Categorie: Articole Medicale

Autor:Dr. Andreea Crasan, Medic Specialist Gastroenterolog

Dificultățile la înghițire, senzația de blocaj al alimentelor pe traiectul esofagului sau durerile toracice fără o cauză cardiacă evidentă pot ridica semne de întrebare atât pentru pacienți, cât și pentru medici. De multe ori, aceste manifestări nu sunt generate de o leziune structurală, ci de modul în care esofagul își îndeplinește funcția de transport al alimentelor către stomac. Funcționarea corectă a musculaturii esofagiene este esențială pentru o digestie eficientă, iar atunci când coordonarea acesteia este afectată, pot apărea tulburări care necesită evaluare și management specializat.

Esofagul este un tub muscular care transportă alimentele și lichidele din cavitatea bucală în stomac. Mișcarea normală a esofagului, numită peristaltism, constă în contracții ritmice și coordonate ale musculaturii esofagiene, esențiale pentru o înghițire corectă și pentru prevenirea stagnării alimentelor.

Tulburările de motilitate esofagiană apar atunci când aceste contracții sunt anormale, ineficiente sau necoordonate, ceea ce poate duce la simptome precum disfagie (dificultate la înghițirea alimentelor), durere toracică, regurgitații (întoarcerea mâncării sau a lichidelor din esofag sau stomac înapoi în cavitatea bucală, fără efort de vărsătură) și scădere ponderală. Aceste afecțiuni necesită adesea evaluare prin manometrie esofagiană de înaltă rezoluție (HRM) pentru un diagnostic precis și stabilirea tratamentului optim.

Motilitatea esofagiană reprezintă capacitatea esofagului de a se contracta coordonat pentru a transporta bolul alimentar către stomac. Tulburările de motilitate esofagiană sunt afecțiuni caracterizate prin:

• contracții absente, slabe sau excesive;
• relaxare incompletă a sfincterului esofagian inferior (supapa aflată la locul de trecere de la nivel esofagian spre stomac).

Din punct de vedere al mecanismului afectat, aceste tulburări pot fi încadrate în mai multe tipuri.

Există tulburări de relaxare a sfincterului esofagian inferior și absența peristaltismului esofagian, dintre care cea mai cunoscută este acalazia, caracterizată prin relaxare incompletă a sfincterului esofagian inferior (SEI) și absența peristaltismului esofagian.

Alte afecțiuni sunt tulburările spastice sau hipercontractile, precum:

• spasmul esofagian distal, cu contracții premature ale esofagului distal și relaxare normală a SEI;
• esofagul hipercontractil („Jackhammer”), caracterizat prin contracții esofagiene de amplitudine foarte mare.

O categorie distinctă este obstrucția joncțiunii esogastrice (EGJOO), definită prin relaxare incompletă a SEI, peristaltism esofagian păstrat, fără criterii complete de acalazie.

De asemenea, pot apărea tulburări de peristaltică slabă sau absentă, precum:

motilitatea esofagiană ineficientă, cu contracții slabe sau absente în peste 50% din deglutiții;
absența contractilității, caracterizată prin peristaltism complet absent.

Manifestările clinice sunt variabile și pot fi intermitente. Cele mai frecvente includ:

• disfagie pentru solide și/sau lichide;
• durere toracică (care poate imita durerea toracică de cauză cardiacă – pentru excluderea naturii cardiace se recomandă consult cardiologic);
  regurgitații alimentare;
• arsuri retrosternale;
• tuse, în special nocturnă, aspirație și scădere ponderală, mai ales în formele avansate.

Diagnosticul începe cu o evaluare clinică atentă, care include o anamneză detaliată privind tipul disfagiei, evoluția simptomelor și factorii declanșatori (alimente foarte fierbinți sau reci, stres, anxietate, consum de opiacee), precum și prezența altor afecțiuni asociate, cum sunt diabetul, boala de reflux gastro-esofagian, sclerodermia sau afecțiunile neurologice. În cazul durerii toracice, este importantă excluderea cauzelor cardiace.

Investigațiile paraclinice sunt esențiale. Endoscopia digestivă superioară este utilă pentru excluderea stenozelor esofagiene, tumorilor și esofagitei severe și poate sugera acalazia prin evidențierea unui esofag dilatat sau a reziduurilor alimentare. Manometria esofagiană de înaltă rezoluție reprezintă gold standard-ul pentru diagnostic, evaluând tipul contracțiilor esofagiene, relaxarea sfincterului esofagian inferior și permițând clasificarea conform Chicago Classification. Tranzitul baritat poate evidenția dilatarea esofagului, retenția de contrast și aspectul de „cioc de pasăre” în acalazie.

Tratamentul depinde de tipul tulburării, severitatea simptomelor, vârsta pacientului și comorbiditățile asociate. Măsurile generale includ:

• mese mici și frecvente;
• mestecare lentă;
• evitarea alimentelor foarte reci, fierbinți sau solide;
• poziție verticală după masă și evitarea mesei înainte de culcare cu cel puțin 2–3 ore;
• reducerea stresului și anxietății, care pot agrava spasmele esofagiene.

Tratamentul medicamentos este recomandat doar ca tratament adjuvant, având eficacitate limitată, și poate include blocante ale canalelor de calciu, nitrați sau inhibitori de fosfodiesterază, precum și inhibitori de pompă de protoni atunci când există reflux asociat.

În cazul acalaziei, opțiunile endoscopice sau chirurgicale includ dilatarea pneumatică cu balon, miotomia Heller laparoscopică asociată cu fundoplicatură, POEM (miotomie endoscopică perorală) sau injectarea de toxină botulinică, rezervată pacienților care nu sunt apți pentru tratamente mai invazive.

Evoluția acestor afecțiuni este cronică, însă simptomele pot fi controlate eficient cu tratament adecvat. Diagnosticul precoce îmbunătățește semnificativ calitatea vieții. Consultul medical este indicat în prezența disfagiei, a scăderii ponderale involuntare, a vărsăturilor persistente sau a durerii toracice severe sau nou apărute.

Tulburările de motilitate esofagiană sunt afecțiuni complexe care pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientului. Diagnosticul precis, bazat pe anamneză detaliată, endoscopie, manometrie esofagiană și investigații imagistice, este esențial pentru a ghida managementul terapeutic. Strategiile de tratament trebuie să fie individualizate și pot include modificări dietetice, tratament medicamentos, terapii endoscopice sau intervenții chirurgicale, iar monitorizarea pe termen lung contribuie la optimizarea rezultatelor clinice și la ameliorarea simptomelor.

Abordarea acestor afecțiuni presupune mai mult decât controlul simptomelor de moment. Înțelegerea mecanismelor care stau la baza tulburărilor de motilitate esofagiană permite orientarea corectă a investigațiilor și a tratamentului, cu adaptarea acestuia la nevoile fiecărui pacient. Colaborarea între pacient și medic, alături de urmărirea evoluției în timp, contribuie la menținerea unei funcții digestive cât mai apropiate de normal și la prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Alexandra Istrate, Medic Specialist Gastroenterolog  

Constipația este una dintre cele mai frecvente tulburări digestive întâlnite în practica medicală, afectând semnificativ calitatea vieții pacienților. Deși este adesea percepută ca o problemă minoră sau tranzitorie, constipația poate avea multiple cauze și poate deveni cronică atunci când nu este abordată corect.

În majoritatea cazurilor, gestionarea eficientă a constipației începe cu identificarea factorilor favorizanți și cu ajustări simple, dar esențiale, ale stilului de viață și ale alimentației. Activitatea fizică, hidratarea adecvată și aportul corect de fibre joacă un rol central în reglarea tranzitului intestinal și în ameliorarea simptomelor.

O abordare structurată, bazată pe recomandări medicale și adaptată fiecărui pacient, poate reduce semnificativ disconfortul și poate preveni recurența simptomelor pe termen lung.

Constipația reprezintă un sindrom caracterizat prin tulburări subiective și obiective care apar ca urmare a încetinirii tranzitului intestinal și/sau dificultăților de defecație și care se manifestă prin senzația de evacuare incompletă, necesitatea efectuării unui efort semnificativ pentru realizarea defecației și durere abdominală în timpul scaunului, un număr redus de scaune (sub 3 pe săptămână) și eliminarea de materii fecale cu conținut scăzut de apă și consistență crescută.

În mod normal, o persoană sănătoasă prezintă un număr de scaune cuprins între 3 pe zi și 3 pe săptămână, bine formate, de consistență plastică, eliminate fără efort sau durere și care determină o senzație de evacuare completă.

Primul pas în managerierea pacienților cu constipație este reprezentat de efectuarea de analize de laborator și investigații endoscopice și/sau imagistice, după caz, recomandate de către medicul specialist gastroenterolog, pentru a stabili cauza care duce la apariția simptomelor. Ulterior, după stabilirea diagnosticului de constipație cronică, ne ocupăm de prima intenție de modificările de stil de viață și dietă. De cele mai multe ori, aceste schimbări pot duce la ameliorarea semnificativă a simptomatologiei sau chiar dispariția acesteia.

Activitatea fizică intensivă, 30–60 minute de 3–5 ori/săptămână, influențează pozitiv mișcările intestinale, iar hidratarea corespunzătoare, în general peste 2 L apă/zi, îmbunătățește simptomatologia, împreună având efecte benefice generale asupra organismului.

Dieta trebuie să conțină fibre vegetale în cantitate suficientă, așa-numiții agenți de volum, în general 20–35 g fibre zilnic, pentru formarea unui scaun de consistență normală ce poate fi ușor eliminat. Trebuie eliminate din dietă alimentele cu concentrație calorică mare, care produc sațietate precoce și au conținut scăzut în reziduuri.

Agenții de volum sunt reprezentați de fibre solubile și insolubile. Exemple de fibre solubile sunt: cartofii, fasolea, mazărea, ovăzul, tărâțele de ovăz sau de orez, orzul, mărul, citricele, strugurii. Acestea se pot însoți de efecte adverse mai frecvente de tipul balonare, distensie abdominală, flatulență, crampe. Fibrele insolubile sunt: salata verde, spanacul, ștevia, loboda, tărâțele de grâu, orezul brun, morcovii, păstârnacul, țelina, varza, fasolea verde, castraveții, dovleceii, nucile, semințele diverse, lintea. Pentru persoanele care prezintă, pe lângă constipație, meteorism abdominal (balonare) și crampe, se preferă suplimentarea cu fibre insolubile în detrimentul celor solubile. Persoanele predispuse la constipație sunt sfătuite pe cât posibil să evite produsele sărace în fibre (brânza, carnea, înghețata) și, în general, alimentele procesate.

Exemple de alimente și cantitatea de fibre corespunzătoare fiecăruia:

Fructe:
Măr cu coajă: 1 măr de mărime medie conține 4,4 g fibre
Avocado: ½ cană de avocado conține 5 g fibre
Banană: 1 banană de mărime medie conține 3,1 g fibre
Portocale: 1 portocală conține 3,1 g fibre
Afine: 1 cană de afine conține 3,6 g fibre
Pară cu coajă: 1 pară medie conține 5,5 g fibre
Prune: 1 cană cu sâmburi scoși conține 12,4 g fibre
Zmeură: 1 cană conține 8 g fibre
Căpșune: ½ cană de căpșune conține 2 g fibre

Sucuri:
Suc de măr: 1 cană conține 0,5 g fibre
Suc de grapefruit: 1 cană conține 0,2 g fibre

Suc de struguri: 1 cană conține 0,5 g fibre
Suc de portocală cu pulpă: 1 cană conține 2,6 g fibre

Legume gătite:
Morcovi: ½ cană (feliați) conține 2,3 g fibre
Porumb: ½ cană conține 2 g fibre
Fasole verde: 1 cană conține 4 g fibre
Mazăre: 1 cană conține 8,8 g fibre
Cartof copt cu coajă: 1 cartof mediu conține 3,8 g fibre

Legume crude:
Broccoli: ½ cană conține 2,6 g fibre
Țelină: 1 cană conține 2 g fibre
Castravete cu coajă: 1 castravete conține 1,5 g fibre
Salată: 1 cană salată tocată conține 0,5 g fibre
Spanac: 1 cană conține 0,7 g fibre
Roșie: o roșie medie conține 1,5 g fibre

Alte legume:
Fasole gătită: ½ cană conține 5,6 g fibre
Fasole neagră gătită: ½ cană conține 7,5 g fibre
Năut gătit: ½ cană conține 6,2 g fibre
Fasole roșie: ½ cană conține 5,7 g fibre
Linte fiartă: ½ cană conține 7,8 g fibre
Fasole albă gătită: ½ cană conține 9,5 g fibre

Pâine, paste, făinoase:
Pâine de secară: 1 felie conține 2 g fibre
Pâine albă: 1 felie conține 0,6 g fibre
Pâine integrală: 1 felie conține 1,9 g fibre
Bulgur gătit: ½ cană conține 4,1 g fibre
Terci de ovăz gătit: 1 cană conține 4 g fibre
Biscuit din secară: 2 biscuiți conțin 5 g fibre
Macaroane: 1 cană conține 2,5 g fibre
Orez brun: 1 cană conține 3,5 g fibre
Orez alb: 1 cană conține 0,6 g fibre
Spaghete: 1 cană conține 2,5 g fibre
Spaghete grâu integral: 1 cană conține 5,4 g fibre
Popcorn: 3 căni conțin 3,6 g fibre
Fulgi de tărâțe: ¾ dintr-o cană conțin 5,5 g fibre
Cereale cu conținut crescut de fibre: ½ cană conține 14 g fibre
Fulgi de ovăz instant: 43 g conțin 3 g fibre
Migdale: ½ cană conține 8,7 g fibre
Alune: ½ cană conține 7,9 g fibre

Constipația cronică este o afecțiune multifactorială, iar succesul tratamentului depinde de abordarea corectă a cauzelor care o întrețin. În majoritatea situațiilor, modificările susținute ale stilului de viață și ale alimentației reprezintă primul și cel mai important pas terapeutic, având un impact direct asupra funcției intestinale și a confortului digestiv.

Adoptarea unei diete bogate în fibre, hidratarea corespunzătoare și menținerea unui nivel adecvat de activitate fizică contribuie la normalizarea tranzitului intestinal și la reducerea simptomelor pe termen lung. Totodată, individualizarea recomandărilor este esențială, deoarece toleranța la diferite tipuri de fibre și răspunsul digestiv pot varia semnificativ de la un pacient la altul.

Atunci când aceste măsuri sunt integrate într-un plan terapeutic personalizat și monitorizat de medicul gastroenterolog, ele pot reduce necesitatea tratamentelor medicamentoase și pot preveni complicațiile asociate constipației cronice. Evaluarea medicală rămâne un element-cheie, mai ales în cazurile în care simptomele persistă, se agravează sau sunt însoțite de semnale de alarmă.

O abordare echilibrată, informată și consecventă oferă cele mai bune rezultate pentru controlul constipației și pentru menținerea sănătății digestive pe termen lung.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica-Adriana Stana, Medic specialist gastroenterolog

Steatoza hepatică a devenit una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale ficatului în contextul stilului de viață modern, fiind strâns asociată cu modificări metabolice complexe care depășesc simpla acumulare de grăsime hepatică. Înțelegerea acestei patologii a evoluat semnificativ în ultimii ani, iar abordarea actuală o privește ca pe o afecțiune sistemică, influențată de interacțiuni multiple între metabolism, inflamație și funcția digestivă.

În acest context, atenția medicinei moderne s-a îndreptat tot mai mult către rolul intestinului și al microbiomului intestinal. Ficatul nu funcționează izolat, ci este permanent expus semnalelor provenite din tractul digestiv, prin intermediul axei intestin–ficat. Dezechilibrele apărute la acest nivel pot influența direct inflamația hepatică, metabolismul lipidic și evoluția bolii.

Această perspectivă integrativă a deschis noi direcții de cercetare și tratament, oferind o înțelegere mai profundă a mecanismelor implicate în steatoza hepatică asociată disfuncției metabolice.

Steatoza hepatică asociată disfuncției metabolice (MAFLD) reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni hepatice la nivel global, strâns legată de sindromul metabolic, obezitate și diabetul zaharat tip 2. În ultimul deceniu, rolul microbiomului intestinal și al axei intestin–ficat a devenit central în înțelegerea mecanismelor patogenice ale bolii. Relația bidirecțională dintre tractul digestiv și ficat influențează inflamația, metabolismul lipidic și progresia spre steatohepatită și fibroză.

Axa intestin–ficat: o legătură complexă

Microbiomul este un ecosistem complex format din miliarde de microorganisme (bacterii, virusuri, fungi) care trăiesc în tractul digestiv, acționând ca un organ suplimentar esențial pentru sănătate, ajutând la digestie, absorbția nutrienților, funcția imunitară, producția de vitamine, protecția contra agenților patogeni și metabolismul hepatic. Este unic pentru fiecare individ, este influențat de dietă, mediu și genetică, iar un dezechilibru (denumit disbioză) poate duce la diverse afecțiuni ale corpului.

Intestinul și ficatul sunt conectate prin vena portă, cale prin care nutrienții, metaboliții bacterieni și componentele microbiene ajung direct în ficat. Această legătură face ca orice dezechilibru la nivel intestinal să aibă efecte imediate asupra funcției hepatice. Disbioza intestinală este frecvent întâlnită la pacienții cu steatoză hepatică.

Mecanismele prin care disbioza intestinală influențează funcția hepatică sunt:

Creșterea permeabilității intestinale. Modificarea calității florei intestinale duce la dereglarea barierei intestinale și permite trecerea toxinelor bacteriene în circulația portală, stimulând inflamația hepatică.

Alterarea metabolismului acizilor grași. Acizii grași cu lanț scurt (SCFA, cel mai cunoscut este acidul butiric) sunt compuși organici produși în principal de bacteriile intestinale din fibrele alimentare și au numeroase beneficii pentru sănătate, incluzând rolul în reglarea inflamației, a tensiunii arteriale și a metabolismului. O producție inadecvată a acestora la nivel intestinal este legată de un risc crescut de boli, precum steatoza hepatică (favorizează lipogeneza hepatică), obezitate, diabet zaharat de tip 2 și chiar cancer colo-rectal.

Impact asupra metabolismului biliar. Microbiomul și acizii biliari formează un sistem complex, cu rol fundamental în homeostazia digestivă, metabolică și hepatică. Disbioza poate perturba semnificativ acest echilibru.

Producția de etanol endogen. Unele tulpini bacteriene produc cantități crescute de etanol, contribuind la stres oxidativ și la leziuni hepatocelulare.

Studii recente au demonstrat diferențe semnificative în compoziția florei intestinale la pacienții cu MAFLD în comparație cu indivizii sănătoși. Observații frecvente includ:

• creșterea populațiilor de Enterobacteriaceae;
• scăderea nivelului de Bacteroidetes și Firmicutes benefice;
• reducerea bacteriilor producătoare de acid butiric.

Aceste modificări se corelează cu severitatea bolii, inflamația hepatică și riscul de progresie spre steatoză hepatică și fibroză hepatică.

Strategii terapeutice ce îmbunătățesc calitatea microbiomului

Probiotice și prebiotice. Administrarea de probiotice poate reduce inflamația hepatică și nivelurile de transaminaze. Prebioticele stimulează bacteriile benefice și reduc permeabilitatea intestinală.

Dieta bogată în fibre. Fibrele alimentare cresc producția de SCFA cu rol antiinflamator și hepatoprotector. Dieta mediteraneană are efecte documentate asupra reducerii steatozei.

Reducerea consumului de zaharuri și grăsimi saturate. Excesul de fructoză stimulează lipogeneza hepatică, iar grăsimile saturate favorizează inflamația sistemică.

Activitatea fizică. Exercițiile fizice reglează favorabil microbiomul, reduc rezistența la insulină și scad acumularea de lipide hepatice.

Microbiomul și axa intestin–ficat reprezintă elemente fundamentale în fiziopatologia steatozei hepatice. Disbioza, permeabilitatea intestinală crescută și metaboliții microbieni influențează direct inflamația și acumularea de lipide în ficat. Abordarea terapeutică modernă depășește tratarea exclusivă a factorilor metabolici și include intervenții nutriționale, probiotice și terapii orientate pe modularea microbiomului. O mai bună înțelegere a acestor mecanisme poate deschide calea către tratamente personalizate și prevenirea progresiei bolii hepatice.

Înțelegerea relației dintre microbiom și ficat schimbă modul în care privim steatoza hepatică asociată disfuncției metabolice. Dezechilibrele apărute la nivel intestinal pot amplifica inflamația hepatică, pot influența metabolismul lipidic și pot accelera progresia bolii, chiar și în absența unor simptome evidente.

Abordarea modernă a steatozei hepatice presupune mai mult decât corectarea parametrilor metabolici. Intervențiile nutriționale, susținerea microbiomului intestinal și monitorizarea atentă a funcției hepatice devin componente esențiale ale managementului pe termen lung. Prin identificarea precoce a disbiozei și a factorilor care o întrețin, se pot reduce riscurile de progresie către steatohepatită și fibroză hepatică.

O perspectivă integrativă, centrată pe axa intestin–ficat, oferă oportunitatea unor intervenții personalizate și a unei prevenții reale, cu impact semnificativ asupra evoluției bolii hepatice.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Adelina Popescu, Medic Primar Gastroenterolog 

Sănătatea digestivă este puternic influențată de echilibrul dintre alimentație, stil de viață și mecanismele fine care funcționează în interiorul intestinului. Tot mai multe cercetări arată că modul în care mâncăm poate susține sau, dimpotrivă, poate destabiliza procese esențiale precum digestia, imunitatea, controlul inflamației și metabolismul. Anumite obiceiuri alimentare pot întări structurile de apărare ale intestinului, în timp ce altele pot favoriza apariția dezechilibrelor.

Pentru a înțelege de ce alimentația are un impact atât de mare asupra digestiei și asupra întregului organism, este important să privim mai atent la mecanismele interne care stau la baza acestor schimbări.

Ce este microbiomul intestinal?

Microbiomul intestinal reprezintă totalitatea microorganismelor care colonizează tubul digestiv. Cuprinde în mod normal bacterii, virusuri și fungi. Din ultimele cercetări reiese că există circa 38 trilioane de bacterii, un număr echivalent cu cel al celulelor umane din organism. Cele mai frecvente tulpini sunt: Bacteroidetes, Firmicutes, Actinobacteria și Verrucomicrobia.

Care este rolul microbiomului intestinal?

• Principalul rol al microbiomului intestinal este menținerea sănătății tubului digestiv și implicit al organismului. Microbiomul contribuie la digestia și fermentarea carbohidraților nedigerabili (inulină, fructo-oligozaharide, galacto-ologozaharide, pectină, celuloză), formând acizi grași cu lanț scurt cu rol antiinflamator și energetic și de menținere a barierei intestinale.
• Flora microbiană intestinală are funcție și de reglare a sistemului imun prin prevenirea reacțiilor alergice și autoimune.
• Alt rol este de colonizare a tubului digestiv și de împiedicare a altor patogeni să se multiplice și să infecteze organismul.
• Microbiomul ajută la sinteza vitaminei B12 și K, a unor neurotransmițători, metabolizarea bilei.
• Reglează comportamentul și axa intestin-creier
• Eliminarea toxinelor și medicamentelor.

Ce este bariera intestinală și ce funcții are?

Putem compara bariera intestinală cu un perete care delimitează 2 spații: pe de o parte interiorul colonului cu microorganisme, antigeni alimentari și toxine, și pe de altă parte mediul intern. După cum spune și denumirea, bariera intestinală are rolul de a împiedica intrarea bacteriilor și toxinelor în circulația sangvină; pe de altă parte ajută la absorbția nutrienților și menținerea sistemului imun intestinal.

Ce este dismicrobismul intestinal și care sunt efectele acestuia?

Disbioza intestinală este o alterare cantitativă sau calitativă a compoziției microbiomului intestinal, prin scăderea diversității microbiene, pierderea bacteriilor benefice și înmulțirea bacteriilor patogene. Practic, majoritatea bacteriilor bune sunt înlocuite de bacterii dăunătoare. Efectele majore are dismicrobismului sunt reducerea capacității de fermentare a carbohidraților nedigerabili, scăderea producției de acizi grași cu lanț scurt , afectarea sintezei vitaminelor, dereglarea sistemului imun.

Afectarea compoziției microbiomului intestinal duce la afectarea barierei intestinale și creșterea permeabilității acesteia, favorizând trecerea bacteriilor și toxinelor în sânge, ulterior stimularea sistemului imun cu apariția bolilor inflamatorii intestinale, autoimune și metabolice.

Care sunt greșelile alimentare care afectează microbiomul intestinal?

• Consumul excesiv de alimente ultraprocesate;
• Aport insuficient de fibre alimentare: fructe, legume, cereale integrale, leguminoase;
• Diete bogate în grăsimi animale și proteine animale;
• Consum frecvent de alcool;
• Excesul de îndulcitori artificiali și zaharuri rafinate;
• Diete restrictive sau monotone (ex dietă keto, cu puține fibre).

Alte cauze ale dismicrobismului intestinal

• Administrarea de antibiotice, antivirale, inhibitori de acid gastric, corticosteroizi, AINS, chimioterapie – reduc diversitatea bacteriană și favorizează suprapopularea unor specii patogene;
• Infecții intestinale – bacteriene, virale, fungice;
• Factori genetici și imunitari ai gazdei.

Afecțiuni medicale asociate dismicrobismului intestinal

• Digestive: sindromul de intestin iritabil, BII, infecție cu clostridioides difficile, constipația cronică, diareea, cancerul colorectal;
• Non-digestive: obezitate, diabet zaharat, steatoză hepatică non-alcoolică, alte boli autoimmune, boli cardiovasculare, tulburări neuropsihiatrice precum autismul.

Semne și simptome de alarmă care trebuie să ne trimită la medic:

Diareea cronică, constipație brusc instalată sau agravată, vărsături, dificultăți de înghițit, durere la înghițit, mărirea de volum a abdomenului, prezența sângelui în scaun, durere abdominală de intensitate crescută, scădere în greutate involuntară, istoric de cancer în familie, anemie în analize, oboseală cronică.

Cum putem repara microbiomul intestinal?

• Dietă bogată în fibre, polifenoli și alimente fermentate;
• Pro și prebioticele;
• Limitarea consumului de antibiotice;
• Transplantul de microbiotă fecală.

Ce sunt și cum funcționează pro și prebioticele?

Probioticele sunt microorganisme vii (bacterii sau drojdii) care, atunci când sunt administrate în cantități adecvate, pot aduce beneficii sănătății, în special la nivelul intestinului. Cele mai frecvent folosite tulpini aparțin genurilor Lactobacillus, Bifidobacterium și Saccharomyces. Prebioticele sunt fibre sau alte substanțe nedigerabile din alimente care stimulează creșterea bacteriilor benefice din intestin, în special bifidobacterii și lactobacili.

Beneficii posibile: Probioticele pot ajută la prevenirea sau reducerea duratei diareei infecțioase sau asociate cu antibioticele, la unele persoane. Există unele dovezi că anumite probiotice pot fi utile în sindromul de colon iritabil sau în prevenirea recurenței infecției cu Clostridioides difficile, dar efectul depinde de tulpină folosită. Prebioticele pot susține sănătatea digestivă prin stimularea bacteriilor bune, dar efectele lor clinice sunt încă studiate.

Siguranță: Probioticele sunt considerate sigure pentru majoritatea oamenilor, dar pot exista riscuri la persoanele cu sistem imunitar slăbit sau boli grave. Prebioticele pot cauza balonare sau disconfort abdominal la unele persoane, mai ales la începutul administrării.

Limitări: Nu toate produsele de pe piață conțin tulpini testate clinic sau în doze eficiente. Efectele pot varia în funcție de tulpină, doză, durata administrării și starea de sănătate a fiecărei persoane. Societatea Americană de Gastroenterologie (American Gastroenterological Association) subliniază că dovezile pentru utilizarea probioticelor și prebioticelor sunt limitate pentru multe afecțiuni și recomandă consultarea medicului înainte de începerea unui astfel de supliment.

Utilitatea analizării florei intestinale în practica curentă

Beneficiile clinice ale analizei florei bacteriene (microbiomului intestinal) pentru sănătatea digestivă și optimizarea dietei la pacienți sunt în prezent limitate. Analiza microbiomului poate identifica disbioza sau anumite profiluri bacteriene asociate cu răspunsul la intervenții dietetice, însă utilitatea clinică este restrânsă la cercetare și nu are încă un rol standardizat în practică curentă pentru majoritatea pacienților.

În sindromul de colon iritabil, există dovezi că profilul bacterian fecal poate prezice răspunsul la dieta low-FODMAP, dar aceste rezultate sunt preliminare și nu există recomandări ferme pentru utilizarea de rutină a testării microbiomului în ghidurile American Gastroenterological Association. Analiza florei bacteriene poate oferi informații despre diversitatea și abundența unor genuri bacteriene asociate cu anumite diete sau markeri metabolici, dar nu există suficiente date pentru a ghida personalizarea dietei pe baza acestor teste în afara studiilor clinice.

Societatea American Gastroenterological Association subliniază că, deși există interes pentru utilizarea profilului microbiomului în optimizarea dietei și managementul bolilor digestive, dovezile actuale nu susțin utilizarea de rutină a acestor teste în scop diagnostic sau terapeutic. În concluzie, analiza florei bacteriene nu are beneficii clinice dovedite pentru optimizarea dietei sau sănătatea digestivă la pacienți în practica curentă, fiind recomandată doar în context de cercetare sau cazuri selectate.

Surse alimentare: Probioticele se găsesc în iaurturi, chefir, unele brânzeturi și suplimente alimentare. Prebioticele se găsesc în alimente bogate în fibre, cum ar fi ceapa, usturoiul, bananele, sparanghelul și cerealele integrale.

În concluzie, probioticele și prebioticele pot avea beneficii pentru sănătatea digestivă, dar nu sunt un tratament universal și nu înlocuiesc o alimentație echilibrată sau tratamentele recomandate de medic. Pentru alegerea unui produs potrivit și pentru siguranță, este importantă discuția cu medicul curant.

Care este dieta cu cele mai mari beneficii digestive?

Sănătatea digestivă este strâns legată de echilibrul și diversitatea microbiotei intestinale, care influențează digestia, metabolismul, imunitatea și integritatea mucoasei intestinale. Dieta modulează compoziția și funcția microbiotei, stimulând dezvoltarea unor genuri bacteriene asociate cu beneficii pentru sănătate, precum Bifidobacterium, Lactobacillus, Akkermansia, Faecalibacterium, Roseburia și Ruminococcus, în timp ce dietele dezechilibrate pot favoriza disbioza.

Consensul actual al literaturii medicale susține că dieta mediteraneană oferă cele mai mari beneficii pentru sănătatea digestivă. Aceasta este caracterizată printr-un aport crescut de fructe, legume, leguminoase, cereale integrale, nuci, semințe, ulei de măsline, consum moderat de pește și lactate fermentate, și un aport redus de carne roșie și alimente ultraprocesate. Dieta mediteraneană este asociată cu o diversitate microbiană crescută, o abundență mai mare de bacterii benefice (inclusiv producătoare de acizi grași cu lanț scurt – SCFA), reducerea markerilor de inflamație și un risc scăzut de disbioză. Dietele bazate pe plante, bogate în fibre și fitonutrienți, susțin de asemenea sănătatea digestivă prin stimularea bacteriilor saccharolitice și a producției de SCFA, cu efecte benefice asupra motilității, integrității mucoasei și răspunsului imun.

Consumul crescut de alimente ultraprocesate și dietele occidentale bogate în grăsimi saturate și zaharuri simple sunt asociate cu scăderea diversității microbiene, creșterea bacteriilor proinflamatorii și alterarea metabolismului microbian, cu efecte negative asupra sănătății digestive.

Componentele cheie ale unei diete cu beneficii digestive includ prebioticele (inulină, fructo-oligozaharide, galacto-oligozaharide, amidon rezistent), care stimulează selectiv creșterea bacteriilor benefice precum Bifidobacterium, Lactobacillus, Akkermansia și Faecalibacterium, cresc producția de SCFA și modulează răspunsul imun. Sursele alimentare includ legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, rădăcinoase și semințe. Probioticele (bacterii vii cu efecte benefice) și sinbioticele (combinații de probiotice și prebiotice) pot aduce beneficii suplimentare, însă efectele depind de tulpina folosită și de contextul clinic. Există interes crescut pentru probioticele de generație nouă, dar datele clinice sunt încă limitate.

Răspunsul la intervențiile dietetice este influențat de variabilitatea individuală a microbiotei, ceea ce justifică abordări personalizate. În contextul tulburărilor funcționale digestive, suplimentarea cu prebiotice poate crește abundența bacteriilor benefice, în timp ce dieta low-FODMAP reduce simptomele, dar poate scădea diversitatea microbiană; administrarea intermitentă de prebiotice poate reprezenta o alternativă la restricțiile alimentare stricte.

Deși datele actuale susțin beneficiile dietei mediteraneene și a dietelor bogate în plante și fibre pentru sănătatea digestivă, lipsesc studii prospective de lungă durată și intervenții personalizate validate. Astfel, recomandarea actuală este adoptarea unei diete bogate în alimente integrale, plante, fibre și fitonutrienți, cu limitarea alimentelor ultraprocesate, ca strategie optimă pentru susținerea sănătății digestive și a microbiotei intestinale.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Diana Gunsahin (Cotigă), Medic Specialist Gastroenterolog

Obezitatea este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate ale prezentului, dar și una dintre cele mai puțin înțelese în profunzime. Departe de a fi doar o chestiune de kilograme, obezitatea reprezintă o afecțiune complexă, cu impact asupra întregului organism. Este o condiție în care alimentația, stilul de viață, echilibrul hormonal, predispoziția genetică și sănătatea emoțională se întâlnesc și pot crea, în timp, un efect cumulativ greu de gestionat fără sprijinul potrivit.

Pe lângă dificultățile de zi cu zi, obezitatea crește riscul unor boli digestive, metabolice și endocrine, afectează mobilitatea, energia și calitatea vieții și poate transforma activitățile simple în provocări constante. De aceea, evaluarea corectă și intervenția timpurie sunt esențiale. Nu vorbim doar despre slăbit, ci despre înțelegerea cauzelor, monitorizarea atentă și construirea unui plan personalizat, adaptat fiecărei persoane.

În cadrul DigestMed, abordăm obezitatea dintr-o perspectivă medicală completă, integrând gastroenterologia, endocrinologia, nutriția și investigațiile moderne, astfel încât pacienții să primească nu doar soluții rapide, ci un parcurs sigur, sustenabil și bine monitorizat către o stare de sănătate reală.

Ce reprezintă obezitatea?

Reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivel sistemic, multiorgan, din considerente multiple, cu un impact major asupra sănătății și a calității vieții, o condiție aparent inofensivă, dar de la un anumit punct devine amenințătoare de viață. Este vital să reușim să slăbim corect, atent monitorizat, ajutați de specialiști antrenați în lupta cu kilogramele, dar și în prevenția patologiilor auxiliare obezității, motiv pentru care echipa DigestMed a creat un pachet de screening medical, ulterior de inițiere a scăderii în greutate controlat, până la menținerea pe termen lung a rezultatelor obținute.

Care sunt principalele cauze ale obezității?

Amintim aportul caloric crescut, ce poate fi atât mâncatul compulsiv, cât și stresul emoțional, sedentarismul, o predispoziție genetică la acumulare excesivă, dar și multiple cauze endocrinologice.

Le vom trece în revistă rapid pe cele endocrinologice, ele reprezintă o pondere, dacă nu egală, poate chiar mai mare decât cele gastroenterologice: dezechilibrele hormonale, spre exemplu dezechilibre în secreția de estrogeni, dezechilibre între hormonul foamei și cel al sațietății, excesul de cortizol, creșterea rezistenței la insulină, menopauza. Toate acestea conduc la perturbarea ratei metabolismului bazal, pot încetini tranzitul intestinal și inhiba metabolizarea corectă a carbohidraților ingerați.

Le veți putea stabili împreună cu medicul endocrinolog în urma consultațiilor de specialitate pe care le oferim.

Cum se evaluează pacientul cu obezitate într-un cabinet de gastroenterologie?

Se efectuează consultație în vederea stabilirii principalelor simptome, a antecedentelor proprii, dar și a celor heredo-colaterale (în vederea excluderii unei componente genetice ale obezității). Se efectuează ecografie abdomino-pelvină și elastografie hepatică cu coeficient de steatoză. Opțional, dacă este necesar, se poate recomanda recoltarea de analize și efectuarea de colonoscopie de screening la cei care depășesc 45 de ani, având în vedere statusul imunologic scăzut al acestor pacienți și riscul dezvoltării unei patologii neoplazice.

Care este impactul obezității asupra organelor digestive și care sunt cele mai frecvente patologii secundare acesteia?

• Steatoza hepatică de cauză non-alcoolică, care în timp poate duce la ciroză hepatică;
• Boala de reflux gastro-esofagian datorită presiunii intraabdominale exercitate de grăsimea viscerală;adeDr.
• Hernierea gastrică transhiatală, adică migrarea unei porțiuni de stomac în cutia toracică, datorită presiunii exercitate de grăsimea abdominală, ce poate duce la dureri și regurgitații;
• Litiaza biliară, popular „piatra la bilă”;
• Pancreatită acută de cauză metabolică;
• Predispoziția la a dezvolta infecții multiple sau patologii neoplazice (cancer) din sfera digestivă, din pricina inflamației din organism, dar și a imunității scăzute (ex. diabet zaharat tip II).

De ce este necesar să efectuăm ecografia abdomino-pelvină și elastografia cu coeficient de steatoză în evaluarea unui pacient cu obezitate abdominală?

Ecografia evaluează complet, neinvaziv, fără durere, fără pregătire în avans a pacientului, aspectul principalelor organe dure din abdomen: ficatul, pancreasul, rinichii, splina. Se efectuează măsurători și se depistează eventualele patologii de fond, cauzate sau nu de obezitate. Ulterior, se evaluează gradul de încărcare grasă a ficatului și se măsoară gradul de fibroză hepatică folosind elastografia.

Aceasta din urmă este o tehnică ecografică ce folosește niște unde elastice care, în funcție de viteza lor de propagare și gradul de atenuare (pierdere a intensității) la revenirea către sondă, pot contoriza gradul de fibroză și coeficientul global calculat de grăsime al ficatului.

Legat de patologia de tip biliar, popular „piatra la colecist”, de ce se formează în obezitate și cum se investighează?

Calculii sunt formați din săruri de calciu, pigment biliar și colesterol. Ei se formează prin excesul de colesterol din corp și prin precipitarea acestuia, facilitată de mai mulți factori: hormonii estrogeni în exces la femeile obeze, rezistența la insulină, lipsa evacuării bilei prin scăderea mișcărilor la nivelul pereților colecistului.

De fiecare dată când mâncăm, noi dăm o comandă neuro-hormonală de golire a conținutului colecistului. Astfel, mâncarea ingerată se va întâlni cu sărurile biliare și se va iniția digestia lipidelor în principal. Atunci când există desequilibre în această axă neuro-hormonală, colecistul poate sta mult timp cu conținutul neevacuat și, în timp, se pot forma calculii.

Riscul de formare față de un pacient normoponderal este de 3 ori mai mare. Se diagnostică cu ușurință și promptitudine prin ecografie.

Dacă un pacient slăbește, va îndepărta orice risc de a dezvolta calculi biliari?

Din contră, dacă slăbirea se produce RAPID și dezechilibrat (ex. chirurgie bariatrică) la un pacient fără calculi biliari, se produce un fenomen paradoxal de formare a calculilor biliari. De ce? Vom mânca foarte puțin și foarte rar din pricina unei capacități mici a stomacului nou operat. Comanda neurogenă de golire a conținutului colecistic va fi scăzută, astfel încât se produce stagnarea produselor intrabiliari și formarea de calculi. Reamintim importanța slăbitului corect, lent, atent monitorizat medical și nutrițional.

Pachetul acoperă și un plan de dietă?

Desigur. Stabilirea unui dezechilibru nutrițional, a unui obicei alimentar greșit sau vicios se poate discuta în cabinetul medicului nostru nutriționist. Se vor evalua indicele de masă corporală, circumferința talie/șold, calcularea compoziției corporale și se va recomanda un plan de dietă și de activitate fizică personalizat, în funcție de necesitatea individuală, prin care pacientul, ulterior, va prelua frâiele menținerii greutății corporale optime la care a ajuns după slăbirea monitorizată.

Obezitatea este o afecțiune medicală complexă, care influențează întregul organism și necesită o abordare atentă, structurată și adaptată fiecărui pacient. Drumul către o greutate sănătoasă implică înțelegerea cauzelor, monitorizare medicală și un plan personalizat care să susțină schimbarea pe termen lung.

Evaluarea realizată într-un cadru multidisciplinar, gastroenterologie, endocrinologie și nutriție, poate preveni complicații, poate clarifica mecanismele care întrețin creșterea în greutate și poate ghida procesul de slăbire într-un mod sigur, echilibrat și sustenabil.

La DigestMed, sprijinul pentru pacienți înseamnă grijă reală, atenție la detalii și soluții medicale eficiente. Obiectivul este recâștigarea stării de bine, a energiei și a controlului asupra propriei sănătăți.

Primul pas este evaluarea corectă. Restul îl construim împreună.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Alexandra Vlad, Medic Specialist Gastroenterolog  

Ce este inteligența artificială? Pe cât de răspândit este acest concept, pe atât este de puțin și rudimentar înțeles. Să explici un astfel de “fenomen” este dificil din cauza complexității sale, fiind la granița dintre mașinărie, robotică, informatică, știință, neuroștiință și psihologie, dar una dintre definițiile concise ar fi capacitatea mașinilor, sistemelor și a aplicațiilor de a prezența abilități care, până de curând, erau atribuite exclusiv oamenilor.

Inteligența artificială nu este un termen nou, această entitate datând încă din 1956, fie doar ca și concept, și este atribuită informaticianului american John McCarthy, iar cel care a dus ideea mai departe este Alan Turing, un matematician englez.

Astfel, inteligența artificială (IA) este un termen vechi, complex, în continuă expansiune și dezvoltare, și, fie că ne place sau nu, parte integrantă din prezentul, dar, mai ales, viitorul nostru. Aceasta cuprinde învățare automată, procesare de limbaj și imagini, procesarea vorbirii, planificare și robotică, sisteme expert din toate domeniile, pregătite să ne prezinte rezultate mai rapide, mai bune, mai procesate și mai profunde ale realității. Oare sunt mereu mai bune?

Nici IA medicală nu este un termen chiar nou, domeniul medical având deja încorporat sisteme inteligente pentru prelucrarea imaginilor din radiografii, examene CT și de rezonanță magnetică. Probabil ați văzut deja în rezultatul dumneavoastră CT mențiunea că imaginile au fost prelucrate în sistem inteligent și controlate de un medic specialist. Mai departe, avem aplicațiile cu profil medical care pot stoca informațiile fiecărui utilizator în parte și pot oferi răspunsuri în baza unor asocieri de simptome. Tot aici, avem ocazia să discutăm și despre mult uzitatul Chat GPT care este folosit pentru expunere de simptome și semne de boală, acesta eliberând niște informații standard concordante cu baza de date la care are acces, informații care pot fi foarte aproape de adevăr sau foarte departe. Inclusiv în domeniul gastroenterologiei, există un upgrade informatic pentru aparatură endoscopică ce ajută în detectarea și caracterizarea leziunilor de la nivelul tubului digestiv, crescând astfel detecția adenoamelor colonice, adică a polipilor de la nivelul colonului, și evidențierea de leziuni cu potențial malign – de exemplu arii displazice (modificate) de la nivelul stomacului sau în cadrul urmăririi esofagului Barrett.

De ce sunt oamenii așa de atrași de IA și de ce o folosesc în scop medical? Unul dintre motive ar fi accesibilitatea – orice telefon cu internet poate oferi acces direct către aceste aplicații sau sisteme informatice, iar pacientul nu trebuie să se învoiască de la muncă ca să își adreseze problema medicală. Un alt motiv ar fi gratuitatea – sistemul inteligent furnizează non stop informații medicale fără niciun cost. Un alt factor ar fi teama de medic și de necunoscut – este mai ușor să te adresezi unei interfețe non umane și să prezinți niște informații cu caracter sensibil, decât să te expui în fața unui om, fie el un profesionist în domeniul medical, iar răspunsurile sistemului sunt complexe și complete, nu sunt dependențe de timp, pe când o consultație reală are limită temporală, poți detalia în profunzime, fără frica de ridicol și fără teama de a fi repezit, judecat sau discriminat.

Dar oare există și dezavantaje? Cu siguranță, iar pacientul trebuie să înțeleagă că, pe cât de utilă este IA ca prim contact, el nu poate înlocui, cel puțin nu deocamdată, un profesionist medical în ceea ce privește diagnosticul de certitudine, urmărirea bolii sau recomandarea de examene și proceduri suplimentare. Niciun sistem inteligent actual nu poate înlocui examenul medical fizic, acela care poate oferi indicii cu privire la bolile de fond de la primul contact cu pacientul – aspectul general al pacientului încă de la prezentarea în cabinet, modificări ale posturii, ale mersului, ale faciesului, ale limbajului, cu identificarea, spre exemplu, a bradilaliei sau a bradispihiei (încetinirea vorbirii și gândirii), ale culorii tegumentelor , ale respirației, precum dispneea de efort sau de repaus, examinarea membrelor, modificări ale unghiilor ce pot trăda boli grave ale sângelui sau ale sistemelor cardiovascular și pulmonar, clasificarea tremorului, dacă acesta există, palparea diverselor zone importante anatomice etc.

Tot aici ar trebui să reamintim experimentul și efectul ELIZA. ELIZA a fost un program informatic dezvoltat de Joseph Weizenbaum la MIT între anii 1964 și 1967, destinat să exploreze comunicarea dintre oameni și mașinării, folosind un tipar de potrivire și substituție a cuvintelor, ce dădea impresia unei conversații adevărate și profunde, dar fără un fundament real, el bazându-se pe niște răspunsuri preformate. Este, dacă vreți, probabil primul ChatGPT dezvoltat. O subdivizie a programului, numită DOCTORUL, făcută după un psihoterapeut al școlii Rogeriene în care calculatorul adesea oglindea răspunsurile oamenilor și folosea întrebări non-direcționale, într-un cuvânt, răspundea oamenilor cu propriile cuvinte, le întărea astfel ideea că aveau dreptate și că programul era capabil de profunzime și sentimente reale. Însuși creatorul său a fost uimit de rapiditatea cu care acest program păcălea interlocutorii și menționa că „cei care sunt fascinați de acest program sunt tocmai aceia care nu îl înțeleg deloc”. Pericolul IA constă în capacitatea acestuia de a dezinforma și manipula interlocutorii, acordând prea multă credibilitate răspunsurilor acestuia – efectul ELIZA.

Ca profesioniști medicali, recunoaștem importanța IA și prezența sa din ce în ce mai accentuată în viața de zi cu zi și încercăm să ne adaptăm și să ne actualizăm mereu pentru a ține pasul cu aceste schimbări. Susținem dezvoltarea aparaturii medicale folosite și implementarea de sisteme care să ne ajute în depistarea mai rapidă și mai bună a patologiilor, dar dorim să precizăm cu tărie că aceste sisteme trebuie să vină în completarea și într-ajutorarea legăturii medic-pacient și niciodată în înlocuirea acesteia.

Inteligența artificială rămâne, în prezent, un instrument valoros, dar nu un substitut pentru raționamentul clinic, experiența medicală și empatia umană. Poate completa actul medical, poate susține decizia, dar nu o poate înlocui. În fața unei suspiciuni de boală, căutarea răspunsurilor pe internet sau în aplicații inteligente poate fi un prim pas, dar nu trebuie să fie și ultimul. Adevărata îngrijire începe în cabinet, acolo unde un medic privește, ascultă, întreabă și înțelege.

Viitorul medicinei va fi, fără îndoială, unul în care tehnologia și umanitatea vor colabora tot mai strâns, dar în centrul acestei colaborări trebuie să rămână mereu pacientul, cu toată complexitatea, fragilitatea și unicitatea sa.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Maria Martac – Biolog, Health Coach și Consultant în Nutriție

A fost numit „hormonul obezității” sau „hormonul grăsimii” dar și „hormonul înfometării”.  În 1944, când oamenii de știință au descoperit leptina, a apărut o mare emoție legată de potențialul său în tratamentul obezității. Chiar și astăzi, internetul este plin cu site-uri care vând suplimente de leptină. 

Ce este leptina? Cum afectează acest hormon greutatea și apetitul, dar și alte aspecte ale sănătății.  

Ce este leptina?

„Leptina nu este hormonul nostru de obezitate. Leptina este hormonul nostru de înfometare”, spune Robert H. Lustig, MD, profesor de pediatrie la Universitatea din California, San Francisco și membru al grupului de activitate pentru obezitatea – Endocrine Society.

Leptina este o proteină sintetizată în celulele grase (adipocite), circulă prin fluxul sanguin și ajunge la creier. „Leptina este modul prin care celulele grase îi spun creierului că termostatul nostru de energie este setat corect”. Îi transmit acestuia dacă avem suficientă energie stocată în celulele grase pentru a ne angaja în procese metabolice normale”. 

Se pare că pentru fiecare persoană este pre-stabilit genetic un prag al nivelului normal de leptină. Atunci când nivelul în sânge depășește acest prag, creierul simte că avem suficiență energie, ceea ce înseamnă că o putem consuma la o rată normală. Mâncând la ore obișnuite o cantitate normală de alimente, putem face exerciții fizice într-un ritm normal și putem desfășura procese metabolice specifice anumitor perioade cum ar fi pubertatea, adolescența sau sarcina.

Dar, când oamenii ţin diete restrictive și mănâncă mai puțin, celulele lor grase pierd din compoziție iar cantitatea de leptină produsă de acestea începe să scadă. Când ne înfometăm, am scăzut aportul de energie și evident începem să slăbim. Acum, nivelul nostru de leptină este sub pragul personal setat genetic. Atunci creierul simte înfometarea.

Și își spune:„ Hei, nu am energia cu care mă obișnuisem. Acum sunt într-o stare de înfometare”. Urmează să intre în stare de alertă. Astfel, încep mai multe procese în organism cu scopul de a modifica nivelul de leptină la valori normale. Un mecanism este cel de stimularea a nervului vag care face legatura dintre creier și abdomen, nervul responsabil de stocarea energiei. Acum nervul vag este activat, astfel încât să ne provoace senzația de foame. Fiecare lucru pe care îl face nervul vag este conceput pentru a ne face să preluăm un plus de energie și să îl stocăm în depozitul de grăsime. De ce? Pentru a genera mai multă leptină, astfel încât leptina să-și restabilească pragul personal presetat.

Cum afectează leptina greutatea?

Intrebarea este: dacă acest hormon funcționează ca un termostat – un adipostat – de ce continuăm să creștem în greutate?

Problema este că persoanele supraponderale au cantități mari de leptină, mai mult decât suficiente, dar creierul lor nu primește semnalul important pentru încetarea cererii de consum (foame permanentă).

De ce creierul nu intelege? Acest fenomen se numește „rezistență la leptină”. Rezistența la leptină este similară cu rezistența la insulină în cazul diabetului zaharat de tip 2, în care pancreasul produce cantități mari de insulină, dar organismul nu răspunde corect la aceasta.

Nivelurile de leptină pot continua să crească pe măsură ce oamenii se îngrașă. 

În rezistența la leptină, nivelul acesteia este ridicat, ceea ce înseamnă că ești gras, dar creierul tău nu înţelege așa situația. Cu alte cuvinte, creierul tău continua să fie înfometat, în timp ce corpul tău este obez.

Deci, obezitatea este înfometarea creierului. 🙁 

Leptina face parte atât din sistemul foamei cât și al sațietății. Când nivelul nostru de leptină este scăzut, mâncarea ni se pare sățioasă, gustoasă și satisfăcătoare.

Când nivelul de leptină este ridicat, se presupune că aceasta ar trebui să stingă sistemul de foame, astfel încât să nu mai avem nevoie să mâncam mult, iar mâncarea să nu mai pară la fel de bună, să nu ne mai fie poftă. 

Dar, la persoanele rezistente la leptină, sistemul de sațietate (recompensă) nu funcționează corect. El nu reușește să îl facă pe acestea să înceteze să mănânce necontrolat chiar dacă nivelul de leptină este crescut. Leptina este secretată de către celulele grase, în încercarea de a-i transmite creierului: „Hei, nu am nevoie să mănânc atât de mult”, dar creierul nu poate interpreta astfel mesajul. Aceste persoane se simt permanent înfometate și senzația de sațietate nu se atinge. Astfel, ele mănâncă mai mult și mai mult intrănd intr-un cerc vicios. Este dovedit științific, dacă creierul nostru nu poate sesiza corect nivelul de leptină atunci vom ajunge obezi.

Leptina poate funcționa ca tratament pentru obezitate?

Potrivit lui Atkinson, experimentele pe șoareci desfășurate la începutul anilor ’70 au indicat „un fel de hormon care a afectat aportul alimentar și grăsimea corporală, dar oamenii de știință nu știau ce este aceea substanță”. Când cercetătorii au descoperit în cele din urmă leptina, în 1994, aceasta a ajutat să pună pe hartă obezitatea ca având unele baze fiziologice, în loc să fie doar o lozincă simplă: „oamenii grași nu-și pot ține gura închisă ”, spune Atkinson. 

Mulți oameni de știință au considerat leptina ca fiind un posibil tratament pentru obezitate; ei credeau că dacă oamenii aveau deficit de leptină, oferindu-le un supliment cu acest hormon le-ar ridica nivelul acesteia în sânge, ceea ce ar semnala creierului să înceteze supraalimentarea. „Dar când au început să le administreze unor persoane obeze au observat că nu a funcționat chiar atât de bine”, spune Atkinson.

Cum rămâne cu suplimentele de leptină vândute pe Internet?

Deoarece leptina este o proteină digerabilă care nu intră ca atare în fluxul sanguin, nu poate fi luată sub formă de supliment. Dacă ar trebui să o luăm sub formă de pastile, este exact ca și cum am mânca carne de pui sau de vită. Fiind o proteină, corpul nostru ar digera-o, deci nu o vom putea absorbi dintr-o pastilă. 

În concluzie „suplimentele de leptină” vândute pe internet nu conțin de fapt leptină, ci doar îi poartă numele, lucru care poate fi înșelător. În schimb, aceste suplimente conțin ingrediente menite să contribuie la îmbunătățirea funcționării leptinei sau a senzației de sațietate.

„Nu au fost descoperite gloanțe magice”, susțin specialiștii „însă ar trebui să continuăm să explorăm.”

Mai degrabă, decât să consume suplimente care nu și-au dovedit pe deplin eficiența, persoanele supraponderale ar trebui să urmeze alte opțiuni pentru a ajuta funcționarea leptinei, spun specialiștii. Dr. Lustig sfătuiește persoanele obeze să reducă rezistența la insulină (hormonul care controlează zahărul din sânge in cazul diabetului tip2) și să scadă nivelurile ridicate de trigliceride (o lipidă din sânge).

„Rezistența la insulină generează rezistență la leptină. Sfatul practic este: scădeți nivelul de insulină!  spune Lustig. „Cum scădeți nivelul insulinei? Cel mai bun mod este să aveți o dietă prin care să nu-l lăsați să crească. Consumul de zahăr face ca secreția de insulina să crească. Dacă am reduce zahărul, rezistența noastră la insulină s-ar îmbunătăți și asta ar ajuta la pierderea în greutate.”

De asemenea, scăderea nivelului ridicat de trigliceride ajută, spune Lustig. Prea multe trigliceride interferează cu călătoria leptinei prin sânge spre creier printr-un transportor de leptină care nu permite hormonului să ajungă la destinație. „Când sunteți rezistenți la insulină, aveți niveluri ridicate de trigliceride. Acesta este una din situațiile specifice afecțiunii”, spune Lustig. Trigliceridele par să blocheze transportul leptinei la creier. Deci, pentru a face ca leptina să funcționeze, trebuie să reducem nivelul trigliceridelor.  

Leptina influențează alte organe ale corpului?

Leptina pare să aibă multe funcții pe care oamenii de știință încă le explorează. 

Hormonul joacă un rol important în sănătatea inimii și a oaselor. Știm că leptina este foarte importantă în menținerea sistemului imunitar optim și că inflamația cronică apare în urma semnalizării inadecvate a leptinei, iar aceasta este o cauză a apariției bolilor cardiovasculare.

Știm, de asemenea, că leptina are efecte directe asupra oaselor influențând creșterea lor armonioasă și densitatea mineralelor din oase, așa că atunci când leptina funcționează corect, oasele noastre sunt mai sănătoase și acumulează mai mult calciu.

Oamenii de știință au găsit, de asemenea, unele asociații între leptină și anumite tipuri de cancer. De exemplu, unele cercetări recente sugerează că leptina poate favoriza creșterea melanomului, un tip de cancer de piele.

Potrivit lui Atkinson, leptina poate afecta chiar fertilitatea femeilor. „Dacă creierul unei femei nu simte leptina, acea persoană nu va fi fertilă. Acest lucru are logică dacă e să ne gândim traiul strămoților noștri din peșteră, când nu exista hrană suficientă pentru toți membrii familiei. Dacă femeile nu aveau suficientă grăsime pentru a supraviețui unei sarcini, atunci mai bine nu rămâneau gravide.  Din acest motiv, unii au crezut că leptina se hrănește pe baza hipotalamusului pentru a menține hormonii reproductivi în bună funcționare.“

https://www.webmd.com/diet/obesity/features/the-facts-on-leptin-faq#1

Autor: Dr. Aurelia Chiricuță, Medic Specialist Gastroenterolog  

Gastroenterologia este o specialitate medicală vastă, cu simptome uneori vagi ce pot intra ușor în diagnosticul diferențial a multiple boli. Aceste simptome nespecifice trebuie corelate cu istoricul comorbidităților pacientului, subliniind importanța abordării integrative a bolnavului. Există manifestări digestive care nu semnifică întotdeauna o patologie gastroenterologică, ci pot fi expresia a multiple boli din sfere precum cardiologia (insuficientă cardiacă avansată cu simptome digestive cauzate de stază intestinală și hepatică), reumatologia (boli precum sclerodermia, lupusul eritematos sistemic etc.), neurologia (disfagia secundară patologiilor unor nervi cranieni, accidentelor vasculare cerebrale, migrenă abdominală, constipația/ disfagia în boala Parkinson etc.), anumite boli genetice (porfiriile, boala mediteraneană familială, angioedemul ereditar) sau boli endocrinologice. În articolul de față vom vorbi despre complicațiile digestive ale bolilor endocrinologice.

Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrinologică ce produce complicații pluriorganice prin afectarea vaselor de sânge mici și mari, a nervilor și prin consecințele hiperglicemiei cronice. Cele mai frecvente manifestări digestive sunt tulburările de tranzit (diaree cronică, nocturnă de obicei sau constipație), gastropareza diabetică, pirozisul, disfagia și incontinența fecală. Prevalența diareei este de circa 5%, iar cea a constipației de 25 %.

Gastropareza diabetică este de obicei o consecință a bolii de lungă durată, insuficient controlată și se manifestă prin greață, vărsături alimentare, plenitudine postprandială și sațietate precoce. Diagnosticul de certitudine se pune prin scintigrafia de golire gastrică.

La nivel hepatobiliar diabetul zaharat se asociază extrem de frecvent cu ficatul gras-prevalența globală este de circa 55,5%, cea mai mare rată fiind în Europa, de 68% și cu un risc mai mare de litiază biliară.

Sunt importante de menționat și efectele adverse gastrointestinale ale medicamentelor folosite în diabetul zaharat. Metforminul produce diaree și greață. Agoniștii de receptori GLP 1 (semaglutid, dulaglutid, liraglutid) acționează, printre altele, prin scăderea golirii gastrice și creșterea senzației de sațietate prin acțiune la nivel cerebral. Pot provoca greață, vărsături și diaree, efecte dependente de doza folosită.

Acromegalia este o boală caracterizată printr-o producție excesivă de hormon de creștere (GH) de către glanda hipofiză. Cauza principală este reprezentată de o tumoră hipofizară secretantă de GH. Persoanele cu acromegalie au risc crescut de dezvoltare a polipilor colonici multipli, de aceea se recomandă colonoscopie de screening la momentul diagnosticului la această categorie de pacienți. Există de asemenea o prevalență crescută a diverticulozei colonice.

Hipertiroidismul este o afecțiune caracterizată printr-un exces de hormoni tiroidieni circulanți care se manifestă la nivelul mai multor sisteme din corp: puls crescut, palpitații, agitație psihomotorie, tremor, hipersudorație. Pacienții prezintă apetit crescut, însă cu scădere ponderală asociată din cauza statusului catabolic. Tulburarea de tranzit intestinal cu diaree și, mai rar, steatoree, poate fi prezentă. Uneori apar tulburarea la înghițit-disfagia-din cauza gușii, dureri abdominale sau vărsături. Hipertiroidismul se asociază cu modificări ale probelor hepatice-creșteri de transaminaze, de fosfatază alcalină și de bilirubină, ce se remit după tratament specific. Tratamentul cu propiltiouracil poate da hepatotoxicitate, de asemenea. Bolile autoimune tiroidiene care pot cauza hipo- sau hipertiroidism (tiroidita Hashimoto, boala Graves) se pot asocia cu gastrita autoimună, boala celiaca, bolile inflamatorii intestinale sau hepatita autoimună.

Hipotiroidismul apare ca o manifestare a deficitului de hormoni tiroidieni, cel mai adesea fiind cauzat de tiroidita Hashimoto. Este asociat cu motilitate scăzută a tractului digestiv. Simptomele gastrointestinale frecvente sunt constipația, arsurile retrosternale, anorexia și creșterea ponderală. Uneori poate apărea ascită, care reprezintă o acumulare anormală de lichid în cavitatea peritoneală. Există de asemenea o asociere clară cu boala ficatului gras asociat disfuncției metabolice.

Hiperparatiroidismul este o boală în care glandele paratiroide secretă în exces hormon paratiroidian (PTH). Glandele paratirode sunt localizate posterior de glanda tiroidă și au rolul de a regla metabolismul calciului și al fosforului în corp. În caz de nivel crescut al PTH în sânge apare hipercalcemia, care duce la o scădere generală a motilității tubului digestiv, manifestată prin greață, vărsături, pirozis, constipație și uneori ileus (o paralizie a mușchilor intestinului), la un risc mai mare de ulcere gastroduodenale din cauza hipersecreției de suc gastric și la un risc mai mare de pancreatită. Este important de menționat faptul că există unele tumori maligne ce produc un hormon asemănător PTH care provoacă simptomele maisus amintite, simptome ce dispar după tratarea cancerului (hipercalcemie paraneoplazică).

Hipoparatiroidismul este caracterizat printr-un deficit de hormon paratiroidian, ce conduce la niveluri scăzute de Calciu în sânge. Principala manifestare digestivă este steatoreea-scaune gălbui, urât mirositoare, ce conțin exces de grăsimi. Aceasta apare din cauza unei insuficiente stimulări a secrețiilor biliară și pancreatică în momentul digestiei în context de hipocalcemie.

Insuficiența suprarenaliană cronică (care poate fi primară-o afecțiune directă a glandelor suprarenale sau centrală-o afecțiune a hipofizei/ a hipotalamusului) este o patologie caracterizată prin dereglarea funcției glandelor suprarenale de sinteză a hormonilor specifici, în special cortizol și aldosteron. Simptomele digestive sunt nespecifice și includ greață, vărsături, dureri abdominale vagi, tulburare de tranzit (diaree sau constipație) și se pot asocia cu astenie marcată, scădere ponderală, mialgii, artralgii, hiperpigmentare cutanată, hipotensiune sau tulburări psihiatrice. Este necesar un grad ridicat de suspiciune clinică pentru diagnosticul acestei afecțiuni care, lăsată netratată, poate culmina cu criză addisoniană, o complicație amenințătoare de viață manifestată prin stare de șoc cu deshidratare severă și tulburări elecrolitice grave.

Tulburările digestive nu apar întotdeauna din cauze strict gastroenterologice, iar acest lucru devine evident atunci când privim legătura strânsă dintre sistemul digestiv și sistemul endocrin. Dezechilibrele hormonale, fie că vorbim despre tiroidă, pancreas, paratiroide sau glandele suprarenale, pot influența profund funcționarea tractului digestiv și pot genera simptome greu de încadrat fără o abordare multidisciplinară.

De aceea, este esențial ca evaluarea pacientului cu tulburări digestive recurente sau atipice să țină cont de contextul endocrinologic. În lipsa unui diagnostic corect, există riscul de tratamente ineficiente, complicații sau întârzierea abordării unei patologii sistemice.

Medicina modernă nu mai tratează doar simptomele izolate, ci pacientul, în întregul său, iar colaborarea dintre specialități, precum gastroenterologia și endocrinologia, poate face diferența în calitatea vieții și în prevenirea evoluției unor boli cronice.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Referințe

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK553219/
2. Lysy J, Israeli E, Goldin E. The prevalence of chronic diarrhea among diabetic patients. The American journal of gastroenterology 1999; 94:2165-2170
3. Zobair M. Younossi, Pegah Golabi, Leyla de Avila, et al. The global epidemiology of NAFLD and NASH in patients with type 2 diabetes: A systematic review and meta-analysis. 2019, Journal of Hepatology, Volume 71, Issue 4

Autor: Dr. Mihai Mușa, Medic Specialist Gastroenterolog 

Hernia hiatală este o afecțiune frecventă, dar adesea subdiagnosticată, care apare atunci când o parte a stomacului urcă din abdomen în cavitatea toracică, printr-o deschidere naturală a diafragmului (hiatus). Deși mulți pacienți nu prezintă simptome evidente, această condiție poate fi responsabilă pentru arsuri gastrice frecvente, regurgitații acide sau dificultăți de înghițire, mai ales pe măsură ce înaintează în vârstă sau în cazul unei greutăți corporale crescute.

Cu cât este depistată mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de a evita complicații precum inflamația esofagului, ulcerații și îngustări ale acestuia, și în stadii avansate cu evoluție de lungă durată poate apărea chiar cancerul esofagian. Acest articol explică tipurile de hernie hiatală, simptomele asociate, metodele moderne de diagnostic și opțiunile de tratament, de la schimbările simple de stil de viață, până la intervenții chirurgicale, în cazurile severe.

Factori de risc

• Creșterea presiunii abdominale datorată obezității, tusei cronice, acumulării de lichid în abdomen;
• Slăbirea mușchiului diafragm și implicit a orificiului hiatal prin îmbătrânirea organismului, traumatisme, patologii ale țesutului conjunctiv;
• Genetici – exista hernii hiatale cu care ne naștem, fie prin mostenire genetica, fie prin defecte genetice dobandite in viata intrauterina.

Clasificarea herniilor hiatale

1. Tipul I (hernia prin alunecare) – cel mai frecvent tip, caracterizat prin ascensionarea intratoracică a joncțiunii eso-gastrice, cu fornixul gastric situat sub joncțiune. Se asociază frecvent cu reflux gastro-esofagian.
2. Tipul II (hernia prin rostogolire/paraesofagiană) – joncțiunea eso-gastrică rămâne pe loc, dar o parte a stomacului (fornixul) herniază prin hiatusul diafragmatic. Refluxul este mai puțin sever.
3. Tipul III (mixtă) – atât joncțiunea eso-gastrică, cât și fornixul gastric ascensionează deasupra diafragmului Se asociază cu reflux și risc crescut de complicații.
4. Tipul IV (complexă) – migrarea stomacului în torace se asociază cu migrarea altor organe (colon, epiplon, pancreas). Este rară, dar gravă.

Simptome

• Reflux gastro-esofagian: pirozis (arsură retrosternală), regurgitații alimentare, mai frecvent în tipul I;
• Durere toracică sau epigastrică: apare mai ales în tipul II (trebuie excluse cauze cardiace sau pulmonare);
• Disfagie (dificultate la înghițire), în herniile mari;
• Anemie feriprivă: prin ulcerații la nivelul coletului herniar (leziuni Cameron), mai ales la herniile >5 cm;
• Complicații acute: volvulus gastric (stangularea stomacului in orificiul diafragamatic)

Diagnostic

a) Endoscopia digestivă superioară – metoda de primă intenție; vizualizează hernia, permite măsurarea și clasificarea ei, cu evidențierea posibilelor complicații.

b) Tranzitul baritat – metodă radiologică rar utilizată, prin care se înghite o substanță de contrast și apoi se vizualizează la raze conturul și modificările tubului digestiv superior.
c) CT toracic – precizează tipul herniei și complicațiile asociate.
d) PH-metria și manometria esofagiana – masoară aciditatea din esofag pe 24 ore și mișcările de propulsie ale acestuia; sunt investigații utile în evaluarea preoperatorie.

Tratament

Pe lângă tratamentul medicamentos și chirurgical, modificările stilului de viață sunt esențiale: scădere ponderală, mese mici și regulate, evitarea băuturilor acidulate, grăsimilor, fumatului, dulciurilor concentrate, condimentelor iuți, prăjelilor, alcoolului și cafelei. Se recomandă evitarea hainelor strâmte și a corsetelor.

Hernia de tip I (prin alunecare) asimptomatică: nu necesită tratament medicamentos, doar modificări de stil de viață. Dacă este asociată cu reflux, se administrează antiacide sau inhibitori de pompă de protoni, de obicei pe termen lung. În caz de reflux persistent, se poate indica tratamentul chirurgical.

Hernia de tip II (paraesofagiană) asimptomatică: evaluare chirurgicală individualizată (vârstă, comorbidități, dimensiuni).

Herniile de tip II simptomatice, tip III și IV: indicație chirurgicală, datorită riscului de complicații. Chirurgia include reducerea herniei, cruroplastie și fundoplicatură.

Concluzii

Hernia hiatală nu este întotdeauna o urgență medicală, dar este important să nu fie ignorată, mai ales atunci când simptomele afectează calitatea vieții. Arsurile retrosternale, disconfortul digestiv sau senzația de presiune toracică pot părea banale la început, dar pot ascunde o afecțiune care, netratată, evoluează spre complicații serioase.

Cu o evaluare corectă și un plan de tratament personalizat, majoritatea pacienților pot ține sub control simptomele sau chiar pot elimina cauza prin intervenție chirurgicală. Cheia rămâne diagnosticul precoce și colaborarea constantă cu un medic gastroenterolog.

La DigestMed, punem accent pe prevenție, abordare integrată și tratamente adaptate fiecărui pacient. Dacă te confrunți cu simptome digestive persistente sau ai deja un diagnostic de hernie hiatală, te încurajăm să programezi o evaluare, pentru mai multă liniște și o viață fără disconfort.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Bibliografie
1. https://www.fmcgastro.org/texte-postu/postu-2025/hernies-hiatales-diagnostic-complications-et-place-de-la-chirurgie/
2. https://www.surgeon.co.nz/diseases/hiatus-hernia/
3. Preoperative diagnosis of hiatal hernia: barium swallow Xray, high-resolutionmanometry, or endoscopy? Michael Weitzendorfer · Gernot Köhler · Stavros A. Antoniou · Leo Pallwein-Prettner · Lisa Manzenreiter · Philipp Schredl · Klaus Emmanuel · Oliver Owen Koch; https://link.springer.com/article/10.1007/s10353-017-0492-y

Autor: Dr. Elena-Bianca Istratie, Medic Specialist Gastroenterolog 

Afecțiunile anale reprezintă o problemă frecventă, dar adesea amânată sau ignorată din cauza disconfortului de a discuta despre ele. Totuși, simptome precum sângerarea, durerea, pruritul sau inflamația pot ascunde condiții care necesită evaluare medicală. De la boala hemoroidală și fisurile anale până la fistulele complicate, aceste afecțiuni pot afecta semnificativ calitatea vieții și necesită un diagnostic corect pentru a evita complicațiile. Înțelegerea cauzelor, simptomelor și opțiunilor de tratament este primul pas către menținerea sănătății zonei anale și prevenirea recurențelor.

Boala hemoroidală

Hemoroizii sunt vene localizate în interiorul sau exteriorul canalului anal. Astfel sunt grupați în hemoroizi interni și externi. Hemoroizii produc simptome când devin congestionați, inflamați, trombozați sau prolabați.

Apariția hemoroizilor simptomatici este rezultatul creșterii presiunii intraabdominale (creștere în greutate, sarcina, tumori abdominale voluminoase, ascită). În plus, hemoroizii sunt iritați la persoanele cu constipație cronică și de sedentarism. Scaune de consistență tare provoacă microfisuri hemoroidale cu sângerare.

La vârstnici, fibrele mușchiului circular care susține hemoroizii, devin hipotone și astfel apare prolapsul hemoroidal. Hemoroizii interni în urma procesului inflamator cresc în dimensiuni. În funcție de dimensiune și localizare în interiorul sau exteriorul canalului anal sunt clasificați în 4 grade:

• gradul I – nu ies în afara canalului anal, dar pot sângera;
• gradul II – pot ieși la scaun, dar se retrag spontan;
• gradul III – ies la scaun și se reduc manual;
• gradul IV – sunt constant în afara canalului anal și sunt ireductibili.

Cele mai frecvente simptome ale bolii hemoroidale sunt sângerarea rectală cu sânge proaspăt roșu, durerea, pruritul sau prolapsul. Din anamneză reies factorii predispozanți; dietă, istoricul de constipație, șezutul prelungit sau ridicarea de greutăți. Hemoroizii devin dureroși numai atunci când se trombozează. Diagnosticul se poate stabili atât clinic prin tușeu rectal cât și prin rectoscopie. Astfel se diferențiază boala hemoroidală de fisuri anale, fistule anale, abcese perianale, boli inflamatorii intestinale, cancer anal.

Tratamentul bolii hemoroidale

1. Tratamentul conservator

Recomandările generale:

• suplimentarea cantității de fibre din dietă (semințe de psyllium și metilceluloză);
• creșterea aportului de lichide;
• evitarea defecației forțate și a statului prelungit pe toaletă;
• exercițiu fizic regulat, menținerea unui tranzit intestinal regulat.

Tratamentul topic – cu unguent sau supozitor ce poate conține corticosteroizi, flebotonice, anestezic local, miorelaxante sau anticoagulant.

2. Proceduri nonchirugicale:

• Ligatură cu benzi elastice – este cel mai popular și eficient tratament, bine tolerată de către pacient cu rată de vindecare de 93%;
• Scleroterapia;
• Diatermia bipolară;
• Coagularea cu infraroșu.

3. Tratamentul chirurgical este o metodă de tratament eficientă fiind indicat în cazul eșecului tratamentului conservator sau a procedurilor nonchirugicale, pentru hemoroizii interni de gr. III și IV, prezența hemoroizilor externi.

Rata de recurență este după intervențiile nonchirurgicale de 10-50% după 5 ani și de 5% după hemoroidectomie.

Fisurile anale

Sunt plesnituri în mucoasa canalului anal dureroase ce sângerează la pasajul scaunului de consistență tare. Peste 40 % dintre fisuri pot croniciza secundar spasmului mușchiului sfincter anal care produce retracția fisurii și îngreunarea vindecării.

Diagnosticul este adeseori clinic, stabilit prin tușeul rectal în timpul căruia pacientul acuză durere importantă. De asemenea fisurile anale pot fi evidențiate în timpul sigmoidoscopiei sau colonoscopiei.

Tratamentul presupune :

• suplimentarea dietei cu fibre – fructe, legume, cereale integrale; hidratarea cu 3 l lichide zilnic; evitarea defecației prelungite sau cu efort;
• Tratament medicamentos- pe baza de creme cu nitroglicerină, anestezic local, nifedipina sau diltiazem;
• Injecții cu toxină botulinică pentru paralizia și relaxarea sfincterului anal;
• Tratamentul chirurgical- sfincterotomia internă laterală ce reduce spasmul și durerea.

Fistulele anale

Fistula anală este o cale dezvoltată anormal între interiorul anusului și pielea din zona perianală. Cea mai frecventă cauză de fistulă anală este abcesul perianal dezvoltat într-o glandă anală infectată. Conținutul abcesului (puroi) trebuie eliminat spre exterior, fenomen care se poate întâmpla spontan sau în urma unui drenaj chirurgical.

Fistulele anale mai pot fi produse de bolile inflamatorii intestinale, bolile cu transmitere sexuală, tuberculoză, hidradenita supurativă, diverticulită. Fistula anală se poate manifestă prin durere anală intensă și pulsatilă, accentuată la defecație, tuse și în poziție așezândă și inflamație perianală . Uneori orificiul extern al fistulei poate fi vizibil în zona perianala prin el producându-se drenajul local al unui lichid urât mirositor, care poate conține puroi, sânge sau materii fecale și febră.

Diagnosticul se poate stabili la anuscopie, rmn de pelvis, ecoendoscopie sau ecografie transrectală. Tratamentul este medicamentos sau chirugical (inserția unui seton, fistulotomia).

Afecțiunile anale pot fi incomode și, uneori, dificil de discutat, însă identificarea lor precoce și alegerea tratamentului adecvat pot preveni complicațiile și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. De la modificări simple ale stilului de viață până la proceduri minim invazive sau intervenții chirurgicale, opțiunile terapeutice sunt variate și adaptate fiecărui caz. Consultul de specialitate rămâne esențial pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru alegerea celui mai bun plan de tratament.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Monica-Adriana Stana, Medic Specialist Gastroenterolog

Microbiomul intestinal reprezintă totalitatea microorganismelor care colonizează tractul gastrointestinal uman, având o densitate și o diversitate impresionante. Estimările recente sugerează că microbiomul conține peste 100 de trilioane de bacterii, virusuri, fungi și protozoare, cu o greutate de aproximativ 2 kilograme. Acesta formează un ecosistem complex și dinamic care influențează multiple procese fiziologice esențiale ale organismului uman.

Dezechilibrul acestui ecosistem, cunoscut sub denumirea de disbioză intestinală, este corelat cu numeroase afecțiuni, de la boli inflamatorii intestinale și sindromul de intestin iritabil (IBS), până la obezitate, diabet zaharat de tip 2, tulburări neuropsihiatrice și boli autoimune. Prin urmare, înțelegerea microbiomului intestinal și a modului în care poate fi influențat terapeutic devine tot mai importantă în practica medicală modernă, fiind într-o continua dezvoltare cu multe studii în lucru.

Rolurile microbiomului intestinal în organism

• Digestia și absorbția nutrienților. Microorganismele intestinale contribuie la digestia carbohidraților complecși, a proteinelor și a fibrelor alimentare, producând acizi grași cu lanț scurt – în special acetat, propionat și butirat – care oferă energie pentru enterocite (celulele intestinului), modulează inflamația și influențează metabolismul sistemic.
• Imunitatea și bariera intestinală. Microbiomul joacă un rol central în dezvoltarea și reglarea sistemului imun. Interacțiunile dintre microorganismele comensale și celulele imune contribuie la toleranța imunologică și la menținerea unei bariere epiteliale funcționale. De asemenea, previne colonizarea patogenilor prin competiție pentru nutrienți și prin secreția de bacteriocine.
• Axa intestin-creier. Există o comunicare bidirecțională între tractul gastrointestinal și sistemul nervos central, cunoscută ca axa intestin-creier. Microbiomul influențează secreția de neurotransmițători (precum dopamina, GABA, serotonina, care este denumită și hormonul fericirii) și poate modula comportamentul, anxietatea sau cogniția prin mecanisme neuro-imune și neuro-endocrine.
• Metabolismul și greutatea corporală. Dovezile sugerează că un microbiom dezechilibrat poate contribui la sindromul metabolic, obezitate și rezistență la insulină, prin influențarea metabolismului lipidic și a inflamației sistemice.
• Sintetizarea unor vitamine esențiale. Vitamina K, vitamina B12, biotina, acidul folic – sunt produse parțial de microbiom.

Disbioza intestinală: cauze, manifestări și impact

Disbioza este definită ca o alterare a compoziției, diversității sau funcției microbiomului intestinal. Poate fi determinată de factori precum:

• Antibiotice sau alte medicamente (inhibitori de pompa de protoni, antiinflamatorii nonsteroidiene);
• Dietă dezechilibrată, săracă în fibre și bogată în grăsimi sau zaharuri;
• Stresul cronic – datorită conexiunii bidirecționale între creier și intestin (axa intestin-creier) acesta afectează compoziția și funcția microbiomului, iar disbioza, la rândul ei, poate amplifica răspunsul la stres și inflamația sistemică;
• Infecții gastrointestinale;
• Tulburări digestive cronice (constipație cronică, diaree cronică).

Manifestările disbiozei sunt adesea nespecifice: balonare, diaree sau constipație, disconfort abdominal, oboseala, intoleranțe alimentare sau manifestări sistemice (inflamație, disfuncție metabolică).

Impactul disbiozei este din ce în ce mai recunoscut în etiopatogenia bolilor inflamatorii intestinale, sindrom de intestin iritabil, alergii, dermatite atopice, boli autoimune (de ex. poliartrita reumatoidă), autism și chiar anxietate și depresie.

Abordări terapeutice ale disbiozei

Modificarea dietei:

• Dietă bogată în fibre prebiotice (inulină) și alimente fermentate (iaurt, chefir, kimchi) sprijină dezvoltarea bacteriilor benefice precum Lactobacillus și Bifidobacterium;
• Consumul regulat de fructe și legume crude (sparanghel, banane, usturoi, ceapă);
• Cereale integrale, semințe și leguminoase;
• Limitarea alimentelor ultra-procesate și a zahărului rafinat;
• Introducerea polifenolilor (din ceai verde, cacao, fructe de pădure) care modulează microbiomul.

Suplimentarea cu probiotice și prebiotice

Probioticele sunt microorganisme vii (bacterii “bune”), care administrate în cantități adecvate, conferă un beneficiu gazdei. Tulpinile cele mai frecvent utilizate includ:

• Lactobacillus rhamnosus, Lactobacillus casei Shirota, Lactobacillus plantarum, Lactobacillus acidophilus;
• Bifidobacterium longum, Bifidobacterium breve, Bifidobacterium infantis;
• Saccharomyces boulardii;

Acestea s-au dovedit eficiente în:

• Prevenirea diareei asociate antibioticelor;
• Reducerea simptomelor în sindromul de intestin iritabil, ajuta la reducerea balonării și disconfortului abdominal, reglează tranzitul intestinal;
• Ameliorarea inflamației intestinale;
• Sprijinirea imunitatii intestinale;

Prebioticele sunt substraturi nedigerabile care stimulează selectiv creșterea bacteriilor benefice, un fel de “hrană” a bacteriilor benefice. Cele mai utilizate sunt:

• Inulina;
• Fructooligozaharide (FOS);
• Galactooligozaharide (GOS).

Simbioticele combină probiotice și prebiotice pentru un efect sinergic.

Managementul stresului joacă un rol esențial în menținerea sănătății microbiomului intestinal, datorită conexiunii bidirecționale între creier și intestin (axa intestin-creier). Metode pentru reducerea stresului:

• Tehnici de relaxare și mindfulness – Studiile arată că mindfulness poate scădea inflamația și crește tulpini bacteriene antiinflamatorii;
• Practici precum meditația, yoga, respirația profundă, hipnoza;
• Exercițiul fizic moderat. Activitatea fizică regulată (30-45 min/zi) reduce stresul psihic și îmbunătățește compoziția microbiomului (ex: creșterea Akkermansia muciniphila). Atenție: efortul fizic excesiv poate avea efectul opus;
• Somnul de calitate (7–9 ore/noapte) menține echilibrul neuroendocrin și reduce cortizolul. Privarea de somn afectează direct microbiomul, reducând diversitatea bacteriană;
• Sprijin social și terapie psihologică. Interacțiunea socială pozitivă modulează răspunsul la stres;
• Terapia cognitiv-comportamentală, în special pentru pacienții cu IBS, are efecte benefice dovedite asupra simptomelor și echilibrului microbiomului;
• Limitarea cofeinei excesive, a alcoolului, a fumatului.

Microbiomul intestinal joacă un rol central în sănătatea umană, influențând digestia, imunitatea, homeostazia metabolică și chiar funcțiile cognitive. Disbioza intestinală este implicată în numeroase boli cronice și necesită o abordare personalizată, dar acest lucru este încă în studiu.

Intervențiile prin dietă, suplimentare cu probiotice și prebiotice, managementul stresului, precum și proceduri emergente precum transplantul de microbiotă fecală, deschid noi perspective terapeutice. Viitorul medicinei personalizate va include probabil analiza microbiomului ca parte integrantă a evaluării pacientului și a deciziilor terapeutice.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.

Autor: Dr. Andreea Crasan, Medic Specialist Gastroenterolog

În anumite afecțiuni cronice sau avansate, alimentația orală nu mai este posibilă, iar menținerea unui aport nutritiv suficient devine o urgență medicală. În aceste cazuri, intervențiile care asigură hrănirea pe termen lung pot face diferența nu doar în supraviețuire, ci și în eficiența tratamentului și recuperarea pacientului.

Alegerea metodei potrivite de nutriție enterală trebuie să țină cont de diagnosticul de bază, prognostic, capacitatea de recuperare și gradul de autonomie al pacientului. Una dintre soluțiile cele mai stabile, folosite în întreaga lume, este gastrostomia endoscopică percutanată, o procedură care permite hrănirea directă în stomac, cu riscuri reduse și beneficii clare în multe contexte clinice.

Ce este PEG-ul (gastrostomă de alimentație)?

Gastrostomia endoscopică percutanată (PEG) reprezintă o procedură minim invazivă utilizată pentru a asigura nutriția enterală pe termen lung la pacienții cu imposibilitate de alimentație orală adecvată.

Printr-o abordare endoscopică minim invazivă, această tehnică permite introducerea unui tub de alimentație prin peretele abdominal în stomac, în urma unei incizii de mici dimensiuni prin piele.

Indicațiile PEG sunt variate și includ afecțiuni neurologice, oncologice și alte condiții cronice care afectează procesul deglutiției.

Indicațiile montării PEG

PEG este indicată la pacienții cu tract digestiv funcțional, dar cu imposibilitatea de alimentație orală adecvată sau în situații profilactice unde se prevede pierderea capacității de alimentație.

Cele mai frecvente indicații includ:

• Tumori esofagiene;
• Tumori din sfera gâtului (ex tumori de laringe/faringe);
• Tumori ale cavității bucale;
• Accident vascular cerebral;
• Boala Parkinson avansată;
• Scleroză laterală amiotrofică;
• Boala Alzheimer avansată;
• Leziuni cerebrale traumatice;
• Tratamente radioterapice sau chirurgicale care afectează deglutiția;
• Necesitatea nutriției enterale > 4 săptămâni.

Care sunt contraindicațiile montării PEG?

• Obstrucția completă a tractului digestiv superior
• Intervenții chirurgicale abdominale anterioare (ex: gastrectomie parțială)
• Lipsa transiluminării stomacului și imposibilitatea depresiunii parietale sigure
• Tulburări severe de coagulare necorectate
• Peritonită sau sepsis intraabdominal
• Infecții cutanate/abdominale la locul de inserție (procedura se temporizează)
• Incapacitatea pacientului de a tolera decubit dorsal
• Ascită în cantitate mare, refractară
• Refuzul informat al pacientului / Lipsa consimțământului reprezentantului legal
• Status general sever deteriorat în care nutriția enterală nu mai aduce beneficii

Care pot fi complicațiile?

PEG este considerată o procedură sigură, însă pot apărea și complicații:

• Imediate: sângerare, reacții adverse la sedare, perforație (rar)
• Tardive: infecții peristomale, granulom, migrare/înfundare tub, fistule gastro-cutanate, peritonită (rar)

Incidența complicațiilor majore este <5% în centrele specializate, iar mortalitatea legată strict de procedură este <1%

Sfaturi utile pentru pacientul cu PEG:

• La 12–24 ore după procedură se poate administra apă cu o seringă specială, apoi lichide nutritive.
• După fiecare masă sau administrare de medicamente, tubul se clătește cu 50 ml apă.
• Nu se trage brusc și nu se răsucește forțat tubul.
• Îngrijire zilnică a locului de inserție: spălare cu apă caldă și săpun, uscare completă, pansament curat.
• Se urmăresc semnele de infecție, sângerare, scurgeri locale.
• Durerea abdominala de intensitate mare, scurgerile, deplasarea sau blocarea tubului impun contactarea medicului.
• Se verifică periodic integritatea și permeabilitatea tubului.
• Se respectă vizitele medicale pentru evaluarea PEG și stabilirea momentului de retragere sau înlocuire.

Caz ilustrativ PEG

Pacient de sex masculin, 65 ani, se prezintă pentru disfagie progresivă inițial pentru alimente solide, ulterior pentru lichide și scădere ponderală de 10 kg în 2 luni. Endoscopia digestivă superioară cu biopsie evidențiază carcinom scuamos esofagian, localizat în treimea mijlocie, iar CT-ul confirmă stadiul T3N1M0 fără metastaze.

Alimentația orală este imposibilă, iar PEG este indicată pentru susținerea nutrițională. Procedura se efectuează fără complicații, iar alimentația enterală începe din ziua 2 cu formule izocalorice. După 4 săptămâni, pacientul câștigă 3 kg și finalizează radiochimioterapia conform planului. PEG a fost esențială pentru menținerea nutriției și continuarea tratamentului specific fără întârzieri.

Puncte cheie de reținut

• Gastrostomia endoscopică percutanată este o metodă sigură și eficientă de nutriție enterală pe termen lung la pacienții cu deglutiție compromisă.
• Este necesară o selecție atentă a pacienților, evaluarea riscurilor individuale și o educație riguroasă a pacientului și familiei.
• Nu orice pacient cu disfagie sau aport alimentar scăzut necesită automat montarea unui PEG. Înaintea deciziei, este esențială o evaluare completă a potențialului de recuperare, a opțiunilor de alimentație temporară și a prognosticului global.
• În cazuri neurologice se recomanda inițierea precoce a terapiei de reabilitare a deglutiției și utilizarea sondei nazogastrice ca soluție tranzitorie în primele 4 săptămâni

PEG nu este recomandat în cazuri de boală terminală, demență severă sau când intervenția nu aduce beneficii funcționale reale.
Decizia trebuie luată în echipă multidisciplinară, cu implicarea familiei pacientului.

PEG-ul nu este doar o procedură tehnică, ci o decizie medicală complexă care implică evaluarea atentă a fiecărui caz. Atunci când este indicată corect, poate asigura continuitatea nutriției, susține tratamentele oncologice sau neurologice și îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților. Dialogul deschis între medici, pacient și familie rămâne esențial în conturarea celui mai bun parcurs terapeutic.

Vă invităm să discutați cu specialiștii noștri în oricare dintre centrele medicale DigestMed Aviației sau DigestMed Militari. De asemenea, aveți posibilitatea să vă programați vizita fie utilizând platforma online, fie apelând la numărul 021 9306.