensiunea arterială nu este controlată cu tratament sau tensiunea anterior controlată cu tratament se agravează brusc, există urgențe hipertensive sau semne clinice sau paraclinice sugestive pentru cauze secundare.

Principalele cauze de hipertensiune arterială secundară:

– Hipertensiunea arterială de origine endocrină;
– Hipertensiunea arterială de cauză renală: renovasculară sau renoparenchimatoasă;
– Sindromul de apnee de somn;
– Coarctația de aortă;
– Hipertensiunea de cauză medicamentoasă: contraceptive orale combinate, agenți chimioterapici (gemcitabina), agenti de deprivare a androgenilor (abirateron), antiinflamatoare nesteroidiene, suplimente alimentare (extractul de lemn dulce).

De ce este important consultul endocrinologic și care sunt principalele cauze de hipertensiune secundară endocrină

Medicul endocrinolg consultă pacientul, obține informații despre debutul bolii și răspunsul la tratamentul administrat anterior, iar în urma anamnezei și a examenului obiectiv stabilește dozările hormonale necesare excluderii patologiei endocrine. Principalele afecțiuni endocrine care se asociază cu hipertensiunea arterială sunt următoarele:

– Hiperaldosteronismul primar;
– Paragangliomul adrenal;
– Sindromul Cushing;
– Hipotiroidismul;
– Hipertiroidismul;
– Hiperparatiroidismul;
– Acromegalia.

Hiperaldosteronismul primar (5-15% din cazurile de HTA) reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate printr-un exces de hormoni mineralocorticoizi secretați de la nivelul glandei suprarenale. Un argument concludent pentru realizarea unui screening precoce și aplicarea unui tratament cât mai corect pentru hipertensiune arterială în această situație, este faptul că la aceleași valori ale tensiunii arteriale, afectarea de organe țintă cu complicații precum infarct miocardic acut, accident vascular cerebral, aritmie, sunt mult mai frecvent întâlnite când substratul este un exces de aldosteron. Semnele clinice care atrag atenția sunt: slăbiciunea musculară, crampele, palpitațiile, eliminarea abundentă de urină, setea excesivă. Pentru screening se recomandă dozarea aldosteronului seric și a concentrației reninei plasmatice cu calcularea raportului dintre acestea, însă este important ca pacienții să respecte anumite condiții pentru ca interpretarea să fie corectă. Astfel, se recomandă recoltarea matinală după 2 ore de stat în ortostatism și 5-15 minute de stat așezat, cu o dietă normal sodată, cu valoarea potasiului seric mai mare de 4 mmol/l, iar pentru femeile de vârstă reproductivă este important să fie în prima parte a ciclului menstrual, de preferat zilele 3-5. Totodată, sunt o serie de medicamente care interferă cu dozarea (Spironolactonă, Eplerenonă, Amilorid, Triamteren, diureticele de ansă și diureticele tiazidice) și de aceea ideal este ca screeningul să se facă anterior inițierii tratamentului antihipertensiv sau pacientul să fie tratat cu medicamente permise (Doxazosin, Verapamil slow release). Screeningul pozitiv este urmat de testele de confirmare, iar tratamentul poate să fie medicamentos sau chirurgical, în funcție de particularitatea fiecărui caz.

Paragangliomul adrenal sau feocromocitomul, este o cauză mult mai rară de hipertensiune arterială secundară endocrină, asociată cu secreție de hormoni catecolaminici. Semnele clinice care atrag atenția sunt mai ales crizele paroxistice de hipertensiune, cu cefalee, palpitații și transpirații excesive. Pentru screening se dozează metanefrinele și normetanefrinele serice sau urinare. Pentru metanefrinele serice se recomandă recoltarea după 30 minute stat în decubit dorsal, liniștit, cu evitarea situațiilor cauzatoare de stres. Pentru dozarea urinară este necesară colectarea urinii timp de 24 ore. Screeningul pozitiv este urmat de imagistică de confirmare și localizare, iar tratamentul este chirurgical, cu pregatire specifică preoperator.

Sindromul Cushing reprezintă o serie de afecțiuni cauzate de excesul de hormoni glucocorticoizi secretați de la nivelul glandei suprarenale. Prevalența sindromului Cushing în cadrul populației hipertensive este de pană la 1% din cazuri. Este important de exclus totuși și sindromul Cushing iatrogen, adică cel datorat administrării hormonilor glucocorticoizi pentru indicațiile terapeutice ale acestora în cadrul altor patologii, aceasta fiind de fapt cea mai frecvent întâlnită formă de Cushing. Semnele clinice sugestive pentru sindromul Cushing sunt: obezitatea faciotronculară, vergeturile roșu-violet la nivel abdominal / brațe / coapse, facies pletoric, slăbiciune musculară proximală, acnee, pilozitate excesivă. Pacienții cu sindrom Cushing pot dezvolta nu doar hipertensiune arterială secundară, ci și diabet zaharat secundar endocrin, sindrom metabolic, osteoporoză secundară, infertilitate. Este important de identificat și tratat deoarece mortalitatea asociată sindromului Cushing este estimată ca fiind de 4 ori mai mare comparativ cu populația de aceeași vârstă și sex. Pentru screening medicul endocrinolog recomandă fie dozarea cortizolului liber urinar, fie dozarea cortizolului salivar, fie dozarea cortizolului seric la ora 08:00 după ce anterior cu o seară pacientul a administrat 1 miligram Dexametazonă. Se vor efectua ulterior teste de confirmare și examen imagistic de localizare a leziunii, în principiu examen imagistic hipofizar sau pentru vizualizarea glandelor suprarenale.

În funcție de forma clinică, tratamentul chirurgical se poate asocia cu radioterapie sau tratament medicamentos pentru controlul bolii.

Afecțiunile glandei tiroide cu insuficiența hormonilor tiroidieni sau excesul acestora se asociază cu o prevalență mai crescută a tensiunii arteriale astfel: hipotiroidismul se asociază cu creșterea tensiunii arteriale diastolice, iar tireotoxicoza cu creșterea tensiunii arteriale sistolice. Disfuncțiile glandei tiroide sunt ușor de diagnosticat prin dozarea hormonului de stimulare a tiroidei precum și a hormonilor tiroidieni (TSH, T3, FT4). Semnele clinice de hipotiroidism apar în formele avansate de boală și printre acestea se numară: oboseala, toleranța scăzută la frig, constipația, afectarea memoriei, ușor câștig ponderal. Dimpotrivă, în tireotoxicoză pacienții au palpitatii cu ritm rapid, insomnie, agitație, scădere ponderală cu apetit crescut, tranzit intestinal accelerat. În hipotiroidism tratamentul este medicamentos prin substituția cu hormoni tiroidieni (Levotiroxină). În hipertiroidism tratamentul diferă în funcție de forma clinică: poate să fie medicamentos, radioiodoterapie sau tratament chirurgical.

Acromegalia se caracterizează prin exces de hormon de creștere, hormon secretat în mod normal de la nivelul glandei hipofize. Dacă excesul survine la copil boala se numește gigantism și asociază statură înaltă. La adult semnele clinice sunt lățirea extremităților cu schimbarea numărului la încalțăminte, lărgirea piramidei nazale, tegumente îngroșate, seboreice, acnee, artralgii, artroze, malocluzie dentară, cefalee. Pe lângă toate acestea, pacienții cu acromegalie au și un risc crescut metabolic, risc mai mare de diabet zaharat secundar, osteoporoză, risc neoplazic, sindrom de apnee în somn. Screeningul pentru acromegalie se face prin dozarea efectorului periferic al hormonului de creștere (IGF1) care va avea valori crescute pentru vârstă și sex. Pentru confirmare este necesar un test dinamic în care pacientul primește glucoză oral, iar măsurarea hormonului de creștere indică lipsa de supresie a acestuia. Urmează diagnosticul imagistic cu ajutorul RMN hipofizar. Tratamentul este chirurgical, medicamentos sau prin radioterapie.

Hiperparatiroidismul este un sindrom clinic caracterizat prin secreție excesivă de parathormon, secretat în general de la nivelul unui adenom de glandă paratiroidă, în absența stimulării prin hipocalcemie. În formele avansate cresc valorile calcemiei și apar: încetinirea tranzitului intestinal, litiaza renală, declinul funcției renale, osteoporoza sau complicațiile acesteia (fracturile de fragilitate). Pe lângă toate acestea, hipertensiunea arterială este frecvent întâlnită la pacienții cu hiperparatiroidism primar, chiar și în formele ușoare de boală. Diagnosticul se poate pune prin analize de laborator, iar pentru localizarea adenomului secretant se pot indica investigații suplimentare precum: ecografia cervicală anterioară, scintigrafia de glande paratiroide, examenul computer tomograf (CT). Tratamentul este chirurgical.

În practica curentă ne întâlnim frecvent cu necesitatea excluderii cauzelor de HTA secundară endocrină și este bine să fie așa, pentru că dacă HTA esențială se consideră incurabilă și necesită tratament toată viața, depistarea precoce și tratamentul adecvat al unei cauze subiacente endocrine poate duce în anumite situații la remisia HTA.

Identificarea și tratarea cauzelor de hipertensiune arterială secundară pot oferi pacienților șansa unui management mai eficient al tensiunii arteriale și, în anumite cazuri, chiar posibilitatea de a reduce sau elimina necesitatea tratamentului cronic. Evaluarea atentă a fiecărui pacient, corelată cu tehnicile moderne de diagnostic și colaborarea interdisciplinară, poate contribui la reducerea riscului de complicații severe precum afecțiuni cardiovasculare și accident vascular cerebral. Abordarea individualizată și informarea pacienților cu privire la factorii de risc și la semnele de avertizare joacă un rol esențial în menținerea unui control optim al tensiunii arteriale și îmbunătățirea calității vieții pe termen lung.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.