Centrul Medical DigestMed deschis sâmbata!

Reabilitarea activă a pacientului, mobilizarea timpurie și promovarea unui stil de viață sănătos – piloni esențiali în gestionarea durerii cronice

În cadrul centrelor medicale DigestMed, ne concentrăm nu doar pe prevenirea și tratamentul diverselor afecțiuni, ci și pe bunăstarea generală a pacienților noștri, depunând eforturi continue pentru a le oferi suport și îngrijire personalizată.

Durerile cronice sunt o provocare serioasă pentru cei care le experimentează putând afecta negativ calitatea vieții, capacitatea de a munci și relațiile personale. Din acest motiv, echipa medicală DigestMed este conștientă de metodele eficiente disponibile pentru gestionarea acestora și este pregătită să ofere suport specializat. 

Recuperarea activă a pacientului

Recuperarea activă implică o serie de strategii pe care pacientul afectat de dureri cronice le poate integra în procesul de recuperare:

  • participarea la sesiuni regulate de fizioterapie;
  • kinetoterapie;
  • alte forme de terapie fizică, cu scopul de a restabili funcționalitatea și mobilitatea. 

Aceste măsuri contribuie nu doar la reducerea senzației de durere, ci și la prevenirea recurențelor. Mai mult, recuperarea activă poate îmbunătăți starea generală de bine a pacientului, ceea ce poate crește încrederea sa în propria abilitate de a face față durerii.

Mobilizarea precoce

Mobilizarea precoce este un alt element fundamental în gestionarea durerilor cronice. Acest concept se referă la încurajarea pacientului să rămână activ și să își mențină mobilitatea chiar și în ciuda durerii. Deși se considera că repaosul complet era cea mai eficientă abordare, cercetările actuale au demonstrat că inactivitatea poate agrava durerea și poate duce la pierderea capacității de mișcare.

Programul de reabilitare poate include activități precum: 

  • plimbări ușoare
  • înot;
  • yoga;
  • alte forme de mișcare adaptate la nivelul de confort al pacientului. 

Este esențial ca aceste activități să fie prescrise și monitorizate de către un specialist care să ia în considerare nevoile individuale ale fiecărui pacient.

Stilul sănătos de viață

Un alt element crucial în gestionarea durerilor cronice este adoptarea unui stil de viață sănătos. Acest lucru implică: 

  • alimentație echilibrată – o dietă sănătoasă poate ajuta la reducerea inflamației, care este adesea asociată cu durerile cronice;
  • repaos și somn –  calitatea somnului este un factor important în procesul de recuperare și diminuarea a disconfortului provocat de durere. Pentru a-și menține starea de sănătatea, este recomandat ca pacienții să beneficieze  de un interval de somn de 7-9 ore în fiecare zi, ideal pe timp de noapte;
  • gestionarea stresului – stresul, îngrijorarea și anxietatea au un impact negativ asupra sistemului imunitar. Cu toate că aceste momente pot apărea în viața oricui, ele pot fi gestionate eficient prin intermediul unor tehnici de relaxare, precum meditația, audierea muzicii, lectura, călătoriile, petrecerea timpului alături de cei apropiați sau de animalele de companie, etc.
  • renunțarea la fumat – este necesară, deoarece nicotina poate reduce eficacitatea medicamentelor. Mai mult, fumatul influențează negativ sistemul imunitar.

Este important de evidențiat faptul că fiecare individ are necesități și circumstanțe unice, ceea ce înseamnă că planul de gestionare a durerii cronice trebuie să fie personalizat.

În concluzie, implicarea activă în procesul de vindecare, menținerea mobilității și adoptarea unui stil de viață sănătos sunt trei elemente cheie în lupta împotriva durerilor cronice, prin intermediul cărora pacienții pot să-și îmbunătățească calitatea vieții și să gestioneze mai eficient simptomele neplăcute. Abordarea individualizată și sprijinul din partea persoanelor medicale specializate joacă un rol esențial în această luptă.

Articole Similare